Antologii de semne paleolitice şi neolitice sînt tipărite destule. Ideea noastră este să prezentăm mai jos o citire a principalelor scrieri geometrice descoperite şi folosite de Homo Geometricus pentru a depozita şi transmite informaţia necesară fiinţării în armonie cu stările  Cerului şi ale Pămîntului.


Unghiul sau acţiunea (şi variaţiile lor simetrice) este arătat în literatura de specialitate prin semnul latin V.

Urmează derivatele lui V, aşezate de foarte multe ori simetric sau în lanţ – semnul M şi Zig Zagul.

Meandrul, cum au observat arheologii ucraineni, care au descoperit aşezarea paleolitică de la Mezin, poate fi uşor citit sub aspect geometric şi matematic ca un şir de semne V.

Rombul este o unitate logică geometrică excepţională, formată din patru acţiuni-unghiuri polarizate, egale două cîte două (rombul are toate laturile şi unghiurile opuse egale).

Triunghiul este o unitate şi de trei linii, şi de trei unghiuri. Combinaţia de trei linii nu este unică în paleolitic şi neolitic. O linie, două linii, patru linii, cinci linii şi, destul de des, nouă linii se întîlnesc pe multe construiri ale lui Homo Geometricus.  Triunghiul, însă, apare pe o mulţime de lucrări omeneşti şi omul modern poate doar să se mire de triunghiurile isoscele dreptunghice care formează majoritatea triunghiurilor din Neoliticul Timpuriu sud-este european.

Tri-line-ul, cum îl numeşte Marija Gimbutaş, este cel mai frecvent şi are un uz formidabil în tot timpul fiinţării omului modern. Trinitatea creştină ar fi una din pildele cele mai grăitoare în sensul înţelegerii corecte şi a trinităţii neolitice, şi a celei din paleoliticul superior.

Spirala, mai corect vîrtejul, energia dezlănţuită, istrul are o biografie la fel de lungă ca şi tri-line-ul şi unghiul. Deşi nu se construieşte direct prin combinaţie de semne V există o demonstraţie sigură că anume spirala polariza în ştiinţa lui Homo Geometricus toate acţiunile omeneşti atît cu necesitatea distrugerilor, cît şi cu imprevizibilul aparitţei ei. Vîrtejul poate fi şi un însemn al echilibrului cosmic de care sunt obligate să ţină cont chiar şi Ursitoarele (cum le mai spun românii) sau Moirele grecilor (de care se temea chiar şi Zeus).

Oul este poate cel mai enigmatic semn al îndepărtatei istorii a strămoşilor noştri. Nu atît prin construcţia sa eliptică, care e şi ea o minune folosita “cu cap”, cum spune ţăranul român şi azi, ci prin pictarea de către Homo Geometricus a duplicării oului. Dacă arheologii nu ar arăta strict vîrsta şi originea vaselor pictate cu ouă în proces de duplicare, am putea uşor să confundăm ouăle lui Homo Geometricus cu cele ale biologilor moderni.

Altă enigmă este reţeaua de romburi, aparută, se pare, mai întâi în aşezările culturii Lepenski Vir (Schela Cladovei pe malul nordic), pe Dunăre, în România şi în Yugoslavia şi repetată apoi în primile culturi geometrizate din Anatolia. O cercetare atentă ar putea demonstra astăzi că figurile geometrice au ajuns în Răsăritul Apropiat pe la anul 5500-5300 BC trecînd prin Catal Huyuk şi alte localităţi anatoliene care comunicau cu patria geometrică din Europa de Sud-Est. Vom păstra aici şi în alte lucrări ale cercetării noastre termenul de Net pentru reţea, utilizat şi de alti cercetători.

Am pus în lista vechilor semne geometrice şi Templul din mai multe considerente. Prima ar fi faptul că Templul sau Altarul este, poate, prima construcţie a omului. Homo Geometricus însemna cu mici altare puse pe trei picioruşe locurile benefice pentru fiinţare. Pe pereţii altarelor, cum se va vedea, erau de multe ori adunate enciclopediile acelui om. Alt lucru deosebit în construirea altarelor geometrice trebuie să fie provocarea unei legături cu Cerul. Dacă orice acţiune naşte imediat o reacţiune, atunci o acţiune a omului, construită cu unghiul îndreptat spre Cer, trebuie să ducă neapărat la o reacţiune sau o venire imediată a Cerului în acel loc. Altarele şi templele omului din Paleoliticul Superior şi din Neoliticul preurban şi predinastic tocmai acest scop îl urmăreau: concentrarea elementelor Cerului, a Zeilor şi Zeiţelor, într-un anumit loc pentru a-l ajuta pe om să menţină echilibrul dintre Om şi Pămîntul pe care locuieşte.

Majoritatea absolută a construcţiilor religioase urmează pînă în ziua de azi algoritmul unghiular descoperit şi folosit de Homo Geometricus cu aproximativ 30.000 de ani în urmă.

Cărţile neolitice; credinţa noastră fermă este că rotiţele neolitice cu semne geometrice pe ele, găsite la Caranovo, Turdaş, Vinca şi în alte părţi ale Europei de Sud-Est sunt de fapt “pagini” din cărtile neolitice ale timpului. Acele “cărţi” se “legau” în şiruri organizate special din mai multe rotiţe de lut, scrise mai întâi şi apoi arse în foc pentru a avea “viaţă lungă”. Academicianul bulgar Vladimir Gheorghiev, profesorul american de origine lituaniană Marija Gimbutaş, arhitectul român Silvia Păun (ca să dăm numai cîteva pilde) susţin cu tărie originea balcano-carpato-danubiană a scrisului, şi cărţile din şiruri de rotiţe de lut ars ale omului de Vinca-Turdaş sunt o confirmare bună a ideilor acestor remarcabili oameni de stiinţă. Fraza binecunoscută “scrisul s-a născut în Sumer” trebuie să cedeze podiumul de onoare pe care l-a ocupat virtual pînă acum. Scrisul s-a născut în Europa la Karanovo, Vinca, Turdaş, Rast. Iar cele mai vechi mostre de scris european sunt cele de la Mezin (Ucraina) şi Mitoc (România).

Cercetările arheologice vor descoperi şi alte fragmente de scris geometric în spaţiul de geneză al omului modern, spaţiu care prin frumuseţea rîurilor şi munţilor din bazinul Dunării, prin condiţiile sale climaterice, prin resursele sale alimentare şi de sare (care erau cu adevărat gigantice pentru foarte puţinii oameni din acele timpuri), prin posibilitatea orientării comode şi faţă de Cerul Înstelat, şi faţă de Curgerea multor rîuri, şi faţă de Culmile munţilor a fost un fel de Rai primordial pentru strămoşul comun, dar geometric, al tuturor pămîntenilor actuali.

V- unghiul, adică acţiunea orientată de cineva sau ceva.  Se pare că fenomenul Yang-Yin a fost cunoscut mult înaintea înţelepţilor chinezi de Homo Geometricus care, în opinia noastră, le numea cu termenii europeni Istr (furtunos, scînteietor, zgomotos) şi Rast-Rost (organizat, ostrovit, rostuit) care s-au păstrat în foarte multe toponime şi hidronime europene.

Unghiul şi spirala, tri-line-ul, operaţiile algebrice de adunare, scădere, înmulţire, împărţire, unire a trei linii ca să despartă lumea Cerului, a Pămîntului şi a Omului sunt reprezentate cu bună ştiinţă pe această bucăţică de os de la Mitoc-Malul Galben, judeţul Botoşani, România, 27.000 ani BC. Descoperirea aparţine arheologului român V. Chirică şi noi prezentăm cu bucurie aici şi unul din studiile sale de referinţă: Chirica V., The Gravettinan in the East of the Romanian Carpathians, Iassy, 1989.

O altă minune geometrică paleolitică vine de la Mezin, de pe malul rîului Desna, Ucraina, 18.000 ani BC.  Pictura este formidabilă şi realizată atît de perfect încît ai impresia că s-a facut cu anumite tipare. Pe figurina de mai sus vedem un HTML de la Mezin format dintr-un unghi orientat în jos, apoi din alte trei, apoi din trei cîte două. Urmeaza două linii paralele şi o reacţiune de jos în sus, pe aceleaşi linii, formată dintr-un chevron din doi de V. Nu e locul să lămurim tot misterul acestei comunicări “ştiinţifice” din Paleoliticul Superior. Nouă ne este clar că este vorba de ştiinţa faptului că  Cerul poate fi provocat să echilibreze acţiunile Pămîntului. Şi invers: Glia poate fi provocată astfel ca să echilibreze nesăbuinţele Cerului. Omul nu e judecător, dar e obligat să stea la mijloc de mediul sau de fiinţare şi toate miturile antice ne dau dreptate. Bătrînul Cronos şi Bătrîna Geea a grecilor- de fapt a Pelasgilor – (că să dăm numai o pildă europeană) sunt mult mai vechi decit Homer şi Hesiod.

Rombul este prima şi, poate, cea mai măreaţă din toate construirile omeneşti. Paralelogramul cu laturile egale şi unghiurile opuse egale, orientat pe o axă verticală, a apărut brusc pe însemnele omului din Paleoliticul Superior. Rombul este minunea paleolitică care nu a fost pus încă în capul enciclopediilor, dar şi a fiinţării lui Homo Sapiens pe Pământ.

Figurina de la Mezin sugerează prima alcătuirea romboidală a lui Homo Geometricus. Se poate observa centrarea acţiunii unghiurilor din care este formată pe verticala naturală a omului. Această desfăşurare pe verticală poate fi şi un Timelane, şi un semn al Curgerii care, în opinia noastră, era mai importantă pentru primii oameni decît faptul însemnării rigide a trecerii timpului.

Un alt mare om de ştiinţă, românul Vasile Drăguţ (Vasile Drăguţ, Romanian Art, Meridiane, Bucureşti, 1984) poate fi citat aici pentru a fi enunţat gîndul simplu că rombul de la Cuina Turcului (comuna Dubova, judetul Mehedinţi, România, pe malul Dunării la Porţile de Fier) schimbă vectorul civilizării Lumii dacă este datat cu 11.000 ani BC. Părerea noastră este că acest romb strîns vertical în braţe de două chevroane opuse şi plin cu zece linii paralele rombizate în proces de creştere-descreştere schimbă vectorul civilizării Lumii chiar dacă ar fi mult mai tînăr.

Ţăranul român spune că rombul este “ţîţîna lumii”. Noi susţinem această definiţie simplă şi credem că acum 11.000 ani BC,  ştiinţa rombului ca ţîţîna a lumii era bine stăpînită de oameni. Paralelogramul cu laturi egale şi cu unghiurile opuse egale apare spontan, fără nici un fel de evoluţie, în primile construcţii logice ale omului şi dacă urma divină nu este pe placul unor oameni de ştiinţă moderni, noi sugeram cu deosebită plăcere să se caute urmele acestui romb în desăvîrşirile moleculare şi atomice. Iar pentru cutezători avem ca ghid superb cartea dnei Silvia Păun care poate fi găsită şi în engleză, şi în franceză, şi în italiană: Paun, S., Identităţi europene inedite, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996

M – vechile picturi geometrice ni-l arată pe M ca pe un semn format din unirea a doi de V orientaţi în sus: M = LL. Important în acest prim lanţ creat de omul de Mezin, cum se vede mai jos, este faptul că acestor doua acţiuni unite logic li se opune o reacţiune pe măsură. Noi am interpretat acest semn foarte simplist: unirea a două acţiuni în iubire. Dacă nu ar fi existat vîrtejul minunat, necesar şi imprevizibil al iubirii, fenomenul uman ar fi degenerat de mult în hăţisurile prăpăstioase ale iluziilor pe care spiritul le produce atît de nesăţios.

Figurină de Mezin cu semne V, N şi M. Arcul de cerc prezent tot aici sugerează dimensiuni ale cunoaşterii pe care le-am uitat în iureşul bătăliilor pentru dominaţie. Pentru a nu fi trecut cu vederea el a fost dublat, iar mulţimea liniilor drepte din jur demonstrează că autorul picturii deosebea sigur linia dreaptă de arcul de cerc.  18.00 de ani BC este o vechime bună pentru ştiinţa curburii spaţiului descoperită la începutul secolului 20 AD de către A. Einstein. Scrisul geometric de la Mezin parcă ne spune: cel mai scurt drum dintre două puncte este arcul de cerc. Trebuie să-i mulţumim aici genialului arheolog Marija Gimbutaş pentru că a repus în circulaţia serioasă a valorilor ştiinţifice minunile geometrice ale omului de Mezin: Gimbutaş, M., The Goddesses and Gods of Old Europe, University of California Press, Los Angeles, 1996, Gimbutas, M., The Language of the Goddesses, Harper, San Francisco, 1991 şi Gimbutas, M., The Living Goddesses, University of California Press, Berkley, Los Angeles, London 1999.

Acest M pictat pe un vas de Vinca desupra unui tri-line (care, la rîndul lui, domină şiruri de vîrtejuri din trei linii), strîns de şiruri de romburi şi transformat în doi umanoizi geometrizaţi,  ne-a provocat ipoteza cu privire la citirea lui M ca Iubire. Semnul este întîlnit atît de des în scrierile neolitice încît ar trebui să le refuzăm oamenilor de atunci înaltul sentiment al iubirii dacă nu-l punem în semnele care descriau structura fundamentlă a fiinţării lui Homo Geometricus.

Zig-Zagul este o construcţie din mai mulţi V uniţi împreună printr-o singură linie curbă. Dacă un singur V indică o acţiune, atunci mai mulţi V uniţi împreună sugerează unirea unor actţuni în vederea realizării unui proiect. Semnul pentru vechul termen indo-european suma – de fapt,  carpato-danubiano-pontic – (ca şir) pare a fi construit pe un fundament de Zig-Zag. Ipoteza noastră este că ţinta acestei uniri spectaculoase, pictată geometric de primii oameni, este Pacea. Orice furtună îşi găseşte sfîrşitul într-o pace. Orice pace îşi găseşte şfîrsitul într-o furtună. Unirea eforturilor umane pentru a potoli ambiţiile furtunilor ni se pare cea mai bună interpretare a Zig-Zagului pictat şi în Paleoliticul Superior, şi în Neolitic, şi chiar în zilele noastre (mai ales în zonele unde locuiesc românii).  Dacă unghiul este o acţiune (o rugăciune, un gînd luminos, un fapt bun), atunci un şir de unghiuri poate fi şi o acţiune realizată în comun, cum ar fi o rugăciune, de exemplu.

Talerul de mai sus este una din cele mai excepţionale dovezi ale cunoştinţelor universale ale lui Homo Geometricus. Să cercetăm cu atenţie acest vas de la Dibel, Macedonia, 5.000 ani BC. În centrul vasului îşi are începutul (începutul este indicat prin subţierea conştientă a liniei) o spirală (un vîrtej, o furtună) care se dezvoltă pînă la extremitatea vasului, adică pînă la limita sa. De acolo trece în Zig-Zag care, la capăt, adică tot la limita, îşi subţiează şi el linia pînă la nimic. Unirea acestor două capete foarte subţiri (a spiralei şi a zig-zagului) prin golul care echilibrează şi împrospătează eforturile întregului Cosmos este sugerată de găurile (pustii prin esenţă) care împlinesc mesajul (să ne amintim de rolul deosebit de important al pustiului în scrierea lui Lao Tzu). Pacea este limita Furtunii. Golul, Pustiul este limita Păcii din care se naşte Furtuna. Furtuna şi Pacea sunt echilibrate în Cosmos. Furtuna şi Pacea sunt limitate de Golul care echilibrează de la sine măreţul spectacol al acţiunilor cosmice.

Homo Geometricus a ştiut că trebuie să echilibreze forţa colosală a Vîrtejului cu limitele colosale ale Meandrului. În echilibrul acestor doua măreţe forţe cosmice, în polarizarea lor se afla sursă energiilor vitale, şi cine ştie să le folosească navighează curajos pe valurile lor înalte.

Acest Zig-Zag etnografic din Maramureş, România, sec. XX AD, reprezintă Hora, principalulul dans în cerc sau (uneori) în şir al românilor. Originea lui se pierde în negura vremilor, dar vechiul mesaj de armonie, pace şi limită a nebuniilor omeneşti, care se transmite tuturor participanţilor la dans, nu poate fi tăgăduit. Hora pacifică şi apropie oamenii. Hora pune limite de comportament, de vestimentaţie, de discurs. Hora adună. Hora transformă. Hora îl potoleşte pe cel înfrînat şi-l ridică pe cel slab. Hora naşte furtunile pe care tot ea le pacifică. În Hora toţi sunt egali.

Zig-Zagul este păstrat în România (alături de romb şi alte vechi semne geometrice) pînă în zilele noastre ca element de decor în costum şi în costrucţii. Poporul român se pare că pastrează cele mai geometrice manifestări aritistice din lume.

Meandrul este pasul logic care uneşte zig-zagul cu limitele acţiunilor umane. Orice curgere este potolită de meandre. Felul cum a fost construit de Homo Geometricus demonstrează că meandrul este polul opus al spiralei ca model al acţiunilor nesăbuite ale omului. Noi credem că el reprezintă limita construirilor omeneşti. Dincolo de meandru se întinde cîmpul labirintic al morţii sigure, al mrejelor din care nu este scăpare, al îngheţului veşnic.Transformarea unui meandru în labirint a fost pictată pe destule lucrări ale omului neolitic. Orice construit are umbră. Orice umbră schimbă regimul de temperaturi. La umbra marilor poduri sau buildinguri din New York multe lucrări frumoase ale Naturii nu mai pot avea loc.

Model de labirint de la 5.500 ani BC, din cultura Starcevo-Criş (Koros), de la Katacpart-Vatatanya, Ungaria. Un vîrtej îngheţat, o lume care şi-a terminat fiinţarea. Labirintul este cunoscut datorită mitului despre Minotaur. Descoperirile arheologilor arată că labirintul ca limită a meandrului a fost cunoscut de oameni multe mii de ani înainte de “timpurile mitice” ale regelui Minos, fiul lui Zeus şi al Europei. Şi cînd scriem aici Europa avem în vedere tocmai patria lui Homo Geometricus, însemnele căruia au fost preluate de greci de la vechile populaţii sud-est europene.

Meandrul  ne demonstrează cît de vechi sînt cunoştinţele omeneşti despre limite, despre încîlcelile “bazice” în care ne bagă acumularea (şi producerea) iluziilor, despre necesitatea echilibrării proiectelor omeneşti cu măsurile de fiinţare ale naturii şi ale Cosmosului.

Tri-line-ul, sau forţa celor trei elemente.  Puterea excepţionala a lui trei a fost, însă, cunoscută şi către anul 27.000 BC, la Mitoc, lîngă Botosani, în România. Puterea benefică a lui trei stă la baza creştinismului modern. Puterea benefică a lui trei o cunoaşte instinctiv practic fiecare om de pe Pamint.

Triunghiul  este una din cele mai cunoscute figuri geometrice. Dar atunci când Pytagoras enunţa teorema sa despre pătratul ipotenuzei unui triunghi dreptunghic, iar Thales, cum se crede, pe cea despre asemănarea triunghiurilor, piramidele egiptene ca model de cunoaştere perfectă a proprietăţilor triunghiului şi a piramidei construită pe modelul triunghiului, stăteau în pustiul din jurul Gizei de multe mii de ani. Acum, dacă cercetam cu atenţie ce ne spun arheologii, vedem că arta sau ştiinţa triunghiului este mult mai veche decît anul 2800 BC când marele medic şi înţelept Imhotep a proiectat şi construit prima piramidă egipteană. Mulţi înţelepţi antici vorbesc despre unitatea (sau necesitatea unităţii) Cerului, Pămîntului şi a Omului. Noi credem că felul cum a fost pictat triunghiul de către primii oameni demonstrează că tocmai despre această unitate fundamentală este vorba.

Triunghiul pubic este locul de întâlnire a acestor trei forţe în vederea naşterii unui alt om (sau renaşterea unui spirit). Nimic mai miraculos şi mai fantastic decît această inginerie cosmică pentru realizarea căreia iubirea dintre bărbat şi femeie este proiectată aprioric. Magnific este acest cuplu de îndrăgostiţi de la Gumelniţa, malul Dunării, România. 4.500 de ani BC.

Iată un talger “filosofic” de la Drăguşeni, România, cultura Cucuteni A, cca 4200 BC. Vârtejul central este foarte puternic la origini, iar apoi forţa sa scade exponenţial, strivită parcă de limitele unui romb construit  din benzi de tri-line-uri într-un mod deosebit. Un veritabil poem filosofic. Homer sau Hesiod l-ar invidia cu plăcere pe marele poet şi filosof şi pictor şi făurar de la Drăguşeni care a produs minunea de mai sus cu 3.500 ani înainte de Homer. Primii oameni erau cu certitudine plini de înţelepciune.

Net-ul, reţeaua care protejează, aduce hrana şi încălzeşte.  În acelaşi timp Netul arată limitele lui: omul se poate încîlci (şi chiar muri) în iţele pe care tot el le construieşte.

Această figurină a fost găsită într-o mare localitate cucuteniană de la Ruseştii Noi, Republica Moldova. Marija Gimbutaş o datează cu anul 3.600 BC. Minunea acestei reţele constă în faptul că femeile românilor poartă asemenea fuste romboizate (numite fote) pînă astăzi. Nimeni nu a îndrăznit, se pare, să facă o legatură între termenul fotă şi acţiunea omenească care duce la apariţia unui nou om. Verbul romînesc, brutal astăzi, care numeşte popular actul iubirii, se potriveşte de minune cu termenul fustei la români. O analiză serioasă demonstrează ca şi în limbile slave termenul pentru fusta – iubca, se potriveşte de minune cu termenul pentru “make love”.

Acest vas cu două gîturi de Gumelniţa, pe care noi îl tot purtăm de colo-colo prin cercetarea noastră, arată cît de bine cunoşteau strămoşii noştri necesitatea cosmică a polarizarii tuturor acţiunilor care au loc în Cer şi pe Pămînt. Şi un simplu gînd este asemenea unei pietre aruncate în lac. Valurile lui, chiar dacă nu se văd, influenţează de multe ori foarte profund Curgerea.

Oul este marginea fragilă, dar magnifică a Creaţiei. Forma sa elipsoidală este limita de fiinţare şi a rombului, şi a furtunilor. Anticii spun că potrivit celor mai vechi oameni Cosmosul a luat fiinţă din duplicarea unui ou primordial. Partea de Sus este Cerul, iar partea de Jos este Pământul. Omul e la mijlocul acestei dualităţi divine. Tot anticii mai susţin, că potrivit celor mai vechi dintre oameni, Cosmosul se mişca în timp în cicluri fixe (indienii le numesc calpe), formind şiruri lungi de fiinţări ovoidale sau romboidale. Coloana de romburi susţine şi azi casa românului ca şi vechile coloane de romburi de la Lepenski Vir.

Nu e locul să ne aventurăm aici în descrierea totală a acestui poem de la Hotinca, cultura Karanovo, Bulgaria, 4.500 BC. Ochiul atent va observa că fiecare din cele 7 ouă se rotesc ca 7 planete în jurul unui cerc central.  Nu ştim dacă astronomii moderni au inventat pâna la ora scrierii acestui text un model mai perfect de reprezentare a sistemului solar în care trăim.

Casa a fost închipuită de la bun început ca un axis mundi, un centru al lumii prin care fiecare om poate comunica cu Cerul şi poate chiar urca acolo secantic după moarte dacă îndeplineşte toate condiţiile unei asemenea treceri. Acest mic model de templu de la Parodin, Yugoslavia, de cca 5800 ani BC, are destule repere care demonstrează că patria templului cu fundament este în Europa de Sud-Est.  O deschidere spre toate cele patru parţi ale lumii este sigură (plus gaura din acoperiş, care e o deschidere spre Cer, a cincea dimensiune?).

Model de templu de la Izvoarele, de pe Dunăre, România, 4.500 ani BC vine să confirme încă o dată că semnul de întrebare pe care l-a pus Marija Gimbutaş cu privire la originea sud-est europenă a templului cu fundament, este corect.

Cărţile neolitice nu mai sunt o incertitudine. Noi credem că micile rotiţe cu incizii geometrice pe ele, dotate cu o gaură în centru, găsite mai ales în locuinţele oamenilor culturilor Karanovo, Vinca, Turdaş, Rast erau “legate” pe un fir de Homo Geometricus şi formau astfel cărţi neolitice care se purtau la brîu sau în genţi speciale. Pus în uzul cercetării ştiinţifice universale mai ales de extraordinarele studii ale Marijei Gimbutaş (dar şi de o mulţime de cercetători din România, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Yugoslavia etc.) scrisul neolitic poate fi acum descifrat cu destule şanse de reuşită (folosind algoritmul simplu al alfabetului AA).

Avem aici o filă dintr-o carte neolitică creată de creatorii culturii Vinca. Scrierea modernă a textului aparţine Marijei Gimbutaş. Observăm că inciziile sunt trase rapid, cu siguranţă, de un om care ştia sigur ce reprezintă fiecare din aceste combinaţii de linii şi semne V.

Dar să lăsăm tineretului partea de citire a scrisului paleolitic şi neolitic, citire pentru care vederea noastră a slăbit deja. Sperăm ca tinerii de care este vorba nu vor uita să tragă cu ochiul şi la primele scrieri minioce, care sunt tot geometrice (dar oare scrisul fenician sau grecesc nu e geometric? Bunule Kadmos, unde iţi este patria ta şi a surorii dumitale, a Europei?)

Concluzii nu vrem să facem. Ele fac parte din armătura ignoranţei care a pus stăpînire pe omul modern, îndrăgostit de propriul chip, înfumurat de propria operă, încîlcit în miliardele de iluzii pe care mintea omenească le fabrică necontenit, înglodat în lupta sîngeroasă pentru dominaţia altuia.

Semnele pictate de la Mitoc sau Mezin, cele de la Cuina Turcului sau Lepenski Vir, de la Sesklo şi Karanovo, de la Starcevo şi Criş, de la Vinca, Anza şi Turdaş, Rast şi Vadastra, Hamangia şi Gumelniţa, Cucuteni şi Trypolie (scuzaţi-ne, spaţii italiene, albaneze, bosniace sau croate că nu vă pomenim aici) arată sigur că în Paleoliticul Superior a apărut în spaţiul Europei de sud-est un Homo Geometricus care a fondat cu înţelepciunea sa toată istoria viitoare a omului.

Manualele şcolare moderne nu mai au încăperi pentru strămoşii care ne-au lăsat drept pentru fiinţare. Să sperăm că manualele de pe Internet nu vor uita de măreaţa Revoluţie Geometrică care a proiectat şi revoluţia Neolitică, şi pe cea Industrială, şi pe cea Informaţională.     Andrei Vărtic,O istorie geometrică a lui Hommo Sapiens