Tag Archive: dor


Dor

Mi-am pansat sufletul
cu un nor
să nu mai curgă
râuri de dor
mi-am pansat sufletul
cu o aripă
să nu mai doară
în fiece clipă
mi-am pansat sufletul
cu iubire
şi iată acum dau de ştire
că sufletul meu vrea
să zboare
într-o iubire
şi-apoi în uitare
mi-am pansat sufletul…

Reclame

Tăcerea poate însemna iubire?Iubirea înseamnă fericire…O urmă a mirosului tău adie împrejurul meu.Dacă pleci ia cu tine sufletul meu….Un vis aprins de dor…În liniştea serii…Noaptea mângâie paşii unui vis străpuns de dor…Să fim amâdoi să privim cerul ce ne priveşte…Adierea vântului să ne sărute clipele.Blândeţea timpului într-o şoaptă ce-a topit cândva destine…Un mister ce se lasă în văpaia nopţii,stelele dansând într-un tablou de zâmbete cu un parfum de îmbrăţişări de îngeri…Dar clepsidra amintirilor s-a stins…Cerul îmi simte gândurile,chipul meu emană pasiune…Totul e ca o pictură sălbatică din raze de rouă,fiori de amintire vie…cândva uitată în noapte într-o poveste cu parfum de-amor…Te-am rătăcit în al meu suflet cu un sărut răpit dintr-o privire,nu eşti aici…Mă confund cu zorile fără destin…Timpul va decide speranţa…Eu rămân să aştept:un moment în noapte,privindu-ne blând la lumina lunii,protejaţi de flacăra sufletelor îmbrăţişate,într-un sărut găsim două cuvinte şi un zâmbet al eternităţii…dar totul rămâne un vis…Rămânem vis!
Priveşte în ochii mei,
Să vezi iubirea…
Priveşte-mi sufletul…
Să vezi fericirea…

Sunt…

Sunt un gând,sunt o şoaptă,
Născută din adiere de vânt.
Sunt un vis purtat de gânduri,
Căutând în liniştea serii…
Amintirea unui zâmbet pierdut.
Ce pe furiş mă strecor…
Purtată pe aripi de dor,
Pe un nor călător în zbor.

Dorul…

Sufletul meu plânge
De dorul tău…
Te strig în noapte,
Cu ale mele şoapte.

Dar nu mă auzi…
Lacrimi amare-mi curg,
Pe obrazul însetat
De iubirea ce-am pierdut. Lenuş L

Un albastru dor…

Un vis albastru pe cerul meu
În nopţile târzii eşti steaua mea
Mă porţi în sfera ta de foc,
Cu a ta chemare mă îndemni să zbor.
În al meu vis albastru de dor
Rochia albastră a nopţii îmbrac,
Te privesc cu drag printre stele albastre.
În vâltoarea cuvintelor albastre,
Să ne iubim cu foc,dorul să-l stingem
Vise albastre cu doruri aprinse.
Împreună să zburăm,dincolo de orizonturi
În albastru vis să ne pierdem…

Dor de mamă

În pridvorul casei sale,
Ofemeie cu ochi blânzi.
Cu părul nins de vreme
Stătea tristă,îngândurată.
După al său fiu cu dor…
Din fuior torcea încet
Cu ochii-nlăcrimaţi,
Ce feciorul îşi jelea.
Ce nu s-a mai întors,
Un suflet trist de mamă.
Cu durere ea ofta…
Din priviri lacrimi amare,
Pe obraz i se scurgea.
Ce o poză măicuţa privea,
Şi duios îi vorbea.
Răni în suflet avea,
În aşteptarea fiului iubit.

Întreabă-mi sufletul….

Întreabă vântul cum plâng de dor…
Lacrimile mi le-a şters uşor…
Întreabă ploaia şi furtuna…
Întreabă stelele şi luna…
Gândul,setea şi iubirea …
Mă usucă-n interior …
Îmi lipsesc cuvintele tale…
Dă-mi iubire c-am să mor…

Întreabă marea şi nisipul…
Ce zbucium în suflet am….
Un suflet rătăcit şi răscolit…
Aştept să vii să mă săruţi.
Să ascult muzica iubirii tale,
Sufletul mă arde pe nisipul pustiit…

Întreabă sufletul şi inima…
Îmi lipseşti în fiecare clipă….
Luna în cununi să-ţi dau…
Din adâncului meu fior…
Sufletul,iubirea eu să-ţi dau …
Să poţi săruta un suflet de dor…

Gânduri cu vise….

Primăvara răsare în sufletele noastre…Vâtul adie uşor fredonând melodia naturii.O rază de soare coboară lin sufletul să-l încălzească prin gânduri uşoare în inima pură iubirea să renască….  Adormisem cu fereastra deschisă … un val de răcoare a pătruns în cameră … Mă ridic din pat termurând de frig, mă opresc în faţa ferestrei … simt cum vântul parfumat de primăvară îmi mângâie părul şi îmi şopteşte cântecele nopţii. Închid fereastra şi încerc să adorm, dar somnul nu mai vine … mă tot răsucesc în aşternuturi …Mă ridic din nou, îmi iau halatul şi mă întind pe fotoliul din sufragerie ….Îmi fac o cafea şi mă întorc înapoi în sufragerie, pe fotoliu. Îmi aprind o ţigare … mă simt pierdută în fumul care se ridica …Mă gândesc la diverse momente petrecute împreună. Mi-e dor de tine, de zâmbetul tău, de parfumul tău, de mângâierile tale … mi-e dor de tot … Ce mult mi-aş dori să fii lângă mine acum …Cât de ciudată este viaţa uneori … Încep să visez din nou … simt cum pleoapele mi se închid, grele de vise plăcute … simt cum treptat devin o umbra şi parcă mă desprind din canapea şi mă îndrept spre tine, parcă nu mai există distanţa, totul se diminuează … probabil păşesc din nou în lumea viselor …

Lipsa ta…

Te aştept cu dor,sufletul să mi-l alini…Gândurile mele sunt îndreptate către tine….Nu te pot scoate din gânduri,din suflet.Îţi simt lipsa atingerilor tale,în toate clipele de iubire.Dorul de tine mă doare…Îmi lipseşti te caut în amintirile prăfuite din inima mea…Umblu prin viaţă rătăcind…Vocea ta a rămas ca un ecou in mintea şi sufletul meu,nopţi nedormite cu gândul la tine ca vei veni.Trupul meu tânjeşte după mângâierea ta,după sărutul tau…Îmi e atât de greu aş vrea să te aud,să îţi vorbesc,să te simt.Mă simt fără cuvinte ca şi când aş privi un cer albastru în gol…Dacă aş putea ţi-aş picta durerea în ritm de melodie cântând la un pian cu acorduri line m-ar sfâşia în mii bucăţele durerea sufletului meu.Sunt singură,rătăcesc prin vise goale fără tine…Ţi-am dăruit iubire,încredere…Şi am primit în schimb durere.Încerc să ating aripile unui înger…un înger pe care-l chem şi nu vrea să îmi fie alături.În privirea mea s-a aşternut furtuna…în suflet un taifun…un ocean fără răsărit şi apus.E gol şi rece…Oare mă vei găsi în întuneric?Mă doare lipsa ta…sufletul mi-e gol.Chipul tău…ce dor mi-e să te sărut.Mi-e dor să te-mbrăţişez!
Plâng…râd…sunt fericită….sunt tristă….e vina ta.Amintirea buzelor tale mă chinuie. Aştept îmbraţişarea ta cu dor şi mi-e sufletul gol.

O dimineaţă rece…..Vântul bate cu putere,îmi deschide larg fereastra…Mă dau jos din pat îndreptându-mă spre fereastră.Un aer rece mă lovi în faţă.Plouă…E ceaţă.Sunt un suflet rătăcind prin biblioteca vieţii prin poveştile ei,să mă plimb în privirea naturii.Amintirile mă copleşesc…Privesc prin picăturile de ploaie.Mi-e teamă să lupt cu mine.Să-mi pedepsesc propiile gânduri.Drumurile noastre s-au despărţit încă de la ultima ploaie născută din parfum de vis.Stropii de ploaie şi-a pierdut amorul dulce cândva….Gândurile şi amintirile mă topesc….Plouă peste sufletul meu…lacrimi de durere îmi curg….lacrimi îngheţate şi fiecare lacrimă este cuvânt îzvorând din amintire,sărut rătăcit din gânduri.Se opresc îngheţate pe obraz,se topesc încet pe buze..Buze ce au zâmbit cândva.Fiecare lacrimă este o literă,o amintire a unui vechi cuvânt uitat „Te iubesc”.Mă privesc în oglindă,te văd pe tine mângâindu-mi obrazul fierbinte de dor,văd amintiri stinse,simt cel dintâi sărut din ardoare şi ultimul tot pe obrazul blând….Am nevoie de o zi în care să iau trenul vieţii şi de o noapte în care să dirijez stelele în acorduri de vioară.Ai fost pentru mine o muză,sufletul meu te-a răpit,te-a iubit,te-a părăsit pentru a nu te răni.Vino să stingem împreună visul „Speranţa moare ultima”.Cu gândul plin de dor îmi fac bagajul să fug în trenul vieţii…În bagaj mi-am aşezat cu grijă:amintiri,sentimente,trăiri,râsete,plânsete,suferinţe,dragoste,speranţă,reuşite şi eşecuri…Mă indrept spre peronul gării unde trenul vieţii vine şi pleacă…Nu mă pot hotărâ să mă urc în el.Ceaţa a pus stăpânire peste peronul singuratic.În mijlocul câmpului şuierând a speranţe năruite se află gara mea….Privind în zare apar doi tineri înlănţuiţi.Ea îl priveşte cu atâta dragoste…El îi mângâie părul cu drag.Se sorb din priviri par a se contopi într-o singură persoană.Soarele încearcă în zadar să străpungă ceaţa…Să ajungă la mine să mă încălzească.Trenul opreşte în gară…nu am putere….să urc…Vreau să mai stau până se ridică ceaţa….Mi-e frig,ploaia îmi mângâie obrajii îngheţaţi.Mi-e dor de atingerea ta…de îmbrăţişarea ta….Pleacă trenul,lăsând în urmă dâra de fum…împreună cu dorinţa mea de a fugi…