„Mi-e teama ca,
odata
imi voi privi mainile
si le voi plange
cu lacrimi
povestindu-le imbratisarea.
Iar ele vor fi atat de secate
de
brazdele timpului
incat se va fi cuibarit
in cele zece degete
o ultima dorinta:
sa-si aminteasca timpul
in care erau doar ele
un chip si rotundul soarelui
la rasaritul luminii…

mi-e soarele-n palma
si-un rasarit…”
(Mirela Nicoleta Hicianu)