„Vine o vreme cand obosesti sa te justifici. Mai ales ca asta nu serveste la nimic. Problema nu e daca ai avut sau nu dreptate. Trebuie sa-ti sapi gradina pana la capat, chiar daca nu infloreste nimic in ea. Si spun asta fara emfaza. Doar cu o mica parere de rau.” (O.Paler-„Aventuri solitare”)
Intotdeauna, randurile simple, dar totusi pline de esenta ale lui Octavian Paler au venit in sprijinul meu. Mereu, daca vroiam sa caut si o secunda vorba buna, veneam si citeam fragmente din ceea ce a scris.
Asa este si exemplul de mai sus, in care parca vrea sa fie accentuata ideea ca viata omului este construita in jurul unei multimi de justificari, atunci cand tu, ca si persoana, observi ca organizarea timpului, activitatile pe care trebuia sa le faci la timp sunt doar de domeniul trecutului si raman doar in planurile nescrise. Stim doar sa gasim pretexte, atunci cand ceva nu merge bine, pretexte care irosesc o buna parte din viata noastra. Abia dupa nenumarate trairi si vise naruite, constientizam cu adevarat ca trebuia sa preluam initiativa in acele momente si sa luptam, pana sa ducem la capat ceea ce ne propusesem.
Uneori, tind sa cred ca suntem creati doar pentru a ne insirui noua insine, in primul rand, o serie de motive stupide, fara o baza solida, care sa ne scoata din mocirla vinovatiei.
Azi pierzi un lucru din vedere, maine altul, incat atunci cand faci suma finala a ceea ce ai fi vrut sa duci la bun sfarsit, observi ca nici macar jumatate din acele lucruri nu sunt facute, sau daca sunt facute, ele au iesit destul de prost.
Pana si insemnarea asta este o justificare nedreapta la adresa mea, incat incerc sa sterg orice pretext stupid cu vointa de care dispun si sa trec la treaba.