Oferi incredere, nucleul se destrama intr-un final si raman din ce in ce mai putine persoane apropiate. Atunci, dialogurile cu acestia se transforma in propriile tale monologuri… fara ca restul sa stie ceva. Tii totul pentru tine si in loc sa te bucuri de asta, o numesti singuratate. Ramai surprins la propria-ti oglinda si te analizezi din unghiuri. Cauti greseala din cauza careia s-a ajuns la rezultat dar nu gasesti. Prinzi incredere in tine si ii condamni pe ei chiar daca vina o porti tu, cel care la momentul nepotrivit ai demonstrat o naivitate iesita din comun, incredibila si mai ales, fara a realiza lucrul asta. Stupid.Mai ales cand o numim iubire.De ce in momentele pe care le consideri mature actionezi cel mai prostesc?Nici asta nu are relevanta. Uneori chiar actionezi asa, deloc naiv, doar ca nu atunci cand implici sentimente profunde. Nici superficialitatea nu e o solutie… esti nascut sa vezi , sa respiri, sa auzi si mai ales sa simti asa, in esenta, cu tot spiritul…

 

Iti raman muzica, pictura, fotografia, teatrul, filmul.. cai ideale de a incepe sa-ti intelegi eul interior. In unele privinte sunteti identici, doar ca tu apari iar el este…