Category: povestiri cu talc


Fluturele albastru

povestea Fluturele albastru
A fost odata un vaduv care locuia impreuna cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase si inteligente.

Fetele ii puneau mereu multe intrebari… la unele stia sa le raspunda, la altele nu…

Cum isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, intr-o zi si-a trimis fetele in vacanta cu un intelept.

Inteleptul stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.

La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.

„- Ce vei face?” o intreba sora ei.

„- O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela. ”

Cele doua fete au mers la intelept care medita si l-au gasit meditand.

„- Am aici un fluture albastru. Spune-mi inteleptule, e viu sau mort? ”

Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:

„-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale.

 

Morala:

Viata fiecaruia dintre noi este aidoma fluturelui albastru. Este in mnainile noastre. De noi depinde daca e „vie” sau „moarta”.

Noi suntem singurii responsabili de greselile dar si de victoriile noastre.

Anunțuri

Povestea ochilor

A fost odată o oarbă care se ura pe ea însăşi din cauză că era oarbă. Ea ura pe toată lumea, cu excepţia prietenului ei iubitor. El era întotdeauna gata să o ajute.

Într-o zi ea i-a spus lui:

„Dacă aş putea să văd lumea, eu m-aş căsători cu tine.”

Într-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Când bandajele au fost luate jos, ea a putut să vadă totul, inclusiv pe prietenul ei.

El a întrebat-o:

„Acuma că tu poţi vedea lumea, te căsătoreşti cu mine?”

Fata s-a uitat la el şi a văzut că el este orb. Numai văzând ochii lui închişi a şocat-o. Ea nu se aştepta la asta. Gândul că trebuie să se uite la ochii lui închişi toată viaţa ei a făcut-o să-l refuze.

Prietenul ei a plecat şi a doua zi i-a scris o notă spunând:

„Să ai grijă de ochii tăi, draga mea, pentru că înainte să fie ai tăi, au fost ai mei!”

Aşa este şi cu mintea omenească care lucrează aproape intodeauna când starea noastră se schimbă. Numai câţiva dintre noi ne reamintim cum viaţa noastră a fost înainte, şi cine a fost alături de noi în cele mai dureroase situaţii…

Viaţa este un cadou!

Astăzi, înainte să spui cuiva un cuvânt rău, gândeşte-te la cineva care nu poate să vorbească.

Înainte să spui că mâncarea nu este gustoasă, gândeşte-te la cineva care nu are ce să mănânce.

Înainte să judeci soţul sau soţia, gândeşte-te la cineva care plânge la Dumnezeu pentru o companie.

Astăzi, înainte să te plângi despre viaţa, gândeşte-te la cineva care a plecat de tânăr de pe acest pământ.

Înainte să te plângi de copii, gândeşte-te la cineva care ar dori să aibă copii.

Înainte să te plângi de cineva că nu ţi-a curăţat casă sau nu a măturat-o, gândeşte-te la oamenii care trăiesc pe stradă.

Înainte să te plângi de distanţa parcursă cu maşina, gândeşte-te la cineva care merge pe jos aceeaşi distanţă.

Şi când tu eşti obosit şi te plângi de serviciu, gândeşte-te la şomeri, la cei care ar dori să aibe un loc de muncă.

Înainte să arăţi cu degetul şi să condamni pe cineva, adu-ţi aminte că nimeni dintre noi nu este fără păcat şi noi toţi trebuie să răspundem în faţa Făcătorului nostru.

Şi când gânduri depresive te doboară, pune un zâmbet pe faţă şi mulţumeşte-i lui Dumnezeue că eşti în viaţă!

Se spune ca a fost odata demult, o insula. Si pe aceasta îndepartata insula traiau toate sentimentele si valorile umane:
Buna Dispozitie, Tristetea, Întelepciunea… si – ca toti ceilalti – Iubirea.
Într-o buna zi, sentimentele au fost anuntate ca insula era pe cale sa se scufunde si îsi pregatira navele si plecara.
Doar Iubirea ramase pâna în ultimul moment.
Când insula fu pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise sa ceara ajutor.
Bogatia a trecut pe lânga Iubire cu o barca luxoasa. Iubirea îi zise:
“Bogatie, ma poti lua cu tine?”
“Nu te pot lua, caci e mult aur si argint în barca mea si nu am loc pentru tine.”
Iubirea se hotarî atunci sa ceara ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe-acolo într-o superba nava.
“Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?”
“Nu te pot ajuta, Iubire…” – raspunse Orgoliul – “aici totul e perfect, mi-ai putea strica nava”.
Atunci Iubirea implora Tristetea, care trecea pe lânga ea:
“Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!”
“Oh Iubire,” – îi raspunse Tristetea – “sunt atât de trista încât trebuie sa ramân singura…”
Chiar si Buna Dispozitie trecu pe lânga Iubire, dar era atât de multumita, încât nici nu auzi ca este strigata.
Dintr-o data se auzi o voce:
“Vino Iubire, te iau cu mine “
Vorbea un batrân.
Iubirea se simti atât de recunoscatoare si plina de bucurie, încât uita sa îl întrebe pe batrân cine este.
De cum sosira pe tarm, batrânul pleca.
Iubirea îsi dadu seama cât de mult îi datora batrânului si a întrebat Cunoasterea:
“Cunoastere, îmi poti spune cine m-a ajutat?”
“A fost Timpul” – a raspuns Cunoasterea.
“Timpul?” – se întreba Iubirea – “De ce tocmai Timpul m-a ajutat?”
Cunoasterea, plina de întelepciune, raspunse:
“Pentru ca numai Timpul e în stare sa înteleaga cât de importanta e Dragostea în viata!”

poveste

Ce vrea femeia?

Un împarat a prins un tânăr supus care vâna pe domeniul lui. L-a aruncat în temnită si i-a spus că-l va elibera dacă va raspunde la intrebarea: Ce vrea de fapt femeia?
Tânărul si-a chemat si a intrebat mama, sora, verisoara, vecina, dar nici una n-a putut să-i dea un răspuns corect. În fine a chemat si o
vrajitoare bătrână si urâtă. Aceasta i-a promis că-i spune raspunsul corect cu conditia ca după ce va fi eliberat o va lua de sotie.
Neavând altă solutie tânărul a acceptat. Răspunsul dezvăluit de vrajitoare a fost: Femeia, de fapt, doreste să fie stăpâna propriei
sale vieti! Împaratul l-a eliberat imediat.
A urmat nunta si noaptea nuntii. Însă nu mică i-a fost mirarea când în pat a găsit o fată tânără si deosebit de frumoasă care i-a spus:
pentru că te-ai tinut de cuvânt, jumătate de zi voi fi bâtrănă si urătă iar cealaltă jumătate voi fi ca acum. Urmează ca tu să alegi în care jumătate de zi să fiu tânără si în care să fiu bătrână. Tânârul căzu pe gânduri: să râdă toti de el văzându-l cu o bătrână si urâtă
iar noaptea să petreacă cele mai plăcute clipe alături de o tânără fermecatoare, sau să se plimbe ziua cu cea mai frumoasă fată printre
oameni iar noaptea….În cele din urmă tânărul i-a spus să aleagă ea cum crede că e mai bine. Imediat a venit si răspunsul: Voi fi tot timpul tânără si frumoasă pentru că am găsit barbatul care mi-a dat libertatea de a fi stăpână pe propria mea viată.

Morala : NU CONTEAZA …

DACĂ O FEMEIE E FRUMOASĂ SAU URÂTĂ.

IN FOND FIECARE E OM.

Adevarata comoara


“O veche legendă hindusă povesteşte că, în vremurile de demult, oamenii erau zei. Ei au abuzat atât de mult de divinitatea din ei, încât Brahma, stăpânul zeilor, a hotărât să le ia puterea divină şi să o ascundă într-un loc în care oamenilor le-ar fi imposibil să o găsească. Marea problemă era alegerea unei ascunzători sigure.
Atunci, zeii mai mici au fost convocaţi la un consiliu pentru a rezolva această problemă. Ei i-au propus următorul lucru: „Să îngropăm divinitatea omului în pământ”. Dar Brahma le-a răspuns: „Nu, nu este suficient, pentru că omul va săpa şi o va găsi.”
Atunci zeii i-au răspuns: „Să aruncăm divinitatea în cel mai adânc dintre oceane”
Brahma a răspuns din nou: „Nu, pentru că, mai devreme sau mai târziu, omul va explora fundul oceanelor şi, cu siguranţă, într-o zi, el o va găsi şi o va ridica la suprafaţă.”
Atunci zeii mai mici s-au dat bătuţi: „Nu ştim unde să o ascundem, deoarece pare că nu există pe pământ sau în apă un loc pe care omul să nu poată să nu-l găsească într-o zi”.
Atunci Brahma a spus: „Iată ce vom face cu divinitatea omului: o vom ascunde în cel mai tainic loc din el însuşi, pentru că nu se va gândi niciodată să caute acolo”.
De atunci, spune legenda, omul a făcut înconjurul pământului, a explorat, a escaladat, s-a scufundat şi a săpat, în căutarea a ceva ce se găseşte în el.”

(Eric Butterworth, Descoperă puterea din tine)

prieteni buni

Se cunoaşte povestea orbului şi a ologului .Unul nu vede , celălalt nu poate merge . Unul pe altul însă se poate ajuta. Orbul duce în cârcă pe olog , care îi arată drumul. E un trai împreună , folositor amândurora.

Ei , în natură sunt multe exemple la fel.Plantele se ajută una pe alta; ciupercile se împrietenesc cu algele şi dau acele scoarţe numite licheni , fel de fel colorate , care se prind pe stânci , pe coaja arborilor.
Animalele iau în ajutor plante.Sunt animale din neamul mărgeanului /coralului , care nu pot trăi fără  nişte alge cuprinse în ţesutul trupului lor.
Ei , dar cel mai frumos exemplu , cunoscut , este convieţuirea unui rac de mare – Pagurus – cu alte felurite animale. Se apără unul pe altul ; se ajută reciproc ; trăiesc într-o înţelegere prietenească.Când nu se întâlnesc , se caută . Un soi de Pagurus e cunoscut şi sub numele de racul – Diogene. Are un obicei foaarte curios. La trup aduce cu racul din râurile noastre. Are însă o problemă .Partea de dindărăt a trupului , pântecele inelat , căruia unii oameni îi spun pe nedrept gât de rac , în loc să fie îmbrăcat cu pavăza vârtoasă ce-i apără pieptul , capul şi labele , a rămas moale , cum e trupul racului nostru când năpârleşte. 
În asemenea ocazie , racul din iazurile noastre , cât de îndrăzneţ e altfel , stă tot timpul ascuns. Îşi teme pielea de colţii hrăpăreţei ştiuci. Ei , aşa e şi cu racul-Diogene. Având pântecele moale , mereu ar fi cu frica-n sân. Dacă ar sta ascuns pe sub pietre , ar fi în pericol să moară de foame , căci doar nu-i va veni hrana de-a gata- n gură. Să umble pe fundul mării cu pântecele neapărat , nu i-ar tihni viaţa.

 

Nevoia aduce gândurile cele bune , spune o vorbă înţeleaptă . Primprejurul lui stau răspândite o mulţime de scoici goale , rămase după moartea şi putrezirea melcilor de diferite mărimi. Ce şi-a zis în mintea lui? ,, Scoica e de piatră ; e mai tare chiar decât îmbrăcămintea mea. Dacă m-aş folosi de ea spre a-mi apăra pântecele?” Zis şi făcut.

 

E o adevărată plăcere să priveşti , în acvariile mari , cum îşi târâie racul căsuţa improvizată după dânsul.Când a mai crecut şi îi este neîncăpătoare , o schimbă cu alta mai mare.Până ce găseşte una mai potrivită , o târâie pe cealaltă după dânsul , apucând-o cu cleştele de la picioare , pentru ca la cel dintâi pericol să o folosească.

 

Dar nu e numai atât.Partea frumoasă e că scoica moartă ce serveşte racului drept casă , ca şi lui Diogene polobocul , este mai întotdeauna împodobită cu unul din acele animale din neamul mărgeanului  , care se numeşte dediţel -de-mare , deoarece e ca o floare frumoasă.
Când n-o are , o caută. Când îşi schimbă casa , o mută şi pe ea , desprinzând-o de pe scoica veche şi lipind-o pe cea nouă. Această operaţie nu o face împotriva voinţei dediţelului. Pe când altfel ca să-l dezlipeşti , trebuie să sfărâmi scoica , aşa de ţeapăn ce e lipit , când îl invită racul , numai o atinge , dându-i de înţeles că trebuie să se mute , şi se desprinde lesne. Pesemne  că este o înţelegere în limbajul lor.
Dar de ce le place să trăiască în tovărăşie ?? Ei , lămurirea este foarte simplă. Dediţelul , altfel animal care stă locului , e plimbat prin toate părţile , putându-şi mai lesne găsi hrana. Uneori se mulţumeşte şi cu fărâmiturile ce cad de la ospăţul prietenului său mai lacom.
Ce serviciu aduce racul ??   Păi … o întâmplare , povestită de un naturalist , lămureşte şi simpatia racului pentru dediţel.
În locul unde Pagurus se plimbă fără grijă s-a dat drumul unei caracatiţe , duşmanul lui cel mai temut. Fioroasa dihanie , cum l-a zărit , şi-a întins braţele lungi cu ventuze şi i-a paraliat cleştele puternic , armele lui de apărare. I-ar fi sunat ora morţii , dacă nu s-ar fi bizuit pe prietenul său de pe casă. Acesta are în trupul lui mii şi mii de săgeţi înveninate , cu care-şi amorţeşte prada , ori se apără de duşmani , ca urzica de limba vitelor. Când caracatiţa se bucura de îmbucătura gustoasă ce i-a căzut în gheare , simte o straşnică urzicătură în braţele cu care apucase pe rac. Înspăimântată se îndepărtează o ţâră şi până ce se dezmeticeşte din spaimă , racul dispare. 
Şi cam aşa e povestea racului-Diogene , care se plimbă nestingherit pe fundul mărilor , cu căsuţa împrumutată în spinare şi cu prietenul nedespărţit de lângă dânsul.

Doar prin puterea mintii

La un intelept din vechime, pe numele lui Atreides, au venit, intr-o buna zi, cativa cunoscuti si i-au povestit despre un oarecare Providius,a carui intelepciune parea sa fie nemaiintalnita.
Auzind asta, Atreides a hotarat sa-l cheme pe Providius, pentru a-l pune la incercare, conform obiceiurilor vremii, cand inteleptii se intreceau pentru titlul de cel mai intelept om din lume.

Sigur ca in zilele noastre a devenit aproape imposibil de acordat un astfel de titlu, dar in vechime lucrurile stateau cu totul altfel.

Asa se face ca Providius a acceptat provocarea.

Totusi, pentru ca era foarte batran, Atreides s-a gandit ca ar fi prea obositor sa-si incerce fortele cu Providius in foarte multe probe, care mai de care mai sofisticata.

„E de ajuns o singura proba”, i-a spus el indraznetului Providius.

„Pur si simplu, daca reusesti sa faci ceea ce iti voi cere doar prin puterea mintii, voi recunoaste ca esti mai intelept decat mine”.

Replica lui Providius nu s-a lasat asteptata.

„O singura incercare mi se pare si mie suficienta.”

Voi incerca sa fac ceea ce imi ceri doar prin puterea mintii”, a spus el, cerand ca intrecerea sa inceapa imediat.

Obiceiul era ca la astfel de competitii sa asiste batranii locului, care sa depuna marturie pentru castigator.

Cum pe vremea aceea nu existau telefoane, a durat ceva pana au fost gasiti toti batranii, pana au venit in casa lui Atreides, pana s-au asezat in cerc in jurul celor doi competitori si pana li s-au explicat regulile jocului.

Atunci cand toate au fost puse la punct, Atreides i-a spus lui Providius in ce consta incercarea.

„Tu, despre care se spune ca esti mai intelept decat mine, daca vrei sa dovedesti aceasta, atunci determina-ma, doar prin puterea mintii si a cuvantului tau, sa ies din aceasta camera”, a spus el si apoi s-a instalat si mai bine intre perne.

Surpriza a fost mare, nu numai pentru Providius, dar si pentru batranii prezenti.

Indiferent de varsta sau de experienta lor, cu totii si-au spus in barbi ca Atreides este, evident, castigatorul, care isi va pastra titlul de cel mai intelept om din lume, pentru ca nu are altceva de facut decat sa stea intre perne, indiferent ce ii va spune Providius.

Cu toate astea, Providius nu s-a dat batut.

A stat multa vreme pe ganduri, dupa care i-a spus lui Atreides:

„Sub nici o forma nu voi putea sa te determin sa iesi din aceasta incapere, doar prin puterea mintii mele.

Totusi, daca ai fi dispus sa accepti propunerea mea, cred ca stiu un mod de a te determina sa intri in aceasta incapere.

Incitat, Atreides a acceptat provocarea si a iesit in curte, asteptand sa vada ce va face Providius pentru a-l determina sa intre inapoi.

Gurile rele spun ca in clipa imediat urmatoare, cand a inteles ce s-a intamplat, lui Atreides i s-au muiat picioarele si a inceput sa respire neregulat.

„Am castigat, Atreides, a spus Providius, pentru ca mi-ai cerut ca prin puterea mintii mele sa te fac sa iesi din incapere, iar acum, asa cum poate vedea oricine, te afli afara”.

A fost odată un rege care avea 4 neveste. Cel mai mult o iubea pe a 4 a soţie , pe care o îmbrăca cu straie din cele mai scumpe şi o trata cu cele mai fine delicatese. Îi dădea tot ce era mai bun. De asemenea , o iubea şi pe a 3 a soţie , şi cu ea se mândrea cel mai mult în faţa regatelor vecine. Totuşi , regele trăia cu teama că această soţie îl va părăsi într-o zi pentru un altul. Regele o iubea şi pe a 2 a soţie.Ea era confidenta lui şi era întotdeauna drăguţă şi înţelegătoare şi răbdătoare cu el. De câte ori regele avea o problemă , putea avea încredere în ea că îl va ajuta să treacă peste momentele grele. Prima soţie era foarte loială şi îşi adusese o mare contribuţie în menţinerea regatului unit.Totuşi , ea era singura pe care regele nu o iubea cu adevărat.Deşi ea îl iubea sincer şi cu dăruire , el de-abia o observa!

Într-o zi , regele simţi că sfârşitul îi este aproape.Se gândi la toată viaţa sa şi îşi spuse : 
,, Acum am 4 soţii cu mine , dar când voi muri , voi fi singur”.
O întrebă pe cea de a 4 a consoartă : ,, Te-am iubit cel mai mult , ţi-am dăruit cele mai frumoase haine şi ţi-am arătat cea mai mare grijă. Acum eu am să mor , ai vrea să mă însoţeşti ?”
,, Nici vorbă ! ” , replică cea de a 4 a soţie , şi plecă fără un alt cuvânt. Răspunsul ei străpunse inima regelui ca un cuţit.
Regele o întrebă apoi şi pe cea de a 3 a soţie : ,, Te-am iubit toată viaţa mea. Acum când mor , vrei să vii cu mine şi să-mi fii alături?”
,,Nu!” , veni răspunsul prompt al celei de a 3 a soţii. ,, Viaţa e prea frumoasă! Când vei muri , mă voi recăsători!” Inima regelui se strânse de durere.
Apoi o întrebă şi pe cea de a 2 a : ,, Întotdeauna am găsit la tine înţelegere şi ajutor şi mi-ai fost mereu alături.Când voi muri , ai vrea să vii cu mine şi să-mi ţii companie?”.
,, Îmi pare rău , nu te pot ajuta de data aceasta!” , îi răspunse cea de a 2 a soţie.
,, Te pot doar înmormânta şi pot veni la mormântul tău”.Regele fu decepţionat şi de acest răspuns.
Apoi se auzi o voce : ,, Eu te voi urma oriunde vei merge! „. Regele se uită împrejur şi văzu că cea care rostise aceste cuvinte era prima lui soţie.Era atât de slabă , pentru că suferise mult din cauza foamei şi a neglijenţei regelui. Adânc îndurerat , regele spuse : 
,, Trebuia să fi avut grijă de tine când am avut ocazia!”
În realitate , noi toţi avem 4 soţii în viaţa noastră:
A 4 a soţie este TRUPUL nostru. Indiferent cât timp şi efort investim pentru a-l face să arate bine , el ne va părăsi când murim.
A 3 a soţie este AVEREA noastră. Când murim , ea va merge la alţii.
A 2 a soţie este reprezentată de FAMILIE şi de PRIETENI. Indiferent cât de apropiaţi ne-au fost în timpul vieţii , ei nu pot decât să vină la mormântul nostru după ce nu mai suntem.
Prima soţie este SUFLETUL nostru. Adesea îl neglijăm în goana după averi , bunăstare şi putere.Totuşi , SUFLETUL este singurul care ne va urma întotdeauna , oriunde vom merge.De aceea este bine să ne îngrijim mai mult de el , să-l facem mai puternic şi să-l bucurăm acum

Clientul: Am o problema in sistem. Se blocheaza si trebuie mereu sa resetez.
Serviciul Tehnic: Puteti instala softul DRAGOSTE?

Clientul: Da, cred ca pot. Nu sunt un expert, dar cred ca ma pot descurca. Ce trebuie sa fac mai intai?
Serv.Tehnic: Primul lucru este sa deschideti INIMA. Ati gasit-o?

Clientul: Da, numai ca acolo ruleaza deja cateva programe chiar acum. Este bine sa instalez programe cand deja altele sunt rulate?
Serv.Tehnic: Ce programe sunt deschise?

Clientul: Sa vad… Sunt deschise programele DURERE.EXE, TRISTETE.BAT, DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM.
Serv.Tehnic: Nici o problema. DRAGOSTEA va sterge automat DURERE.EXE din sistemul operational curent. Va ramane in memoria dvs. permanenta, dar nu va mai perturba niciodata alte programe. DRAGOSTEA va suprascrie TRISTETE.BAT cu un modul numit BUCURIE.EXE. Dar trebuie sa dezinstalati singur DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM. Aceste programe nu permit instalarea completa a DRAGOSTEI. Puteti face asta?

Clientul: Nu stiu cum sa le dezinstalez. Au un mesaj de „eroare”. Ma puteti ajuta?
Serv.Tehnic: Cu placere. Mergeti in [Start Menu] si cautati IERTARE.EXE. Faceti acest lucru ori de cite ori apar DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM, pana cind vor fi complet disparute din sistemul dvs.

Clientul: OK. Am terminat! DRAGOSTEA a inceput sa se instaleze automat! Asa este normal?
Serv.Tehnic: Este perfect! Trebuie sa primiti un mesaj care spune ca programul se instaleaza pentru toata viata in INIMA sistemului dvs. Aveti acest mesaj?

Clientul: Da, il am. Acum programul este complet instalat?
Serv.Tehnic: Da, numai ca aveti acum numai modulul de baza. Trebuie sa va conectati la alte INIMI ca sa puteti face upgrade-uri.

Clientul: Oh! Am deja un mesaj de eroare. Ce trebuie sa fac?
Serv.Tehnic: Ce spune acest mesaj?

Clientul: Spune: „Eroare 412 – Programul nu poate rula pe componentele interne”. Ce inseamna asta?
Serv.Tehnic: Nu va ingrijorati, asta este o problema simpla. Inseamna ca DRAGOSTEA este setata sa ruleze pe o INIMA externa si nu a fost rulata inca in INIMA dvs. Este unul din cele mai dificile lucruri in programare. Trebuie sa aveti DRAGOSTE interioara pentru propriul sistem inainte de a incerca sa va conectati la DRAGOSTEA altor sisteme.

Clientul: Si ce trebuie sa fac?
Serv.Tehnic: Puteti gasi AUTOACCEPTAREA?

Clientul: Da, am gasit-o.
Serv.Tehnic: Excelent, incepe sa fie foarte bine! Acum inserati urmatoarele fisiere si copiati-le in directorul „INIMA MEA”: IERTARE.DOC, AUTOACCEPTARE.TXT, BUNATATE.DOC si INCREDERE.TXT. Sistemul dvs. va rescrie toate fisierele. Apoi va trebui sa stergeti SARCASM.EXE si sa goliti cutia de gunoi astfel incat sa fiti sigur ca nu a mai ramas nimic rau si niciodata nu va mai fi rulat.

Clientul: Am reusit! Hei! INIMA mea incepe sa aiba noi fisiere: ZAMBET.MPG este pe monitor chiar acum si un mesaj imi spune ca PACEA.COM, COMPASIUNEA.EXE si MULTUMIREA.COM se instaleaza in toata INIMA mea!
Serv.Tehnic: Inseamna ca DRAGOSTEA este instalata si ruleaza. Ar trebui sa va descurcati singur de acum. Inca un lucru inainte de a termina …

Clientul: Va ascult.
Serv.Tehnic: DRAGOSTEA este un program distribuit gratuit. Fiti sigur ca o daruiti curata la orice sistem cat timp veti fi conectat la serverul principal – MAREA DRAGOSTE! Veti primi inapoi module cu adevarat valoroase.

Clientul: Asa voi face. Multumesc pentru ajutor.
Serv.Tehnic: INIMA sa-ti fie binecuvantata cu multa DRAGOSTE!

Doi prieteni mergeau impreuna prin desert.

La un moment dat s-au certat, si unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt si l-a lovit.

Acesta din urma, indurerat, fara cuvinte, a scris pe nisip:

”Astazi, cel mai bun prieten m-a jignit si m-a lovit.”

Au continuat sa mearga si au ajuns la o oaza, in lacul careia au decis sa se racoreasca.

Cel care fusese palmuit a fost cat pe ce sa se inece, dar prietenul sau l-a scos la mal.

Dupa ce si-a revenit, cel salvat a scris pe o piatra:

”Astazi, prietenul meu cel mai bun a fost langa mine cand am avut nevoie de el.”

Celalalt l-a intrebat:

-Cand te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatra. De ce?

Acesta i-a raspuns:

-Cand sunt ranit scriu pe nisip pentru ca vanturile sa stearga amintirea suferintei. Dar cand cineva imi face un bine sap aceasta amintire in piatra, pentru ca ea sa dainuie, nestearsa…

Lasa vanturile sa imprastie chiar acum in departari suferintele tale trecute, ca si cand ar fi fost scrise pe nisip… Si cum ar fi sa incepi sa-ti sapi in piatra bucuriile ori de cate ori iti ating sufletul, pentru ca sa te poti intoarce la ele atunci cand ai nevoie?