Corpul fluturelui matur este format dintr-o serie de inele întărite dintr-o substanţă tare numită chitină. De un interes mai mare sunt probabil numeroşii detectori pe care îi au lepidopterele pentru a le da informaţii despre mediul lor.

În mare parte, structurile aflate pe capul lepidopterelor sunt asemănătoare, şi sunt folosite pentru a detecta mişcările din jurul lor. Lepidopterele au un creier şi ochi compuşi bine dezvoltaţi, care sunt deosebit de sensibili la mişcare: dacă încercăm să ne apropiem de un fluture, acesta observă extrem de rapid mişcarea. Pe când toate lepidopterele au o vedere ageră, multe specii de molii pot detecta şi ultrasunetele emise de lilieci, care se hrănesc cu molii de noapte. Unele chiar şi-au dezvoltat un sunet special care bruiază „radarul” şi îl face să judece greşit poziţia moliei.

Antenele lungi de pe capul fluturilor sunt folosite pentru detectarea mirosului şi a mişcărilor aerului. Ele pot detecta urme minuscule ale mirosului sau al unei surse de hrană de la distanţă foarte mare. Prin detectarea creşterii intensităţii mirosului pe măsură ce înaintează, fluturii îl pot urmări şi pot găsi sursa mirosului. Ei îşi folosesc şi picioarele pentru a „gusta” planta pe care se află; această proprietate poate fi folosită de femelă odată cu alte simţuri, pentru a identifica locul în care să-şi depună ouăle.

Limba încolăcită, sau proboscida, de sub cap, pe care o pot întinde şi încolăci în voie, este folosită la hrănire. Lepidopterele se hrănesc cu lichide pe care le sorb. Hrana lor principală, nectarul, se află adesea în adâncul florilor, iar proboscida poate să se întindă şi să pătrundă în ele. Totuşi, nu toate lepidopterele au o proboscidă dezvoltată, şi mulţi fluturi maturi nu se hrănesc deloc, trăind din energia stocată în faza de larvă.

Structurile folosite pentru împerechere se află la capătul posterior. Când masculul şi femela se împerechează, ei sunt orientaţi în direcţii opuse ceea ce a dat naştere la poveşti despre fluturi cu două capete.

sura zooland.ro