Adulmec aerul curat
ridicând coşul pieptului
întreb oasele de dureri
ce s-au perindat
şi cobor spre propria-mi cenuşă
pe cărarea vieții
bălți de sânge
se ascund sub iarba grasă
gânduri pasc tonuri triste
cu frunze zdrobite-n
trotuare
forajele sentimentelor
îmi scot la iveală
ţiţeiul negru al deşertăciunii
ce-mi acoperă poteci încărcate
de ramuri de dor
şoptind amintiri
cu nări fremătănd stele aprinse
lumina coborând pe umeri

lacrimi grele se șterg
ca noaptea-n zori de zi.

 

26.08.2010