Sunt momente in viata in care simti ca ti-a scapat ceva printre degete, nu-ti dai seama ce este cu exactitate, incat te multumesti doar cu postura de spectator. Privesti cu degajare sau nu cum o multitudine de lucruri se leaga, apoi iar se dezleaga, vezi care sunt, de ce ies sau intra oamenii in/din viata ta. Cu toate acestea, tu ramai in acelasi loc. Si doar privesti. Intr-un anumit punct, simti ca ai devenit strain cu tine insuti si chiar te simti dat afara din propria viata. Sau pur si simplu detronat de lucrurile care tu credeai ca merg. Te intrebi la nesfarsit care a fost punctul de start al necontrolului, al gandurilor dezordonate si al viselor risipite.
Si nu stiu cum se face, dar tot haosul produs te impinge sa te trezesti intr-o zi adult sau om mare, cu o parte din ani irositi, in care ai incercat sa faci ca lucrurile sa mearga, dar te-ai ales doar cu ganduri macinate de prea mult „maine”. Incepe sa te dezguste felul tau de a fi si faptul ca in fiecare dimineata vezi in oglinda doar o umbra purtata de timp, care nu a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume.
Si sunt doar momente cand nu vrei sa te intorci in trecut, dar nici nu poti merge mai departe. Si vrei din rasputeri ca barca ta sa nu esueze inainte de a fi navigat cu adevarat in larg.

Si sunt doar ganduri scrise in intuneric. Ganduri care nu ma afecteaza in mod direct, pur si simplu au facut o mica expeditie prin mintea mea.