Archive for octombrie 9, 2010


Insomnia

Cuvintele imi joaca in mii de culori.Sunt acele nopti in care intunericul da sens si celor mai marunte idei care imi strabat mintea;nopti in care linistea nu e pace.Sunt momente care trec asemeni unui vis,pe un val….acum sunt sus,acum sunt jos.Acest val obscur trezeste cu freamatul sau mut,melancolia,o prezenta iritanta care poate primi rangul de regina a noptilor,in care ma opun somnului…Nuantele de gri si negru pictate de prietena insomniei,luna,se impleteste cu lumina crepusculara a veiozei,dau camerei un aer sumbru.Insa am alaturi creioanele colorate,numai bune pentru absenta florilor de camp,din vara euforica….Astfel,incaperea capata un aer proaspat:solitudinea isi revede trecutul,in compania unui timp grabit,iar eu,o prezenta infantila ce intriga totul cu ajutorul unor bieti fluturi,care pe zi dispar,speriati de realitate.Liniste si pace.Prea liniste.Atat de liniste incat tic-tac-ul ceasului e asurzitor.Melodiile incep sa curga inauntrul meu ca o apa proaspata,de izvor.Sting micul „soare” ma indrept cu pasi mici spre pat….Noapte Buna!

Reclame

O noua dimineata,aceasi trezire brusca,imi iau traistuta cu amintiri si pasesc cu pasi timizi in universul acestei noi zile.Caut zambete,caut oameni ce stiu sa isi impartaseasca zambetul lor cu mine,sa ma ajute sa nu uit sa rad,sa traiesc.Da,si eu zambesc,si le zambesc lor din toata inima.Uneori un zambet face mai mult decat un milion de cuvinte.Drumurile sunt pline de copii zvapaiati ce zambesc inocent,nici nu stiu cata fericire aduce pe chipul altora zambetul lor.Zambetul este cantecul surd al inimii,este exprimarea sentimentului pur si expresia fericirii.Atunci cand esti fericit,cel mai sincer act este zambetul,el este mult mai profund.Ma uit in traistuta mea cu amintiri,hmmm….cate zambete am acolo,si ale mele si ale altora.Cate momente frumoase,toate incununate cu un zambet.Spre seara ajung acasa,am adunat atatea zambete,simple,unice,copilaresti,toate sincere.Toate le pastrez in adancul sufletului pentru a nu uita niciodata.C e frumos e sa zambesti.

Precum sălciile, ne-nfigem rădăcina
Într-a malurilor nimicnicie,
Din care ne culegem
Fără să mai plecăm nicăieri.

Ce suntem sălcii, frunzele ne curg
În ape lăcrimânde de iluzii,
Lacome să-nnece rămasele fărâme de frumos
Dintr-o alergare fără rost.

Sălcii ce suntem, ne plângem crengile
Pe lacul durerii; nevrând nici unul să murim,
Trăim toţi, nu pentru ce putem avea,
Ci pentru ce ni se refuză.

Sălcii ce suntem…    *o poezie ce m-a impresionat!

Fie
ca machiajul sa nu-ti estompeze surasul,
ca valiza sa nu-ti impovoreze aripile,
ca si calendarul sa nu vina grabit,
ca dictionarul sa opreasca gloantele,
ca storurile sa retuseze aurora,
ca “a vrea” sa castige razboiul cu “a putea”,
ca acei ce asteapta sa nu numere orele,
ca acei ce ucid sa moara de frica,
iar sfarsitul lumii sa te suprinda dansand,
ca scenariul sa-mi coloreze firele albe,
ca niciodata sa nu stii nici cum, nici cand,
nici “O suta zburand”, nici ieri, nici maine…
ca iubirea sa nu se demodeze,
ca toamnele sa-ti aureasca pielea,
ca fiecare noapte sa fie noaptea de logodna,
ca toate lunile sa fie luni de miere,
ca adevarurile sa nu aiba complexe,
ca minciunile sa para minciuni,
ca oglinzile sa nu-ti dea dreptate,
ca sa-ti foloseasca sa privesti ceea ce privesti,
sa nu fii abandonat,
ca fiecare cina sa fie ultima ta cina…
ca sa fii curajos sa nu fie atat de scump,
ca sa fii las sa nu merite osteneala,
ca sa nu te cumpere pe mai putin pentru nimic,
ca sa nu-ti vanda dragoste fara scrupule,
ca sa nu te adoarma cu povesti cu zane,
ca sa nu-ti inchida barul de la colt…
ca toamnele sa-ti aureasca pielea,
ca fiecare noapte sa fie noaptea de logodna,
sa nu apuna luna de miere.
ca toate noptile sa fie nopti de logodna,
ca toate lunile sa fie luni de miere.

« O suta zburand » (« Ciento volando » este o carte cu sonete ale lui Joaquin Sabina, publicata in 2001)


Iubesc fiecare anotimp in parte, mai multa sau mai putin…
De ce iubesc toamna?
Pentru ca este singura care ma poate umple de nori si-mi poate reda ploile reci pe trup; imi poate sopti in culorile ei aurii : Capul sus, lumea e a ta!”
Atunci mi-as dori sa am o esarfa mare care sa miroase a toamna tarzie, a fructe zemoase si dulci care sa-mi iubeasca trupul; poate chiar sa aiba toamna pictata pe ea.
De ce iubesc iarna?
Pentru ca imi topeste fulgii pe trup, din fiecare amintire soptindu-mi : “Fii tu!”.
In momentul acela ma arunc in zapada si simt miros ud, apoi de iarba, caci e un final de iarna fericit. M-am gandit ca as avea nevoie de acest anotimp in fiecare zi in care ma trezesc si ma intreb : “Eu cine sunt si cum am ajuns aici?”
O esarfa mare din fulgi cu miros de iarna m-ar face un om fericit…
De ce iubesc primavara?
Pentru ca zambesc atunci cand miros frumoase zambile; atunci imi curge prin vene o amintire si timpul sta in loc. Razand ii spun: “Sunt stapana pe tine! Stop joc!”.
O panza pictata in roz pal, lila si crem cu reflexii aurii imi infasoara tot trupul. Mirosul de flori primavaratice imi infunda narile si sta acolo pana se umezeste incet. Stiu sigur ca in clipa aceea as putea sa aflu doar un adevar, cautat zile si nopti in sir.
De ce iubesc vara?
Pentru ca este singurul anotimp in care am nevoie de nimic, sau ar fi perfecta o esarfa mare in culorile florilor de camp atat de vii.
Acum ca am propriile mele anotimpuri pot sa plang sau sa rad cand simt!


Ne nastem pescari. Din momentul in care am iesit in lume avem in maini o undita. Ne pregatim sa prindem pestele cel mare.
Indiferent de modelul de undita avut in mana, nada trebuie creeata de tine. Nu ai de unde sti compozitia perfecta a momelei. Inveti sa o faci pe parcursul vietii. Pestele difera ca dimensiuni si cerinte de la o persoana la alta: unii vor bibani, altii stiuca sau somn.
Stam concentrati pe malul raului vietii noastre cu undita in mana si asteptam sa se prinda acel peste…
Tu, cititorule, ce peste astepti sau ai prins, si care iti sunt dimensiunile povestii capturarii?