Tag Archive: cuvinte


Cuvinte

Scriu cuvinte
rostesc cuvinte
pot fi frumoase
pot fi otravă
viaţa şi moartea
sunt scena vieţii
unde se joaca
aceleaşi piese
dupa foc va fi soare
adieri de vânt
îngheţate în amurg
sunt o carte deschisă
dar necitită
rânduri din consoane
vocale ca un cantec
compus din versurile
gândurilor mele
sărută-mi sufletul
pierdut în umbra vieţii

Reclame

Cuvinte

Privesc în gol
în umbra tăcerii,
cum visele se pierd
în zare…
cioburi de cuvinte
aştern pe pagini albe,
învelite-n umbrele nopţii,
uscate de soarele dimineţii.
în veşminte de iubire…
cu şoapte de cuvinte,
ce vântul leagănă
dorul din mine…

Mă rătăcesc în cuvinte…Încerc să aştern pe o filă a sufletului…Să scriu înecarea dorului de litere…Mă aplec peste această  margine de filă a sufletului şi îmi alunecă printre degete amalgame de sensuri ale cuvintelor pe care  aş dori să le descriu. Încerc să mă regăsesc în mine. M-am rătăcit într-un labirint de cuvinte.Un peisaj al sufletului meu…un alt decor,privirea mea era mereu topită de timp,prin picături mult prea reci.Ştiu că în timp va ploua cu picături de lumină în suflet. Zilnic mă hrănesc cu frimituri de stele,din care am format amieze de vise,ştiind că în fiecare dimineaţă voi prinde răsăritul în palmă,urmând o zi în care mă apropii de sfârşitul luptei ce mă topise aproape de tot. Am  rămas cu,vise măturate de ape, scăldate de valuri şi secate de veacuri.În mine este tăcerea ce sparge liniştea care scoate la suprafaţă multe cuvinte ce vroiam să fie rostite. Cu timpul,gândurile va căpăta mai multe aripi ce vor duce la rostire.Acum vreau să strig lăuntrului meu să adune plângerile din mine şi să-mi trimit inima să picteze chip de apă pentru momentul în care totul va fi ars de flacăra aprinsă din jarul amintirilor.În tâmplele albite de vreme, părăsesc,tristeţea,pe veci.Cu ochii închişi, rămân să simt în mine strigătul vieţii…

Iubirea din cuvinte…

Piele de caşmir cu miros
de flori,
mă alină cuvintele,
dulcele nectar,
mă îmbracă în cuvinte,
bogăţia iubirii mă picură
în urechi,cuvintele
din somnuri de vise
mă trezesc,cuvintele,
universuri îmi dezvăluie,
cuvintele,
zi şi noapte,îmi vorbesc,
cuvintele.
cu voce rostesc din inima mea,
cuvintele,
scrise pline de dor,
cu ale tale săruturi,
cuvintele,
de dragoste.
sunt fascinată de mirajul cuvintelor.
în suflet cuvintele,
răsar lumina magică a curcubeului,
iubesc tăcerea cuvintelor,
iubesc izvorul cuvintelor
iubesc tot…
cuvinte din cuvinte.

Cuvinte speciale…

Am cuvinte  special pentru tine…
Cuvinte  doar pentru tine.
Frânturi de cuvinte ce formează propoziţii.
Sunt încojurată de cuvinte şi tu în prezenţa lor,
Dansul flăcărilor de cuvinte ard pe dinăuntru…
Prin prezenţa ta se vede o strălucire aparte,
Înauntru ard,te privesc în ochi şi văd….
Dansul flăcărilor pe pereţii tăi oculari
Am dat pânzele de păianjen la o parte..
Şi cuvintele s-au lipit de mine..sub formă de amintiri,
Cuvinte din cuvinte se ţese o pânză fină sclipitoare
Primăvara cu sufletul ei plină de rouă.
O pânză elastică şi lipicioasă cu greu scap..
O pânză portocalie cu miros de roze.
Cuvinte,frănturi,propoziţii,mă-nvăluie…
Dar mă scutur…şi m-am dezvăluit de amintiri…de cuvinte

În urma paşilor tăi ai lăsat un gol adânc în inimă…Nu credeam că voi schimba cuvintele în lacrimi…şi că pot vărsa durerea în cuvinte de plâns.Cuvintele dor, cuvinte scrise cu picătură de lacrimă sărată în inima mea.Mi-ai ucis inima…Eşti un ucigaş de sentimente.Am sufletul mare,încap amprentele tale în inima mea…Trăiesc,respir,zâmbesc.Respir praful ridicat de urma paşilor tăi ce îmi dau tarcoale…Rătăcesc pe malul mării privind marea învolburată precum inima mea.  Tăcută stau pe nisipul ce mă înconjoară şi mă scald…Nu ai suflet ca tu să simţi. Opresc cuvântul dintr-un vânt de gânduri ce s-a rătăcit în şoaptă lângă inima ta de piatră…Smulgându-mă din din vis şi aducându-mă la cruda realitate.Dacă aş putea să dau timpul înapoi să te învăţ să priveşti,să iubeşti,să dăruieşti dragoste…Dacă am putea să ne contopim lacrimile în sărut şi să ne înnecăm în oceanul de vise şi iubire.Dar nu şti să iubeşti şi trăim amintiri dureroase.Am să opresc cuvântul de lacrimi cu potop de dureri.

O dimineaţă rece…..Vântul bate cu putere,îmi deschide larg fereastra…Mă dau jos din pat îndreptându-mă spre fereastră.Un aer rece mă lovi în faţă.Plouă…E ceaţă.Sunt un suflet rătăcind prin biblioteca vieţii prin poveştile ei,să mă plimb în privirea naturii.Amintirile mă copleşesc…Privesc prin picăturile de ploaie.Mi-e teamă să lupt cu mine.Să-mi pedepsesc propiile gânduri.Drumurile noastre s-au despărţit încă de la ultima ploaie născută din parfum de vis.Stropii de ploaie şi-a pierdut amorul dulce cândva….Gândurile şi amintirile mă topesc….Plouă peste sufletul meu…lacrimi de durere îmi curg….lacrimi îngheţate şi fiecare lacrimă este cuvânt îzvorând din amintire,sărut rătăcit din gânduri.Se opresc îngheţate pe obraz,se topesc încet pe buze..Buze ce au zâmbit cândva.Fiecare lacrimă este o literă,o amintire a unui vechi cuvânt uitat „Te iubesc”.Mă privesc în oglindă,te văd pe tine mângâindu-mi obrazul fierbinte de dor,văd amintiri stinse,simt cel dintâi sărut din ardoare şi ultimul tot pe obrazul blând….Am nevoie de o zi în care să iau trenul vieţii şi de o noapte în care să dirijez stelele în acorduri de vioară.Ai fost pentru mine o muză,sufletul meu te-a răpit,te-a iubit,te-a părăsit pentru a nu te răni.Vino să stingem împreună visul „Speranţa moare ultima”.Cu gândul plin de dor îmi fac bagajul să fug în trenul vieţii…În bagaj mi-am aşezat cu grijă:amintiri,sentimente,trăiri,râsete,plânsete,suferinţe,dragoste,speranţă,reuşite şi eşecuri…Mă indrept spre peronul gării unde trenul vieţii vine şi pleacă…Nu mă pot hotărâ să mă urc în el.Ceaţa a pus stăpânire peste peronul singuratic.În mijlocul câmpului şuierând a speranţe năruite se află gara mea….Privind în zare apar doi tineri înlănţuiţi.Ea îl priveşte cu atâta dragoste…El îi mângâie părul cu drag.Se sorb din priviri par a se contopi într-o singură persoană.Soarele încearcă în zadar să străpungă ceaţa…Să ajungă la mine să mă încălzească.Trenul opreşte în gară…nu am putere….să urc…Vreau să mai stau până se ridică ceaţa….Mi-e frig,ploaia îmi mângâie obrajii îngheţaţi.Mi-e dor de atingerea ta…de îmbrăţişarea ta….Pleacă trenul,lăsând în urmă dâra de fum…împreună cu dorinţa mea de a fugi…

Cuvintele….

Cuvinte….Cuvintele pentru mine totul are un sens indiferent dacă respiră sau nu. Mereu mă întreb ce dialog există între două flori; între doua păsări;între două cărţi; chiar şi între litere.Cred că literele comunică între ele… prin cuvinte… Ce ascunde un cuvânt? Ce simte un cuvânt?
Cuvintele sunt instrumentele la care  avem acces dintotdeauna şi pe care le tot utilizăm încă din ziua în care am început să vorbim. Deseori vorbim fără a gândi în prealabil şi fără a fi conştienţi de impactul cuvintelor noastre. S-a mai spus cândva şi că limba reprezintă un indice al gradului de civilizaţie. Ceea ce auzim în jurul nostru zi de zi transmite foarte multe despre cultura noastra, despre etosul propriu şi, totodată, despre respectul pentru semenii nostri. Cea mai mare parte din limbajul cu care avem de-a face astazi poseda o doză de duritate. Mai precis, acesta este deseori necizelat, trădând furie şi intenţii negative. Dăm peste el oriunde mergem şi provine de la persoane care aparţin tuturor categoriilor de vârstă. Limbajul fiind pionul esenţial în tumultul fiecărei zile trebuie: să ne determine să devenim conştienţi de imensa putere a cuvintelor, pentru a învăţa să le alegem cu mai multă atenţie; să ne ajute să învăţam cum să observăm parţile bune ale fiecarui om şi ale fiecărui lucru, identificând totodată oportunităţi de a transpune în cuvinte observaţii benefice; să transforme limbajul pozitiv într-un instrument pe care să îl folosim cu multă uşurinţă şi naturaleţe. Propriul nivel de fericire şi chiar respectul de sine vor spori în momentul în care vom reuşi să găsim punctul de echilibru al mesajelor şi al cuvintelor pe care le alegem pentru a le transmite.

Nu mai am cuvinte

 

Urasc oamenii care nu stiu sa fie oameni. Urasc persoanele perfide si prefacute. Si urasc persoanele care nu stiu sa se tina de cuvant. Mai omule, cuvantul, odata dat, trebuie respectat! Asa e corect; fata de mine; si de tine; si mai ales fata de tine! Cand spui ceva si apoi nu stii cum sa mai faci pentru a te coti, inseamna, de fapt, ca nu esti om. Dar atunci ce esti? Nu stiu. Poate doar o „giruieta in bataia tuturor vanturilor”.Si urasc si persoanele care se comporta ca niste pisicute nevinovate pentru a-ti intra in gratii. Pentru care cuvintele de ordine sunt „linguseala”, „prefacatorie”. Ma uit in jurul meu (da, ma mai si uit in jurul meu, chiar daca nu-mi place ce vad) si observ la tot pasul astfel de persoane. Persoane care nu stiu sa se comporte omeneste, care nu stiu ce inseamna demnitatea. Si mai rau este ca exista si persoane care accepta sa fie lingusite. Mi-e greata. Da, mi-e greata de multi din cei care ma inconjoara. Oare ce-ar fi de facut? Sa-i evit? Sau sa ma evite ei pe mine? Sau sa ma schimb eu? Dar n-ar fi mai bine sa se schimbe ei??? Pentru ca nu e bine/corect/demn/frumos ceea ce fac. Nu e omeneste!!!Pentru cei care mai stiu inca sa fie oameni: numai respect. Pentru toti ceilalti… se subintelege…

Imaginea cuvintelor


Care este imaginea cuvintelor tale? Mai au ele vreo imagine? Daca da… unde e ? De ce nimeni nu o mai vede? Cuvantul este unitatea fundamentala de comunicare a unui inteles. Dar ce te faci atunci cand cuvintele o iau razna? Oamenii vorbesc din ce in ce mai mult, dar in ciuda acestui fapt ei se asculta si se inteleg tot mai putin… Cat mai valoreaza astazi un „imi pare rau”?
Cuvintele s-au dezbracat de esenta, acum sunt goale si timide, unde le este magia?

Cuvantul… un copil care se joaca si nu este inteles…

Ce este cuvantul?
– instrumentul perfect de a ne exterioriza, de a ne dezvalui sentimentele, trairile, de a ne exprima gandurile…
– stire, veste, informatie
– o parte din tine… propoziile, frazele, replicile tale iti reflecta personalitatea
– un mod de a-i cunoaste pe cei din jurul tau, prin cuvinte, prin comunicarea cu ei…
– cea mai grea si dureroasa arma
– motiv, ratiune, scop
– haina care inveleste adevarul si minciuna
– muzica dorintelor
-„Cuvântul este atunci când cineva trăieşte din mila altora fără să îi pese că are deja prea mult”(Agatho)Va invit sa gasiti si alte definiri a cuvantului, cum il simtiti voi. Fiecare idee va completa, lista de mai sus. Sa vedem ce iese!