Archive for septembrie 19, 2010


Tineretea e o trufie, rareori o valoare.
Ce e un esec? O intrebare de capitulare. De obicei esecul e ceea ce considera altii ca e, fara sa ne dam seama ca daca am schimba directia barei si sa o luam pe alt drum, esecul ar fi premisa unei adevarate victorii.
Constiinta noastra este adesea atat de blindata incat poti sa tragi si cu tunul in ea si nu se clinteste si asta nu pentru ca suntem atunci ticalosi, monstri sau pur si simplu canalii (e un fenomen natural si misterios).
Vauvenargues – suntem prea neatenti sau prea preocupati de noi insine ca sa ne cunoastem mai profund unii pe altii
Spiritul este implicat si lupta care se da este pentru salvarea lui.
Puskin – poet care indragesti lucrurile pe care le faci, esti tu multumit? Esti rege, traieste in singuratate si lasa lumea sa rada, nu te increde in elogiile ei si nici sa nu iti pese daca iti darama altarul.
Mai bine un sfarsit cu groaza decat o groaza fara sfarsit.
Casatoria e o temnita in care oamenii, cu vini diferite, se inchid si se urasc reciproc crezand ca au fost pedepsiti sa ispaseasca pe nedrept pedeapsa celuilalt.
Curios cum o prietenie se naste si apoi se hraneste dintr-o anumita stare de spirit a cuiva ca sa se stinga indata ce flacara acelei dispozitii, care ne-a facut sa credem ca avem inaintea noastra un om inteligent, cu mintea scaparatoare s-a retras sau chiar a consumat ceva interior, ceva pretios. Desigur, acum omul nu ne mai spune nimic si ne miram ca avem in fata noastra un ins obisnuit si tern.
Puterea celui cu adevarat puternic astfel se manifesta: sa stii ca poti distruge pe cineva, sa n-o faci si acela sa nu stie.
Facultatea de a gandi nu e neaparat sursa inactiunii, nu putem sa nu ne gandim bine inainte de a intreprinde un gest care ne angajeaza destinul.
Disparitia iubirii e ca o oglinda intoarsa, nu se mai vede nimic, te uiti zadarnic in ea. Gestul tau nu se mai reflecta, nu-i mai raspunde nimeni. Esti singur.
Tot astfel si noi, spunea Pascal, facem parte dintr-un intreg mai mare si vrem totusi sa ne credem unici…actiune smintita, asemanatoare aceleia, sa zicem a unui picior, care n-ar vrea sa mai asculte de corp si ar lua-o razna, ar incepe sa se bataie, sa se agite, nu fiindca ar fi bolnav, ci fiindca ar incepe sa creada ca sangele care il hraneste ar fi numai al lui.
In lumea simpla nu se judeca niciodata cauzele, sau in orice caz nu se tine prea mult timp seama de ele, ci numai efectele, iar biciuirea la care esti supus trebuie sa o accepti ca pe un stimulent si nu ca pe o umilire
…nu scrie nicaieri ca trebuie negresit sa te iubeasca cineva…
Timpurile s-au inasprit, nu merge nimeni cu tine in legenda, ca sa faci, prin sacrificiul tau pe altarul valorilor absolute, sa lacrimeze generatiile urmatoare citind demnele tale de mila suferinte.
O pura anatomie nu ne poate spune mare lucru, desi prima noastra reactie se produce comitand o dubla eroarem datorita iluziilor pe care le investim brusc intr-un chip zis frumos, si repulsiei la fel de instantanee intalnind un chip urat. Dar cine poate nega ca un chip poate fi frumos pentru ca e urat? Si altul urat tocmai fiindca e atat de frumos? Nu se poate explica astfel de ce, de pilda, o urata gaseste un superb barbat si una frumoasa uimeste pe toata lumea acceptand pe unul si batran si idiot si betiv si infidel. Frumusetea si uratenia fizica se metamorfozeaza si se retrage in fata unor realitati sufletesti care spectatorului ii scapa

 

….cu scuzele de rigoare autorului pentru ca i-am cioplit astfel opera…si felicitari de asemenea…mi-a dat de gandit
Reclame

Incep sa cred ca nu exista nici un principiu in toate principiile care ne ghideaza existenta….Pana astazi stiam….ca traim o clipa.Dar m-a cuprins dezolarea atunci cand am simtit pe pielea mea cum e sa traiesti multe alte clipe intr-una singura.Am trecut prin agonia secundei, prin extazul momentului, prin fata unor decizii greu de patruns.Clipele noastre sunt ca picatura de fericire de pe frunza veacului…Fericirea,mi-o inchipui ca pe un om sarac, aparent de o modestie nemaivazuta, care este un cersetor in campul destinului.El vine la usa sufletului nostru ,rugandu-ne sa il gazduim pentru o noapte, ca atunci cand incepe iarna sa fie impacat ca s-a incalzit cat pentru tot anotimpul.Noi refuzam, stiind ca un strain este un pericol iminent in unele cazuri, si Fericirea pleaca dezamagita, lasandu-ne in aburii unei teribile dezamagiri ale constiintei noastre.Incerc sa nu ma prabusesc din nou, incerc sa imi recapat vointa, dar ma pierd in marea de idei si apoi in absurditatea unor concluzii atat de simple.Analizandu-mi dorintele, tind sa cred ca sunt constransa de niste norme penibile, vizibile numai de la un nivel.As fi vrut sa nu traiesc cu o constiinta incarcata, sa nu ma nasc in Romania, dar dorintele noastre, ale tuturor….. o pana in bataia vantului, un rau negru pe care se duc , varsandu-se in oceanul uitarii…In sufletul meu isi face simtita intepator prezenta toamna cruda,frunzele framantarii si durerea uitarii isi pun amprenta asupra mintii mele ca si cand totul este lipsit de vlaga in jur.Nu imi pasa de razele suave ale soarelui ce incearca din rasputeri sa imi aline suferinta, nu imi pasa de murmurul de sunete care-mi sparge timpanele, nu imi pasa de nimeni …si nu imi va pasa niciodata…Doar la suprafata pot arde, inauntru ma topesc si devin din ce in ce mai rece, ca si cand as fi intoarsa invers si legata de o sfoara deasupra celei mai fara de sfarsit prapastii…..O clipa …si aia muta…un secol ii echivaleaza intensitatile…O oaza intr-un desert a caurui culoare te orbeste…un orb care vine de Nicaieri si se indreapta catre cautarile adevarurilor absolute…Un schiop care isi deplaseaza gandurile pretutindeni , o mama care isi abandoneaza copilul pe marmura rece a unui mormant, un sarac care moare de singuratate, un om fara nimic, unul gol si fara sens in toata povestea….Clipe adunate intr-una…. Clipa fara de sfarsit pluteste pe marginea unui ocean al nedumeririlor sufletesti, al cicatricilor necicatrizate…al ranilor prea adanci sa inceteze a sangera…al oamenilor de pretutindeni, al mintilor bolnave si al izvoarelor neputintei…O noapte adancita in visare, in freamate si gemete de ingeri…O noapte ce ascunde sub negrul ametitor farmecele unei clipe moarte si in zadar…E noapte in care ma sting si cea in care renunt…

Ma uit azi la maine, gandindu-ma la ieri. Suna stupid, dar pentru mine chiar are sens. Eu traiesc azi, pentru maine, dar nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la ieri, la ce a fost…
Si pana la urma ce-a fos? Hmmm?! S-au petrecut multe lucruri pe care nu mi le imaginam posibile… Am facut lucruri pe care nu ma vedeam facandu-le, dar n-am fost dezamagita. Ba chiar, pot sa spun ca am zambit involutar in coltul gurii, gandindu-ma: „Uite, am facut-o si pe asta!” Si, pana la urma, de ce as regreta? Sa regret faptul ca azi n-a fost ca ieri, iar eu nu mai sunt la fel?
Si am atatea motive sa zambesc… Nu pentru a fi fericita, ci pentru a zambii. Stii, genul ala de zambet multumit, satisfacut, gen: „Ma simt bine, nu sunt fericita, dar nici nu ma plang…”. Probabil ca, mai ales la ora asta, toate cuvintele insirate pe-aici nu au nici un sens. Si stii de ce? Pentru ca nici nu trebuia. Voiam doar sa scriu. Sa spun. Pentru ca, mai tarziu, sa ma uit si sa pot sa-mi zic: „Vezi, nu-i chiar asa rau…”
Prea multe cuvinte pentru a spune un singur lucru: „Traieste azi, visand ieri pentru maine.”
Nu, nici asta n-are sens. Asta inseamna ca e timpul sa ma culc.
*am stins lumina*

Suntem supuşi hazardului ? Există o lege ce ne guvernează existenţele precare…Plecăm din viaţă aşa, pur si simplu …Fără a spune un ultim „adio”…Fără să ne dăm seama de injusta decizie divină la care am luat parte doar ca umili spectatori….Am crezut că lucrurile rele nu se întâmplă decât atunci când le căutăm…. Şi că durerea este paşnică. Căci poate nu ne încătuşează pe nerăsuflate, fără să apucăm a riposta. Aş fi mizat şi eu pe această teorie până într-un punct, dar realitatea (fie ea hazard sau nu) m-a făcut să zâmbesc, pentru motivul că n-am riscat pe o miză atât de tăioasă.Întotdeauna m-am întrebat ce se întâmplă atunci când îţi pierzi cunoştiinţa. Pe unde îţi umblă mintea. Încotro se duc toate simţirile tale. Cum este fără simţiri, fără cuget? Ciudat… Înspăimântător pe alocuri… Chiar şi faptul că nu eşti stăpân pe propriile mişcări este înfiorător… Ceva asemănător cu paralizia, dar în care simţi durerea acelor ce-ţi sunt străpunse în cautarea unor vene lipsite de vlagă.Viaţa trebuie să te mai şi lovească pentru a-ţi deschide ochii. Pentru a te face să vezi ceea ce tu negi în sinea ta cu abnegaţie. Degringolada în jurul căreia ne învârtim existenţele noastre prăfuite de timp ne acoperă ochii, inima şi mintea cu pânze bine ţesute, cu fir de mreje vrăjite, în chip de oameni. Cu cât mai sus te înalţă speranţa într-o lume utopică/iluzorie, cu atât prăbuşirea este mai dureroasă.

O lupta continua.Cine vrea sa dovedeasca prea multe nu dovedeste nimic.Unii nu vor sa inteleaga ca nu poti schimba lumea cu una cu doua,e greu si sa-ti mentii viata proprie la o linie.Sunt de parere ca fiecare persoana isi intelege viata,libertatea,interesele si placerile diferit.Cred ca noi ne nastem cu un scop,si-l indeplinim,dar prin ce mijloace numai noi decidem.Scopul nu trebuie confundat cu destinul.Spun doar ca e o treaba ciudata si nimeni n-o sa poata s-o inteleaga prea bine vreodata,insa ascunsi dupa cuvinte n-o sa fim in siguranta.Mai simplu pentru noi este „sa o taiem pe reticenta”,sa dam uitarii,pana la urma cine e interesat?Ciudat este insa ca traim o viata anosta,noi nu facem nimic pentru a fi fericiti,noi credem ca „fericirea cade din cer”,dar nu am misca un deget ca totul sa fie bine.Nu mai suntem aceeasi.Ne-am schimbat.Problema nu se pune ca incepem sa ne confundam cu ceilalti,se pune problema ca incepem sa invatam,sa luam ce e bun de la ceilalti.Faptul ca ne pierdem identitatea,tine de noi si nu de ceilalti.Nimeni nu ne spune nu mai cantati colinde de Craciun.Nimeni nu spune nu va mai imbracati cu hainele vechi.Dau un exemplu.De ce am fi ridicoli?Ca asa ne-ar considera ceilalti,nu? Si atunci ce e mai important pentru noi,ce cred ceilalti sau ce credem noi insine?Raspunsul este ca nu altii ne fac noua rau,nu ceilalti sunt de vina ca ne-am pierdut, ci noi sa incercam sa nu mai dam vina pe altii pentru ceea ce suntem,pentru ca suntem ceea ce vrem sa fim.Ne multumim sa ne luptam in cuvinte si atat.De ce oare?

„Viaţa este o îndelungă lecţie de umilinţă”, spunea cu mulţi ani în urmă dramaturgul scoţian James Matthew Barrie.
Tragediile personale, cele din care ne facem atâta sânge rău, arareori se transformă în drame… astfel că ar trebui să cumpănim mai mult, să strângem din dinţi şi să mergem înainte. Viaţa nu a început cu o persoană anume, şi nu se termină cu ea… Trăim din amintiri atâta timp cât vrem să facem asta. Mai mult sau mai puţin, o facem cu bunăştiinţă. Am observat că oamenii au o plăcere nebună de autocompătimire, dusă la paroxism uneori. Dacă nu există nimeni care să ne susţină orgoliul rănit, căutăm o modalitate de a ne expune suferinţele în public…Indiferenţa, calitatea oamenilor slabi… ignoranţa – asemenea… Infatuarea – suprema dovadă a inferiorităţii… Toate acestea ne transformă… Am fost umiliţi, dezamăgiţi, trădaţi, îndureraţi, plini de dor, plini de ranchiună… trebuie să răspundem pe măsură, nu? Asta aş fi spus acum ceva timp… Dar nu… Citându-l pe Confucius, „se cuvine a răsplăti binele prin bine, dar să răspunzi răului prin dreptate”… Răul nu aduce cu el decât victime… Iar oamenii nu au fost creaţi pentru a fi victime…

In infinitatea gandurilor,in punctul cel mai adanc al mintii tale unde totul se desfasoara dupa bunul plac al tuturor…unde este greu sa fii ceea ce esti si e greu sa fii altcineva.Poate ca doar acolo te simti cu adevarat cineva.Poate uneori chiar mi-am pierdut si eu increderea in sine,astfel de ce sa am incredere in altii din moment ce nici in mine nu am incredere?Niste ganduri ce strapung sufletele tuturor ,ganduri ce poate pe altii nu ii lasa nici sa inchida ochii…nici sa clipeasca…Poate unii chiar s-au afundat in mintile lor si au devenit nebuni.Si-au pierdut rationamentul…Toate aceste lucurui inutile dar gandite de toata lumea…poate ca nu chiar inutile.Totul are un sens undeva si…Pentru cineva.Fiecare poate gandi ceea ce vrea dar nu intotdeauna o si face.O viata cu un sfarsit dar in tot cuprinsul trebuie sa faci ceva si cum te simti atunci cand vine sfarsitul si observi ca nu ai realizat nimic din ce ti-ai dorit?Ai vrut sa fi responsabil pentru altii sa simti pentru altii…sa ii faci fercit crezand ca asta e si fericirea ta,si poate chiar ar fi fost daca acel cineva,sau aceia ti-ar fi multumit si ar fi fost de asemenea alaturi de tine cum si tu,generalizat,ai fost…Totul prinde o culoare…o culoare intunecata in final cand vezi ca totul a fost in zadar si ti-ai irosit cuprinsul…ai vazut inceputul cuprinsul deja a trecut si a venit sfarsitul…Probabil ca e trist sa vezi ca tot ceea ce ai realizat pana acum nu a avut niciun sens nici pentru altii si nici macar pentru tine.Acum apar regretele,dar ce sunt regretele?…doar ganduri ce nu au niciun sens.Degeaba regreti ceva ce odata te-a facut sa zambesti,sa zici ca mai bine nu te facea sa zambesti,ar fi trebuit sa faci ceva atunci si nu acum.Regretele sunt doar ganduri intunecate ce acopera lumina care domnea candva.Dar aici nu ai cum,si ce sa faci,esti o fiinta umana iar tot ceea ce cuprinde fiinta umana se intampla.Nu ai cum sa ripostezi contra propriei tale vointe,mai ales daca deja s-a intamplat.Credeai ca totul are un sens candva,si poate chiar avea atunci dar dupa ce ai trecut de acel ceva acel sens de dinainte a murit,nu mai exista nici macar in amintirile proprii si incepi sa te gandesti de ce ai facut toate acelea,si pana la urma de nu ai facut cum ai vrut.Uiti ca atunci poate aceea ai vrut,dar acum nu iti mai este bine.Nu iti mai convine asa ca iti renegi propriile ganduri.Sau poate ca nu ai facut ceea ce ai dorit si doar de aceea regreti,tipic fiintelor umane.Sa fim asa de vulnerabili si uneori naivi,sa plangem pentru lucruri atat de mici,atunci ni se par imense,dar poate ca nu sunt…si atunci vine intrebarea:de ce traim?Daca pana la urma vom muri,ne nastem sa realizam ceva,dar nu realizam…si chiar daca o facem sau nu tot vom muri.Oare toate acestea au un sens?Un tot este un sens…dar pentru ce si de ce?Asemenea intrebari ce fiecare persoana si le pune in subconstient…

Voi incepe cu un citat:
„Ce deceptie traiesc unii artisti tineri, vazandu-se uitati si inlocuiti cu altii, dupa ce au fost adulati un moment de multime! Si chiar daca ei se macina, isi spun ca nu este drept, asa stau lucrurile: publicul nu are mila, el cauta noutatea, si cei pe care i-a aplaudat intr-un moment sunt inlocuiti repede de altii noi, iar cei noi de altii si mai noi. …Numai CA ei cunosc un secret: acela de a fi capabili sa-si reinnoiasca viata in ei insisi.Daca stiti sa radiati zilnic o viata noua, o viata care este iubire, lumina, puritate, nu va exista niciodata dorinta de a fi inlocuiti, chiar daca aveti trei sute de ani! Soarele nu este inlocuit, sunt inlocuite tot felul de lucruri si oameni, dar nu s-a reusit inca niciodata inlocuirea soarelui. Sotii isi schimba sotiile, sotiile pe soti din tot felul de motive. Dar adevaratul motiv, este ca si unii si ceilalti au lasat viata lor sa stagneze. Nimeni nu doreste sa inlocuiasca fiintele care radiaza viata, fiindca de viata avem cel mai mult nevoie.” Omraam Mikhaël Aďvanhov

 

Ce frumos e spus… sa radiem in fiecare zi o viata noua, sa luam fiecare zi ca pe un nou inceput, sa descoperim in noi, in primul rand, ceva nou, apoi sa ii surprindem zi de zi pe cei din jur, sa fim atenti si plini de viata. Stim bine ca noi cautam compania oamenilor veseli, optimisti pentru ca ne dau si noua ceva din perspectiva lor de viata. NU preferam compania celor pesimisti, celor care se plang pentru ca ei ne fac sa fim si noi negativisti, ne „obliga” sa ne impunem limite.Uita-te atunci cand ai o initiativa, o idee noua, cum esti intampinat?!O persoana pozitiva te va incuraja, iti va spune ca ai resursele necesare sa reusesti, chiar daca nu va fi usor, va fi alaturi de tine etc. O persoana pesimista iti va da o LISTA intreaga de motive pentru care NU vei reusi, iti va spune toate riscurile posibile si imposibile „pentru binele tau”.Cu ce fel de persoana preferi sa tii legatura?Nu spun ceva nou aici… dar oare cum sa facem sa radiem permanent o viata noua, cum sa facem sa descoperim ceva nou in noi si sa daruim si celorlalti?Raspunsul ar fi: flexibilitatea/adaptabilitatea, lispa unor asteptari nerealiste.Daca vrei sa incepi ceva nou, cauta resursele necesare si ai sa reusesti, daca vrei sa te copilaresti fa asta, daca vrei sa schimbi ceva in atitudinea ta incearca si as putea continua.

„Deşi tema timpului, care a fascinat atîţia gînditori şi creatori a dat naştere la multiple teorii, diferite şi divergente, totuşi cred că toţi putem fi de acord cel puţin cu această simplă deosebire: există un timp cronologic şi un altul, psihologic. Primul există obiectiv, independent de subiectivitatea noastră, şi este cel pe care îl măsurăm după mişcarea astrelor în spaţiu şi după diversele poziţii ocupate între ele de planete, acel timp ce roade din noi de cum ne naştem pe lume pînă cînd dispărem şi stăpîneşte curba fatidică a vieţii tuturor existenţelor.
Dar mai este şi un timp psihologic, de care sîntem conştienţi în funcţie de ce facem sau nu facem şi care gravitează într-un fel foarte diferit în emoţiile noastre. Acest timp trece repede cînd ne bucurăm de ceva şi ne cufundăm în experienţe intense şi exaltante, care ne farmecă, ne distrag şi ne absorb. Dimpotrivă, se amplifică nemăsurat şi pare nesfîrşit — secundele trec ca minutele, iar acestea ca orele — cînd aşteptăm şi suferim, cînd împrejurarea sau situaţia noastră anume (singurătatea, aşteptarea, catastrofa care ne înconjoară, expectativa a ceva ce trebuie ori nu să se întîmple) ne dă o conştiinţă acută a acestei scurgeri care, tocmai fiindcă am dori să se iuţească, pare a se încetini, a se împotmoli, a se opri.”
(fragment din „Scrisori către un tînăr romancier”, capitolul VI – „Timpul”; autor Mario Vargas Llosa)


Stiti ce poate face o cana cu ceai de lamaie? Daca nu, va spun eu! Va poate face calatori spre Marele Zid al Viselor. Vise despre flacari care apar din senin, despre masti de lup,si asa mai departe. Fiind partasi la drumetie, puteti simti cum fermoarul Imaginatiei este deschis catre orizonturi indepartate. Trebuie doar sa luam de mana scanteia din noi si sa visam frumos. Oricine poate face asta, trebuie doar sa avem curaj si multa curiozitate.
De dragul visului, reinventezi o parte din lumea ta, desi distanta dintre ea si realitate este exagerat de mare. Dar nu conteaza, e coltisorul tau de rai, esti stapanul absolut al cetatenilor din Orasul Visului. Cuvintele sunt magice, curcubeul este culoarea ta preferata, muzica inimii se aude in fundal.