Iubirea e ca un val , te face sa nu mai fii stapan pe tine,ai un alt stapan , nu mai esti tu. Shakespeare in ”Romeo si Julieta” surprinde aceasta faza a dragostei:Romeo inlocuieste numele Julietei cu apelativele ”stapana” si ”sfanta” .Pentru Romeo , Julieta e icoana si el este pelerinul care i se inchina.Dragostea are ca hotar forte limitate , isi trage puterile din viata , din darnicie , iar oamenii daruiesc greu.Este legatura dintre doua suflete asemenea , este sfanta , glasul , privirile celuilalt pun in miscare anumite strune din inima , care nu vibreaza decat sub puterea amintirilor , pe care le insufleteste. Iubirea presupune o reciprocitate de sentimente , o certitudine a placerilor pe care nimeni si nimic nu o poate afecta.Ea nu traieste decat atata vreme cat se crede vesnica iar cei ce sunt indragostiti cu adevarat cred ca dragostea lor e vie si dincolo de mormant.Nu are cautare vesnica decat ceea ce este vesnic frumos si adevarat , adica dragostea.Ea este un templu al tuturor , un lacas care asteapta un abur de dorinta , este un drum pavat spre eternitate un drum care presupune compromisuri care uneori depasesc puterea de intelegere.
Dar o singura minciuna distruge acea incredere netarmuita , care pentru unele suflete este insusi temeiul dragostei. Indragostitul simte cum infloreste in el ceva ce nu e existat , simte ca traieste pentru persoana iubita. Omul este si poate fi privit ca o entitate , un tot unitar.Dar este si trebuie sa fie privit si ca un punct de intersectie a multiple si diverse serii de relatii si interactiuni.Sistemul este atat de inchis , cat si deschis , pt a se corela cu lumea si dainui.
In literatura romaneasca , Eminescu este poetul care a impresionat prin poeziile de dragoste.Revista ”Flacara” sustine aceasta afirmatie:”Indeosebi , poeziile de iubire ale lui Eminescu mi se par , in acest domeniu , ca niste munti de-a pururi invesmantati in omat , in vis si in splendoare , de-a pururi inalti si neajunsi , in rasaritul frumusetii si al poeziei. Pentru ce poezia lui Eminescu subjuga atat de dulce , atat de greu , simtirea noastra?
Substratul , din care au inflorit poeziile lui , este o viata sufleteasca si sentimentala nespus de trista.Cuvantul lui Eminescu , cand vine si izbeste intelegerea noastra , pare ca vine pe o coarda de o intindere si de o vibralitate excesiva.E o prapastie de simtire si de dor , de pareri de rau si de durere , pe care a strabatut-o , in zbor , cuvantul cand a venit si s-a inclestat in versul lui.”
Viata cuprinde mai multe ipostaze ale iubirii :iubire de adolescent cand se pastreaza o anumita naivitate si apogeul este atins la varsta de 30 de ani cand omul este matur , stapan de sine si este capabil sa se introspecteze si sa-si dea un raspuns. Balzac , in opera ”Femeia la 30 de ani” surprinde evolutia lui Julie de-a lungul vietii din punct de vedere spiritual:”Repulsia instinctiva pe care Julie o manifesta fata de tot ce-i ranea iubirea si dorintele inimii , reprezinta unul dintre cale mai frumoase daruri si provine , dintr-o virtute naturala , pe care nici legile , nici civilizatia nu o vor stinge.
Dar iubirea cuprinde si dezamagiri dintre care unele au un impact asupra intregii vieti. Melancolia se cuprinde dintr-o suita de oscilatii morale , dintre care prima atinge disperarea iar ultima placerea:in tinerete ea e crepusculul diminetii ; la batranete , cel al serii.”Iubirea este doctrinara , ia culoarea fiecarui veac.” In opera lui Eminescu un fir indoliat se intretese cu bucuriile ei.Voluptatea se asociaza cu durerea , incat dulcea jale sau farmecul dureros fac parte din expresiile eminesciene cele mai tipice. Ceea ce s-a numit pesimismul eminescian este mai cu seama desteptarea brusca , in neimpacata lumina conceptuala , a omului care a dus pana la capat experienta iubirii.
Dar nu numai operele culte surprind anumite ipostaze ale iubirii ci si cele anonime cum este capodopera ”Miorita” care ilustreaza caracteristica activa a dragostei materne. Slavici inlatura din opera sa marturisirea dragostei : Mircea Popa spune : ”Slavici repudiaza dintr-o data subiectivismul romantic , fals si naiv al inaintasilor preferand obiectivitatea si introspectia psihologica.El e primul care a invatat lectia lui Shakespeare de a crea un erou neliniar si de al complica in permanenta sufleteste.” In ”Mara” Slavici creeaza un personaj mereu preocupat de soarta copiilor sai si de a le asigura o situatie materiala buna. La inceput podarita , animata de iubirea materna , energica si razbatatoare pare decisa sa-si dedice viata copiilor.
Mandria de a avea asemenea copii o determina sa afirme : ”Copii ca ai mei nimeni nu are”.Dar ea nu intelege iubirea lor ; fuga Persidei cu Natl (necununata credea ea) e o rusine care nu poate fi spalata . Autorul merge mereu pe un fir care duce la un final realist.In casnicia Persidei , un caracter mai slab ar fi renuntat si drama ar fi alunecat spre un final tragic . Dar in final ea invinge vicisitudinile si recupereaza ceea ce parea definitiv pierdut . Dragostea Persidei se aprinde ca dintr-o scanteie de fulger si are la inceput o intensitate pe masura marii capacitati de simtire a indragostitei. Natl e intr-o vadita stare de inferioritate , iar legatura lor e de la inceput si ramane o mezalianta sentimentala si spiritual . Tanarul traieste stari de elevatie numai sub vraja dragostei pure a fetei , viata lui sufleteasca se anima prin ecourile trezite de simtirea arzatoare a acesteia.

Anunțuri