Tu, apă de safir, tu mare minunată,
Imensitate adâncă, noian lichid şi limpede,
Tu, apă în culoarea cerului reflectată,
Cum de poţi cuceri inimi repede?

Tu, infinit albastru, până unde te întinzi?
Cum poţi fi agitată şi totuşi misterioasă?
Cine crezi că eşti şi ce pretinzi?
Oare ştii cât eşti de frumoasă?

Tu, boltă pământeană, tu, uriaşă petală de cicoare,
Ai valuri măreţe ce sună ritmic şi plăcut,
Iar a ta briză îmi dă emoţii şi răcoare.
De ce nu destăinui vreun secret pierdut?

Câte oraşe acvatice ascunzi în adâncul tău?
De ce, albastrule natural, laşi poveştile-n uitare?
Şi de ce cu toate astea eu te voi iubi mereu?
De ce oare?Doar tu poţi să-mi spui! Tu, mare