Totul ne desparte: distanta, viata, oamenii, poate si destinul.
Dar daca ai privi dincolo de fereastra camerei tale m-ai zari,
pentru ca sunt totul ce este in jurul tau: sunt departarea, sunt apusul si rasaritul…
Sunt totul si, totusi, nimic…
Ai ascultat vreodata ploaia?
Ai privit-o cum saruta pamantul,
iar acesta ii raspunde la sarutari sorbindu-i picaturile marunte?
Ai vrut vreodata sa plangi, dar speriat ti-ai retras lacrimile inauntrul tau?
Iti trimit lacrimile mele pentru ca sufletul meu se ineaca in lacrimi;
iti trimit sufletul meu pentru a-i da viata prin tine…
Gandeste-te la mine: fii pamantul meu, lasa-ma sa fiu ploaia ta…”

Anunțuri