E stiut faptul ca o persoana abia cunoscuta ne poate trezi simpatie sau antipatie (de cele mai multe ori, reciproca), sau ne poate lasa indiferenti. Caracteristici asemanatoare (pe principiul „cine se aseamana, se aduna”), sau opuse (conform ideii „contrastele se atrag”).
N-am inteles niciodata de ce se foloseste cu precadere expresia „imi pare bine” atunci cand faci cunostinta cu cineva. Cum poti sti dinainte ca o sa-ti para bine intr-adevar?! Omul insista, iti intinde mana si sustine senin ca-i pare bine. Pot sa stabilesc in primele 30 de secunde daca omul imi e simpatic sau antipatic. Nu stiu exact cum fac, dar n-am reusit sa ma insel pana acum, eventualele viitoare intalniri mi-au confirmat intotdeuna prima impresie. Daca am stabilit ca e antipatic orice as face ulterior (ma straduiesc sa-i mai dau o sansa, nu sunt absurda) undeva in subconstient persista prima impresie. Imi dau seama ca sunt subiectiva si poate prea exigenta in a evalua oamenii dar, nimeni nu e perfect. Parte cea mai rea incepe in momentul in care, prin natura imprejurarilor, te pomenesti ca trebuie sa colaborezi cu o persoana antipatica. Si ca este necesar sa adopti o atitudine prietenoasa.