Archive for Aprilie, 2016


Piesă de Teatru autor Viorica Gusbeth

Piesă de Teatru Actul l Scena 1 Într-o seară, la sfârșit de luna mai, în ajunul Sf, Constantin și Elena. O seară minunată. Aerul, parfumat cu miros de liliac de la tufele de liliac ce împânzesc ora…

Sursă: Piesă de Teatru autor Viorica Gusbeth

Anunțuri

Să ne reamintim cine a ridicat Literatura română (Prima parte) Literatura română a fost ridicată pe cele mai înalte culmi de Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir. Grigore Ur…

Sursă: Să ne reamintim cine a ridicat Literatura română (Prima parte)

Gândurile sunt corăbii

Gândurile sunt corăbii

Gândurile sunt corăbii
lacrimi înfundate
în oftări prelungi
transformate-n valuri
înstrăinată de atâta furtună
se împletesc în unde
înspumate de timp
ghirlande de flori mirositoare
îmi fixează primăvara-n păr
strălucitoare diamant
se sfărâmă-n stânca ce o port
te vreau în suflet albastru infinit
te vreau în spumă să îneci
păsările speriate
târăsc după mine vise albe
amestecate în verde-albastrul
din zenit
târăsc după mine viața.

IMG_20160407_004746

Urmele unei ploi

Plouă mărunt în trup și-n gând
picături dansează încet
pe cerul sufletului meu
aleg tăcerea pentru a desena
cuvinte pe cărările timpului
petale de suflet în boabe de rouă
pașii-mi calcă printre vise
dezbrăcată de umbre
mângâiată de un vânt hoinar

picură cu amintiri ce ard
Las ploii dreptul să mă doară.

IMG_20160406_223803