Din durerea mea ţi-am pregătit o ceaşcă de cafea amară.Te rog ia loc şi soarbe dintr-o ceaşcă de cafea amară.E bună cafeaua?E făcută cu lacrimi amare….Să nu mă acuzi de lacrimile mele ce îţi ard buzele,asemeni unui acid.Sunt bune lacrimile mele?Multe am să-ţi zic…dar timpul meu va fi cel care va durea….Ascultă-mi cântecul de dor,un fagure de miere amar ca această cafea ce ţi-o ofer.Nu cunosc răspunsul prin câte timpuri şi pentru ce motive dar trădarea nu cunoaşte reguli,nici timp,nici spaţiu…Trădarea mea e trădată prin tine.
Trecutul meu a devenit prezent iar prezentul va fi curând uitat; mai învaţa-mă odată amintirea, şi iertarea, şi pastrarea. Oare câte iubiri pierdute se răsucesc acum în mormântul iubirilor ucise? şi dacă le-am pierdut şi le-am trădat, le-am aruncat fară să-mi pese că mă vor blestema, asemeni pruncilor izgoniţi înainte de a lua viata. Iar blestemul iubirilor trecute mă apasă şi mă răneşte…Învăţăm să respirăm, la sânul maicii noastre, învăţam să mergem, să citim, să dansăm, să iubim, să dezamagim, să adorăm….învăţămm pe rând, să înşelăm vise,învăţăm, în final, să murim….