Istoria parfumului

 

Cuvantul „parfum” deriva de la latinescul „per fumus”, tradus „prin fum”. Creatia parfumului a inceput in Mesopotamia si Egipt, si mai tarziu preluata de persi si romani.
Istoria parfumului se împleteṣte cu cea a omenirii: monedă de schimb, medicament, poṭiune cu virtuṭi divine.
În civilizaṭiile antice, parfumurile nu existau aṣa cum le cunoaṣtem noi. Flori, plante aromatice ṣi răṣini: primele materii brute care sunt dedicate cultului zeilor.
Arheologii au gasit in 2005 cele mai vechi parfumuri in Cipru. Acestea curpindeau esente de migdale, coriandru, rasina de conifere, bergamot.
Prima carte despre parfumuri este scrisa de un chimist arab, Al-Kindi, in secolul IX. „Cartea Chemist a parfumurilor si distilarii” contine o suta de retete pentru uleiuri aromate, balsamuri, ape aromatice si inlocuitori sau imitatii de medicamente scumpe.Cartea descrie, de asemenea, si 107 metode de preparare a parfumului, si echipamentele necesare acestei preparari.

Medicul Persian Avicenna introduce procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare (cea mai folosita metoda si in zilele noastre), folosind mai ales trandafiri.
În Evul Mediu, cruciaṭii aduc din orient materii prime ṣi tehnica parfumului. Arta fabricarii parfumurilor a fost cunoscuta in Europa de Vest inca din 1221. In est, maghiarii produc in 1370 un parfum din uleiuri, amestecate intr-o solutie cu alcool, la comanda reginei Ungariei, Elisabeta, parfumul fiind denumit „apa Ungariei„. După călătoria lui Marco Polo, comerṭul de condimente se intensifică. Se crede că parfumul protejează de epidemii ṣi bogaṭii poartă mereu la ei sticluṭe de parfum de mosc, ambră ṣi răṣini aromatice.
Renaṣterea propune o nouă viziune asupra lumii ṣi, implicit, asupra parfumurilor. Apar primele tratate de chimie, iar exploratorii aduc noi materii prime: cacao, vanilie, tutun, cuiṣoare.
Arta fabricarii parfumurilor prosperă in perioada Renasterii in Italia, si in secolul al XVI-lea, rafinamente italiene sunt luate in Franta de parfumerul personal al lui Catherine de Medici. Laboratorul lui este legat de apartamentul ei printr-un tunel secret, ca nimeni sa nu fure retetele. Datorita parfumierului Rene, Franta devine foarte repede unul din centrele europene de parfum si fabricare de produse cosmetice.
Curtea lui Ludovic XV este denumită „curtea parfumată”. Femeile se parfumeaza în exces, însă în curând se pune accentul pe curăṭenia corporală, ṣi se doresc parfumuri mai subtile.
In Germania, frizerul Italian Giovanni Paolo Feminis creaza apa de parfum numita generic apa de colonie.
La sfarsitul sec. al XIX-lea, se nasc primele produse sintetice. Aldehide, heliotropina, cumarina. Ia naṣtere parfumeria modernă.
1900 marchează La Belle Epoque. Coty, creator de avangarda, produce parfumul ca obiect de lux.
Anii ce urmează sunt o nebunie. De la femeia băieṭoasă a anilor ’20 care preferă parfumuri pline de prospeṭime, la glam-ul Hollywood-ului.
Astazi, parfumul poate fi impartit in cateva categorii, in functie de proportia uleiurilor aromate. Astfel, exista apa de parfum (10%-30% compusi aromatici), apa de toaleta (5%-20% compusi aromatici) si apa de colonie (2%-3% compusi aromatici).
Parfumul va evolua, cu siguranṭă, odată cu noi, fiind o constantă în viaṭa omului din cele mai vechi timpuri.