Arianismul reprezinta suma invataturilor teologice ale lui Arius (anii 250-336 ), un preot din Alexandria, Egipt. Invataturile sale fac referire la relatia dintre entitatile Treimii (Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Sfantul Duh), si conditia exacta a Fiului lui Dumnezeu. Declarat eretic in urma primului Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, Arius a fost mai tarziu, in anul 335 achitat in cadrul Sinodului de la Tir, ca mai apoi, dupa moartea sa, sa fie considerat din nou eretic la Sinodul de la Constantinopol din 381. Conform notiunii ariene despre Hristos, Fiul nu a existat din totdeauna, ci a fost creat -fiind astfel diferit si inferior- Tatalui. Arianismul este in opozitie cu principala dogma cristologica trinitariana, fapt decis in urma primelor doua sinoade si sustinut si in ziua de azi de catre Biserica Romano-Catolica, Bisericile Ortodoxe Estice si de majoritatea celor protestante. De asemenea, arianismul este folosit pentru a desemna alte sisteme teologice neapartinand trinitarianismului, din secolul al IV-lea. Potrivit acestora Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Logosul, era fie o fiinta creata, asemenea celorlalte fiinte, fie exista de la bun inceput.

“Scopul fiecarui crez creat vreodata nu era de a clarifica adevarul lui Dumnezeu. Ci mai degraba de a exclude un punct de vedere opus. Adoptarea si extinderea acestor crezuri a avut loc in cadrul unor consilii bisericesti si prin intermediul unor dezbateri aprige si a unor compromisuri motivate politic. Nu exista nici un motiv sa credem ca oamenii care au participat la aceste consilii erau mai inteligenti sau mai intuitivi decat crestinii actuali. De aceea e greu de grezut ca formula cristologica a crezului de la Calcedon (anul 451) e cea finala si va multumi oamenii din toate timpurile. ” Fragment din “De ce Crestinismul trebuie evolueze sau sa moara” a episcopului englez John Shelby Spong. Crezurile crestine nu au fost vazute niciodata ca fiind necesare decat in clipa in care au aparut puncte de vedere care difereau de ceea ce se credea pana atunci sau de lucrurile care nu erau puse la indoiala de majoritatea crestinilor. Teologii si clericii antici, ce porneau in cautarea adevarului, erau adesea implicati in dezbateri aprinse ce erau motivate de niste scopuri mai putin “ceresti”.

Ambianta culturala

Era intunecata a persecutiilor crestine era, pe moment, terminata. Imparatul roman Constantin a numit crestinismul ca religie oficiala a imperiului roman. Crestinismul a inregistrat un salt spectaculos, atat in numar cat si pe plan material. Cu numai cativa ani in urma, crestinii traiau sub amenintarea constanta a unei morti brutale, apoi decretul lui Constantin le-a oferit privilegii speciale. Acesta a facut tot ce i-a stat in putere pentru a ase asigura ca religia crestina era protejata sub toate aspectele ei, chiar si fata de marea opozitie a elementelor traditionale din societate care au favorizat o reintoarcere la vechiul cult al panteonului roman. Constantin a observat ca invataturile morale ale crestinismului erau stabile, in comparatie cu vechile religii romane. Banuind ca un sistem etic crestin ar putea intari imperiul decazut, el a considerat ca ‘’era datoria lui de a asigura bunastarea bisericilor pentru ca acestea, prin venerare, ar putea garanta suportul oamenilor din imperiu’’. In timp ce crestinii se bucurau de sprijinul noului protector, acestia au aflat curand, consternati, ca imparatul, care nu era un adept al crestinismului, ci al Cultului Soarelui, voia sa aiba o contributie in deciziile lor teologice. Constantine a subliniat faptul ca singurul lucru pe care il dorea era acela de a mentine versiunea sa a Pacii Romane, Pax Romana, dar multi au considerat ca el doar se amesteca in treburile lor. Acest lucru a fost evident in timpul unui incident cunoscut sub numele de Schisma Donatista, ce s-a desfasurat in Africa de Nord dupa ce cateva biserici crestine, care nu au decazut sub persecutiile pre-constantiniene, au refuzat sa accepte autoritatea, din ce in ce mai mare,  a clerului roman. In cadrul acestui conflict, Constantin a incercat, esuand insa, sa oblige episcopii donatisti sa se conformeze.Esecul sau a creeat in Africa de Nord un mediu in care gruparile de crestini au devenit contraculturale si schismatice. In scurt timp, aceasta nemultumire va declansa un razboi in Imperiu, unul care nu se va disputa cu sabii si stratageme, ci cu vorbe si idei.

Ideologie

Arius considera ca Tatal si Fiul nu au existat impreuna din totdeauna, si ca Iisus era o fiinta divina creata de Dumnezeu (asadar inferioara) la un moment dat. Este adesea mentionat faptul ca arienii erau de parere ca Iisus era o ‘’creatura’’, termen avand sensul de fiinta creata. Arius si adeptii sai fac referire la versete din Biblie ca Ioan 14 :28 unde Iisus spune ca Tatal este ‘’mai mare decat Mine’’, si la Proverbe 8 :22 ‘’Domnul m-a facut cea dintai dintre lucrarile Lui, inaintea celor mai vechi lucrari ale Lui’’, desi acest verset, in prezent, este mai recunoscut pentru trimiterea catre o notiune de filosofie, decat catre Fiul lui Dumnezeu. Dintre toate neintelegerile din cadrul Bisericii crestine, cu exceptia Reformei Protestante , controversa ariana a detinut cel mai inalt grad in materie de putere si conflicte politice. Dezacordul dintre arianism si convingerile trinitariene a dus la prima infruntare importanta intre doctrinele din Biserica, aceasta a avut loc dupa legalizarea crestinismului de catre imparatul roman Constantin.

Controversa ariana a luat nastere la finele secolului al III-lea si s-a extins pana in secolul al IV-lea. In ea erau implicati majoritatea reprezentatilor Bisericii, preoti, calugari, dar si epsicopi, imparati si membrii ai familiei imperiale ale Romei. Evident ca un asemenea scandal nu putea sa ia amploare in timpul celui de-al III-lea si al IV-lea secol, fara implicarea unor figuri istorice importante in realizarea bazei doctrinei ariane. Majoritatea istoricilor crestini otodocsi definesc conflictul arian, ca fiind o idee ce a apartinut apartinand exclusiv lui Arius si unei adunari de episcopi strengari implicati in erezie.

Din cei trei sute de episcopi participanti la Sinodul de la Niceea, numai trei au refuzat sa semneze Crezul niceean. Cu toate acestea, pentru a reduce extinderea arianismului a fost ignorata aderarea la aceasta doctrina a unor imparati remarcabili ca Valens si Constantius al II-lea, si a unor admirabili comandanti militari goti, vandali, si lombarzi, atat inainte cat si dupa caderea  Imperiului Roman de Apus. Lucian din Antioh a sustinut o cristologie similara cu ceea ce mai tarziu va fi cunoscut sub numele de arianism, considerandu-se ca el a avut o contributie semnificativa in dezvoltarea acestei invataturi, deoarece Arius a fost elev al academiei sale private. In timp ce arianismul a continuat sa domine pentru cateva decenii, chiar si in familia imparatului, in final trinitarianismul a fost cel care a triumfat asupra Imperiului roman la sfarsitul celui de al IV-lea secol. Arianismul, predicat de catre Ulfilas triburilor germanice a fost raspandit printre mai multe clanuri din vestul Europei, in special printre lombarzi si goti, dar asta pana in secolul al VIII-lea, cand a incetat sa mai fie credinta principala. Trinitarianismul a ramas doctrina predominanta in toate ramificatiile importante ale Bisericii de Est si de Vest, si mai tarziu si in randul protestantismului.

Epistola lui Auxentius, un episcop arian din Milan, cu privire la misionarul Ulfilas, ofera o imagine limpede a credintei ariene asupra naturii Treimii : Dumnezeu Tatal (nenascut), existent din totdeauna, era diferit de inferiorul Iisus, Unul-Nascut inaintea timpului, si creator al lumii. Tatal, lucrand prin intermediul Fiului, a creat Sfantul Duh subordonat Fiului, asa cum Fiul ii este Tatalui, acesta fiind recunoscut ca ‘’singurul Dumnezeu adevarat’’, afirmatie sprijinita de versetul 1 Corinteni 8:6, ‘’totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi’’. Una din scrisorile lui Arius catre arianul Eusebiu din Nicomedia prezinta esenta invataturilor arienilor : ‘’Unii spun ca Fiul este o aparitie, altii ca este o creatie, altii ca este de asemenea nenascut. Acestea sunt impietati ce nu trebuiesc ascultate chiar daca ereticii ne ameninta cu o moarte ingrozitoare. Dar noi spunem si credem, si am invatat si inca o facem, ca Fiul nu este nenascut in nicio privinta ; si ca el nu isi ia existenta din nicio materie ; decat din propria vointa si chibzuire. El a fiintat inaintea timpului ca Dumnezeu desavarsit, doar nascut si statornic, si ca inainte de a fi nascut, sau creeat, sau predestinat, el nu a existat. Deoarece el a fost nenascut. Suntem persecutati pentru ca spunem ca Fiul are un inceput, pe cand Dumnezeu este fara de inceput’’

Originile arianismului

In cadrul acestei agitatii a disidentei africane, la periferia Alexandriei, prin suburbiile Baucalisului, si-a facut aparitia preotul Arie. Descris ca un ‘’preot in varsta, care dupa o perioada de activitate canalizata gresit si de razvratire, a reusit sa obtina o functie inalta in cadrul celei mai vechi biserici din Alexandria. Fiind cunoscut pentru stilul de viata ascetic si admirat pentru elocventa predicilor  si pentru aptitudinile sale dialectice , in timp ce influenta sa era sporita de o conduita respectabila si o voce de un farmec convingator.’’ Inainte sau in timpul perioadei sale la Alexandria, Arie a inceput sa fie chinuit de intrebarea pe care toti crestinii trebuie sa o infrunte :Cine a fost Iisus ? Azi, teologii au reusit sa raspunda acestei intrebari cu afirmatii ca  ‘’Dumnezeu Fiul’’ sau cu expresii trinitariene ca ‘’Iisus este egalul Tatalui’’. Pe de alta parte, in timpul lui Arie, crestinii erau nevoiti sa dea acestor credinte o forma sistematica, categorica si universala. Pentru multi, acest lucru nu era necesar, datorita lucrurilor ce erau deja scrise in scripturile si cartile primilor crestini, carti care erau impotriva ereziilor precum Gnosticismul si Marcionismul. Curand insa, Arie va aprinde un adevarat “foc de paie” teologic ce va arde timp de saizeci de ani. Punctul de vedere al lui Arie prezentat in studiul sau asupra Bibliei era sincer. Bazandu-se pe cunostintele sale despre limba greaca (folosita in scrierea Noului Testament), el a inceput sa se indoiasca de lucrurile puse pe seama naturii lui Hristos. La ce se referea pasajul din Biblie in care Hrisotos este numit singurul nascut al Tatalui ? Trebuie aceasta expresie inteleasa raportandu-ne la sensul sau strict ? Daca este asa, atunci sintagma ‘’Fiul lui Dumnezeu’’, si ‘’Primul nascut din toata Creatia’’  face referire la conditia sa de fiinta creata ? Pe de alta parte, daca el a fost creat, cum ar fi putut fi in acelasi timp, Creatorul ? Daca Iisus ar fi o fiinta creata, atunci cum ar ramane cu statul de divinitate ? El a conchis ca Hristos era creatia perfecta, insa nu era nemuritor, si intr-o oarecare masura, mai putin decat Dumnezeu. El a decis sa isi consacre geniul acestei convingeri din ce in ce mai arzatoare, pentru restul vietii.

Arie a inceput sa isi predice cunostintele despre Iisus, iar multumita persuasivitatii argumentelor sale, a castigat in Egipt, o multime de adepti. Concluziile sale rationale ofereau o explicatie simpla pentru nesiguranta si confuzia ce planau in jurul misterului legat de caracterul umano-divin al lui Iisus. In anul 319, Papa Alexandriei, Alexandru, a observat miscarea ariana din cadrul parohiei sale, iar ingrijorarea sa a crescut. Acest lucru l-a determinat sa ii ofere lui Arie, in particular, o serie de sfaturi cu rolul de a-l convinge sa se caiasca pentru invataturile sale diferite, insa preotul a refuzat sa il asculte. Papa a staruit in convingerile sale fata de ideile lui Arie, de data aceasta invitandu-l pe acesta  la o dezbatere alaturi de alti teologi, si chiar l-a rugat public sa renunte la predicarea invataturilor sale eretice, insa si de data aceasta s-a lovit de refuzul preotului care a continuat sa isi raspandeasca credinta. In cele din urma, Papa Alexandru a intrunit un sinod in cadrul caruia s-a discutat exilarea lui Arie, care stiind ca era pe punctul de a-si pierde functia in biserica, si fiind foarte probabil sa fie excomunicat, s-a retras in Israel unde a obtinut sprijinul mai multor oameni influenti. Cel mai de seama dintre acestia, era Eusebiu din Nicomedia. Preotul i-a scris ca Papa ‘’..ne alunga din oras ca pe atei pentru ca nu suntem de acord cu el cand predica in public’’….Dumnezeu din totdeauna, Fiul din totdeauna, Fiul este creat din Dumnezeu insusi’’…Suntem persecutati pentru ca spunem ca Fiul are un inceput, dar Dumnezeu este fara de inceput’’

In timpul sederii sale in Israel, Arie a scris lucrarea intitulata Thalia. In aceasta, el isi prezinta sistematic convingerile cristologice. Stilul sau de a scrie era mai accesibil decat lucrarile seci ale celorlalti invatati crestini, si adesea folosea umorul pentru a-si sustine argumentele. A scris versuri puternice, pline de continut, despre punctul sau de vedere asupra lui Hristos, precum ‘’candva el nu exista’’. Aceste propozitii scurte, stramosii sloganelor actuale, se aflau pe buzele tuturor oamenilor de rand din din imperiu. Eusebiu a incercat sa organizeze o campanie impotriva lui Alexandru, si sa starneasca suficienta tensiune politica  printre simpatizantii lui Arie aflati in Egipt pentru ca acesta sa se poate reintoarce in cadrul bisericii. Papa insa, a contra-atacat demarand o campanie proprie, lucru ce a facut ca controversa sa se inteteasca. Opiniile lui Arie au continuat sa castige teren in imperiu gasindu-si multi simpatizanti arhiepiscopi ai Bisericilor Estice din Asia Mica. In anul 324, Constantin invinge armatele lui Licinus, preluand controlul asupra partii de est a imperiului. Spre uimirea sa, acesta a intervenit exact in toiul conflictului cu privire la arianismul din Asia Mica. Pana atunci, dezacordul a decazut de la stadiul de discutie despre idei teologice marete, la o injositoare competitie de insulte. Indus in eroare de aparente, Constantin a incercat sa indrepte situatia trimitiandu-l pe Hosiu din Cordoba cu o scrisoare al carei continut ii sfatuia pe toti cei implicati in acest conflict sa inceteze cearta asupra unor probleme religioase banale, si sa se ocupe de lucrurile mai importante. Aceasta incercare a fost zadarnica, iar Hosius a amplificat tensiunea numind in functie un preot ce era impotriva arianismului. Curand, controversa va ajunge in strada, unde, in special in pietele in care sustinatorii arianismului dadeau nastere unor dezbateri ce aveau ca teme intrebari puerile ca posibilitatea existentei unui fiu inainte ca acesta sa se fi nascut. In vara anului 325, Constantin decide sa puna capat scandalului o data pentru totdeauna.Astfel el solicita un Sinod la Niceea,un oras din Asia Mica la care participa toate partile implicate in disputa

Sinodul de la Niceea

Majoritatea celor care au luat parte la Sinodul ecumenic au fost reprezentanti ai Bisericii Estice, iar sustinatorul micului grup ai simpatizantilor arianismului a fost Eusebiu din Nicomedia. O alta tabara, ce-l sprijinea pe Papa Alexandru ii avea ca membrii pe Ignatiu din Antiohia, si un barbat remarcabil al societatii Alexandriei, Atanasie, scriitor si inamic declarat al ereticilor credintei. Un al treilea grup il avea in frunte pe Eusebiu din Caesarea, despre care se credea ca este un sustinator all arianismului datorita sprijinului sau fata de o formula mai veche, trinitariana, inventata de Tertullian, al carui punct de vedere il prezenta pe Iisus ca fiind un fiu intr-un rol secundar. O data cu sosirea Imparatului care trebuia sa conduca adunarea, sinodul putea incepe. In mod straniu, toti participantii erau convinsi ca opinia lor va fi aprobata.

Disputa din consiliu

Pledoaria arienilor a inceput prin afirmatii impresionante legate de Salvator, numit ‘’monogenes’’, termenul grecesc corespondent al expresiei ‘’singurul nascut ‘’, lucru important din punct de vedere teologic in scrierile Apostolului Ioan. Alte titluri acordate lui Hristos au fost : puterea lui Dumnezeu, intelepciunea lui Dumnezeu, si cuvantul lui Dumnezeu. Termenul ‘’cuvant’’ se traduce in limba greaca prin ‘’logos’’ si are un caracter filosofic neexprimat in engleza si japoneza. In scrierile Apostolului Ioan din cadrul Noului Testament acesta era adesea folosit pentru a evidentia existenta lui Hristos inainte de intrupare. Pe parcursul dezbaterii, Iisus a fost adesea mentionat ca Logos, modalitate de a discuta aspectele conditiei sale ce nu puteau fi observate cu usurinta. Eusebiu din Nicomedia a afirmat ca Iisus a fost creat inaintea timpului, fiind astfel imuabil. Totusi, ca fiinta creata, Logosul era ‘’ atat supus schimbarii cat si capabil de virtute sau de pacat, asemenea oamenilor’’, acest argument fiind intarit de numeroase trimiteri la Biblie. Conform simpatizantilor arianismului, Dumnezeu, nu Hristos insusi, l-a inviat pe acesta. Ei au subliniat faptul ca Hristos sta de-a dreapta Tatalui si ca nu stie data exacta a Zilei Judecatii.

Afirmatiile lui Arie, bazate pe scrieri din Biblie, sugerau faptul ca Tatal ‘’l-a nascut’’ pe Fiu. ‘’Daca Tatal l-a creat pe Fiu, cel care a fost creat a avut un inceput ; asadar este limpede ca odata Fiul nu exista. Era necesar ca el sa ia viata din inexistent’’. Spunand ca ei sunt loiali sensului ad-literam al Scripurii, arienii au atacat punctul de vedere al Papei Alexandru si al lui Atanasie, sustinand ca ei prezentau doi Dumnezei egali : ‘’Dar el este vesnic, si exista alaturi de Tatal, nu-l mai numiti Fiul Tatalui, ci fratele’’. Papa a ripostat decarand ca arienii creionau doar o jumatate a intregului tablou citand din Biblie : ‘’Au amintit toate pasajele referitoaare la chinurile Salvatorului, atat umilirea cat si dezvelirea, si ceea ce este denumit saracirea… dar uita enunturile indicatoare ale conditiei, si gloriei, si nobletei sale, si ale unirii cu Tatal’’.

A fost evidentiat faptul ca Hristos a facut asertiuni semnificative despre divintate. Nu numai o data a a marturist ca el si Tatal erau unul, fiind aproape omorat cu pietre de o multime ce a inteles ca el s-a facut egalul lui Dumnezeu. In continuare, Atanasie a pus la indoiala structura celorlalte argumente ariene, prezentand notiunea de ‘’Hristos, omul’’, si cea de ‘’Hristos, Logosul’’. Ceea ce a murit a fost latura umana a lui Hristos, care nu cunostea anumite lucruri. Logosul, inaltat, cunostea totul si si-a adus la viata corpul crucificat. Atansie a explicat ca, in timp ce arianismul era rational, sensul profund al Scripturii trebuie perceput dintr-un unghi spiritual. Pentru ca, ‘’daca el este numit vesnicul urmas al Tatalui, asa se cuvine sa fie numit’’. Deoarece niciodata esenta Tatalui nu a fost imperfecta…dar el este urmasul lui Dumnezeu, si fiind Fiul lui Dumnezeu, care este vesnic, El este perpetuu…, Succesorul lui Dumnezeu este nepieritor, deoarece natura sa este perfecta.’’ Legate de acest considerent sunt diferitele idei culturale din jurul conceptului de fiu.

In cazul grecilor antici si al romanilor, statutul fiului era pozitionat pe o treapta mai joasa deact cel al tatalui, lucru aplicabil si la cultura evreiasca, sau oricare alta cultura semita. Cu toate acestea, ‘’fiu’’ este de asemenea folosit ca procedeu literar in Vechiul Testament evreiesc, desemnand o persoana ce are aceleasi atributii si sarcini ca altcineva de acelasi sau de alt rang, putand fi intalnite si in alte scrieri mentionari despre oameni ca : fiul inceputului, fiul tunetului, sau fii ai luminii.

Credinte in conflict

Partile implicate au ales sa rezolve controversa printr-o declaratie universala de credinta care va deveni unitatea de masura a valorilor ortodoxe. Eusebius din Nicomedia  e autorul Crezului Arian (crezul este o marturisire de credinta rezumata). In favoarea sa de-abia s-au strans 20 de voturi, iar episcopii au rupt documentul intr-un moment de manie. Dupa acest episod violent, Arius mai avea de partea lui doar 5 persoane. Apoi Eusebius din Caesarea a oferit Crezul folosit de crestinii din orasul sau. Eusebius era intr-o pozitie avantajoasa pentru a face un asemenea lucru, pe de o parte era de acord cu unii dintre cei care credeau in ideile lui Arius, iar pe de alta parte era bine vazut de catre Constantin si ceilalti episcopi. Imparatul si majoritatea episcopilor au acceptat crezul lui Eusebius, dar l-au amestecat cu un altul ce era folosit ce se botezau in mod public.

Se parea ca nu se va zice nimic definitiv despre arianism sau despre natura lui Hristos, cand deodata Constantin a sugerat ca in crez sa fie adaugat cuvantul “homoousios”. Asta insemna sa fie una cu Tatal. Dar aceasta idee nu a fost agreeata de Eusebius din Caesarea, care credea ca se apropie prea mult de erezia lui Sabellius, care spunea ca tatal, Fiul si Sfantul Duh nu sunt 3 entitati separate, ci 3 moduri de existenta ale aceleiasi fiinte. Paul din Samoasota a folosit acelasi termen in anul 269 si a fost condamnat pentru asta. Pe langa asta, cuvantul grec “ousia” sau “homoousios” nu a fost folosit de catre Apostoli in Noul Testament pentru a descrie pe Dumnezeu si nici pe Iisus. Majoritatea celor prezenti la consiliu considerau ca adaugarea acestor cuvinte va provoca noi erezii. Intr-un final, crezul a fost aprobat si a devenit instrumentul universal al credintei folosit de biserici pentru a defini credinta in Hristos. Dorind sa isi demonstreze puterea si prestigiul pe care le aveau datorita prezentei lui Constantin, Episcopii au condamnat Arianismul si i-au trimis pe Arius, Eusebius din Nicomedia si alti suporteri ai cauzei lor, in exil. Se parea ca aceasta controversa se sfarsise.

Arianismul dupa Niceea

Multa lume nu agreea ideea ca “ousia” si “homoousios” fac parte din primul standard universal de credinta. Aceasta nemultumire, cat si unele castiguri politice din Egipt si de la curtea imperiala, au dat arienilor ocazia sa redeschida dezbaterea. Eusebius din Nicomedia a revenit din exil si facut preot din nou. Eusebius a devenit consilierul religios al lui Constantin, in urma mortii lui Hosius din Cordova. Dupa ce si-a asigurat pozitia fata de imparat, Arius a inceput sa se razbune pe cei care l-au exilat. Episcopul Atanasiu a fost izgonit din functia sa, condamnat ca eretic si trimis in exil, unde a si murit. Urmatorii 35 de ani au fost un ciclu aproape neintrerupt de intrigi, excomunicari si certuri. Cu ajutorul lui Eusebius si a altora, arianismul a inflorit in Est, si pentru multi ani a fost considerat ca fiind credinta ortodoxa a Constantinopolului.

Declinul arianismului

O data cu formarea aliantei dintre Gratian si Teodosius arianismul a inceput sa piarda teren, fiind in final complet eliminat din clasele sociale conducatoare. O personalitate esentiala in aceasta campanie impotriva arianismului a fost Flacilla, sotia lui Teodosius. Imparatul Valens a murit in timpul bataliei de la Adrianopol din anul 378, tronul revenindu-i lui Teodosius care a aderat la crezul de la Niceea, acest eveniment facand posibila aplanarea conflictului. La doua zile de la venirea lui Teodosius la Constantinopol, pe data de 24 noiembrie, anul 380, el l-a expulzat pe episcopul homoian Demofil de Constantinopol, punandu-l in fruntea bisericilor din oras pe Gregoriu Nazian, conducatorul unei mici comunitati niceene, starnind astfel revolte. Suferind de o boala grava, Teodosius a fost botezat de  Acholius din Tesalonic, obicei practicat adesea in primii ani ai crestinismului. In luna februarie, el si Gratian au publicat un edict in care se stipula faptul ca toti suspusii lor trebuiau sa fie credinciosi episcopilor Romei si ai Alexandriei, mai exact crezului niceean, in caz contrar vor fi pedepsiti. In ciuda opozitiei membrilor Bisericii de Est, Teodosiu a reusit sa obtina unirea. In anul 381, in cadrul celui de-al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, un grup format in mare parte din episcopi estici a alcatuit si a aprobat Crezul niceean din 381. Astfel s-au adaugat referiri la Sfantul Duh si modificari ca : ‘’ Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara /Şi S-a făcut om. Evenimentul este considerat ca fiind cel care a pus capat neintelegerilor legate de Treime, fiind sfarsitul arianismului printre popoarele romane, non-germanice.

De-a lungul timpului, episcopii estici au observat schimbari neplacute, in cadrul parohiilor lor, datorate arianismului. A inceput sa devina evident faptul ca Biserica din est incepuse sa marginalizeze rolul lui Iisus. Multi au inceput sa sugereze ca punctul de vedere a lui Atanasiu era corect, si astfel in anul 361, a fost facuta o versiune imbunatatita a crezului. Deranjata de framantarile culturale provocate de aceste conflicte cristologice, curtea imperiala a cerut o rezolvare definitiva a problemei. Noua formula a crezului a aparut la Calcedon in anul 451. In acest nou crez, Iisus era vazut ca fiind “Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai înainte de toti vecii”. Astfel cele doua naturi distincte erau unificate intr-o singura entitate. Incepand cu acest moment, arianismul a inceput sa isi piarda suporterii. Desi diverse elemente ale acestui sistem cristologic abandonat pot fi regasite in scrierile lui Milton, Newton si a unor grupari gen Martorii lui Iehova, arianismul nu s-a mai ridicat niciodata la nivelul de dinainte.

Arianismul, un termen controversat

Disputa din jurul ideologiei ariene a contribuit in mai multe privinte la definirea importantei treimii in teologia crestina niceeana (catolica). O data cu izbucnirea conflictelor dintre crestini, dupa legalizarea acestuia ca religie, lupta dintre niceeni si arieni a lasat urme vizibile in arhivele bisericilor catolice. Arhiepiscopul Dmitri al Bisericii Ortodoxe din America a declarat ca islamismul este descendentul cel mai raspandit al arianismului, in prezent. In ceea ce priveste asemnarea cu invataturile islamiste asupra viziunii lui Iisus, aceasta consta in faptul ca El este doar un profet maret, insa diferit de Dumnezeu. Astfel islamistii il vad pe Iisus ca pe un mesager uman al lui Dumnezeu, ignorandu-i-se caracteristicile divine pe care arianismul i le atribuie. In ultimii 1500 de ani termenul ‘’arian’’ a fost folosit pentru a denumi gruparile religioase a caror conceptie il slaveste pe Iisus, insa nu accepta crezul niceean. Dupa Reforma Protestanta din anul 1517, nu a durat mult ca arianismul si alte opinii netrinitariene sa reiasa la lumina. Primul englez antitrinitarian a fost John Assheton care a fost nevoit sa abdice inaintea lui Thomas Cranmer in 1548. La Consiliul anabaptist de la Venetia din anul 1550, primii sustinatori ai Reformei radicale s-au dedicat opiniilor lui Servetus raspandite de Giorgio Biandrata. Partea antitrinitariana a Reformei Poloneze s-a separat de marea biserica, cea calvinista.  Datorita neacceptarii Treimii socinienii asa cum vor fi cunoscuti mai tarziu, au mers mai departe decat Arie, ajungand la punctul de vedere al lui Photinus. De asemenea arieni mai erau numiti si unitarieni ca John Biddle. Desi negau pre-existenta lui Iisus ei erau in mare parte socinieni, nu arieni.

In secolul al XVIII-lea, ‘’miscarea dominanta’’ in Marea Britanie, inclina spre arianism fiindu-i associate nume ca Samuel Clarke, Benjamin Hoadly si William Winston. Citand un articol despre arianism din Enciclopedia Britannica: ‘’In perioada moderna o parte din unitarieni sunt de fapt arieni datorita refuzului de a-l reduce pe Hristos la nimic altceva decat o fiinta umana sau de a-i atribui o natura divina la fel cu cea a Tatalui’’. Cu toate acestea, doctrinele lor nu pot fi considerate representative ca fiind specific ariene, sau invers. O miscare crestina recunoscuta pentru practicarea unei forme de arianism (sau semi-arianism) este reprezentat de Martorii lui Iehova.

Potrivit lor Iisus are caracter divin spre deosebire de alte fiinte create, dar nu este egal Tatalui.Si desi nu sunt trinitarieni sau simpatizanti ai lui Atanasie, ei contrazic multe din opiniile lui Arie. Un exemplu in acest sens este acela ca Arie declara ca Fiul nu il putea cunoaste pe Tatal, in timp ce martorii lui Iehova cred ca Fiul Il cunoaste complet. Arie nu a acceptat teoria lui Atanasie conform careia Sfantul Duh era egalul Tatalui si avand aceiasi esenta, el credea ca Duhul Sfant este o persoana, sau un inger cu un rang inalt. Martorii lui Iehova considera ca Sfantul Duh nu este o persoana reala, ci o putere activa a lui Dumnezeu, invizibia.

In final…

Formarea Crezurilor a fost un proces dezordonat si uneori dureros. Totodata natura controversei cristologice era departe de ideea iubirii aproapelui. Arienii au reusit, fara sa vrea, sa deruteze oamenii cu un concept care era deja greu de inteles, rezultatul fiind o crestinatate fara Iisus. Dorind sa protejeze adevarul, Atanasiu si suporterii lui au incercat sa defineasca natura lui Iisus intr-un mod care era diferit de Scriptura. Crestinii, care erau mai “ortodocsi”, au apelat la puterea politica pentru a-si mentine punctul de vedere.

Ceea ce este uimitor e faptul ca aceasta controversa a aparut la doar 300 de ani dupa Iisus. Ei vorbeau si citeau limba Noului Testament, si ar fi trebuit sa aiba acces si la alte materiale scrise de primii crestini-martori, materiale care nu mai exista azi. Deci daca ei, avand la indemana lor atatea surse de informatii, tot se zbateau sa inteleaga natura lui Iisus, am putea noi, care suntem separati de o distanta de 2000 de ani si cateva limbi moarte, sa intelegem ceva?

Autor: Ariadna

Anunțuri