Primăvara se apropie în sufletul meu…..S-a rupt o floare din mine, semn că va veni primăvara.Simt mirosul primăverii cum se va împrăştia în aer odată cu razele soarelui şi înmugurirea copacilor…În acest jurnal al sufletului e lumea în care m-am regăsit…O lume în care mă desprind din lumea reală şi mă scufund în lumea viselor şi a imaginaţiei,mă las pradă gândurilor ce îmi invadează spaţiul minţii.Sunt un suflet călător….Gândul că din moment în moment încearcă să zburde pe pagini transformân-duse în litere.Încerc ca literele să danseze în cuvinte cu multă sensibilitate….Sper să şi reuşesc.O zi senină cu mult soare este afară şi în suflet….Cerul e ca un vis nepătruns de gânduri.
Privesc vântul cum uită şoaptele la marginea lumii….Uimită…simt cum rătăcirea timpului mângâie cald sufletul…Se ascund câteva speranţe într-un amor blând al suspinelor….Nimeni nu întreabă cine sunt….Ai pierdut o rază de parfum în părul meu….E o zi deosebită pentru sufletul meu Acum când lupt cu necunoscutul….Uneori mă simt străină şi pentru mine…Îmi place să număr stelele, să iubesc din inimă, să mă plimb prin frunzele anotimpului sufletului meu.Razele soarelui mă plimbă printre gţnduri tăcute…În braţele timpului sfidător,puternic şi viu sunt eu.Prizoniera unui zâmbet de dor,era…sufletul….Din marea împăraţie a vânturilor ating uşor cu privirea o ultimă rază de speranţă rătăcită poate într-o zare ascunsă dorinţelor sau în depărtări apropiate destinului…! Merg pe urmele unor paşi fără glas.S-au stins oare speranţe în geana unui vis? Lasă roua dimineţii să-mi explice filosofia tandrei mângâieri şi voi înţelege….Oare ce va însemna un sentiment topit de aşteptare?Un sens fără rost uitarea unor priviri resemnate…Buzele îmi amintesc mereu clipa dorinţei fără leac.Ne confundăm uneori cu liniştea a două fiinţe trecatoare.În suflet este un dor fierbinte de neînţeles…Simt mireasma unei raze de soare,mângâind scoarţa copacilor să denumesc textura lor,să privesc doar cu ochii sufletului,să văd cum roca este îmbrăţişată de lumină….Să simt o parte cum sufletul meu moare şi alta se renaşte….Ascult mereu cum florile se renasc primăvara şi îşi urează bună dimineaţa….Încerc să depăşesc graniţile auzului şi să ignor sunetele banale….Să ascult sunetul soarelui  în care se desprinde din el mii de fascicule de lumină….Orice mişcare are o melodie,orice peisaj e cheia ce descuie un sentiment,fiecare cuvânt vine din cel mai adânc colţ al sufletului.Culorile sunt sentimentele tale, iar albul este fericirea. Atât timp cât există şi puţin alb pe peretele sufletului tău, orice culoare o să-ţi pară mai frumoasă şi mai caldă..