Unii dintre noi mor fără să încerce nimic din ceea ce le-ar putea schimba viaţa. Alţii trăiesc fără să le pese că poate mâine sau peste câteva secunde s-ar şterge de pe pământ. Nu ştiu din ce categorie fac parte, nu ştiu nici dacă e corect să împart lumea în două. Aşa că, regret! Pentru fiecare rând pe care mi-aş fi dorit să-l pun pe hârtie şi nu am făcut-o pentru că am crezut că nu e prea dur pentru zilele astea. Pentru fiecare carte pe care mi-aş fi dorit să o citesc, dar nu am ajuns să o fac de frică să nu mă dezamăgească în final. Pentru fiecare melodie, pe care am catalogat-o înainte să o ascult, sau să o simt. Pentru fiecare desen pe care am vrut să-l creez, dar nu am avut tăria să cred că s-ar putea să fie totuşi bun. Pentru fiecare cuvânt pe care l-am spus, fără să realizez că rănesc. Pentru fiecare moment în care am crezut că sunt slabă. Pentru fiecare persoană pe care am făcut-o să plângă. Pentru fiecare secundă în care m-am gândit numai la mine. Pentru fiecare loc în care am spus că merg şi l-am ocolit de teamă să nu mă prindă şi să mă farmece. Pentru fiecare moment în care am uitat să trăiesc sau să visez. Pentru cei care nu preţuiesc secundele care trec şi care urmează. Pentru…fiecare secundă în care viaţa mi-a demonstrat că e în regulă şi apoi s-a răzgândit!