Cele mai frumoase ganduri sunt cele in care te imaginezi distantat in timp si spatiu de zgomot si de liniste deopotriva. Cum se numeste acea stare? Ei bine ii spui cum vrei tu. Poate fi o zi de primavara cand vantul bate incet purtand mii şi mii de petale albe spre cer sau o dimineata devreme cand deschizi ochii si privind pe geam iti dai seama cat de norocos/a esti in ciuda tuturor suferintelor. Poate fi acea clipa infima cand un zambet fugar pe chipul tau incearca sa spuna lumii intregi „Nu o sa ma puteti schimba niciodata! Asta sunt eu!”.
Si mai sunt acele seri cand nemaisuportand monotonia, deschizi geamul privind catre orizontul rosiatic care mereu reuseste sa iti creaze iluzia unei evolutii in coloristica trista a vieţii. Si te gandesti cum e la 20, 30, 40 sau 50 de ani, te gandesti cate lucruri s-au schimbat, cate au ramas la fel sau daca a ramas ceva la fel, studiezi poate cateva fire albe ai, sufli usurata ca nu a mai aparut niciunul si iti auzi parca ecoul gandurilor murmurand ceva pe cat de trist atat de frumos…