Suflet gol,suflet rătăcit,ce mereu visează,și gândul fuge iar la sufletul pustiit.Mă las pradă gândurilor imaginare să simt fiorul din adâncul sufletului meu.Închid ochii și mă las purtată de valurile sentimentelor din interior…Urma pașilor mei trec prin suflet ca un călător al timpului pierdut.Gândurile mă poartă în universul visării ce nimeni nu are loc.Este un univers numai al meu,cu cele mai intense trăiri sufletești,emoții ale unui suflet visător.Gândul meu fuge departe…și gândul îmi fuge tot mai departe, atât de departe încât nu-l mai pot prinde…Fiorul îmi atinge ușor inima, și o șoapta îmi spune încet la ureche,lasă-ți sentimentele să curgă ușor.Am ajuns într-o lume în care toți oamenii poartă niște maști numite ” prietenie, bunătate, simpatie” cand de fapt ei nu simt altceva decat ura si invidie. Ce caut eu aici? Locul meu nu e aici, locul meu e lângă oamenii fără măști cei adevărați,fără măști.E rece și întuneric, mi-e teamă să deschid ochii. Îmi simt buzele reci, vinete, înghețate de vreme. Părul îmi e asortat cu frunze și copaci, timpul l-a uscat. Mă târăsc prin ceață, simt prea multă lume în întunericul asta. Caut puțină singurătate în jurul meu, dar mă lovesc puternic de tine, apoi de tine, si iar de tine . Sunteți peste tot .. Mi-e dor să umblu așa, dar e târziu, nu știu cât de târziu, dar e,am pierdut noțiunea timpului.Sa lăsat ceața peste sufletul meu și e frig, din ce în ce mai frig. Poate se duce si ceața, aerul e prea dur,aș vrea sa plouă.Mă sperie culorile închise, mă obosesc .. Mă așez să poposesc pe banca sufletului meu… Sunt prea pierdută în haina mea străină. Îmi acopăr urechile să nu mai aud, să simt doar vremea, sa treaca .. O să aștept decembrie. A început să plouă…Picături de ploaie cad în sufletul meu.E doar un sentiment de tristete cel care imi bate la poarta sufletului,dar eu nu vreau să îi deschid…Vreau astăzi să visez, să râd, să iubesc și să nu-mi pese dacă am să fiu rănită.