Dadaismul reprezinta miscarea avangardista ce ia nastere in 1916 sub conducerea lui Tristan Tzara. Acesta, impreuna cu intelectualii, dezertorii, refugiatii politici si toti cei care erau impotriva razboiului se reunesc la cabaretul „Voltaire”, in Zurich (Elvetia) si incearca sa raspunda absurdului prin absurd.
Dadaismul este in primul rand un spirit de revolta indreptat impotriva nu doar a unor principii literare, ci si a unui mod de viata si a unui tip de societate. Negatia dadaista merge pana la anularea sensului limbajului vazut ca artificial, incapabil sa exprime adevarul sens al vietii.
Principiul estetic dadaist este unul bazat pe aleatoriu, ceea ce reprezinta si modul in care sunt compuse poeziile: „Pentru a face o poezie dadaista/ Luati un ziar./ Luati o pereche de foarfeci./ Alegeti din ziar un articol care sa aiba lungimea pe care vreti sa o dati poeziei voastre./ Decupati articolul./ Taiati cu grija toata cuvintele care formeaza respectivul articol si puneti toate aceste articole intr-un saculet./ Agitati-l incetisor./ Scateti cuvintele unul dupa altul, dispunandu-le in ordinea in care le veti extrage./ Copiati-le cuviincios. Poezia va va semana./ Si iata-va un scriitor infinit de original si inzestrat, cu o sensibilitate incantatoare, desi, se intelege, neinteleasa de oamenii vulgari.”
Acest fragment face parte din „Manifest despre amorul slab si amorul amar”, care, impreuna cu Manifestul DADA din 1918, constituie cele mai importante scrieri teoretice ale dadaismului. Pe langa Tristan Tzara, ca reprezentanti ai curentului dadaist, se numara si Hans Arp (sculptor), Max Ernst (pictor), Andre Breton, Louis Aragon, Paul Eluard (poet).Dadaismul-provine din franţuzescul dadisme( dada = ” căluţ de lemn “ în limbajul copiilor), denumirea mişcării este arbitrară şi nu are nici o legătură etimologică cu termenul respectiv.S-a lansat pe 6 februarie 1916 ca o miscare anti-artistica, in sensul ca a respins felul in care arta era definita, perceputa si apreciata in perioada contemporana. Curentul fondat la Zurich, Elvetia, a reprezentat o reactie la Primul Razboi Mondial. Nu avea elemente estetice bine definite, dar adeptii curentului impartaseau aceeasi atitudine nihilista fata de asteptarile traditionale ale artistilor si scriitorilor.
Cuvantul `DADA` inseamna calut de jucarie sau tata, dar a fost ales mai mult pentru sonoritatea sa naiva. Dupa Zurich, curentul s-a raspandit cu usurinta in Berlin, Hanovra, Paris, unele parti ale Rusiei si New York. Fondatorul acestui curent este poetul de origine romana Tristian Tzara, caruia i s-au alaturat scriitorii Hugo Ball si Richard Hulsenbeck si artistul plastic Hans Arp. Pictorii romani Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamps din Statele Unite si Max Ernst, K. Schwietters din Germania.
In Zurich, miscarea isi avea centrul la Cabaretul Voltaire patronat de Hugo Ball, unde adeptii se adunau pentru a-si exprima ideile. In Statele Unite, dadaismul si-a stabilit sediul central la galeria `291` Alfred Steiglitz si studioul lui Walter Aresbergs. Pentru ca si-a pastrat neutralitatea pe timpul celor doua razboaie mondiale, Elvetia a reprezentat locul ideal pentru cei care au refuzat serviciul militar sau pentru cei care doreau sa-si exprime liber ideile.
Din punct de vedere artistic, dadaismul contopeste elemente ale futurismului italian, cubismului francez si expresionismul german. Pledeaza pentru neprevazut, arbitrariul total, abolirea formelor si organizeaza spectacole prin care se pronunta impotriva artei, gustului estetic sau moralei.
In manifestul miscarii `Dada` se vorbeste despre delimitarea dintre gandire si expresie, se contrazice totul pana la negare: `abolirea logica, dansul neputinciosilor creatiei: dada; abolirea arheologiei: dada; abolirea profetiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credinta indiscutabila in fiecare zeu produs imediat al spontaneitatii:dada. Marele secret este aici: gandirea se face in gura. Apriori, dada pune inaintea actiunii si inainte de tot: Indoiala. Dada se indoieste de tot.(T. Tzara)`.
Din martie 1919, o data cu T. Tzara, miscarea se muta la Paris, unde intra in contact cu scriitorii din grupul miscarii suprarealiste Andre Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault), cu A. Jacques Vache etc.
Multi dadaisti publica in revista lui Francis Picabia `391` (infiintata la Barcelona in 1917, transplantata la New York, Zurich, apoi la Paris) unde apar nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, Rene Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Phillipe Soupault, Tristan Tzara, Edgar Varese etc.
Se reiau spectacolele de scandal si in mai 1921 se regizeaza procesul intentat lui M. Barres acuzat de `delict impotriva securitatii spiritului`. Dupa ce in 1921 Picabia se separase de miscare, in 1922 se produce ruptura intre dadaism si grupul lui Andre Breton, din care se va dezvolta suprarealismul.
Dadaismul supravietuieste inca datorita personalitatii lui Tzara abordand tendinte protestar-anarhice (jignirea `sfintelor precepte curente` si `epatarea filistinismului` din `oroarea de academism` – George Calinescu), facand din arbitrar si din hazard principii ale creatiei(Tristan Tzara: „Luati un jurnal, luati o pereche de foarfeci, alegeti un articol, taiati-l, taiati pe urma fiecare cuvant, puneti totul intr-un sac, miscati… „).
Dincolo de nihilismul si de enormitatiile sale – care au anulat, uneori, arta – dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledand pentru o libertate absoluta promovand inventii plastice si verbale adesea seducatoare care au largit investigatia artistica si a creat o atmosfera propice pentru indrazneala si experiente uluitoare.
La noi in tara, dadaismul este vizibil, partial, in unele productii poetice sau a unora din domeniul artelor plastice, publicate in reviste de avangarda asa cum ar fi: `unu`, `Contimporanul`, `Integral`, `Punct`, `75 H.P.` unde alaturi de elemente suprarealiste se recunosc si cele futuriste etc. Caracteristica miscarii romanesti de avangarda literara este chiar eclectismul. De aceea un dadaism in stare pura este mai greu de descoperit.Generaţia de artisti de dupa primul război mondial, confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dadea semne ca s-ar apropia de sfârsit a fost una din cele mai radicale din istoria umanitatii.Intelectualii, dezertorii, refugiaţii politici, toti revoltatii impotriva absurditatii acestui conflict, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului „Voltaire”, in Zürich, capitala Elveţiei, pe atunci stat neutru.
Vrând sa raspunda absurdului prin absurd, ei îsi manifesta revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice.
Marcel Iancu va scrie: „Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaţei pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educaţia, instituţiile, muzeele, bunul simţ aşa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ţine de vechea ordine.”
Astfel, manifestul dadaist a fost publicat într-un prim şi singur număr al revistei Cabaret Voltaire.
Denumirea mişcării
Originea numelui este neclară. Sunt păreri care susţin că vine din afirmaţia Da, folosită foarte des în discuţiile purtate de iniţiatorii mişcării, de origine românească, Tristan Tzara (pseudonimul literar provine de la cuvintul românesc ţara) şi Marcel Iancu. Alte păreri susţin că iniţiatorii mişcării dadaiste au creat acest cuvânt prin înţeparea cu un cuţit a unui dicţionar Francez German, şi deschizând cartea acolo unde indicau loviturile.
Numele mişcării lor este ales prin hazard, dintr-un dicţionar Larousse. El apare dupa ce initiatorul mişcării, Tristan Tzara introduce un creion in Marele dicţionar francez Larousse şi acesta se opreşte în dreptului cuvîntului onomatopeic dada.
Denumirea curentului dadaism provine din franţuzescul dadisme ( dada = ” căluţ de lemn “ în limbajul copiilor). Dadaismul ia nastere în mod oficial la 6 februarie 1916.
În conformitate cu manifestul Dada, mişcarea nu ar trebui să se numească Dadaism, având oroare de cuvintele terminate în –ism, cu atât mai puţin să fie considerată o mişcare artistică.
Reprezentanţii dadaismului:
* în literatură: Tristan Tzara, Richard Hülsenbeck, Hugo Ball;
* în pictură: Marcel Iancu, Francis Picabia, Pablo Picasso, Marcel Duchamp;
Definiţia şi descrierea mişcării
Curent cultural şi artistic nonconformist şi anarhic îndreptat împotriva rutinei în viaţă, gândire şi artă, dezvoltat plenar între 1916 şi 1923 şi înfiinţat în Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine română Tristan Tzara, căruia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ball şi Richard Hülsenbeck şi artistul plastic Hans Arp, apoi pictori ca: românul Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp(S.U.A.), Max Ernst, Kurt Schwitters (Germania), etc.
Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez şi expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul(cf. Tristan Tzara, La premiẻre aventure celeste de M. Antipyrine,1916 şi seriei manifestelor ”Dada” I-VII) cultivă arbitrariul total, neprevăzutul, abolirea formelor constituite, provocând dezordinea şi stupoarea şi prin organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei tradiţionale, programatic puse sub semnul întrebării.
In manifestul acestei miscari, ”Dada”, se vorbeste despre o cautare a unei extreme limite a divorţului dintre gândire şi expresie, contrazice totul, neagă totul, ridicând nihilismul şi mistificarea la rangul de principii supreme: abolirea logice, dansul neputincioşilor creaţiei: dada; /…/abolirea arheologiei: dada; abolirea profeţiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credinţă indiscutabilă în fiecare zeu produs imediat al spontaneităţii: dada . /…/Marele secret este aici :gândirea se face în gură…Apriori, dada pune înaintea acţiunii şi înainte de tot: Îndoiala. Dada se îndoieşte de tot.(T. Tzara).
Dadaismul şi suprarealismul
Din martie 1919, o dată cu T. Tzara, mişcarea se mută la Paris, unde se întâlneşte cu scriitorii din grupul miscarii suprarealiste André Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault), cu A. Jacques Vache etc.
Mulţi dadaişti publică în revista lui Francis Picabia ”391” (înfiinţată la Barcelona în 1917, transplantată la New York, Zürich, apoi la Paris) unde apar nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, René Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Phillipe Soupault, Tristan Tzara, Edgar Varese etc.
Se reiau spectacolele de scandal şi în mai 1921 se regizează procesul intentat lui M. Barrès acuzat de ”delict împotriva securităţii spiritului”. După ce în 1921 Picabia se separase de mişcare, în 1922 se produce ruptura între dadaism şi grupul lui André Breton, din care se va dezvolta suprarealismul.
Dadaismul supravieţuieşte încă datorită aproape exclusiv personalităţii lui Tzara şi – ca o variantă – lettrismului lui Isidore Isou), abordând tendinţe protestar-anarhice (jignirea ”sfintelor precepte curente” şi ”epatarea filistinismului” din ”oroarea de academism” – George Călinescu), făcând din arbitrar şi din hazard principii ale creaţiei(Tristan Tzara: „Luaţi un jurnal, luaţi o pereche de foarfeci, alegeţi un articol, tăiaţi-l, tăiaţi pe urmă fiecare cuvânt, puneţi totul într-un sac, mişcaţi … „).
Principiile teoretice nu sunt aplicate, însă, cu toată stricteţea. Iată de exemplu câteva versuri ale perseverentului dadaist Jean Arp(cunoscut mai ales ca sculptor): Le père s’est pendu/ à la place de la pendule/ La mère est muette. / La fille est muette./ Le fils est muet /Tou les trois suivent/ le tic-tac de père”. Dincolo de nihilismul şi de enormităţiile sale – care au anulat, uneori, arta – dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledând pentru o libertate absolută promovând invenţii plastice şi verbale adesea seducătoare care au lărgit investigaţia artistică şi a creat o atmosferă propice pentru îndrăzneală şi experienţe uluitoare.
Manifestări dadaiste în cultura română
În România, dadaismul este vizibil, parţial, în unele producţii poetice sau a unora din domeniul artelor plastice, publicate în reviste de avangardă aşa cum ar fi: ”unu”, ”Contimporanul”, ”Integral”, ”Punct”, ”75 H.P.” unde alături de elemente suprarealiste se recunosc şi cele futuriste etc.. Caracteristica miscării româneşti de avangardă literară este chiar eclectismul. De aceea un dadaism în stare pură este mai greu de descoperit. Un dadaism mai marcat este vizibil în textele lui Saşa Pană.