Archive for octombrie 19, 2010


Cerul plange de fericire?

Deschid fereastra si las adierea sa imi risipeasca gandurile,sa culeg linistea,sa inspir speranta….Dar gandurile ma scalda in culori.Sa fie liniste si sa ma las purtata de fiori,de vise si doruri.Sa prin in brate tot zbuciumul din mine si sa il revars spre zarile senine,sa poposesc o clipa departe…Sa ascult gandul care se impleteste cu vantul,sa alung taina care se poarta pe carari cu pasi stingheri.Si eu voi fi acolo doar o frunza,ce va sopti…,e toamna…in inima…melancolie.As vrea sa fiu o picatura de ploaie.Dar iata ca deodata a inceput sa ploua.Cerul plange, parca de fericire. Micile picaturi se contopesc cu oglinda cristalina a baltilor din strada, unde sfioase se rasfrang de-a lungul suprafetei diafane. Pulsul baltilor se intrepatrunde cu acele mici unde, formand astfel mici insulite inchipuite. Ramurile copacilor, cazute par intr-o lunga imbratisare, sincronizandu-se perfect intr-o bataie regulata. In aparenta iti poti imagina o ploaie nesfarsita, infinit de monotona. Insa, in esenta, este o ploaie fugara de toamna. Pare atipic, dar este adevărat. O ploaie de toamna de cateva ore bune. Este rece, mult prea rece. Norii, ce au purtat-o, se disipa cu greutate, insa cerul nu prea se lumineaza. Intunericul aparent al zilei este inghitit partial. Dupa o ora, scutul gri al norilor isi face din nou aparitia si ploaia reincepe.
Contrast intens intre culori…
Si diferente intre nori
Batai adanci de aripa
Si zgomot de randunica
Clipociri de ploaie
Si zumzet in odaie
Miros de iarba uda
Si frunza verde cruda
Tresariri inocente…..
Si toate-s doar momente…

Reclame

Gandurile mele sunt niste umbre subtiri. Va dati seama ca si eu sunt o umbra din moment ce nutresc din atatea. Si peste aceasta forma neagra este trasa o husa din piele alb-crem : se potriveste atat de bine,perfecta as putea spune! Si privesc…si strig si infaptuiesc o gramada de fapte. Personalitatea mea este vegheata-n permanenta de o umbra…aceasta se poate oglindi bine in apa oricarui ochi defibrat,putin mat. Ma observa chiar si-n ochii de sticla : dar continutul oglindit e irelevant si efemer,desigur. Apa marii imi alunga trasparenta invelitoarei si ma lasa desculta si fericita. Doar ca marea-i adanca si nu ma avant in cele mai obscure vartejuri…Se lasa seara peste gandurile si visele mele, in acorduri calde, suave. Am adormit plangand, simteam cum lacrimile fierbinti imi alunecau incet pe obrazul rece fara suspine, doar lacrimi tacute, poate de fericire, poate de tristete, poate doar doar de prea mult dor. Am adormit invaluita in lumini si umbre, mangaind cu privirea amintiri frumoase, simtind cum gandurile imi alunecau tacute, cuminti din realitate in intr-o lume de mistere si certitudini, simtind cum mainile mele obosite cautau sa culeaga franturi de vis prinse in panze de paianjen, petale uitate in asternuturile albe si pufoase. Am adormit privind frunzele copacului din fereastra si incercand sa ma prind in dansul lor ametitor, timida, cu teama de a nu zbura prea departe, de a nu ma putea opri.Dansuri, dorinte, crampeie de ganduri, lumini, umbre…M-am trezit cu privirea indreptata spre fereastra, privind aceleasi frunze …de parca se scursese doar o secunda de viata. M-am ridicat din pat infrigurata indreptandu-ma cu pasi inceti si teama spre fereastra , cateva frunze asezate pe iarba cruda. Straniu … pare ca trandafirii incetasera sa se scuture odata ce eu paseam in lumea viselor si-si reincepusera dansul cand eu imi deschideam pleoapele grele de vise. As fi crezut ca a trecut doar o secunde de viata, dar lacrimile de pe obrazul meu erau uscate iar eu zambeam. Zambetul mi-l adusese visul pe care nu aveam curajul sa mi-l marturisesc nici macar mie insami poate din teama de a nu se spulbera odata ce va da de lumina zorilor … Inchid ochii si simt mirosul teiului … intind mainile si prind fragmente de vis … zambesc din nou si ma regasesc …!