Category: stiinta


Triunghiul Bermudelor

MISTERELE DIN TRIUNGHIUL BERMUDELOR

Femomenele misterioase care au loc in asa numitul Triunghi al Bermudelor, zona delimitata de Florida, Puerto Rico si insulele Bermude, raman inca o enigma pentru oamenii se stiinta. Au fost formulate ipoteze, diverse teorii, insa la fel de usor au fost demontate de incidentele care continua sa se intample. Campuri electromagnetice imense, emisii puternice de gaze, conditii meteo capricioase, experimente top secrete ale Marinei Militare, toate acestea reprezinta posibile explicatii pentru misterele din Triunghiul Bermudelor. Exista insa un mister al Triunghiului Bermudelor sau sunt doar presupozitii ale presei precar informate?
Nici Garda de Coasta si nici Oficialitatile Marinei nu recunosc aceasta misterioasa zona geografica numita Triunghiul Bermudelor. Exista insa cateva declaratii si interpretari  ale fenomenelor si o scurta istorie. Interesul pentru Triunghiul Bermudelor a inceput in decembrie 1967  in urma unui comunicat de presa eliberat de National Geographic Society, incorect la acea vreme, care relata misterioase accidente petrecute in aceasta zona.
Numele de Triunghiul Bermudelor a fost preluat dupa un articol de Vincent Gaddis, aparut in publicatia “Argosy” in mai 1964. Zona este cunoscuta, de asemenea, si ca “Triunghiul Diavolului” sau “The Hoodoo Sea”.
Prima mentiune despre Triunghiul Brmundelor a fost facuta de Christopher Columb care vorbea despre lumini ciudate si erori ale busolei in prima sa calatorie in aceasta zona.
Multe dintre enigmele din Tiunghiul Bermudelor a fost explicate in cartea “Bermuda Triangle: Mystery Solved” scrisa de Larry Kusche, cercetator la Universitatea Arizona. Conform acestuia multe dintre presupusele mistere ale Triunghiului s-au petrecut fie in alta zona a oceanului, fie au fost cauzate de conditiile meteo.
O alta teorie vorbeste despre aceasta zona geografica ca avand forma unui patrat. Aceeasi teorie sustine ca fenomene asemanatoare se petrec si de cealalta parte a Atlanticului, undeva aproape de Japonia. In decembrie 1945, o escadrila TMB Avenger a disparut in aceasta zona. Cinci aparate ale zborului 19 din Marina Americana s-au volatizat pur si simplu. Misterul lor insa avea sa fie rezolvat in anul 1991. Epavele avioanelor au fost gasite pe fundul oceanului, la doar 250 de metri distanta de baza lor din Florida.
In 1972 NASA cerea Asociatiei Internationale a Transporturilor Aeriene sa evite aceasta zona, cel putin in perioada considerata cea mai periculoasa, 1 – 30 iunie. In aceasta zona este localizata o stanca numita San Bango unde nu exista nici vegetatie, nici animale. Nici macar pasarile migratoare nu planeaza aici.
Una dintre cele mai recente teorii despre Triungiul Bermudelor sustine existenta unui imens camp electromagnetic care induce o ceata ciudata, provocand dezorientarea pilotilor.
In octombrie 1995, echipe de oceanografi si de geologi au studiat bulele de gaz emanate din fantele vulcanice de pe fundul oceanului intre coasta americana si Bermude. Se pare ca la suprafata urca o mare cantitate de metan sub forma de bule gigantice care ar putea sa traga in jos in cateva clipe o nava intreaga printr-o puternica aspiratie. Pe de alta parte, nu se poate ignora ipoteza ca eliminarea unui important volum de gaze, ar putea provoca, in mod exceptional, explozia motoarelor avioanelor care ar trece prin zona, fiind apoi inghitite de ocean.

Celebre disparitii inexplicabile:
Freya si Carroll A. Deering sunt doua vase care au disparut la un interval de aproape 20 de ani, primul in 1902, iar cel de-al doilea in 1921. Ambele vase au reaparaut la cateva zile dupa incident plutind in deriva, fara urma de echipaj.
In 1909 vasul Spray al celebrului capitan Joshua Slocum, primul om care a facut inconjurul lumii de unul singur intr-o nava cu panza disparea fara urma fara vreun semnal de alarma transmis autoritatilor.. Slocum a fost declarat mort abia 15 ani mai tarziu, in 1924, in timp ce enigma disparitiei sale nu a fost elucidata nici astazi.
USS Cyclops este cazul cu cea mai mare pierdere de vieti omenesti din Triunghiul Bermudelor. In 1918 vasul USS Cyclops a disparut fara urma impreuna cu echipajul format din 309 membri.
Zborul 19 este poate cel mai cunoscut caz din istoria disparitiilor inregistrate in Triunghiul Bermudelor. In 1945, o Ecadrila Americana formata din cinci avioane de lupta s-a volatizat inexplicabil. Inainte ca avioanele sa dispara de pe radar, comandantul anunta ca acele busolelor de bord se rotes chaotic, iar apa marii isi schimba brusc culoarea devenind alba. Cel de-al saselea avion trimis in cautarea lor avea sa dispara in acelasi mod inexplicabil.
Cel mai mare vas disparut in misterioasele ape ale oceanului zona zona triunghiului este Anita. In 1973 uriasul cargou norvegian cu o capacitate de 20.000 de tone se evapora fara urme.
Avionul de pasageri Boeing 727 ompaniei National Airlines din Statelor Unite avea sa treaca prin zona Triunghiului Bermudelor si sa dispara de pe radar pentru zece minute. Ciudat este ca, dupa aterizarea pe aeroportul din Miami, pilotii avionului au declarat ca au tinut legatura permanent cu turnul de control. Misterul a fost accentuat in momentul in care pilotii si-au consultat ceasurile si au constatat ca acestea ramasesera cu zece minute in urma. Mai mult, pilotii au observat ca si ceasurile pasagerile prezentau aceeasi anomalie.sursa:www.crystalinks.com/bermuda_triangle.html.Discovery triunghiul bermudelor

Reclame

Astronomia este ştiinţa care se ocupă cu studiul aştrilor, al mişcării şi evoluţiei lor, al structurii şi compoziţiei lor, precum şi cu studiul sistemelor de aştri, al galaxiilor şi al Universului.
Cosmogonia este ramura astronomiei care studiază formarea şi evoluţia corpurilor şi a sistemelor de corpuri cereşti.
Cosmografia este ramura astronomiei care se ocupă de descoperirea corpurilor şi a fenomenelor cereşti.
Cosmologia este ramura astronomiei care studiază structura şi evoluţia Universului şi legile generale care îl conduc. Cosmologia filozofică este ramura filozofiei care tratează despre structura Universului în termenii primelor principii.
Astronomia preistorică
Primele observaţii sistematice asupra cerului au fost făcute încă din mileniul III î.e.n., în China, India, Mesopotamia şi Egipt.
De la prima civilizaţie a antichităţii, de la asiro-babilonienii stabiliţi în Mesopotamia (în limba greacă “ţara dintre fluvii” Tigru şi Eufrat, pe teritoriul de azi al Irak-ului) s-au păstrat sute de mii de tăbliţe de lut pe care erau înscrise, alături de calcule şi operaţii aritmetice, în sistem hexazecimal şi înregistrări ale observaţiilor lor astronomice. Se pare că instrumenetele lor de observaţii astronomice nu erau cu nimic inferioare celor folosite de grecii antici mult mai târziu. Asiro-babilonienilor li se atribuie pentru prima dată capacitatea de a deosebi o planetă de o stea, determinarea echinocţiilor şi a solstiţiilor, împărţirea eclipticii în douăsprezece semne zodiacale, delimitarea constelaţiilor şi realizarea primei hărţi cereşti, în care erau bine precizate orbitele, conjuncţiile şi eclipsele planetelor. Încă din mileniul III î.e.n., anul sumero-babilonian avea 354 de zile şi 12 luni, corecţia anului calendaristic faţă de anul solar făcându-se prin introducerea unei luni o dată la trei ani. De asemenea, ziua avea 12 ore duble, fiecare având 60 minute duble iar fiecare minut având 60 de secunde duble. Acest principiu de subdiviziune a timpului s-a transmis până la noi prin intermediul evreilor, grecilor şi apoi al romanilor.
Primele observaţii astronomice, consemnate pe “oasele de ghicit” descoperite pe teritoriul Chinei, datând din sec.XIV – XIII î.e.n. se referă la eclipsele de Lună şi de Soare. Vechii chinezi cunoşteau 5 planete (Jupiter, Marte, Saturn, Venus şi Mercur) pe care le puneau în conjuncţie cu cele 5 elemente (pământ, lemn, metal, foc şi apă). În sec.IV î.e.n. anul chinezesc avea 365 zile aşa cum cercul avea şi el 365 de grade. Pentru măsurarea timpului chinezii foloseau clepsidra. Un catalog chinez din sec.III î.e.n. cuprindea 1464 de stele grupate în 284 constelaţii. Primul observator astronomic chinez este datat aproximativ în anul 2500 î.e.n. Pe lângă biblioteca imperială a funcţionat în anul 621 e.n. un alt observator astronomic. Marele observator din Beijing a fost construit în anul 1438 şi a fost încredinţat începând cu anul 1629 astronomilor europeni veniţi aici ca misionari iezuiţi. Chinezul Su Song a inventat în anul 1088 unul din cele mai rafinate instrumente pentru observaţii astronomice, sfera armilară, pe care o vom găsi în Europa abia în secolele XIII – XIV. De asemenea, montajul ecuatorial al telescopului modern a fost inventat în China cu peste 3 secole înaintea apariţiei primului telescop.
În a doua jumătate a mileniului al II-lea î.e.n. sunt consemnate şi primele preocupări astronomice în India: studiul mişcării Soarelui şi a Lunii, împărţirea anului în 360 zile şi alcătuirea de liste a 27 sau 28 constelaţii. Cel mai important tratat indian de astronomie, Suryasiddhanta, datat în sec.IV e.n., cuprinde în cele 500 de distihuri informaţii despre măsurarea timpului, cele mai vechi tabele de sinusuri cunoscute, despre meridiane, puncte cardinale, echinocţii şi solstiţii, despre eclipsele de Lună şi de Soare.
În Egiptul antic, astronomia şi cosmologia au fost alterate de gândirea mitică: pământul plutea pe un haos de apă, iar deasupra se arcuieşte cerul susţinut de patru stâlpi, pe care navighează soarele în barca serii şi în barca dimineţii, având ca vâslaşi stelele. Soarele, luna şi stelele erau divinizate în timp ce constelaţiile reprezentau nişte fiinţe cereşti. Observând poziţia celor 36 de constelaţii – “decanii” – de-a lungul ecuatorului ceresc şi periodicitatea apariţiei lor la 10 zile, egiptenii au stabilit un ciclu de 360 zile. Din anul 2776 î.en. datează primul calendar lunar, în funcţie de fazele Lunii. El a fost corectat ulterior la 365 zile folosind ca punct de reper poziţia stelei Sirius la orizont, alături de Soare. Anul egiptean avea 12 luni a câte 30 zile şi cuprindea trei anotimpuri, în funcţie de starea Nilului: ”revărsarea”, “acoperirea” şi “anotimpul uscat”. Calendarul egiptean, modificat de Ptolemeu, a devenit mai târziu calendarul iulian, şi apoi calendarul gregorian de astăzi. Pentru măsurarea timpului egiptenii foloseau clepsidre şi calendare solare. Egiptenii au determinat nordul cu precizie de un grad, şi au construit piramidele cu câte o faţă spre un punct cardinal.
Conform unor cercetători, evreii antici nu au studiat stelele şi planetele, aşa cum au făcut babilonienii, egiptenii şi grecii, pentru a nu cădea în idolatrie. Nici un text biblic nu face referire la cunoştinţe de astronomie, deşi evreii ştiau să fixeze datele diverselor sărbători.

3. Astronomia şi teoriile cosmologice din Grecia antică
Începând cu secolul VI î.e.n. grecii au studiat mişcarea aştrilor, forma cerului şi a Pământului, şi de la ei se păstrează până astăzi denumirile stelelor şi ale constelaţiilor, dintre care cele mai celebre sunt următoarele: Orion (numele marelui vânător din mitologia greacă), Canis Major (cu cea mai strălucitoare stea, Sirius), Canis Minor, Lepus şi Taurus, Perseus, Andromeda şi Cassiopeia. Grecii au fost primii care au încercat să explice, într-o manieră logică şi sistematică, cum funcţionează Universul, folosind modele şi observaţii. Încă din secolul VII î.e.n. grecii au considerat că Universul este un loc raţional guvernat de legi naturale, universale şi că omul poate să afle aceste legi. În acest domeniu ştiinţa nu era capabilă însă să dea răspunsuri sigure, absolute.
Harta lumii, pe vremea poetului Homer (sec.VIII Î.e.n.)şi a istoricului şi geografului Hecateus din Millet (sec.VI î.e.n.)
Se pare că primele preocupări astronomice au aparţinut unuia din cei şapte înţelepţi ai Greciei antice, savantul şi filozoful Thales din Milet (625 – 547 î.e.n.) care a rămas în istorie prin prezicerea unei eclipse de Soare. Thales considera că apa este elementul primar în Univers.
Mai târziu matematicianul şi filozoful Pitagora din Samos (582 – 507 î.e.n.) este cel care numeşte cerul – “cosmos” şi declară că Pământul are formă sferică. Filozoful Parmenide din Eleea (515 – 440 î.e.n.) susţinea şi el teoria sfericităţii Pământului şi afirma că “Luna mişcându-se în jurul Pământului iluminează nopţile cu o lumină împrumutată”. Numele lui Pitagora este reţinut de istoria astronomiei pentru că a fost primul matematician care a ajutat, prin teoremele sale, la dezvoltarea astronomiei ca ştiinţă. Teorema lui Pitagora a fost extrem de utilă în calculul distanţelor astronomice.
Totuşi prima teorie cosmologică importantă îi aparţine savantului şi filozofului grec Aristotel (384 – 322 î.e.n), discipolul lui Platon, care considera că în centrul Universului se află Pământul, sferic şi învăluit de mai multe sfere concentrice; primele trei sfere sunt formate din cele trei elemente fundamentale: apa, aerul şi focul. Ultima sferă este învăluită de alte şapte sfere cristaline, în care sunt fixate cele şapte planete cunoscute

Aurora polară, un fenomen fascinant

Natura ne ofera o multime de spectacole uimitoare, de la cascade uriase, pina la ghetari care se rup periodic sau maree. Dar niciunul nu este atit de impresionant, de misterios si frumos ca aurora polara, un spectacol de lumina si culoare care poate fi vazut pe cerul regiunilor polare sudice si nordice. Cei care au trait experienta spun ca nu se poate compara cu nimic in lume, iar fotografiile le dau dreptate.
Spectacolul de lumini este vizibil numai in regiunile polare, desi, ocazional, poate ajunge pina in Europa centrala. Pe teritoriile nordice, efectul este cunoscut sub numele de aurora boreala sau aurora borealis. Numele a fost pentru prima data folosit in 1621 de catre astronomul francez Pierre Gassendi. El a preluat numele zeitei Aurora, zeita diminetii in mitologia romana, si numele grecesc al vinturilor nordice, Boreas.
Aurora boreala poate fi vazuta din nordul Peninsulei Scandinave, Finlanda, Canada, nordul SUA, Alaska, Groenlanda, Siberia, dar sansele de a asista la acest spectacol cresc pe masura ce ne apropiem de polul nord magnetic, aflat astazi in insulele arctice din nordul Canadei. Aurora poate fi vazuta cel mai adesea din septembrie pina in octombrie si din martie pina in aprilie. Cu cit vintul solar este mai puternic, cu atit aurora se deplaseaza inspre sud. Daca are loc o furtuna solara, luminile aurorei pot fi vazute si din Europa centrala.
In emisfera sudica, dansul luminilor este cunoscut ca aurora australa sau aurora australis, numele fiind adaptat, folosind denumirea vintului sudic, austrul. Aurora sudica poate fi vazuta din Antarctica, America de Sud, Noua Zeelanda, Australia, Papua Noua Guinee.
Aparitia aurorei se datoreaza soarelui, care emite particule incarcate cu energie (ioni) ce se deplaseaza prin spatiu cu viteze de pina la 1000 km pe secunda. Mai multe asemenea particule alcatuiesc un nor numit plasma. Iar valul de plasma care vine dinspre soare este numit vint solar. Cind acest vint solar atinge cimpul magnetic al pamintului, unele dintre particulele incarcate cu energie sint atrase si prinse inauntru, apoi sint atrase de forta magnetica in ionosfera, la 60–600 km deasupra pamintului. Intilnind gazele din ionosfera, particulele solare incep sa straluceasca sub diferite culori, de la rosu si verde pina la albastru si violet.
Aurora apare ca o stralucire difuza pe cerul noptii sau ca o perdea de raze care pornesc de la orizont si lumineaza. Dar, uneori, pentru ca interactiunea dintre vintul solar si cimpul magnetic al pamintului este in continua schimbare, aurora ia diferite forme si culori, care evolueaza si se schimba cu rapiditate. Este ceea ce se numeste aurora activa. Pentru ca implica o activitate magnetica, aurora poate sa intervina in functionarea liniilor de curent, in interceptarea undelor radio si in comunicarea cu satelitii, inclusiv a sistemelor GPS folosite pe vapoare. Furtuna magnetica din 13 martie 1989 a lasat fara curent mare parte din Canada. La fel s–a intimplat in septembrie 89 si octombrie 91. Cu sute de ani in urma, oamenii nu cunosteau nicio explicatie stiintifica a aurorei, asa ca fiecare popor, fiecare trib, fiecare grup etnic au gasit propria explicatie. Despre insemnatatea aurorei in culturile vechi s–ar putea scrie carti intregi, caci imaginatia oamenilor era foarte bogata. Vechii finlandezi asociau aparitia aurorei boreale cu vulpea polara, un animal totem. Ei credeau ca vulpea ajungea pina departe, in nord, iar cind atingea muntii cu blana sa, scintei colorate zburau spre cer. Estonienii credeau ca luminile de pe cer se datoreaza jeturilor de apa aruncate de balene in jocurile lor. Mai tirziu, explicatiile finlandezilor includeau jeturile de apa aruncate de balene, in jocurile lor. Mult mai frecvente erau asocierile aurorei boreale cu lumea spirituala. Multe popoare credeau ca spiritele mortilor urca la cer, iar miscarile lor creeaza lumini colorate, vizibile de pe pamint. Inuitii din golful Hudson credeau ca spiritele celor care au avut o moarte violenta se asezau deasupra drumului catre ceruri si tineau cite o torta pentru a lumina calea noilor veniti, iar tortele lor aprinse alcatuiau aurora. Eschimosii de pe coasta vestica a Groenlandei credeau ca spiritele mortilor din cer practicau un joc asemanator fotbalului, folosind un craniu de foca. Pe coasta estica a Groenlandei se credea ca luminile aurorei erau, de fapt, sufletele nou–nascutilor morti si ale copiilor nascuti morti. In general, nordicii nu se temeau de aurora, insa indienii americani se fereau de ea, crezind ca e alcatuita din spiritele dusmanilor ucisi in lupta. Mai aproape de timpurile noastre, singura explicatie logica gasita a fost aceea ca razele solare se reflecta in zapada si gheata de la Polul Nord. Desi astazi avem o explicatie stiintifica adecvata, aurora polara ramine un fenomen fascinant si spectaculos care atrage milioane de turisti si fotografi, un fenomen care trebuie vazut macar o data in viata.   (stiinta)

V-ați întrebat de ce ora are 60 de minute și nu 100, sau de ce un cerc este împărțit în 360 de grade și nu în 100, 200 sau 1000, de ce un an are 12 luni în loc de 10, de vreme ce peste tot folosim un sistem bazat pe puterile lui 10? Mereu m-am întrebat cine a stabilit împărțeala asta aparent ciudată și cum era demult, cu o mie sau două mii de ani în urmă; ce sistem foloseau oamenii atunci?

Răspunsul e că acest sistem există aproape “din totdeauna”, și anume din timpul civilizației babiloniene (mijlocul mileniului al doilea î.e.n.), care au preluat multe cunoștințe matematice și astronomice de la străvechii sumerieni, pe care le-au perfecționat destul de mult la rândul lor.Cu patru mii de ani în urmă, babilonienii aveau cunoștințe matematice foarte sofisticate, despre care poate am să mai scriu, dar particularitatea lor era că nu foloseau numere în baza zece ca noi, ci matematica lor era în baza 60. (Baza zece este sistemul zecimal, baza 2 este sistemul binar, baza 16 este sistemul hexazecimal, etc). Se pare că originea acestui sistem aparent bizar și complicat provine tot de la sumerieni care la începutul civilizației lor au folosit o combinație de baza 10 și baza 6, trecând apoi la baza 60. Ca o paranteză, sumerienii dezvoltă un sistem metric prin 4000 î.e.n., inventează roata, alfabetul, scrisul, dezvoltă geometria, aritmetica, algebra, descoperă bronzul și multe altele.Avantajul bazei 60 constă în faptul că numărul 60 se poate împărți ușor la 2, 3, 4, 5, etc, și astfel, în baza 60 se pot scrie și calcula foarte ușor fracțiile simple și uzuale: 1/2, 1/3, 1/5 ș.a.m.d. În antichitate toate științele se dezvoltau numai pentru scopuri imediate, așa că aceste fracții erau utile și necesare la calcule de zi cu zi, de la piață, în construcții, irigații, armată, etc.Revenind la minute și grade, trebuie amintit că babilonienii erau foarte buni astronomi, înregistrând cu mare atenție mișcarea astrelor și documentând totul pe tăblițe de lut. Ei identifică planetele vizibile cu ochiul liber (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn) și sunt primii care definesc cele 12 constelații zodiacale cunoscute și azi în aceeași formă. Babilonienii, pornind probabil de la observațiile astronomice, împart ziua în 12 “ore duble” păstrând un sistem direct luat din astronomie și geometrie, de a corela totul cu cercul de 360 de grade. Tot ei stabilesc un calendar de tip lunar cu 12 luni a câte 30 de zile, rezultând un an de 360 de zile. Desigur, babilonienii știau că un an real are 365 de zile și aveau un sistem complicat prin care compensau, introducând luni fictive. “Abea” prin jurul anului 500 î.e.n. babilonienii trec la un calendar lunar sistematizat, similar cu cel pe care îl folosim noi astăzi.

a.1 zi avea 12 “ore duble” a câte 30 ges, fiecare oră reprezentând timpul în care pământul se rotește 30 de grade în jurul axei sau Luna 1 grad în jurul axei, adică 7200 secunde sau 2×3600 (două ore de azi).

b.1 oră dublă însemna 30 ges a câte 12 “mâini”, fiecare ges fiind timpul în care Pământul se rotește 1 grad în jurul axei sau 240 de secunde (4 minute).

c.1 ges însemna 12 mâini a câte 30 “boabe”, o mână fiind timpul în care Luna se rotea în jurul axei 1/3600 de grade, sau 1″ (o secundă de arc) aproximativ 2 secunde (de timp).

Un alt lucru interesant, la care nu m-am gândit și care e o ipoteză de a mea, e originea zilei a șaptea, zi “rea”, în care la babilonieni erau interzise o serie de activități, probabil originea zilei de sabat și a zilei de odihnă. Ipoteza mea se bazează pe faptul că numărul 7 era un număr negru pentru babilonieni, deoarece fracția 1/7 nu se putea scrie în baza 60 decât prin aproximări complicate.

Influența babilonienilor și a sumerienilor din multe puncte de vedere a fost imensă, dacă ne gândim că după mai bine de 4000 de ani folosim aproape același sistem ca și al lor (diferența fiind în cazul orelor că am dublat numărul orelor dintr-o zi), iar la geometrie trebuie să ne batem capul cu cele 360 de grade sumeriene.

Corp astral

 

A treia parte componenta a corpului omenesc o formeaza corpul astral , planetar sau terestrian.
Corpul astral corespunde invelisurilor fluidice ale planetei noastre. Atmosfera fluidica a pamantului are o grosime de aproximativ 700.000 km. Corpul astral se afla in interiorul corpului vital , intre acesta si corpul solar , care este mai profund. Materia fluidica planetara este impartita in 3 zone : alba in partea ei cea mai de sus , albastra la mijloc si rosie la suprafata pamantului. Un spirit superior din materia fluidica alba care vrea sa vina pe pamant trebuie sa schimbe hainele spirituale mai intai cu cele albastre si apoi cu cele rosii , ceea ce ii produce o mare suferinta fiind impotriva spiritului care merge de la inferior la superior. Aceste 3 straturi sunt compuse din aceeasi materie fluidica dar cu vibratii diferite.
La fel ca si corpul vital , corpul stral intra in componenta aurei , fiind un strat mai subtire , cand mai luminos , cand mai intunecat , dupa cum spiritul acelui om este mai mult sau mai putin evoluat: grosimea aurei ar atinge 40-50 cm. Ca si corpul vital aura corpului astral reproduce conturul corpului fizic , dar mai vag decat acesta , avand aspectul unui oval cu varful in jos. El este ordonat in anumite directii , cu anumite vibratii , ca si corpul vital. Se hraneste in permanenta , fiecare om absoarbe din univers fluidul planetar sau fluidul astral corespunzator gradului de dezvoltare a spiritului sau. Daca corpul vital este raspunzator de senzatia de durere , corpul astral este raspunzator de formarea sentimentelor , a senzatiilor si a dorintelor noastre. Culoarea aurei data de corpul astral se modifica in functie de starea emotiva a omului.
Culoarea rosie arata mania , culoarea rosu brun arata un om avar , zgarcit , rosu inchis un om senzualizat , culoarea cenusie descrie un om fricos , portocalie un om mandru , galbena – o inteligenta superioara , culoarea violet arata omul spiritualizat , iar culoarea rosu deschis arata iubirea.

 

Din punct de vedere spiritual , corpul omului este format din corpul fizic sau corpul carnal , corpul eteric sau dublu vital si corpul astral cu invelisurile sale : planetar , solar , universal si cosmic.
Corpul fizic stim ca este format din carne , oase , sange si diferite organe. El este invelitoarea externa a corpului nostru care serveste drept instrument spiritului pentru a invata si observa lumea fizica.

Corpul plantelor , animalelor si omului este strabatut de curentii invizibili de natura eterica care intretin miscarea lor interna si externa. Alaturi de corpul fizic se afla un al 2 lea corp de aceeasi forma cu el alcatuit din materie eterica sau fluidica numit corp vital. Acesta reproduce cu exactitate corpul nostru fizic , de aceea se mai numeste si ,,dublu vital”.

Dar ce o fi oare acest fluid? Acest fluid reprezinta stari de materie numite radiante de catre W.Crookes . Acest fluid exista in toate lucrurile si in toate fiintele vii ! Se disting 4 categorii de fluide: fluid planetar , fluid solar , fluid universal si fluid cosmic.

Fluidul cosmic vine din sfera centrala a creatiei divine – fluidul universal vine de la miliardele de stele sau sisteme planetare riguros organizate dupa forme geometrice si dupa ordine numerica. Sistemele planetare sunt de 12 grade avand in vedere evolutia lor de la stadiul de nebuloasa la starea planetara , iar numarul lor intreg e de 50 de miliarde pentru fiecare univers. Cele 12 grade de sisteme planetare au in jurul lor un anumit fluid solar. Deci in fiecare univers sunt 12 categorii de fluide solare. In jurul fiecarui soare graviteaza planetele iar toate planetele plutesc in fluidul solar respectiv , asta inseamna ca fiecare planeta este inconjurata de fluidul ei planetar.

In fiinta noastra se afla toate categoriile de fluide enumerate mai sus a caror totalitate formeaza ceea ce se numeste perispirit , fiind intermediar intre corpul fizic si scanteia divina numit spirit. Miscarea , combinatiile chimice , diviziunea celulara , procesele de asimilatie si dezasimilatie , respiratie si excretie ale celulei , se datoreaza acestui fluid vital. Daca s-ar opri vibratiile fluidului vital ar interveni moartea , de aceea este considerat ca motor al corpului fizic.

Corpul vital sau corpul eteric creste absorbind din spatiu substanta vitala , el creste odata cu coprul fizic , iar cand intervine moartea acest corp ne paraseste , dar ramane o vreme in preajma corpului lipsit de viata . Oamenii cu vedere spirituala il vad chiar cu ochiul liber , ei sustin ca apare ca o masa alburie de forma umana , ceva mai mare decat corpul fizic depasindu-l cu cativa centrimetri pe acesta. Acesti mediumi il vad ca o ,, aura ” care inconjoara corpul nostru.

Aceasta ,,aura” are o sensibilitate proprie si o constiinta a sa proprie , ea intretine functia , sanatatea si puterea spiritului. Ea nu se desprinde de spirit decat noaptea cand spiritul isi traieste viata lui de spirit. Prin magnetizare se poate separa corpul fizic si corpul vital , de spirit. Aceasta desprindere se mai intalneste in stare de somn , in hipnoza , in meditatia transcedentala , in yoga , precum si in stare de anestezie produsa prin diferite substante numite halucinogene.

Din sfera centrala divina numita si sfera laborator aflata in centrul cosmosului , pleaca 2 curenti care vin si infasoara cele 4 universuri care sunt asezate in semnul crucii. Acesti 2 curenti sunt unul de natura electrica si altul de natura magnetica , care ajung la fiecare stea sau sistem planetar ce le inconjoara , unul de o parte , celalalt de partea opusa , determinandu-le sa se roteasca in jurul axei lor, precum si pe o linie eliptica de la periferia sferei universului , la centru si inapoi. Se stie ca si sistemul nostru solar prezinta aceste miscari de revolutie in spirala. Dupa ce aceste 2 forte au inconjurat toate sistemele si planetele , se reintorc pe o alta linie spirala spre centrul creatiunii spre a se reimprospata cu alt material fluidic. Electricitatea da nastere la lumina , la caldura , la miscare si sunet. Magnetismul va da combinatiile chimice , fenomenul fizic de sanatate si vitalitate – el este centrul activitatii , al simpatiei sau al antipatiei dintre oameni , este centrul iubirii.

Arta radiesteziei sau sensibilitatea radiatiei , este cunoscuta cu peste 7000 de ani in urma. Aceasta metoda se aplica in cercetarea si descoperirea anumitor lucruri , de la zacaminte minerale pana la comori ascunse. Legendele populare vorbesc despre puterile extraordinare ale vrajitorilor  , care cu ajutorul acestei baghete erau capabili sa descopere asasini si hoti ascunsi. Ei foloseau in acest scop fie bagheta radiestezica fie niste casti cu antene. Regii din China , cum este cazul lui King Yu – anul 2000 i.e.n. , sunt reprezentati tinand in mana o astfel de bagheta. Cu ea se pot descoperi cursuri de ape subterane , depozite de minerale , cabluri subterane , canalizari subterane. Experiente de acest fel au fost facute de prof. Bogomolev impreuna cu dr. Tareev si dr. Simonov, care s-au convins ca radiestezia este reala si nu are nimic in comun cu autosugestia. Forta ce actioneaza asupra baghetei printr-o tractiune invizibila , poate atinge intre 100 si 1000 gr./cm  , nicio izolatie nu se poate opune acestei radiatii.  Sokevanov a cautat sa realizeze o apropiere intre magnetism si radiestezie , el a fixat electrozi pe partea din spate a capului operatorilor si a constatat ca in acest caz numarul de revolutii ale baghetei nu se reduceau ci dimpotriva , la o distanta de circa 20 de metri bagheta se indrepta brusc in directia zonei in cauza. Descoperirile rusilor converg cu cercetarile facute in Germania . In cazul in care un radiestezist constata o reactie a baghetei , insemna ca intregul sau corp reactioneaza , se pare ca aici intra in actiune al 6 lea simt.                            

 Profesorul J.Walther din Halle a observat o crestere a tensiunii arteriale la cautatorul care se afla deasupra unui zacamant de minereu sau al unui curs de apa subterana. Se ajunge la concluzia ca exista campuri de forta a caror natura nu este inca cunoscuta.              
  In perioada anilor 1930 , guvernul Columbiei a insarcinat o descoperitoare australiana  Evelin Penrose  sa localizeze zacamintele de petrol si minereuri aflate pe teritoriul Columbiei. Descoperirile sale au coincis exact cu rapoartele expertilor si geologilor. Cercetarile par sa indice ca descoperitorul face dovada descoperirilor sale la nivelul subconstientului .  In Franta , politia l-a folosit pe Jean Aymar in descoperirea criminalilor , acesta folosindu-se de o astfel de bagheta. Procurorul din Lyon scrie in raportul sau ca acesta intrand in pivnita unde se savarsise crima , s-a manifestat printr-o puternica agitatie , a inceput sa tremure , pulsul i s-a accelerat , iar bagheta s-a indreptat spre locul unde se aflau victimele. Regland bagheta , el a inceput sa urmareasca evolutia acesteia , in drumul sau el a indicat locurile unde se oprisera hotii , unde au dormit si unde au mancat.
  Timp de secole , mediumii au afirmat ca prin intermediul vointei este posibil sa desparta corpul astral de corpul fizic. Dr. Charles Tart de la universitatea din Carolina de Nord a facut numeroase experiente asupra deplasarilor extracorporale ale corpului astral.El afirma ca in momentul mortii , corpul astral , energetic , se separa de corpul fizic. Murind nu facem decat sa parasim corpul nostru fizic , pentru a continua existenta sub forma unui corp de energie. Incetul cu incetul , in timp ce corpul fizic moare , pot fi observate scantei si fulgere , care provin  din corpul bioplasmei iesind in spatiu , ridicandu-se in eter apoi disparand cu vederea.
   Potrivit conceptiei chineze , corpul uman este strabatut de 2 tipuri de energie : energie electrica si energia vitala. Energia vitala difera de energia electrica , ea are un rol pozitiv si unul negativ , aceasta bipolaritate ar putea sta la originea celor 2 culori fundamentale , rosu si albastru , care pot fi observate pe electronografiile facute fiintelor vii.
   Maiorul Pogson a descoperit cu ajutorul baghetei magice in India , in timpul unui an , 76 de izvoare de apa. Explicatia este urmatoarea : se ia o nuia de alun sau de nuc , cu coaja ei , care sa aiba la un capat o bifurcatie in forma de V. Aceasta nuia se tine sus putin indoita cu palma privind in sus in aer , parcurgand astfel terenul si lovind din cand in cand cu talpa piciorului pe pamant , fara insa ca tocul pantofului sa paraseasca pamantul , cand se gaseste deasupra unui izvor de apa , nuiaua se indoaie.
   In scrierea acestui articol  m-a inspirat dl. Pavel Corut  , care  aseara pe un post de televiziune ,  a adus in discutie  si acest subiect. Auzisem acest cuvant – radiestezie , dar nu stiam mare lucru. Am cautat si am gasit   intr-o carte din biblioteca mea  , cate ceva despre acest fenomen. Iar pe internet mi-a atras atentia :  – legende comori –  un site interesant pentru pasionatii cautatori de  comori 

O alta viziune

Divergentele dintre oameni au la baza tot reincarnarea. Unii dintre noi intelegem mai bine si mai repede unele idei , pentru ca am mai avut aceste informatii si din alte vieti anterioare ?? Unii se indoiesc de aceasta teorie. In sprijinul teoriei reincarnarii vine si constatarea ca geniile in general , nu au dat nastere la copii cu aceeasi inteligenta , chiar mai mult , unii copii , ca urmasi ai lor , sunt redusi mintal. Unde este in acest caz informatia ereditatii genetice?

Hermafroditismul , cand intalnim caractere masculine la unele femei sau caractere feminine la unii barbati ( homosexuali pasivi , voce feminina etc) se explica foarte bine actul reincarnarii. Barbatii cu aspect feminin , au fost intr-o viata anterioara femei , iar femeile cu caracter masculin , au fost intr-o existenta anterioara barbati. Tot asa se explica , de ce unele persoane au teama de unele elemente ale naturii. Sunt persoane care au o frica nestapanita , de a pleca cu barca pe un lac sau cu vaporul pe mare , alte persoane au frica de foc , tunete si fulgere ( hm…) , sau nu vor sa ramana singure intr-o padure etc. Fiecare dintre aceste persoane au acest sentiment pentru ca au trecut intr-o alta incarnatie , printr-unul din aceste evenimente tragice , au murit intr-un naufragiu , intr-un foc sau in bezna noptii.

O alta dovada a reincarnarii noastre , este amintirea unor oameni , care isi reamintesc foarte bine anumite imprejurari , localitati , persoane din alte vieti. Aceasta reamintire poate fi naturala sau provocata (in stare de hipnoza). Insa marea majoritate a oamenilor nu-si reamintesc ca ar mai fi trait o viata anterioara , aceasta nestiinta este o lege pe care Dumnezeu a pus-o in viata omului. Se spune ca Dumnezeu pune spiritul nostru la o noua incercare pentru a vedea daca se purifica sau nu , acesta fiind scopul pentru care spiritele au fost reincarnate.

Spiritele umane in spatiu , sunt absolut la fel ca aspect nu au nici un fel de sex , sunt niste sferule luminoase , fiecare cu un nucleu format din invelisurile eterice de care am amintit in alte postari: eteric , astral , solar , universic si cosmic. Desi identice ca aspect , spiritele din lumea astrala sunt incarcate cu 2 feluri de electricitate si anume: cu fluid electric negativ , si cu fluid electric pozitiv. La unele spirite predomina electricitatea pozitiva iar la altele cea negativa. In lumea astrala spiritele isi reimprospateaza in permanenta perispiritul si electricitatea . Spiritul care va avea in jurul sau mai mult fluid pozitiv , va lua pe pamant corp de barbat , iar cele in care predomina electricitatea negativa se va reincarna adesea in femeie. Unirea celor 2 sexe se vede peste tot in natura.

Cand 2 indragostiti se unesc , din corpul lor spiritual , din perispiritul lor , se produce o descarcare electrica , pozitiva de la unul , negativa de la altul. In acest moment , spiritul lor simte o senzatie de fericire , pe care omul in nestiinta de cauza , o atribuie corpului carnal. Sunt cazuri cand fluidele celor 2 soti , se neutralizeaza si in acest caz celulele sexuale lipsite de fluidele lor respective nu se mai pot uni , pentru a putea da nastere unei noi fiinte umane.

Copilul din pantecele mamei fura din fluidul mamei in timpul noptii , iar de la tata fluidele le absoarbe ziua. Cele 3 ursitoare ale copilului , cunoscute in popor nu sunt altceva decat cele 3 raze fluidice venite de la spiritul divin , cel solar si cel planetar. Asupra copilului o influenta o au si planetele , fluidul lor planetar , care actioneaza in momentul nasterii sale. Cea mai mare influenta o are planeta care se afla la meridianul locului de nastere , sau vecin cu el in momentul nasterii. Fiecare planeta va imprima copilului un anumit caracter , planeta Marte va imprima copilului un caracter razboinic , de om hotarat , planeta Venus , va determina un sistem nervos sensibil , cu inclinatii catre frumos , el insusi fiind cu un corp armonios si placut , va fi un sentimental.

In urmatoarele randuri voi relata o experienta celebra a unui renumit hipnotizor francez Alphonse Bouvier , din Lyon , facuta in 1905 , care ar arata nemurirea sufletului si nenumaratele lui incarnari. De obicei nu ma preocupa asemenea povesti despre hipnoza si tot ceea ce implica ea , dar am facut o exceptie de la regula , pentru ca aceasta relatare este , zic eu , interesanta mai ales pentru aceia care sunt fascinati de astfel de experiente.

Mediumul pe care a lucrat era o femeie instruita , nascuta intr-un mic orasel , de pe apa Isere. In 1876 , ea a urmat cursurile universitare dupa care s-a maritat cu un militar , fiind mama unei fetite de 4 ani.

Iata cum explica el aceasta experienta: ,, de cate ori fac ca mediumul meu sa se apropie de varsta copilariei , gesturile sale si vorba sa , ia timbrul unui copil , catre o faza si mai inapoiata copilului abia poate vorbi , in fine cand mediumul este adus pana in faza de mai putin de 1 an el face gesturile cu mainile si buzele ca si cum ar suge. Cand il fac sa revie in faza din pantecele mamei , el se inconvoaie ca un fetus , cu mainile pe langa corp si cu pumnii in dreptul ochilor. Din luna a 3 a pana la conceptie , mediumul cade pe spate. In fine cand mediumul este dus si mai departe inapoi , adica in stare de spirit liber , face eforturi ca si cum ar fi voit sa se sustraga unei forte care il atrage si il poarta catre viitoarea lui mama. De cate ori trece prin o faza de femeie are timbrul si gesturile de femeie , de cate ori se prezinta ca barbat , are tonul mai gros si atitudinea caracteristica a barbatului , in fine cand e vorba de un batran bolnav , varsta si starea sa suferinda e zugravita prin gesturile si vocea obosita a unui batran”.

Iata experienta sa asa cum o descrie el: ,, am asezat mediumul pe un fotoliu , i-am facut pase de adormire , incetul cu incetul mediumului i s-au lasat pleoapele si a adormit profund. Cand am luat cunostinta ca s-a exteriorizat complet , il fac sa treaca repede prin toate varstele , inclusiv prin faza celor 9 luni din pantecele mamei sale si in fine ca spirit in spatiu.

Adusa pana in aceasta faza , ea imi spune ca acum este spirit liber in spatiu , ca se misca in jurul pamantului , vizitand parintii si prietenii , ca isi cauta logodnicul sau Loius , care a plecat de pe pamant inaintea ei , dar ca nu-l gaseste si mai adauga ca se duce la cimitirul din Briancon unde isi priveste corpul pe care l-a purtat in viata pamanteasca numita Margareta Duchesnee. A murit in anul 1860 la varsta de 26 de ani , fiind bolnava , readusa si mai inapoi ca om , domnisoara Duchesnee , se vede tanara dar e bolnava tusind tot mereu. Isi duce mana la piept spunand ca are sentimentul ca va muri , din cauza acestei boli si e tare mahnita pentru ca-l iubeste pe Louis Jules Martin , care isi face acum stagiul militar la Brianson.

Din acest stadiu am trecut-o inapoi prin copilarie , nastere , pana la starea iarasi de spirit liber. In aceasta stare , declara ca e nefericit , pentru ca sufera chiar in spatiu. Nu prea stie ce-i cu el , pentru ca se simte greoi ca si plumbul ( acum e barbat ). I-am ordonat atunci sa-si ia corpul acestui barbat. Se vede barbat dar tuseste mereu si acum , se exprima ca ar vrea mai bine sa moara , caci viata este grea , plina de mizerie , prefera sa moara pentru ca atunci nu va mai suferi. L-am intrebat in ce an traiti acum? Si-mi raspunde ca este in 1780 si are 42 de ani. Spune ca la 32 de ani era la Milan , unde era lucrator , la un oarecare Paoli , taietor si sculptor in marmura , dar ca nu prea era indemanatic , cu aceasta ocazie isi descrie patronul ca fiind un betiv , o bruta care l-a batut de mai multe ori. Dus inapoi la varsta de 25 de ani spune ca este sluga la o bacanie , iar la 21 de ani a fost chemat la recrutare , dar a fost respins , fiind prea slab de corp.

Cand avea 19 ani , spune ca vindea jurnale , intre care ziarul,, Durance”. Intrebat : dar ce scrie acest ziar? Raspunde ca nu stie, dar se aude ca vor veni Austriecii. Si din nou este intrebat: dar in ce an e acum? Si el raspunde : 1757. La 18 ani se vede un ucenic la un cismar , meserie pe care o gaseste prea grea , nu i-a placut si a parasit-o. La 16 ani , se vede acasa la parinti si marturiseste ca vrea sa fuga pentru ca mereu e pus la treaba. Dar acum unde locuiesti? La Saint Pierre , aproape de Braicon , unde tatal meu e cultivator la o ferma.

La 12 ani , urmeaza o scoala dar nu-i place deloc cartea. La 10 ani , spune ca ii este frig , pentru ca nu are haine. La 6 ani e intrebat daca se joaca.
-Nuam cum sa ma joc , pentru ca ma pune mereu la treaba. Din an in an e adus iar in pantecele mamei sale si din nou ca spirit in spatiu. I se spune ca e spirit si el ramane nelamurit , intreband: Dar ce e acela spirit? I-am dat explicatii ca spiritul e omul fara corp de carne – explicatie pe care se pare ca tot n-a inteles-o. Priveste in jurul sau si intreaba : dar unde sunt ? pentru ca nu-mi vad prietenii? I-am spus , a doua oara : ,, pentru ca acum nu mai ai corp de carne si ai trecut prin faza numita moarte. Ai tai , au ramas jos printre pamanteni.”

Natura ne ofera  spectacole uimitoare, de la cascade uriase, pana la ghetari care se rup periodic sau maree. Dar nici unul nu este atat de impresonant, de misterios si frumos ca aurora polara, un spectacol de lumina si culoare care poate fi vazut pe cerul regiunilor polare sudice si nordice. Cei care au trait aceasta experienta spun ca nu se poate compara cu nimic in lume, iar fotografiile confirma spusele lor.

Spectacolul de lumini este vizibil numai in regiunile polare, desi, ocazional, poate ajunge pana in Europa centrala. Pe teritoriile nordice, efectul este cunoscut sub numele de aurora boreala sau aurora borealis. Numele a fost pentru prima data folosit in 1621 de catre astronomul francez Pierre Gassendi. El a folosit numele zeitei Aurora, zeita diminetii in mitologia romana si numele grecesc al vanturilor nordice, Boreas.
Aurora boreala poate fi vazuta din nordul peninsulei Scandinave, Finlanda, Canada, nordul SUA, Alaska, Groenlanda, Siberia, dar sansele de a asista la acest spectacol cresc pe masura ce ne apropiem de polul nord magnetic, aflat astazi in insulele arctice din nordul Canadei. Aurora poate fi vazuta cel mai adesea din septembrie pana in octombrie si din martie pana in aprilie. Cu cat vantul solar este mai puternic, cu atat aurora se deplaseaza inspre sud. Daca are loc o furtuna solara, luminile aurorei pot fi vazute si din Europa centrala.
Aparitia aurorei se datoreaza soarelui care emite particule incarcate cu energie (ioni), ce se deplaseaza prin spatiu cu viteze de pana la 1000 km pe secunda. Mai multe asemenea particule alcatuiesc un nor numit plasma. Iar valul de plasma care vine dinspre soare este numit vant solar. Cand acest vant solar atinge campul magnetic al pamantului, unele dintre particulele incarcate cu energie sunt atrase si prinse inauntru, apoi sunt atrase de forta magnetica in ionosfera, la 60-600 km deasupra pamantului. Intalnind gazele din ionosfera, particulele solare incep sa straluceasca sub diferite culori, de la rosu si verde pana la albastru si violet.


Aurora apare ca o stralucire difuza pe cerul noptii sau ca o perdea de raze care pornesc de la orizont si lumineaza. Dar, uneori, pentru ca interactiunea dintre vantul solar si campul magnetic al pamantului este in continua schimbare, aurora ia diferite forme si culori care evolueaza si se schimba cu rapiditate.
Pentru ca implica o activitate magnetica, aurora poate sa intervina in functionarea liniilor de curent, in interceptarea undelor radio si in comunicarea cu satelitii, inclusiv a sistemelor GPS folosite pe vapoare. Furtuna magnetica din 13 martie 1989 a lasat fara curent mare parte din Canada. La fel s-a intamplat in septembrie ’89 si octombrie ’91.
Cu sute de ani in urma, oamenii nu cunoasteau nicio explicatie stiintifica a aurorei, asa ca fiecare popor, fiecare trib, fiecare grup etnic, a gasit propria explicatie. Despre insemnatatea aurorei in culturile vechi s-ar putea scrie carti intregi, caci imaginatia oamenilor era foarte bogata. Vechii finlandezi asociau aparitia aurorei boreale cu vulpea polara, un animal totem. Ei credeau ca vulpea ajungea pana departe, in nord, iar cand atingea muntii cu blana sa, scantei colorate zburau spre cer. 
Mai tarziu, explicatiile finlandezilor includeau jeturile de apa aruncate de balene, in jocurile lor. Mult mai frecvente erau asocierile aurorei boreale cu lumea spirituala. Multe popoare credeau ca spiritele mortilor urca la cer, iar miscarile lor creeaza lumini colorate, vizibile de pe pamant. Inuitii din golful Hudson credeau ca spiritele celor care au avut o moarte violenta se asezau deasupra drumului catre ceruri si tineau cate o torta pentru a lumina calea noilor veniti, iar tortele lor aprinse alcatuiau aurora. 
Eschimosii de pe coasta vestica a Groenlandei credeau ca spiritele mortilor din cer jucau un joc asemanator fotbalului, folosind un craniu de foca. Pe coasta estica a Groenlandei se credea ca luminile aurorei erau, de fapt, sufletele nou-nascutilor morti si ale copiilor nascuti morti. In general, nordicii nu se temeau de aurora, insa indienii americani se fereau de ea, crezand ca e alcatuita din spiritele dusmanilor ucisi in lupta.
Mai aproape de timpurile noastre, singura explicatie logica gasita a fost aceea ca razele solare se reflecta in zapada si gheata de la Polul Nord.

Se crede ca incredibilul spectacol natural al aurorei boreale este insotit si de niste sunete neobisnuite. Unii spun ca seamana fie cu o frecventa radio, cu zgomotul pe care il face un animal mic care se tavaleste prin iarba uscata sau cu fosnetul unei folii de celofan. Batranii locului, in schimb, respecta traditia si spun ca sunt vocile spiritelor celor morti care incearca sa comunice cu cei vii. 
Parerile sunt impartite in legatura cu existenta acestor sunete. Multi sunt sceptici, in primul rand, pentru ca inca raman necunoscute cauzele de producere a acestui fenomen. La aceasta se adauga fapul ca sunetul nu a fost niciodata inregistrat. Mai mult, se poate intampla ca dintr-un grup de oameni care se uita in acelasi moment la aurora boreala, unii dintre ei sa auda sunetele in timp ce altii sa nu le perceapa. Pe langa acestea, nu exista nicio consecventa a manifestarii lor.

Ce se stie sigur este faptul ca aurora boreala este provocata de ciocnirea unor particule incarcate electric (de exemplu electroni) din magnetosfera cu atomi din straturile superioare ale atmosferei terestre. Cum aceste interactiuni se intampla la o altitudine de 80 de kilometeri, sunetele nu pot fi cauzate direct de catre aurora boreala. Chiar daca aerul ar fi suficient de dens sa sustina undele de sunet, tot s-ar pierde pana sa ajunga la pamant.

Cu cat este mai greu sa se stabileasca niste cauze concrete de producere a acestor sunete, cu atat apar mai multe teorii si supozitii in legatura cu modul lor de aparitie. Una dintre acestea sustine ca totul este doar in mintea celui care priveste O alta teorie sustine, la fel, ca totul este doar o iluzie a mintii, doar ca motivele sunt altele. O alta cauza ar putea fi descarcarile de tensiune
Insa dintre toate ipotezele, cea mai credibila, din moment ce se poate reproduce in laborator, se refera la anumite frecvente foarte scazute de unde radio care au aceleasi frecvente ca undele de sunet. Conductori lungi si subtiri, cum ar fi in natura iarba sau parul, joaca rolul de antene pentru aceste unde radio. Cand aceste antene capteaza semnalul, vibreaza si transforma energia radio direct in sunete.
Insa nu exista vreo dovada clara prin care sa se dovedeasca ca sunetele aurorei boreale sunt produsul undelor radio de joasa frecventa, a stimularii electromagnetice sau doar a imaginatiei.
Desi astazi avem o explicatie stiintifica adecvata, aurora polara ramane un fenomen fascinant si spectaculos care atrage milioane de turisti si fotografi, un fenomen care trebuie vazut macar o data in viata 🙂
sursa : http://www.flu.ro ; http://timpultau.ro