Gândurile îmi străbat creierul uneori în, iluzii pierdute, vise deşarte …e ca un cântec ce se desfăşoară sub forma unei clipe, a unei idei … Simt sufletul captiv.. uşor strâns de degetele tale, uneori chinuit de îndoieli, de dorinţe, de uitare… mi-e frică să nu fie sugrumat, să nu fie luat şi închis în cutia ce-i serveşte drept sicriu…mi-e teamă de pământul rece ce ar servi drept adăpost de veci..Simt uneori că îl scapi , mă doare, il simt că se zvârcoleşte, caută o ieşire, devine mic, strigă, îl aud cum cere încet ajutor… te roagă să-l tragi de fir înapoi, să-l cazezi definitiv în inima ta şi nu în mână… Sufletul  meu a devenit prea fragil, orice mişcare îl zguduie, îl face să-şi pună întrebări, să se gândească că e timpul ploios şi trebuie să-şi caute palton şi pălărie, umbrela roz şi să se pregătească poate chiar şi în toiul verii de o ninsoare zdravana care să-l înzăpezească ceva timp… Cateodata îl văd că se pregăteşte de sărbătoare , îşi ia rochiţa alba, cu danteluţă fină, îşi pune eşarfă roz şi balerinii albi, doreşte o evadare din cotidian, îţi face semn că vrea să iasă la plimbare şi se urcă pe primul nor făcând o scurtă călătorie de recreere.. i se permite de cele mai multe ori .. alteori îşi ia hainele cernite, plânge , lacrimi grele îi picură pe obrajii albi, îşi trece voalul negru de la palarie peste ochii maro, rochia lungă dreapta îşi lasă în urmă-i trena iar glasul melodios e schimbat de unul fantomatic, plin de lanţuri şi de gânduri lugubre… e un suflet gol, pierdut fără iubire, fără tine care să-i ofere adăpostul necesar în fiecare zi ,în fiecare secunda a existenţei sale…
Când ai verificat ultima dată firişorul subţire ce leagă sufletul meu de tine? Încearcă o reparare dacă este undeva fisurat, caută-i o altă cutie în care să-l depozitezi… sau absoarbe-l în trupul tău, lasă-l să intre ăi oferă-i casă veşnică, cu inima, cu mintea, cu iubire… Aş simţi căldura… te-aş simţi pe tine…aş simţi visul real…
Sufletul meu .. doar simte… te simte pe tine…