În valuri de rouă mă zbat,
Lacrimi cristaline în suflet plouă,
Visele-mi sunt uscate de soare
Cuvintele-mi sunt împrăştiate de vânt.
Aş vrea să mă pierd, în ale tale suave
şoapte
Dar un val negru amintirile-mi fură,
Şi rămân fără cuvinte,sentimentele se pierd,
Cu speranţe şi visele cereşti.
Tu îngerul din cer,un înger al speranţei
îmi şopteşti necontenit…
Că nu pot vedea lumea în culori,
Să nu visez la infinit,
Că va fi şi un sfârşit.
Cu fiecare clipă,ce trece mă înec
în galaxie,
Şi sufletul se sparge în cioburi de cristal
Alerg prin ploaia de stele,sentimente s-adun
Ce din suflet sparte,în buzunarul nopţii
să le aşez.
Aştern pe un nor,cuvinte reci ce nu are sens,
Cu speranţe deşarte rătăcite-n miez de noapte.
Timpul se scurge de parcă nici nu a fost,
Aştept un licăr de lumină,să nu mai rătacesc
Dar sufletul meu…încet moare…