Stau singura in camera intunecata din cauza unei perdele, care opreste lumina sa intre. Imi vine in minte un gand ciudat si totodata foarte frumos…oare am si eu o asemenea perdea care ma opreste sa privesc cerul? Apoi ma gandesc cate as putea sa invat de la tot ce ma inconjoara, chiar si de la niste simple animale…imi dau seama ca pot invata, ma enervez si rup perdeaua care opreste lumina. Lumina ce intra in camera sufletului meu pentru a descoperi si a ma invata lucruri noi din tot ce ma inconjoara! Eliberata de perdea ma uit pe geam cum intra lumina, uimita de cerul viu colorat si de perfectiunea creatiei. O umbra imi atrage atentia de la cerul minunat, este umbra unei simple pasari de la care pot invata sa nu umblu pe jos, sa pot sa zbor tot timpul inspre cer,sa tintesc in sus. Ma gandesc ce lectie importanta imi da un simplu cal. Mi-am adus aminte ca am vazut un cal alunecandu-i piciorul si cazand pe genunghi, nici nu am apucat sa clipesc ca imediat l-am vazut ridicat. Imi vine un gand in minte, cata putere are calul acela,…nu ii place sa stea cazut,ci doreste sa stea in picioare, sa lupte in continuare cu greutatea pe care o are de purtat. Si totusi e trist ca omul, creatia divina isi pune perdea pe fereastra sufletului.
Omule, da perdeaua jos, lasa lumina sa-ti umple sufletul si vei vedea cum sufletul ti se va deschide asemeni florii in fata soarelui.