Singurătatea omului

Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.

Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.

O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.

Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei –
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.

Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?

Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.

Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?

Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai –
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.

Nu ştie nimeni taina ascunsă sus sau jos.
Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărână.
Bea – şi termină-odată cu vorbe de prisos!

Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
-Dar timpul, fără milă – şi roza desfrunzeşte…

Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine

Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? Şi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?

Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.

Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Allah otrava.

Omar Khayam(Omar Haiām)(Ghiās od-Dīn Abul-Fatah Omār ibn Ibrāhīm Haiām Nişābūrī) s-a nascut in 18 mai 1048 la Nişapur, Persia (†4 decembrie 1131) a fost un poet, matematician, filosof şi astronom persan. S-a născut într-o familie de fabricanţi de corturi. Şi-a petrecut copilăria în oraşul Balhi (în nordul Afghanistanului de azi), unde a studiat îndrumat de învăţaţii Şeic Mohamed Mansuri şi apoi Imam Mowaffaq de Nişapur.
A avut o viaţă extrem de agitată, dacă ţinem cont că a trăit în perioada formării Imperiului Selgiucizilor. Situaţia învăţaţilor era foarte fragilă, fiind dependenţi financiar de conducători sau de vreun mecena local. Însuşi Haiám a scris mai târziu că a fost în perioada tinereţii „martor al nimicirii învăţaţilor, din care nu a mai rămas decât o mînă de oameni, chinuită şi puţin numeroasă. Asprimea soartei din aceste vremuri i-a împiedicat să se dedice perfecţionării şi adâncirii ştiinţei lor”.
A peregrinat prin diverse locuri: Samarkand, Ispahan, Merv. În lucrarea Discuţii asupra unor probleme de algebră (1070) se ocupă de rezolvarea ecuaţiilor cubice, fiind primul matematician care studiază acest subiect. Ajunge chiar la rezultate remarcabile, bazându-se pe metoda intersecţiei secţiunilor conice cu cercul. Haiám îşi pune problema rezolvării ecuaţiei de gradul III în mod asemănător celei de gradul II (deci prin radicali),dar nu reuşeşte acest lucru. Totuşi, el nu disperă şi afirmă chiar că „acele forme” vor fi găsite de cei care îl vor urma.
A studiat şi Elementele lui Euclid, fiind cu precădere atras de celebrul postulat al paralelelor, căruia încearcă să-i dea o demonstraţie. Se ocupă şi de problema coeficienţilor binomiali, care apar în triunghiul lui Pascal.
Lucrările lui Haiám vor fi cunoscute în Europa abia peste şapte secole. În 1073, sultanul Malik-Shah I l-a invitat să construiască un obsevator astronomic împreună cu alţi mari învăţaţi ai vremii. Aceştia au determinat lungimea anului solar cu o precizie de şase zecimale (apreciabilă pentru acea epocă). Se obţinea un calendar mult mai exact decât cel gregorian, adoptat în Europa patru secole mai târziu Calendarul lui Haiám avea o oră eroare la 5.500 ani, iar cel gregorian – o zi la 3.300 ani –, fiind totuşi mai uşor de calculat.

Sursa:Wikipedia.

“Traieste clipa!Caci clipa-i viata ta!”

Anunțuri