Perlele de apa dulce provin de la moluste care traiesc in aceste ape si au ca particularitate, faptul ca pe suprafata lor sferica lumina se refracta in culorile curcubeului. Stridiile care traiesc in ocean, sau in lagune protejate, dau nastere perlelor de apa sarata.Stiati sau nu, stridiile care produc perle (Pinctada mazatlantica/maxima..etc) pot secreta intre 3 si 4 straturi concentrice de nacru pe zi; un asemenea strat nu masoara mai mult de un micron-a 1000-a parte dintr-un milimetru. E nevoie de aproximativ doi ani ca „nucleul”(sfera obtinuta dintr-o mica bucata de valva) sa fie acoperit de cel putin 1 milimetru de nacru. Se considera de calitate, o perla de cultura care are mai mult de 0,8 mm de nacru..Pana la recoltare, molustele/stridiile petrec intre 3 si 6 ani in fermele de perle. Japonezul Makimoto Kokichi este cel care, in 1896 a patentat „tehnica” obtinerii perlelor „la comanda”. Si uite cum, la sfarsitul secolului al XIX lea si inceputul sec al XX lea, intr-un interval de numai 50 de ani , perlele – pana nu de mult apanajul exclusiv al elitelor conducatoare, devin accesibile tuturor(teoretic!).
De obicei de culoare alba, perlele pot fi insa colorate in galben, verde, albastru, maro, rosu sau negru.
Perlele negre (cunoscute si sub denumirea de Perle negre tahitiene) sunt foarte apreciate datorita raritatii lor. Faptul ca nu pot fi produse in masa se datoreaza deteriorarii starii de sanatate a molustei si/sau faptului ca aceasta nu a supravietuit procesului „tehnic” sau , pur si simplu respingerii „grefei” (nucleul introdus chirurgical) ori a sensibilitatii vis-a-vis de schimbarile climatice.
Combinatia de luciu, culoare, marime, netezime si simetrie este cea care confera valoare fiecarei perle in parte. Fara sa fie absolute sau unice, comerciantii de perle considera drept „standard ” doua sisteme de sortare – sistemul AAA-A (calificativul AAA revenind perlelor de cea mai buna calitate) si sistemul A-D (sistemul tahititan); nu trebuie sa pierdem din vedere ca vorbim totusi de niste sisteme „indulgente”, care lasa loc interpretarilor si aprecierii personale. Indiferent de sistemele arbitrare de apreciere, este incontestabil faptul ca perlele poseda forta aceea intrinseca de fascinare proprie naturii si nu e de mirare ca, de-a lungul timpului au fost investite cu puteri magico-religioase sau ca li s-a atribuit origine divina.
Considerate cele mai apreciate geme de natura organica, perlele au o valoare extrem de mare, pretul lor fiind comparabil cu cel al pietrelor pretioase.
Sunt folosite in bijuterie inca de pe vreamea Egiptului Antic, fiind amintite in Biblie si Talmud. Perlele folosite astazi sunt de doua feluri: perle naturale si perle naturale de cultura.
Perlele iau nastere in corpul unor moluste (scoici, melci, nautili). Marea majoritate a acestor moluste traiesc in apele marine. Aceste animale au un corp moale, acoperit de un pliu al pielii denumit manta, ce secreta cochilia protectoare. Atunci cand intre cochilie si manta patrunde un corp strain (un graunte de nisip sau un parazit), acesta irita mantaua care incepe sa secrete sidef. Molusca depune in jurul acelui corp mii si mii de straturi concentrice de sidef, acest proces durand intre 10 si 20 de ani. In timpul procesului de formare al perlelor, lumina patrunde in stratele foarte subtiri de sidef, producand fenomenul de irizatie al perlei.
Desi majoritatea molustelor marine produc perle, sunt extrem de putine cele care dau perle de foarte buna calitate. Cele mai importante scoici producatoare de perle sunt stridiile. Ele traiesc in Marea Rosie, apele Indo-Pacificului (Australia, Polinezia, Filipine, Japonia) in apele Oceanului Atlantic ( aproape de Mexic si Venezuela, dar mai ales in PearlsIslands, aproape de Nicaragua). Cele mai valoroase perle naturale provin din zona Bahrain si Golfului Persic.
Culoarea perlelor naturale variaza foarte mult, in functie de specia carea produs perla, dar si de conditiile in care a trait scoica (compozitia apei, curenti maritimi, hrana). Astfel culoarea poate varia de la alb,galben, roz, bleu sau verde pana la brun si gri inchis. Exista si perle de apa dulce, produse de scoici care traiesc in Europa de Nord, Siberia, America de Nord, China sau Japonia.
De ce perlele pot avea un pret foarte ridicat? La o mie de scoici pescuite, un procent foarte mic poarta perle, iar dintre acestea probabil doar una din zece mii este o perla cu calitati foarte bune.
Exista si perle de cultura, Japonia fiind cea mai mare producatoarede astfel de perle. La sfarsitul secolului al XIX-lea are loc in Japonia o activitate serioasa de cercetare pentru producerea perlelor de cultura. Metodele au fost continuu perfectionate, iar in anii 20 apar pe piata primele perle de cultura.
Acesta afacere este insa extrem de costisitoare, iar primele rezultate apar dupa 20 de ani. Scoicile au nevoie de o ingrijire speciala, rata mortalitatii putand ajunge si la 50%. Dupa patru ani, doar un sfert dintre scoici vor produce o perla, iar dintre aceste perle un procent mai mic de 25% se pot comercializa.
Criteriile in functie de care se stabileste valoarea unei perle: diametru,greutate, orient, culoare, stralucire si forma. Greutatea perlelor se masoara in grani (nu este acelasi lucru cu gramul). 1 gran = 0.05 grame(1gram = 20 grani).
Gradul de stralucire este dat de stralucirea unei pete de lumina care se reflecta pe suprafata perlei, cu cat acest contur este mai mare cu atat stralucirea e mai buna. Irizatiile sidefului din care este alcatuita perla poarta denumirea de orient. Asa cum s-a mentionat, perlele au mai multe culori, insa cele mai valoroase sunt roz, alb-argintiu, crem,auriu, bleu-gri si negru.
Forma este un alt criteriu important de evaluare. Cele mai apreciate si,in consecinta, cele mai valoroase sunt perlele rotunde, sau in forma de picatura. Acestea sunt in general si mai rare, si de aceea si pretul lor este mai mare. Apreciate sunt si cele rotunde aplatizate, denumite buton. Cele care au o forma neregulata poarta denumirea de baroc, fiind mai des intalnite si cu o valoare mai mica.
Perla naturala este un obiect rotund din sidef cu duritatea cuprinsa intre 3,5–4,0. Este o combinatie intre carbonat de calciu (aragonita, calcita), cristale care determină prin interferenta luciul perlei şi o substanta organică proteică complexa „Conchin“ respectiv „Conchiolina”. Culoarea perlei este determinata de temperatura apei si de mediul în care a trait scoica.
Perlele sunt amintite în China (2206 de ani i.Hr). ca facand parte din plata tributului regelui Yu. In perioada antica cele mai pretuite perle proveneau din Persia şi India. In lumea musulmana perla era corelata cu simbolul femeiii virgine iar la curzi era considerat embrionul care se dezvolta în uterul matern. Perlele erau pretuite si de romani sau grecii antici find numite „margarita“ simbolizand persoana iubita. In China perlele reprezentau bogatia, întelepciunea, demnitatea si puterea; in India prolificitatea – erau considerate si simbol al lacrimilor, iar macinate se consuma ca afrodiziac, pe cand in Japonia ele însemnau noroc. In evul mediu li se va atribui un simbol sacral, ca semn de dragoste fata de Dumnezeu ele fiind amintite în Noul Testament.
Perlele se formeaza în natura, procesul de formare nefiind clarificat complet. Presupunerea ca un fir de nisip ajuns în scoica ar determina formarea perlei începe sa fie respinsa tot mai mult de oamenii de stiinta. Jochen Schlüter, seful muzeului mineralogic din Hamburg presupune ca raspunzator de formarea perlei ar fi celulele epiteliale ranite al scoicii, care sufera de boala parazitara, scoica cautand neutralizarea parazitului prin invelire cu sidef.
In prezent, aproape 100% din perlele vandute sunt perle de cultura, singura deosebire fata de perlele descoperite accidental (si extrem, extrem de rare) este faptul ca acestea din urma nu contin nucleu adaugat de om, ci se formeaza de exemplu in jurul unui bob de nisip intrat in scoica. Insa ambele tipuri de perle sunt perle naturale, si nu artificiale.