Category: diverse


Ca în România…

Turul 1:

Basescu tine-n brate tara,
Becali vine cu mioara,
Pe Vadim il fura toti,
Iar romanii stau ca morti.
Antonescu ne vrea bine,
Geoana intra-n Uiniune,
Toti se lauda de pica,
Pana mai beau cate-o tuica.

Turul 2:
Peste tara, un razboi
In fruntea caruia stau doi.
Mai bine era cu Ceausescu
Decat sa vanda voturi Antonescu.
Geoana, o data pe an,
Il uraste pe Traian,
Cand se afla la putere,
Minciunile ii sunt o miere.
Noi nu mergem nici la vot,
Hai macar sa pierdem tot;
Ca bine ne mai sta noua,
Sa va dam bani numai voua!

Reclame

Atotputernicul Dumnezeu, după ce a făcut cerul cel fără de capăt şi pământul cel înconjurat de ape şi toate câte sunt într-însele, a făcut în urmă pe om şi a hotărât ca el să fie stăpân peste toate făpturile şi vietăţile pământului, apelor şi văzduhului. De aceea a chemat Dumnezeu pe toate făpturile sale înaintea sa şi le-a spus tuturora ce îndatoriri le impune de împlinit.

Aşa a rânduit Dumnezeu ca cerul să fie pentru respirarea oamenilor şi a vietăţilor, şi loc de petrecere pentru zburătoare, şi ca plantele să tragă din el, prin frunze, hrană trebuincioasă.
Soarelui i-a dat Dumnezeu poruncă, prin razele sale de foc, să încălzească aerul, pământul şi apele şi să-şi reverse lumina sa asupra tuturor făpturilor dumnezeieşti, aflătoare sub bolta cerului.

Pe luna cea schimbătoare şi pe stelele cele fără de număr le-a însărcinat Dumnezeu ca ele să fie luminătoarele nopţilor, ca vietăţile sălbatice şi fricoase, ieşind din ascunsele lor vizuini, să-şi poată afla hrana în vremea nopţilor. Mărilor cele fără de fund şi lin stătătoare şi apelor celor curgătoare le-a zis Dumnezeu ca în ele să se adăpostească fel de fel de peşti şi vietăţi, ca ele să stingă setea oamenilor şi a vietăţilor şi, pe urmă, ca prisosul apelor lor să se ridice în formă de abur în aer şi apoi la vreme de trebuinţă să cadă pe pământ în formă de ploaie şi omăt.

În urmă veni şi pământul la rând, ca să ieie şi el spre ştiinţă îndătorirea lui şi Dumnezeu i-a zis:

Tu, negrule pământ, să hrăneşti cu ierburile mirositoare şi cu pomii cei roditori ce vor răsări din tine şi se vor hrăni din glia ta, toate vietăţile, dobitoacele şi pe toţi oamenii lumii!

Auzind pământul această poruncă dumnezeiască, s-a cutremurat de frică, după care cutremur s-a schimbat neteda-i faţă în munţi şi văi şi a zis:

Doamne, mă prind să hrănesc, să cresc şi să adăpostesc toate ierburile, pomii, vietăţile şi dobitoacele lumii, dar nu mă prind să hrănesc sumedenie de om ce va fi cu vremea pe pământ. Nu mă prind să hrănesc pe om, fiindcă el, rânduit de tine stăpân peste toate de pe pământ, nu va voi să mă lucreze şi să mă grijească şi aşa să-şi agonisească cele de trebuinţă gurii şi pântecelui, ci va aştepta ca toate să i le dau de-a gata, aşa cum s-ar zice, mură în gură. De aceea, atotputernice Doamne, nu mă prind să-l hrănesc pe om; fă bine şi îndătoreşte cu aceasta pe luminosul soare, pe blânda lună, pe strălucitoarele stele sau pe întinsele şi nemărginitele mări.

 

Legende populare romanesti

Ziua de 8 Martie este recunoscuta pe intreg Mapamondul ca sarbatoarea internationala a femeii. Luna martie este prima luna a primaverii cand toata natura renaste si razele soarelui incepe sa ne mangaie usor. Pura coincidenta sau nu, in acesta luna se sarbatoreste pe langa martisor si ziua femeii, a mamelor. Femeia este cea mai importanta fiinta din lume, mama si iubita, elemente fara de care intregul univers nu ar exista. Cum si unde a luat nastere ziua femeii? Care sunt semnificatiile in plan international si la noi?Originea si simbolurile zilei de 8 martie, sarbatoarea internationala a femeii

Ziua mamei se sarbatorea inca de pe vremea zeilor din Olimp cand exista un festival dedicat mamei tuturor zeilor si zeitelor pe nume Rhea in Grecia Antica. In 1910, la Copenhaga apare pentru prima data ideea zilei femeii cand se sarbatorea miscarea femeilor pentru egalitate in drepturi si egalitate de sanse. 7 ani mai tarziu se naste si ziua de 8 Martie cu prilejul grevei muncitoarelor din Sankt Petersburg. Ziua femeii a fost recunoscuta ca sarbatoare internationala in 1977, devenind o traditie in majoritatea tarilor din Europa si in SUA, fiecare sarbatorind-o asa cum o simte. Ziua de 8 Martie este pe plan international Ziua Femeilor Militante, a celor datorita carora noi, femeile, avem drept de vot, dreptul la proprietate, dreptul la educatie, la divort, la asistenta medicala, la contraceptie. Dreptul de a alege si de a spune Nu! Una dintre aceste tari este Anglia, unde pe 8 Martie au loc marsuri si intruniri in memoria acestor Femei.
Ziua femeii si a mamelor in Romania

In Romania in ziua de 8 Martie se sarbatoreste Femeia, bucuria vietii noastre si motivatia de a trai. Pana in decembrie ’89 se vorbea de ziua mamei, prilej cu care se organizau spectacole dedicate mamelor. Dupa Revolutia din 1989 notiunea de ziua mamei este inlocuita cu ziua femeii.

Orice femeie asteapta cu nerabdare ziua femeii, zi in care isi doreste sa fie rasfatata atat de iubit, sot, cat si de copii, rude si chiar colegi. Este ziua in care femeia este sau ar trebui sa fie ridicata pe piedestalul unei regine, sa primeasca flori in semn de respect si multumire. Democratia si tranzactia au facut ca pretentiile sa creasca. Si de la flori s-a ajuns la cadouri cat mai costisitoare si mai extravagante: bijuterii, parfumuri, excursii si sejururi in strainatate prin care barbatii incearca sa-si exprime dragostea fata de femeia din viata lor. Mai mult, emanciparea si independenta financiara a femeilor au impus ca „moda” de ziua femeii, participarea la spectacole de striptease masculin sau la „petreceri intre fete”. Ceea ce mi se pare un pic ciudat este faptul ca ziua femeii este sarbatorita numai intre doamne, barbatii fiind exclusi. Totusi, daca ne gandim, numai alaturi de ei ne putem simti femei si deveni mame, intr-un cuvant sa ne implinim menirea nostra pe acesta lume. Caci, ce poate fi mai inaltator decat sa urmaresti fiecare etapa a evolutiei, sa vezi cum viata se dezvolta si cum o mica particica din tine devine un propriu univers. Un lucru extraordinar care te transforma si te face sa vezi numai lumina si soare… Dupa parerea mea, acesta este cel mai de pret motiv pentru care ar trebui celebrata femeia, acest miracol si mister despre care un mare ganditor francez spunea ca este « cea mai frumoasa jumatate a lumii ».Raspanditi caldura si iubire de ziua femeii si nu uitati ca iubirea innobileaza si face viata mai frumoasa alaturi de cel langa care vreti sa traiti.sursa:infoghid

Femeia pe care tocmai vrei s-o întrebuintezi a fost facuta din iubire, si de aceea nu poate functiona fara acest combustibil. Ai grija sa-i faci mereu plinul.
Daca o iei în brate, nu uita sa repeti constant gestul. Reactioneaza la fel de
minunat la sarutari si mângâieri, ba chiar la cuvinte calde si simple.
Când e trista, încearca sa o faci sa zâmbeasca. Daca nu stii cum, fa dragoste cu ea, va avea apoi cel mai frumos zâmbet.
Nu lovi niciodata o femeie, caci vei înceta sa mai fii barbat si vei deveni o jigodie, chiar si pentru copiii tai. Ei nu vor uita niciodata ca ai batut-o pe mama lor…
Femeile, chiar si cele mai sofisticate, au bucurii dintre cele mai simple – o floare, chiar si una salbatica, le da atâtia fiori cât un barbat nu poate întelege…
Sa nu uiti de ziua ei, de 1 Martie si de 8 Martie, de ziua casniciei, dar, neaparat, macar o data, într-o zi oarecare, din banalul motiv ca ti-e draga… joia asta nu uita sa-i duci o floare, poate chiar pe cea care-i place ei, nu pe cea care s-a gasit la colt…
Iubeste-o dimineata si vei fi si tu fericit. Abia pe la ora prânzului îti vei da seama de ce-ti merg toate atât de bine si de ce abia astepti sa ajungi din nou acasa, chiar si dupa ani buni împreuna.
Nu intra peste ea în baie si nici n-o pândi când se aranjeaza! Cele mai multe femei prefera sa le vezi doar în varianta finala. Respecta-le misterul si… jumatatea de ora de stat în baie foloseste-o pentru micile tale placeri „vinovate”, oricare ar fi ele.
Nu uita niciodata ca femeia are nevoie sa-i spui cât e de frumoasa, cât îti e de
draga si cât de tare-ti lipseste. Când vei uita aceste mici detalii, viata ta va fi tot mai seaca si mai lipsita de noroc, caci nici unui barbat nu-i merge bine fara un suflet-pereche lânga el.
Nu te îngrijora ca piesele din care e facuta femeia se mai deterioreaza si îsi mai schimba aspectul. Doar unele pot fi înlocuite, însa e preferabil sa observi ca si piesele tale suporta exact aceleasi transformari….
Respecta-i familia, prietenele bune si pe colegii de serviciu. Armonia se instaleaza mai ales atunci când esti primul care o practica… Cu cât esti mai sociabil si mai placut de lumea din jurul ei, cu atât vei fi mai iubit si mai respectat…
N-o transforma în sclava ta, chiar daca ea îti face cu dragoste si mâncare, si masaj la picioarele obosite, si… lista de cumparaturi. Ajuta macar în micile treburi administrative si îi vei putea cere orice în schimb…
N-o umili si n-o jigni niciodata, mai ales în public sau de fata cu copii – nu vei
face decât sa fii din ce în ce mai putin barbat… din ce în ce mai putin inteligent…
Scoate-o în oras, la masa, macar din când în când. Se va topi uitându-se în ochii tai, chiar si atunci când tu vei trage cu coada ochiului la alta…
Nu râde de pasiunile ei ciudate. Asa par si ale tale, doar ca tu ai mereu norocul sa fii înteles si apreciat pentru ele.
Nu-i spune ca s-a îngrasat, mai bine propune-i sa alergati împreuna.
Daca ai prietene femei, asigura-te ca-ti respecta sotia sau iubita si ca nu reprezinta vreo panica pentru ea. Altfel, vei ramâne doar cu prietenele si nu e sigur ca asta ai dorit.
Nu o mai compara cu mama ta sau cu alte femei din viata ta – precis e mai buna ca ele în multe alte privinte, de vreme ce ai ales-o pentru viata în doi.
Nu-i strica bucuriile marunte – exact din ele se încarca si, fara sa stii, din energia ei te încarci si tu.
Ascult-o când vrea sa te întrebe, când încearca sa te cunoasca si sa te înteleaga – atunci te iubeste cel mai mult, desi pentru tine pare invers în acel moment.
N-o înlocui cu alta pentru o ora de placere. Înlocuieste în tine partea ticaloasa cu una virtuoasa si te vei simti un barbat minunat. Când vrei sa pleci de tot, pleaca hotârât, nu te tot întoarce, caci ranesti grav un suflet care a fost lipit de-al tau.
Nu încerca sa aplici aceste reguli pe oricare femeie, caci cu fiecare dintre ele si tu vei fi alt barbat…..
Femeia functioneaza perfect când o iubesti perfect. Când nu-ti mai place cum functioneaza, sigur i-ai facut ceva nepotrivit chiar tu, iubirea vietii ei…

Ziua de 1 martie, sau mărţişorul cum se mai spune la noi, vine din antichitate. Luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vară şi iarnă. Mărţişorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.

Descoperirile arheologice arată că se celebra prima zi a primăverii încă de acum 8000 de ani. Şi pe vremea dacilor simbolurile primăverii erau confecţionate în timpul iernii şi se purtau doar după 1 Martie. Mărţişoarele erau atunci pietricele albe şi roşii înşirate pe o ată. Alte surse arătau că mărţişoarele constau în monede care erau atârnate de fire subţiri de lâna, negru cu alb. Tipul de monedă: aur, argint sau bronz indică statutul social.

În vechime, pe data de 1 martie, mărţişorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor, feţe şi băieţi deopotrivă. Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.

Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţişorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele şi dă-mi albetele”.

După unele tradiţii, firul Mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urcă cu oile la munte. Asemenea Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul primăverii, la naşterea anului agrar. În timp, tradiţia s-a schimbat şi şnurului i-a fost adăugată o monedă de argint, care era asociată soarelui.

Mărţişorul este mai cu seamă un simbol solar. El este un simbol al Soarelui care a început să biruie amorţeala şi frigul iernii şi a cărui victorie clară va fi marcată prin echinoxul de primăvară, când zilele vor deveni mai lungi decât nopţile.

Odată cu răspândirea obiceiului mărţişorului în cadrul citadin , bănuţul originar a început să fie înlocuit cu figuri sau simboluri auspicioase ori norocoase mai mult sau mai puţin tradiţionale. Iată câteva din cele mai populare mărtişoare: – Mărţişorul cheii. Cheia este un simbol norocos semnificând posibilitatea de a-ţi găsi calea către succes sau împlinirea idealurilor.

  • -Mărţişorul coşarului.Coşarul , considerat un personaj norocos în România
  • – Mărţişorul gărgăriţei / buburuzei . Gărgăriţă este un simbol norocos , dar şi un însemn al maternităţii , fertilităţii şi mamei pământ.
  • -Mărţişorul potcoavei.Se spune că , pentru a avea întru totul parte de şansă în viaţă , atunci când găseşti o potcoavă trebuie să o arunci în spate, peste umăr sau să o aşezi pe un perete al casei tale.
  • – Mărţişorul stelei. Potrivit legendei , steaua este un simbol geometric considerat de către Pitagora a reprezenta perfecţiunea.
  • – Mărţişorul inimii / inimoarei.
  • -Mărţişorul trifoiului cu patru foi.Simbol recunoscut al norocului, trifoiul cu patru foi înglobează o semnificaţie aparte pentru fiecare frunză : faimă , dragoste, bogăţie, sănătate.

Astăzi, valoarea mărţişorului începe să fie dată doar de creaţia artistică. Se confecţionează din orice şi poate să semnifice orice. Irina Nicolau spune: “Cândva, credeau în puterea magică a mărţişorului. Acum nu mai cred. Cândva, oamenii credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace şi a îngheţat. Acum nu mai cred. Şi nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e să cunoască povestea. Atât.”

Scris pe data de 01 March 2011 de Gabriela Nagy – Scris in lifestyle

Valentine’s Day

Ziua de 14 februarie este sarbatorita in fiecare an ca fiind ziua indragostitilor din toata lumea. Valentine’s Day isi are originea in numele unui preot crestin roman, care a fost martirizat in timpul imparatului Claudius al Romei. Acesta a interzis casatoriile in speranta ca astfel mai multi barbati vor fi dispusi sa-i intregeasca armata.
Cu toate acestea, Valentin a continuat sa oficieze casatorii, dar in secret. Asta pana in momentul in care a fost prins de catre soldatii imparatului si aruncat in inchisoare pentru a fi mai apoi omorat. In timpul petrecut in inchisoare, tinerii aruncau in celula lui biletele si flori, multumindu-i pentru ceremoniile infaptuite cu riscul mortii sale.
Legenda spune ca Sf. Valentin a trimis chiar prima scrisoare de ziua indragostitilor. El a lasat un bilet de adio fiicei temnicerului, care devenise prietena sa, si a semnat „From your Valentine”. 14 februarie este data mortii sale si a devenit astfel ziua in care indragostitii isi marturisesc si isi sarbatoresc iubirea.Treptat, 14 februarie a devenit ziua in care se trimit mesaje de dragoste, iar Sf. Valentin este considerat aparatorul iubirii si al indragostitilor. Aceasta zi este marcata in fiecare an prin trimiterea scrisorilor de dragoste sau a cadourilor simbolice, fie ele bomboane, flori sau orice altceva care sa simbolizeze iubirea. In unele locuri se organizeaza chiar baluri pentru sarbatorirea acestei zile.Sarbatoarea a creat de-a lungul timpului mai multe traditii. Cu sute de ani in urma, in Anglia, copiii se costumau astfel incat sa arate a adulti si mergeau din usa in usa cantand. In Scotia, pe lingurile din lemn se faceau sculpturi in forma de chei si inimi care apoi erau oferite cadou. Simbolul acestora ar fi „tu esti cheia spre inima mea”.
Mijlocul lunii februarie a fost mereu asociat cu sarbatorirea dragostei sau a fertilitatii. In Grecia Antica in aceasta perioada se serba casatoria zeilor greci, Zeus si Hera (zeita protectoare a femeilor, casatoriei si nasterilor). In Roma Antica se sarbatorea Lupercalia, un omagiu adus zeilor romani ai fertilitatii, Lupercus si Faunus. Obiceiul de a darui flori in aceasta zi provine probabil de pe la 1700, cand Charles al II-lea al Suediei a adus in Europa conceptul de „limbaj” al florilor. Astfel, trandafirul, simbol al dragostei, este probabil singura insemnatate universal cunoscuta. Alte flori preferate de femei pentru Valentine’s Day sunt lalelele, liliacul, margaretele si garoafele.
Printre cele mai oferite cadouri in aceasta zi se numara bomboanele de ciocolata care au o mare popularitate. Companiile producatoare de ciocolata creeaza forme si ambalaje potrivite cu tema acestei zile.
Dar Valentine’s Day in secolul al XXI-lea nu mai inseamna doar mici cadouri simbolice oferite partenerului. Aceasta zi este sarbatorita prin excursii cu destinatii romantice, iar cele mai iubite destinatii raman cu siguranta Paris, Venetia sau Viena.Esther Howland a produs prima felicitare comerciala pentru Valentine’s Day in 1840. Industria felicitarilor tematice a izbucnit de atunci. Astazi, peste un miliard de felicitari de Valentine’s Day sunt trimise in fiecare an. Aproximativ 85% dintre acestea sunt trimise de femei, barbatii exceland la capitolul flori.
In timp ce multi indragostiti, in special tineri, se bucura de aceasta zi, exista si voci care sunt impotriva acestei sarbatori. Dragostea trebuie sarbatorita in fiecare zi, si de aceea, ei nu vad rostul unei astfel de sarbatori. Valentine’s Day este pentru ei doar o ocazie in plus pentru comercianti de a-si mari veniturile pe seama naivilor indragostiti. lady

Perle

Perlele de apa dulce provin de la moluste care traiesc in aceste ape si au ca particularitate, faptul ca pe suprafata lor sferica lumina se refracta in culorile curcubeului. Stridiile care traiesc in ocean, sau in lagune protejate, dau nastere perlelor de apa sarata.Stiati sau nu, stridiile care produc perle (Pinctada mazatlantica/maxima..etc) pot secreta intre 3 si 4 straturi concentrice de nacru pe zi; un asemenea strat nu masoara mai mult de un micron-a 1000-a parte dintr-un milimetru. E nevoie de aproximativ doi ani ca „nucleul”(sfera obtinuta dintr-o mica bucata de valva) sa fie acoperit de cel putin 1 milimetru de nacru. Se considera de calitate, o perla de cultura care are mai mult de 0,8 mm de nacru..Pana la recoltare, molustele/stridiile petrec intre 3 si 6 ani in fermele de perle. Japonezul Makimoto Kokichi este cel care, in 1896 a patentat „tehnica” obtinerii perlelor „la comanda”. Si uite cum, la sfarsitul secolului al XIX lea si inceputul sec al XX lea, intr-un interval de numai 50 de ani , perlele – pana nu de mult apanajul exclusiv al elitelor conducatoare, devin accesibile tuturor(teoretic!).
De obicei de culoare alba, perlele pot fi insa colorate in galben, verde, albastru, maro, rosu sau negru.
Perlele negre (cunoscute si sub denumirea de Perle negre tahitiene) sunt foarte apreciate datorita raritatii lor. Faptul ca nu pot fi produse in masa se datoreaza deteriorarii starii de sanatate a molustei si/sau faptului ca aceasta nu a supravietuit procesului „tehnic” sau , pur si simplu respingerii „grefei” (nucleul introdus chirurgical) ori a sensibilitatii vis-a-vis de schimbarile climatice.
Combinatia de luciu, culoare, marime, netezime si simetrie este cea care confera valoare fiecarei perle in parte. Fara sa fie absolute sau unice, comerciantii de perle considera drept „standard ” doua sisteme de sortare – sistemul AAA-A (calificativul AAA revenind perlelor de cea mai buna calitate) si sistemul A-D (sistemul tahititan); nu trebuie sa pierdem din vedere ca vorbim totusi de niste sisteme „indulgente”, care lasa loc interpretarilor si aprecierii personale. Indiferent de sistemele arbitrare de apreciere, este incontestabil faptul ca perlele poseda forta aceea intrinseca de fascinare proprie naturii si nu e de mirare ca, de-a lungul timpului au fost investite cu puteri magico-religioase sau ca li s-a atribuit origine divina.
Considerate cele mai apreciate geme de natura organica, perlele au o valoare extrem de mare, pretul lor fiind comparabil cu cel al pietrelor pretioase.
Sunt folosite in bijuterie inca de pe vreamea Egiptului Antic, fiind amintite in Biblie si Talmud. Perlele folosite astazi sunt de doua feluri: perle naturale si perle naturale de cultura.
Perlele iau nastere in corpul unor moluste (scoici, melci, nautili). Marea majoritate a acestor moluste traiesc in apele marine. Aceste animale au un corp moale, acoperit de un pliu al pielii denumit manta, ce secreta cochilia protectoare. Atunci cand intre cochilie si manta patrunde un corp strain (un graunte de nisip sau un parazit), acesta irita mantaua care incepe sa secrete sidef. Molusca depune in jurul acelui corp mii si mii de straturi concentrice de sidef, acest proces durand intre 10 si 20 de ani. In timpul procesului de formare al perlelor, lumina patrunde in stratele foarte subtiri de sidef, producand fenomenul de irizatie al perlei.
Desi majoritatea molustelor marine produc perle, sunt extrem de putine cele care dau perle de foarte buna calitate. Cele mai importante scoici producatoare de perle sunt stridiile. Ele traiesc in Marea Rosie, apele Indo-Pacificului (Australia, Polinezia, Filipine, Japonia) in apele Oceanului Atlantic ( aproape de Mexic si Venezuela, dar mai ales in PearlsIslands, aproape de Nicaragua). Cele mai valoroase perle naturale provin din zona Bahrain si Golfului Persic.
Culoarea perlelor naturale variaza foarte mult, in functie de specia carea produs perla, dar si de conditiile in care a trait scoica (compozitia apei, curenti maritimi, hrana). Astfel culoarea poate varia de la alb,galben, roz, bleu sau verde pana la brun si gri inchis. Exista si perle de apa dulce, produse de scoici care traiesc in Europa de Nord, Siberia, America de Nord, China sau Japonia.
De ce perlele pot avea un pret foarte ridicat? La o mie de scoici pescuite, un procent foarte mic poarta perle, iar dintre acestea probabil doar una din zece mii este o perla cu calitati foarte bune.
Exista si perle de cultura, Japonia fiind cea mai mare producatoarede astfel de perle. La sfarsitul secolului al XIX-lea are loc in Japonia o activitate serioasa de cercetare pentru producerea perlelor de cultura. Metodele au fost continuu perfectionate, iar in anii 20 apar pe piata primele perle de cultura.
Acesta afacere este insa extrem de costisitoare, iar primele rezultate apar dupa 20 de ani. Scoicile au nevoie de o ingrijire speciala, rata mortalitatii putand ajunge si la 50%. Dupa patru ani, doar un sfert dintre scoici vor produce o perla, iar dintre aceste perle un procent mai mic de 25% se pot comercializa.
Criteriile in functie de care se stabileste valoarea unei perle: diametru,greutate, orient, culoare, stralucire si forma. Greutatea perlelor se masoara in grani (nu este acelasi lucru cu gramul). 1 gran = 0.05 grame(1gram = 20 grani).
Gradul de stralucire este dat de stralucirea unei pete de lumina care se reflecta pe suprafata perlei, cu cat acest contur este mai mare cu atat stralucirea e mai buna. Irizatiile sidefului din care este alcatuita perla poarta denumirea de orient. Asa cum s-a mentionat, perlele au mai multe culori, insa cele mai valoroase sunt roz, alb-argintiu, crem,auriu, bleu-gri si negru.
Forma este un alt criteriu important de evaluare. Cele mai apreciate si,in consecinta, cele mai valoroase sunt perlele rotunde, sau in forma de picatura. Acestea sunt in general si mai rare, si de aceea si pretul lor este mai mare. Apreciate sunt si cele rotunde aplatizate, denumite buton. Cele care au o forma neregulata poarta denumirea de baroc, fiind mai des intalnite si cu o valoare mai mica.
Perla naturala este un obiect rotund din sidef cu duritatea cuprinsa intre 3,5–4,0. Este o combinatie intre carbonat de calciu (aragonita, calcita), cristale care determină prin interferenta luciul perlei şi o substanta organică proteică complexa „Conchin“ respectiv „Conchiolina”. Culoarea perlei este determinata de temperatura apei si de mediul în care a trait scoica.
Perlele sunt amintite în China (2206 de ani i.Hr). ca facand parte din plata tributului regelui Yu. In perioada antica cele mai pretuite perle proveneau din Persia şi India. In lumea musulmana perla era corelata cu simbolul femeiii virgine iar la curzi era considerat embrionul care se dezvolta în uterul matern. Perlele erau pretuite si de romani sau grecii antici find numite „margarita“ simbolizand persoana iubita. In China perlele reprezentau bogatia, întelepciunea, demnitatea si puterea; in India prolificitatea – erau considerate si simbol al lacrimilor, iar macinate se consuma ca afrodiziac, pe cand in Japonia ele însemnau noroc. In evul mediu li se va atribui un simbol sacral, ca semn de dragoste fata de Dumnezeu ele fiind amintite în Noul Testament.
Perlele se formeaza în natura, procesul de formare nefiind clarificat complet. Presupunerea ca un fir de nisip ajuns în scoica ar determina formarea perlei începe sa fie respinsa tot mai mult de oamenii de stiinta. Jochen Schlüter, seful muzeului mineralogic din Hamburg presupune ca raspunzator de formarea perlei ar fi celulele epiteliale ranite al scoicii, care sufera de boala parazitara, scoica cautand neutralizarea parazitului prin invelire cu sidef.
In prezent, aproape 100% din perlele vandute sunt perle de cultura, singura deosebire fata de perlele descoperite accidental (si extrem, extrem de rare) este faptul ca acestea din urma nu contin nucleu adaugat de om, ci se formeaza de exemplu in jurul unui bob de nisip intrat in scoica. Insa ambele tipuri de perle sunt perle naturale, si nu artificiale.

Pianul este un instrument muzical cu claviatura format dintr-o cutie mare de rezonanta asezata pe trei picioare si dintr-o serie de coarde metalice, care vibreaza cand sunt lovite de niste ciocanele actionate prin apasarea unor clape.
Prima forma de pian dateaza de la jumatatea secolului al XII-lea. La inceput se numea monocord cu clape, instrument caruia i-au fost adaugate mai multe clape devenind clavicord. Clavicordul functiona, la fel ca pianul de azi, printr-un mecanism se atingere a coardelor in momentul apasarii clapelor. Abia in anul 1709, Bartolomeo Cristofori, un fabricant de clavecine din Padova, construieste primul pian care functiona prin atingerea coardelor cu ciocanelele, fara ca acestea sa ramana in contact cu coarda dupa producerea sunetului. De asemenea, producerea sunetului putea fi controlata din pedale. Pana in anul 1850, acest instrument purta numele de pianoforte.
Pianul este de doua tipuri si anume: pianul cu coarda si pianina. Cel cu coarda are corzile asezate pe orizontala intr-o carcasa de lemn sprijinita de obicei pe trei picioare. Spre deosebire de acesta, pianina are corzile asezate in plan vertical si ocupa mult mai putin spatiu.Sunetul este un fenomen fizic care stimuleaza simtul auzului. La oameni auzul are loc cand vibratiile de frecvente intre 15 si 20.000 de hertzi ajung la urechea interna. Hertzul, sau Hz, este unitatea de masura a frecventei egala cu o perioada pe secunda. Astfel de vibratii ajung la urechea interna cand sunt transmise prin aer, si termenul sunet este ceva restrictionat la astfel de unde care vibreaza in aer. Fizicienii moderni, insa, extind termenul pentru a include vibratii similare in medii lichide sau solide. Sunete de frecvente mai mari de 20.000 Hz sunt numite ultrasonice.
In general, undele se pot propaga transversal sau longitudinal. In ambele cazuri, doar energia miscarii undei este propagata prin mediu; nici o parte din mediu nu se misca prea departe. In timp ce energia miscarii undei se propaga in exteriorul sursei, moleculele de aer care duc sunetul se misca in fata si in spate, paralel la directia de miscare a undei. Asadar, o unda sonora este o serie de compresii si extensii alternative ale aerului. Fiecare molecula da energia moleculei vecine, dar dupa ce unda sonora a trecut, fiecare molecula ramane in aceeasi pozitie ca la inceput.
Amplitudinea este caracteristica undelor sonore pe care o percepem ca volum. Distanta maxima pe care o unda o parcurge de la pozitia normala, sau zero, este amplitudinea; aceasta corespunde cu gradul de miscare in moleculele de aer ale unei unde. Cand gradul de miscare in molecule creste, acestea lovesc urechea cu o forta mai mare. Din cauza aceasta, urechea percepe un sunet mai puternic. O comparatie de unde sonore la amplitudine scazuta, medie, si inalta demonstreaza schimbarea sunetului prin alterarea amplitudinii. Aceste trei unde au aceeasi frecventa, si ar trebui sa sune la fel doar ca exista o diferenta perceptibila in volum.
Amplitudinea unei unde sonore este gradul de miscare al moleculelor de aer din unda. Cu cat amplitudinea unei unde este mai mare, cu atat moleculele lovesc mai puternic timpanul urechii si sunetul este auzit mai puternic. Amplitudinea unei unde sonore poate fi exprimata in unitati masurand distanta pe care se intind moleculele de aer, sau diferenta de presiune intre compresie si extensie ale moleculelor, sau energia implicata in proces. Cand cineva vorbeste normal, de exemplu, se produce energie sonora la o rata de aproximativ o suta de miime dintr-un watt. Toate aceste masuratori sunt extrem de dificil de facut, si intensitatea sunetului este exprimata, in general, prin compararea cu un sunet standard, masurat in decibeli.
Frecventa:
Noi percepem frecventa ca sunete mai „inalte” sau sunete mai „joase”. Frecventa unui sunet este numarul de perioade, sau oscilatii, pe care o unda sonora le efectueaza intr-un timp dat. Frecventa este masurata in hertzi, sau perioade pe secunda. Undele se propaga si la frecvente mari si la frecvente joase, dar oamenii nu sunt capabili sa le auda in afara unei raze relativ mici. Sunetele pot fi produse la frecvente dorite prin metode diferite. De exemplu, un sunet de 440 Hz poate fi creat activand o boxa cu un oscilator care actioneaza pe aceasta frecventa. Un curent de aer poate fi intrerupt de o roata dintata cu 44 de dinti, care se roteste cu 10 rotatii/secunda; aceasta metoda este folosita la sirena. Sunetul produs de boxa si cel produs de sirena, la aceeasi frecventa este foarte diferit in calitate dar corespund la inaltime.
Intensitatea sunetului:
Intensitatile sunetului sunt masurate in decibeli(dB). De exemplu, intensitatea la minimul auzului este 0 dB, intensitatea soaptelor este in medie 10 dB, si intensitatea fosnetului de frunze este de 20 dB. Intensitatile sunetului sunt aranjate pe o scara logaritmica, ceea ce inseamna ca o marire de 10 dB corespunde cu o crestere a intensitatii cu o rata de 10. Astfel, fosnetul frunzelor este de aproape 10 ori mai intens decat soapta. Distanta la care un sunet poate fi auzit depinde de intensitatea acestuia, care reprezinta rata medie a cursului energiei pe unitatea de suprafata perpendiculara pe directia de propagare. In cazul undelor sferice care se raspandesc de la un punct sursa, intensitatea variaza invers proportional cu patratul distantei, cu conditia sa nu se piarda energie din cauza vascozitatii, caldurii, sau alte efecte de absorbtie.
Astfel, intr-un mediu perfect omogen, un sunet va fi de 9 ori mai intens la distanta de 1 unitate de origine decat la 3 unitati. In propagarea sunetului in atmosfera,schimbarile in proprietatile fizice ale aerului, cum ar fi temperatura, presiune si umiditate,produc scaderea amplitudinii undei sau imprastierea acesteia, asa ca legea de mai sus nu este aplicabila in masurarea intensitatii sunetului in practica.
Pianul
Pianul (prescurtarea comună a cuvântului de origine italiană pianoforte) este un instrument muzical foarte răspândit, în care sunetul este produs de corzi metalice fixate pe o placă de rezonanţă din lemn, lovite de ciocănele acoperite cu pâslă, prin intermediul unei claviaturi. Pianele moderne au corzile montate într-un cadru metalic, de obicei turnat din fontă şi finisat lac şi pulbere de bronz (motiv pentru care este numit, impropriu, şi „placă de bronz”). Acesta are rolul de a rezista tensiunii mari exercitate de corzi, care altfel ar deforma structura din lemn a pianului.
Elementele esenţiale pentru producerea sunetului într-un pian sunt: (1) corzile metalice lovite de (2) ciocănelul din lemn cu cap de pâslă, (3) căluşul pe care sunt fixate corzile prin intermediul unor şiruri de cuie metalice, şi care transmite vibraţia corzii către (4) placa de rezonanţă din lemn, care are rolul de a transforma vibraţia corzii în unde sonore. Coarda singură produce un sunet aproape inaudibil, datorită suprafeţei sale foarte mici, iar placa de rezonanţă, care are o suprafaţă considerabil mai mare, transformă vibraţia corzii mult mai eficient în sunet, punând în mişcare un volum mare de aer.
Inventatorul pianului este considerat a fi Bartolomeo Cristofori din Padova, Italia. Acesta a construit primele piane in jurul anului 1698. Trei dintre pianele sale se mai păstrează şi astăzi în muzee din Europa şi SUA (datate după 1700).
Instrumentul cunoaste doua forme distincte:
Pianul cu coadă, în care corzile sunt dispuse pe orizontală într-o carcasă din lemn sprijinită, de obicei, pe trei piciore. Pianele cu coarda se impart, in functie de lungime, in urmatoarele categorii:
-Pian cu coarda scurta(lungime~140-180 cm);
-Pian cu coarda medie(lungime~180-230 cm);
-pian cu coarda lunga(lungime~230-300 cm)- cele mai lungi de ~240 cm sunt piane de concert.
Pianul (prescurtarea comună a cuvântului de origine italiană pianoforte) este un instrument muzical foarte răspândit, în care sunetul este produs de corzi metalice fixate pe o placă de rezonanţă din lemn, lovite de ciocănele acoperite cu pâslă, prin intermediul unei claviaturi. Pianele moderne au corzile montate într-un cadru metalic, de obicei turnat din fontă şi finisat cu lac şi pulbere de bronz (motiv pentru care este numit, impropriu, şi „placă de bronz”). Acesta are rolul de a rezista tensiunii mari exercitate de corzi, care altfel ar deforma structura din lemn a pianului.
Elementele constructive
Elementele esenţiale pentru producerea sunetului într-un pian sunt: corzile metalice lovite de ciocănelul din lemn cu cap de pâslă, căluşul pe care sunt fixate corzile prin intermediul unor şiruri de cuie metalice, şi care transmite vibraţia corzii către placa de rezonanţă din lemn, care are rolul de a transforma vibraţia corzii în unde sonore. Coarda singură produce un sunet aproape inaudibil, datorită suprafeţei sale foarte mici, iar placa de rezonanţă, care are o suprafaţă considerabil mai mare, transformă vibraţia corzii mult mai eficient în sunet, punând în mişcare un volum mare de aer (vezi si imaginea de mai jos).
Istoria pianului
Povestea pianului începe la jumatatea secolului al XII-lea cu primul său strămoş – monocordul cu clape – căruia ulterior i-au fost adăugate mai multe coarde, transformându-se în mult mai cunoscutul clavicord, care funcţiona printr-un mecanism de atingere a coardelor în momentul apăsării clapelor. Până la începutul secolului al XV-lea, clavicordul ajungea să aibă zece coarde, fiecare dintre ele producând cel puţin două note prin atingerea coardelor în două puncte diferite pe lungimea acesteia.
Un alt instrument premergător pianului a fost clavecinul, care producea sunete atunci când în urma atingerii clapelor coardele erau ciupite de pene de lemn, aşa cum buricul degetelor ciupeşte coardele de chitară. Acesta avea însă dezavantajul de a nu permite celui care cînta să ofere dinamism muzicii. Deşi a fost des utilizat pe parcursul a două sute de ani, până în secolul al XVIII-lea claviatura sa ajungând până la opt octave, clavecinul a pierdut treptat teren în faţa unui nou instrument numit pianoforte. În 1709, italianul Bartolomeo Cristofori din Padova, fabricant de clavecine, începea construcţia primului mecanism de pian pe principiul atingerii coardelor cu ciocănele, fără ca acestea să rămână în contact cu coarda după producerea sunetului. În plus, impactul ciocănelelor putea fi controlat cu ajutorul pedalelor. Denumirea de pianoforte, menţinută până în 1850, a fost dată tocmai datorită acestui principiu de funcţionare care permitea obţinerea unui sunet variat şi clar, mai lung sau mai scurt, mai tare sau mai încet, în funcţie de dorinţa celui care acţiona clapele. Invenţia lui Cristofori a fost menţionată pentru prima dată în 1711, împreună cu o schiţă a instrumentului, într-un document scris de către Francesco Scipione Maffei, constituind sursa de inspiraţie pentru prima generaţie de fabricanţi de piane. De-a lungul vieţii, Bartolomeo Cristofori a construit aproximativ douăzeci de piane, doar trei dintre acestea, care datează din anul 1720, păstrîndu-se până în zilele noastre în muzee din Europa şi SUA.
Tipuri
Instrumentul cunoaşte două forme constructive distincte:
Pianul cu coadă, în care corzile sunt dispuse pe orizontală într-o carcasă din lemn sprijinită, de obicei, pe trei picioare. Pianele cu coadă se împart, în funcţie de lungime, în următoarele categorii:
– Pian cu coadă scurtă (lungime ~140-180 cm);
– Pian cu coadă medie (lungime ~180-230 cm);
– Pian cu coadă lungă (lungime ~230-300 cm) – cele mai lungi de ~240 cm sunt piane de concert.
Pianina, în care corzile şi carcasa sunt dispuse în plan vertical, pentru a ocupa mai puţin spaţiu. Poate avea înălţimi variabile.
Calitatea sonoră a unui pian este proporţională, de regulă, cu lungimea acestuia (respectiv înălţimea, pentru pianine), mai ales în ceea priveşte claritatea şi puterea registrului grav. Aceasta se explică prin posibilitatea utilizării, în pianele cu coadă lungă, a unor corzi mai lungi şi a unor plăci de rezonanţă mai bine adaptate frecvenţelor diferite produse de corzi.
Producători de piane
Printre cele mai cunoscute firme producătoare de piane sunt astăzi Steinway and Sons (SUA şi Germania), C. Bechstein (Germania), Blüthner(Germania), Bösendorfer (Austria), Yamaha (Japonia), Kawai (Japonia

Muzica clasica isi are originea in Renasterea italiana. Reforma si Contrareforma acorda un loc tot mai important cantecului in cursul slujbei, ceea ce da nastere oratoriului in Italia, cantata in tarile germane si marelui motet in Franta. Marii compozitori isi pun in evidenta talentul prin intermediul unui instrument privilegiat, orga, aspirand la titlul de capelmaistru.La sfarsitul secolului XVI apare un nou gen, opera ilustrata in 1607 de Orfeu compus de Claudio Monteverdi. Opera castiga teren in Franta cu Rameau si Lully ,iar in Anglia cu Purcell.
Concertul se modifica prin crearea de noi instrumente, vioara si clavecinul. Muzica, deja prezenta in tipul de educatie aristocratica, devine problema profesionistilor, deseori aflati in serviciul unui nobil sau traind din comenzi.
A. Vivaldi (1678-1748) domina concerto, termen care dateaza de la sfarsitul secolului al XVI lea si care desemneaza o opera de o anumita amploare pentru instrumente si voci.Concerto grosso, care foloseste la inceput in aceeasi masura toate instrumentele, va ceda treptat locul opozitiei dintre flaut si vioara, apoi dintre pian si restul orchestrei, de-a lungul a trei miscari; rapida, lenta, rapida.
Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791). In ciuda unei vieti scurte si nefericite, el ambogateste traditiile musicale.A compus in toate genurile, dand dovada de o inepuizabila inventivitate melodica.Va trebui insa asteptat mijlocul secolului XX si venirea marilor muzicologi, a lui Alfred Einstein in special, pentru ca opera sa sa fie cu adevarat descoperita. A lasat o imensa mostenire, alcatuita din sonate, concerte, simfonii si opera (Nunta lui Figaro, Don Juan, Flautul fermecat…).
Geniul lui Ludwig van Beethoven (1770-1827), prin foarte buna stapanire a compozitiei instrumentale, prin romantismul sau lyric, eclipseaza toti contemporanii. Amploarea operei sale, ca si varietatea acesteia fac ca Beethoven sa fie maestro prin excelenta al inceputului de secol XIX .
Principalele sale opere sunt:
1792-1822: 32 de sonate pentru pian: Patetica, In lumina lunii, Appassionata.
1822-1826: 17 cvartete.
1794-1809: 9 simfonii: in mi bemol major sau Eroica, in fa major sau Pastorala.
– un concert pentru vioara.
– o opera, Fidelio (1814)
– o misa in re, Missa Solemnis (1823)
Robert Schumann (1810-1856) reia aceasta sursa de inspiratie, Dragostea si viata unei femei, ciclu de lieduri dar se consacra, in afara liedului, lucrarilor scrise pentru pian, revolutionand stilul de executie la acest instrument. Mare admirator al lui Bach, el este impreuna cu Mendelssohn (1809-1847) la originea Bachgesellschaft-ului, prima publicare integrala a operei maestrului.Totusi, Mendelssohn este cel care, in 1829, redescopera Pasiunea dupa Sf.Matei.
Johann Sebastian Bach (1685-1750) a fost fara indoiala cel mai remarcabil dintre muzicienii Germaniei din prima jumatate a secolului al XVIII- lea.A fost capelmaistru la capela din Weimar, organist de Curte la Koelhen din 1717 pana in 1723 si cantor la Leipzig.In aceasta perioada compune Concertele brandenburgice.Datorita talentului sau, orchestra va capata o noua forta de expresie, rezervata pana atunci compozitiilor vocale.Muzica religioasa ii domina opera, dar si muzica instrumentala ocupa un loc important.Familia Bach va da nastere unei intregi generatii de muzicieni.
In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea,Viena devine centrul muzicii europene.Acest renume ii este dat de doi mari compozitori: Joseph Haydn (1732-1809) si Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791).
Claudio Monteverdi (1567-1643), capelmaistru la biserica San Marco din Venetia din 1613 pana in 1643, este primul care foloseste vocile umane alaturi de instrumente, in scopul obtinerii unui lirism dramatic.Compozitia a capella este imbogatita de un acompaniament instrumental.
Heinrich Schutz (1585-1672), capelmaistru la Dresda, se inspira de la Monteverdi si Giovanni Palestrina (1525-1594).El isi allege textile din traducerea Bibliei a lui Luther, o parte importanta a operei sale fiind acordata muzicii sacre, funebre sau psalmice.Este autorul primei opera germane, Daphne(1627).
Din anii ’60 muzica este influentata de teatrul musical si de o intoarcere spre traditie, ilustrata prin muzicile repetitive. Teatrul musical are drept finalitate depasirea folosirii clasice a instrumentului, utilizat de artist ca sursa muzicala, dar si ca obiect purtator de sens, de care trebuie sa se foloseasca precum un actor de un accesoriu din teatru; in felul acesta, un contrabass poate ilustra in mainile sale formele voluptoase ale unui corp feminine.In1970,Mauritio Kagel impinge experienta mai departe, ilustrata de opera sa Staatsteater.Muzica clasica defineste mai multe genuri muzicale diferite, insa inrudite. Fara vreo clasificare anume, semnificatia uzuala a muzicii clasice este muzica clasica europeana. De asemenea, termenul se mai poate referi la muzica clasica a popoarelor din afara Europei, precum: muzica clasica persana, muzica clasica indiana sau muzica clasica chineza.
In principiu, muzica clasica este compusa si interpretata de artisti profesionisti foarte bine instruiti. Muzica clasica este o traditie scrisa, fiind compusa, scrisa si transmisa prin intermediul partiturilor.
Muzica clasica cuprinde urmatoarele genuri: muzica avangardista, muzica de balet, muzica orchestrala, muzica de camera, muzica corala, muzica de concert, muzica de film, muzica de claviatura, muzica de teatru, opera, muzica simfonica si muzica vocala.

Aroma scorţişoarei

Putini sunt cei stiu insa de „cassia” sau „scortisorul ” care are un parfum mult mai puternic decat rafinata scortisoara. „Scortisorul” este preferat in America de Nord, in vreme ce Europa ramane fidela scortisoarei.

Scortisoara şi scortisorul au fost timp indelungat asociate cu ritualurile antice de sacrificiu. Vechii egipteni foloseau scortisoara şi pentru imbalsamari. Hieroglife descoperite pe un templu construit în jurul anului 1489 i.Hr. de către regina Hatchepsut indica faptul ca ea a trimis vase la Punt, acum Somalia, pentru a aduce printre alte lucruri şi scortisoara, tamaie si mir. In paginile Bibliei sunt cateva referiri la scortisoara, care, la vremea in care s-au scris cartile sfinte, era mai scumpa chiar decat aurul si era folosita in anumite ceremonii. Scrierile vechi ne mai spun ca imparatul roman Nero si-ar fi ucis sotia intr-un acces de nervi, dar că apoi a ordonat ca toata rezerva de scortisoara pentru un an de zile sa fie arsa la mormantul ei, in semn de regret.
Scortisoara este originara din Sri Lanka, Burma si de pe coasta sudică a Indiei.
Ea este luata de pe un arbust vesnic verde din familia Lauraceelor, tuns periodic pentru a ramane la dimensiuni care usurează recoltarea. Arbustii de scortisoara cresc bine in locuri aflate la adapost de vanturi, cu ploi moderate si cu variatii mici de temperatura. Pe fiecare tufa cresc 8 sau 10 ramuri laterale, dar numai 2 sau 3 sunt recoltate în anotimpul ploios, cand coaja se poate lua mai usor. Intai se decojesc ramurelele subtiri, apoi partea inferioară a trunchiului este batuta cu o varga de cupru pentru a se inmuia. Se fac incizii lungi in scoarta, coaja cade si incepe apoi procesul de uscare la soare. Fasiile de coaja sunt rulate zilnic manual, pana cand raman stranse compact.

Aroma de scortisoara este exotica, picanta, putin salcie, dar savuroasa, iar parfumul este dulce si cald. Scortisoara contine ulei volatil, acid taninic, mucilagii, rezina, zahar si amidon. Ea este apreciata in foarte multe feluri de mancare de peste tot in lume. Batoanele de scortisoara se adauga intregi in felurile dulci cu orez, in vinul fiert, in siropuri si compoturi. In Mexic, cu betisoarele de scortisoara se amesteca in cesti ciocolata calda. Scortisoara macinata se foloseste la prajituri, fursecuri şi biscuiti.

Si acum spre final câteva secrete de utilizare a scorţişoarei:

– mirosul urât din bucătărie dispare dacă se topeşte într-o tigaie zahăr amestecat cu scorţişoară.
– presară piersici, nectarine, pere sau mere cu zahăr amestecat cu pulbere fină de scorţişoară şi pune-le la cuptor să se coacă până ce zahărul devine auriu. Apoi serveşte-le fierbinţi, cu frişcă de la frigider.
– amestecă în ceaşca de cafea fierbinte, proaspătă, cu un beţişor de scorţişoară sau presară pulbere de scorţişoară în cappuccino cu frişcă şi caimac.
– spală o portocală şi înţeap-o cu 4, 5 cuişoare, apoi las-o să se macereze în 1 l de vin roşu, timp de 24 de ore. Scoate portocala după acest timp şi toarnă vinul într-o cratiţă, îndulceşte-l după plac cu miere şi adaugă o lingură de stafide şi un baton de scorţişoară. Fierbe-l la foc foarte mic.