Trăim într-o lume rebelă, stricată, asemenea unui fruct putred, otrăvit de patimi

De multe ori singuri, înecaţi în adânc lac uitat de lacrimi

Ne doare de atâta spaţiu gol şi timp de suferinţă, şi destin nedrept, e în zadar,

Să ştii că ceea ce visezi cu ochi deschişi e prea frumos

Ceva ce nu găseşti în întunericul de azi plin de-al eternului pahar de ură şi prostie

E precum o agonie

Încrederea şi sinceritatea se pierd în mrejele vântului, rapid asemenea scrumului de ţigară

Care tainic ajung să piară

Fiind înlocuite de valori perfide

Nu are rost să te îmbeţi cu apă chioară, să vezi lucid realitatea lumii

Fără sens, fără nuanţă, fără contur…