Tag Archive: dragoste


Zborul…

Din camera prăfuită
De gânduri şi iubire,
Ascult ecouri de dor
Şi privesc în gol.
Aş vrea o pasăre să fiu
Într-un zbor nebunesc,
Eu spre tine să pornesc.
Ca să te găsesc…
Şi să te iubesc….
Dragoste să-mi dăruieşti
Buzele îmi sunt uscate,
După acel fior….
Pe aripi de vânt…
Pe aripi de dor….
Să mă mângâi uşor,
Cuvinte dulci să-mi şopteşti
Să -mi spui că mă iubeşti.

Lenuş L

Reclame

Alchimia dragostei

8017the-pride-of-dijon-posters.jpgPlaton descria dragostea ca fiind “dorinţa de a dobândi binele pentru vecie”. Şi tot el descria momentul înfloririi dragostei: “ori de căte ori făptura omenească se apropie de frumos, ea se înseninează şi se destinde, bucuroasă şi zămisleşte şi dă naştere. Unirea bărbatului cu femeia este zămislire. Şi unirea aceasta este un lucru divin şi chiar se poate spune că însămânţarea, sarcina şi naşterea sunt, în viaţa fiinţelor pieritoare care suntem, o formă a nemuririi. Dar acestea nu se pot petrece întru nepotrivire, iar între divin şi urât nepotrivire este, potrivirea cu divinul este numai a frumosului.“
Dragostea este un adevărat fenomen, este o stare care produce transformări. Datorită intensităţii trăirilor, a fericirii, a visării, s-a scris şi se scrie mult şi multe despre ea. Este poate cel mai cântat şi mai evocat în scrieri sentiment, trăire, eveniment din viaţă. Alături de naştere şi moarte, dragostea este unul din lucrurile sigure din viaţa omului. Nici nu vreau să îmi închipui că a existat, există sau va exista un om pe acest pământ, al cărui suflet să nu fi fost atins măcar pentru o clipă de suflul dragostei, că nu a respirat măcar o dată prin persoana iubită, că nu şi-a simţit inima bătând în piept cu aşa putere de parcă încerca să-l spargă, să iasă şi să intre în pieptul celuilalt, să se contopească cu inima lui. În acest punct se poate atinge un alt mit platonician, cel al androginului, unde întâlnim cele trei categorii de oameni din trecut: femeia, bărbatul şi barbatul-femeie sau androginul. M-am întrebat de ce bărbatul-femeie şi nu femeia-bărbat. Şi am înţeles despre ce vorbea Socrate atunci cînd amintea de frumuseţe. Feminitatea picurată în bărbat, îi aduce o frumuseţe aparte, o sensibilitate puternică, o putere gingaşă, asemeni corzilor de la o harpă, tari, oţelite, rezistente, dar în acelaşi timp ele pot vibra suav şi subtil dar totuşi atât de complex, încât atingerea lor să fie o adevărată odă a bucuriei. Femeia-bărbat? Femeia care prin masculinizare îşi pierde o parte din feminitate. Pierde o parte din feminitate? Nu! Pierde un dar de nepreţuit. Nu există o parte din feminitate. Feminitatea este un întreg aşa cum o ai. Ea trebuie preţuită ca un tot şi sub nici o formă ştirbită. Feminitatea este asemeni unei oglinzi de cristal. În momentul în care ai ciobit-o, ea nu va mai reflecta niciodată acea imagine pură. Încercând o concluzie intermediară, feminitatea este sursa frumosului.
Revenind la mitul androginului, putem să descoperim dragostea din această perspectivă: “trupul dintru început al omului fiind despicat în două părţi, fiecare jumătate a început să tânjească după cealaltă şi să se împreuneze cu ea: cuprinzându-se cu braţele şi ţinându-se strâns împletite din dorul de a se retopi într-o singură fiinţă, începuseră să piară de foame şi, îndeobşte, de neputinţa de a mai face orice altceva, pentru că niciuna nu voia să facă nimic fără cealaltă. (…) Aşadar , din acest îndepărtat trecut există dragostea înnăscută a oamenilor unul pentru altul, dragostea care ne aduce înapoi la starea noastră dintâi, îngăduindu-ne ca, DIN DOI, SĂ REDEVENIM IARĂŞI UNUL, şi aducându-i astfel firii omeneşti tămăduire.”

În acest moment de căutare şi de dragoste-dorinţă este foarte important să încercăm să aflăm raspuns undeva în adâncul sufletului la întrebarea de temelie a piedestalului pe care s-a ridicat dragostea: îl iubesc fiindcă îl doresc SAU îl doresc fiindcă îl iubesc? Un posibil răspuns corect l-a sugerat acelaşi Platon în miturile sale: “Când norocul (Cicero ar spune destinul) scoate în cale cuiva, propria jumătate, el este cuprins de un avânt nespus de prietenesc, de înrudire şi de dragoste, iar el şi perechea nu mai vor să trăiască despărţiţi nici măcar o clipă. Asemenea oameni îşi petrec aşadar întreaga viaţă împreună, deşi n-ar fi în stare să spună ce anume aşteaptă unul de la celălalt. Pentru că nu pare că doar plăcerea de dragoste îi face să se caute cu atâta patimă şi cu atâta bunăvoie unul pe altul. Ba chiar se vede limpede că sufletul amândurora este cuprins de o altă dorinţă, pe care n-o pot rosti desluşit, ci doar o bănuiesc şi încearcă s-o destăinuiască. Să presupunem că, în timp ce se află îmbrăţişaţi, ar veni la ei Hefaistos, cu uneltele sale şi i-ar întreba: – Ce aşteptaţi oare să dobândiţi unul de la celălalt?- şi neştiind ei ce să răspundă, i-ar întreba din nou: – Tânjiţi, nu-i aşa, să fiţi cât mai mult împreună, să nu vă despărţiţi unul de celălalt cât e ziua şi noaptea de lungă? Dacă asta doriţi, sunt gata să vă îmbin şi să vă topesc într-o singură fiinţă, pentru ca, din doi câţi sunteţi acum, să deveniţi unul singur şi, câte zile veţi avea, să trăiţi laolaltă o singură viaţă, iar când va fi să muriţi, să muriţi de aceeaşi moarte şi să rămâneţi tot unul, nu doi, chiar acolo, în Hades. Aşadar gândiţi-vă bine dacă aceasta vă este dorinţa şi dacă o asemenea soartă vă este de ajuns. – Ştim care ar fi răspunsul lor: nici unul n-ar spune nu, ci, dimpotrivă, s-ar arăta dornici să dobândească ceea ce este tocmai cea mai vie dorinţă a lor, îndelung resimţită, dar niciodată limpede şi răspicat rostită, aceea ca îmbinându-se şi contopindu-se, să devina, din două, o singură fiinţă, căci vechea noastră făptură, aşa cum am descris-o, era un întreg. Iar DRAGOSTEA nu este altceva decât un nume pentru dorinţa noastră pătimaşă de a fi din nou ÎNTREGI.“

Să nu uităm nici o clipă că personalitatea umană nu este înnăscută, ci ea se construieşte, clipă de clipa, ceas de ceas, zi de zi. Constructorii cei mai importanţi din viaţa unui copil (viitor adult), sunt părinţii săi. Atenţie dragi adulţi la Platon şi la al său mit al peşterii!!! Copilul este un adevărat radar emoţional. El percepe la un nivel foarte profund şi subtil o relaţie, o emoţie sau alta. Dacă el nu va simţi dragoste între părinţi, dacă el va observa un anumit fel de comportament afectiv între părinţi, dacă el nu va fi martor şi părtaş la sărutări, îmbrăţişări, zâmbete şi cîntece ale inimilor, va fi asemeni celui din peşteră, obişnuit cu o lume falsă, artificială, o lume a umbrelor şi proiecţiilor, proiecţii probabil aduse de părinţi din propria lor familie. Nu vor fi în stare să suporte strălucirea, lumina puternică a soarelui vieţii care este DRAGOSTEA. Soare care luminează şi încălzeşte sufletul. Atunci când va întâlni dragostea, va fi orbit şi nu va mai vedea nimic. Va strânge ochii de durere şi va fi neputincios în a se bucura de ea. Dacă nu va fugi, îi va trebui timp să se obişnuiască cu această lumină, să ajungă să se bucure de ea. Şi va simţi o dorinţă nestăvilită să se întoarcă în peşteră, la părinţii lui, la fraţi şi surori, să le împărtăşească adevărul, să le vorbească despre lumină, despre dragoste. Dar el nu va fi înţeles niciodată, nu va fi acceptat astfel, acolo, în tărâmul umbrelor. Dragostea nu poate fi evocată, povestită, descrisă. Nu se poate învăţa prin imitare. Dragostea se simte, se trăieşte, este o experienţă personală. Această coborâre în peşteră şi urcare spre lumină, văzută ca o evoluţie, ca o purificare este legat de alchimie, prin maxima-acronim V.I.T.R.I.O.L. (Visita Interiora Terrae Rectificando Invenies Occultum Lapidem) – Cercetează Adâncurile Pământului şi, Purificând, vei Găsi Piatra Ascunsă – această evoluţie, schimbare, nu poate avea loc decât spiritual, printr-un efort personal de a reuşi să cobori în peştera din tine, să iei contact cu umbrele de acolo şi să reuşeşti să te purifici spiritual, obţinând astfel piatra filozofală, care va duce la sănătatea, bogăţia şi nemurirea sufletului.
Opera alchimică sau Arta Regală este în acelaşi timp şi în paralel un experiment realizat cu substanţe şi corpuri fizice şi un proces de transformare psihică a alchimistului.

În alchimie, ca şi în psihoterapie se utilizează într-un mod absolut minunat simbolul, metafora, alegoria, analogia, unelte cu ajutorul cărora se croieşte drum spre sufletul omului.
Unirea contrariilor este un punct de referinţă în filozofia chineză si la fel în alchimie. În opera alchimică, această unire are o conotaţie în special sexuală. Piatra filozofală este urmarea firească a unirii principiului masculin (Sulf, Soare, Rege, Marte) şi a celui feminin (Mercur, Luna, Regina, Venus). Dar cea mai mare importanţă o are acest moment de găsire a materiei prime, purificarea ei, unirea contrariilor şi obţinerea androginului, după care păstrarea acestui compus în condiţii optime de temperatură şi umiditate pentru a trăi şi a se dezvolta, pentru a se obţine în final piatra filozofală.
Soarele şi luna, Regele şi Regina se contopesc şi vor fi păstraţi în Oul filozofic, un vas de sticlă, rotund, care va fi introdus în athanor (un cuptor), unde va fi încălzit moderat ca într-un incubator şi pe lângă aceste condiţii fizice externe, pentru reuşita operei vor mai contribui rugăciunile alchimiştilor.

Ce element poate fi mai integrativ decât dragostea? Şi-n acelaşi timp mai dezintegrativ? Când iubeşti vrei să ştie toată lumea, ţi se vede în ochi, în tot corpul. Vrei să se bucure toţi cei din jur de bucuria ta, dar în acelaşi timp ai vrea să fi tot timpul cu persoana iubită, să nu te desparţi de ea zi şi noapte.
Dragostea este definită de fiecare după cum o simte, personalizat asemeni fiecărei persoane de pe pamânt, în unicitatea ei. O descriem ca trăiri, emoţii, sentimente, gânduri, nevoi, dorinţe. Dar cum o definim? Poate fi definită? Este asemeni lui Dumnezeu, nu poate fi definită. Ea exista şi atât. Este o trăire unică, incomparabilă cu nici o alta, este ceva care sper că a existat cel puţin o dată în sufletul fiecărui om de pe pamânt. De aceea, unii au bani, alţii nu, unii sunt bolnavi, alţii sănătoşi, dar alături de naştere şi moarte, lucruri prezente de la sine în viaţa oamenilor, dragostea este o altă realitate.

Ce este naşterea?
O bucurie fără a avea idee ce urmează.
Ce este moartea?
O tristeţe fără a avea idee ce urmează.
Concluzia este una singură:
În faţa necunoscutului, bucuria şi tristeţea sunt relative.

Psiholog Daniel Cristea

Citeste mai mult: http://www.terapiam.ro

Valentine’s Day

Ziua de 14 februarie este sarbatorita in fiecare an ca fiind ziua indragostitilor din toata lumea. Valentine’s Day isi are originea in numele unui preot crestin roman, care a fost martirizat in timpul imparatului Claudius al Romei. Acesta a interzis casatoriile in speranta ca astfel mai multi barbati vor fi dispusi sa-i intregeasca armata.
Cu toate acestea, Valentin a continuat sa oficieze casatorii, dar in secret. Asta pana in momentul in care a fost prins de catre soldatii imparatului si aruncat in inchisoare pentru a fi mai apoi omorat. In timpul petrecut in inchisoare, tinerii aruncau in celula lui biletele si flori, multumindu-i pentru ceremoniile infaptuite cu riscul mortii sale.
Legenda spune ca Sf. Valentin a trimis chiar prima scrisoare de ziua indragostitilor. El a lasat un bilet de adio fiicei temnicerului, care devenise prietena sa, si a semnat „From your Valentine”. 14 februarie este data mortii sale si a devenit astfel ziua in care indragostitii isi marturisesc si isi sarbatoresc iubirea.Treptat, 14 februarie a devenit ziua in care se trimit mesaje de dragoste, iar Sf. Valentin este considerat aparatorul iubirii si al indragostitilor. Aceasta zi este marcata in fiecare an prin trimiterea scrisorilor de dragoste sau a cadourilor simbolice, fie ele bomboane, flori sau orice altceva care sa simbolizeze iubirea. In unele locuri se organizeaza chiar baluri pentru sarbatorirea acestei zile.Sarbatoarea a creat de-a lungul timpului mai multe traditii. Cu sute de ani in urma, in Anglia, copiii se costumau astfel incat sa arate a adulti si mergeau din usa in usa cantand. In Scotia, pe lingurile din lemn se faceau sculpturi in forma de chei si inimi care apoi erau oferite cadou. Simbolul acestora ar fi „tu esti cheia spre inima mea”.
Mijlocul lunii februarie a fost mereu asociat cu sarbatorirea dragostei sau a fertilitatii. In Grecia Antica in aceasta perioada se serba casatoria zeilor greci, Zeus si Hera (zeita protectoare a femeilor, casatoriei si nasterilor). In Roma Antica se sarbatorea Lupercalia, un omagiu adus zeilor romani ai fertilitatii, Lupercus si Faunus. Obiceiul de a darui flori in aceasta zi provine probabil de pe la 1700, cand Charles al II-lea al Suediei a adus in Europa conceptul de „limbaj” al florilor. Astfel, trandafirul, simbol al dragostei, este probabil singura insemnatate universal cunoscuta. Alte flori preferate de femei pentru Valentine’s Day sunt lalelele, liliacul, margaretele si garoafele.
Printre cele mai oferite cadouri in aceasta zi se numara bomboanele de ciocolata care au o mare popularitate. Companiile producatoare de ciocolata creeaza forme si ambalaje potrivite cu tema acestei zile.
Dar Valentine’s Day in secolul al XXI-lea nu mai inseamna doar mici cadouri simbolice oferite partenerului. Aceasta zi este sarbatorita prin excursii cu destinatii romantice, iar cele mai iubite destinatii raman cu siguranta Paris, Venetia sau Viena.Esther Howland a produs prima felicitare comerciala pentru Valentine’s Day in 1840. Industria felicitarilor tematice a izbucnit de atunci. Astazi, peste un miliard de felicitari de Valentine’s Day sunt trimise in fiecare an. Aproximativ 85% dintre acestea sunt trimise de femei, barbatii exceland la capitolul flori.
In timp ce multi indragostiti, in special tineri, se bucura de aceasta zi, exista si voci care sunt impotriva acestei sarbatori. Dragostea trebuie sarbatorita in fiecare zi, si de aceea, ei nu vad rostul unei astfel de sarbatori. Valentine’s Day este pentru ei doar o ocazie in plus pentru comercianti de a-si mari veniturile pe seama naivilor indragostiti. lady

Dragoste la malul mării

Era o dată o pereche ce cu pasiune se iubeau.Noaptea e atât de caldă….e lună plină.Dorințele purtate în inimă hrănite cu dragoste.O noapte plină de stele ce la dragoste te îmbie,nisipul fin îți mângâie tălpile,scoicile zâmbesc cu bucurie.Perechea îndrăgostită s-a întâlnit pe malul mării,se iubeau enorm de mult,tinerii se plimbau pe țărmul mării….Se țin ușor de mână.Privesc cu dragoste marea învolburată….este locul unde facuseră prima oara dragoste.Valurile înspumate se loveau ușor de tarm fredonând melodia dragostei.În dans de valuri dragostea îi cheama.Se dezbracă încet,adierea vântului le mângâie goliciunea, lipsită de rușine.O goliciune curată,pură,cu o dragoste adevărată.Se privesc cu dragoste în ochi, cu o dorință neascunsă,se înțeleg din priviri,prin atingeri,fară vorbe.Doar dragostea lor și marea.Intră în mare cu bucuria dragostei ce le vibrează trupurile.Un amestec de trupuri și apă, de săruturi umede ,pline de adorație și atingeri pline de pasiune.Marea îi învelește și îi cuprinde sărutându-le trupurile…Două suflete ce plâng și râd în focul pasiunii.Marea clocotește înspumată protejându-le iubirea cu stropi sărați. Îndrăgostiții fac dragoste cu marea,cu vlalurile,cu cerul,cu natura întreagă ating o fericire totală…

Jocul dragostei

Vrei să jucăm cărți?Când seara se lasă și focul arde în sobă,dorul te apucă.Vino în jocul meu,pe covorul roșu din odaie așez cărțile de joc.Este jocul dragostei și cu tine îl voi juca.Împart egal carțile.Am dat prima cartea,pe ea scria o clipă dar tu ai pus carte și scria o zi și am pierdut. Așez pe covor o intrebare și tu ai pus tacerea și am caștigat o carte.Am pus pe covor adevărul ,dar tu ai barat cu minciuna și am caștigat o carte.Oftând din adâncul sufletului ,din strafundul inimii,am aruncat lângă tine o carte pe care scria TE IUBESC,dar tu nepăsător ai pus pe covor TE-AM IUBIT am pierdut.
În tăcere,tristă m-am ridicat de jos…și încet mă priveai,în liniște tu ai plecat și ma-i lăsat cu sufletul trist.
Pierdusem jocul,pierdusem Dragostea…

Eros si Agape-despre dragostea adevarata

 

Cu cât vorbim mai mult de dragoste, cu atât ne contrazicem mai mult, iar când descoperim un aspect războindu-se cu celălalt, renunţăm, derutaţi şi frustraţi, şi susţinem că dragostea e prea personală, misterioasă şi enigmatică pentru a o putea ţinti cu precizie. Grecii erau mai deştepţi. Ei foloseau două cuvinte -eros şi agape – pentru a separa cele două modalităţi total diferite de a trăi ceea ce numim „dragoste”.
 
„Eros” se referă, desigur, la dragostea pasională, în timp ce „agape” defineşte relaţia stabilă şi responsabilă, liberă de pasiune, care se stabileşte între două persoane care ţin foarte mult una la cealaltă. Contrastul dintre eros şi agape ne ajută să descifrăm dilema, dacă examinăm ambele aspecte ale dragostei în acelaşi timp în cadrul unei relaţii cu o singură persoană. Ne ajută de asemenea să înţelegem de ce fiecare din ele are proprii ei susţinători care pretind că deţin singurul mod adevărat de a simţi dragostea, căci e perfect adevărat, fiecare din cele două aspecte are propria lui frumuseţe, adevăr şi valoare, în plus, fiecărui tip de dragoste îi lipseşte ceva preţios, pe care doar celălalt tip îl poate oferi. 
Să aflăm cum descrie fiecare susţinător ce înseamnă să fii îndrăgostit. 
Eros: Dragostea adevărată este un dor mistuitor, disperat, de persoana iubită, percepută ca fiind diferită, misterioasă şi insesizabilă. Profunzimea dragostei se măsoară prin intensitatea obsesiei faţă de persoana iubită. Nu acorzi timp şi atenţie altor interese şi preocupări, pentru că îţi foloseşti întreaga energie să-ţi reaminteşti fragmente din întâlnirile trecute sau să ţi le imaginezi pe cele viitoare. Adesea, trebuie depăşite piedici insurmontabile, şi iată şi elementul suferinţă prezent în adevărata dragoste. Un alt indicator al profunzimii dragostei este voinţa de a îndura suferinţa şi greutăţile vieţii de dragul unei relaţii. Asociate dragostei adevărate sunt sentimentele de emoţie, extaz, dramatism, anxietate, tensiune, mister şi dor. 
Agape: Dragostea adevărată este un parteneriat în care sunt angajaţi profund doi oameni. Cei doi au în comun multe valori fundamentale, interese, scopuri, şi tolerează cu sinceritate diferenţele dintre ei. Profunzimea dragostei se măsoară prin încrederea şi respectul reciproc pe care-l au unul faţă de celălalt. Relaţia dintre ei permite fiecăruia să-şi dezvolte pe deplin calităţile expresive, creative şi productive. E multă bucurie în experienţele trăite în doi, fie ele trecute sau prezente, ca şi în cele posibil de anticipat. Fiecare îl priveşte pe celălalt ca pe cel mai bun şi drag prieten. O altă măsură a dragostei este dorinţa amândurora de a se privi pe sine cu onestitate, în scopul de a impulsiona evoluţia relaţiei şi a intimităţii. Asociate dragostei adevărate sunt sentimentele de serenitate, siguranţă, devotament, înţelegere, tovărăşie, sprijin reciproc şi alinare. 
Femeia care iubeşte prea mult simte, de obicei, o dragoste pasională -eros -pentru bărbatul insuportabil. Şi într-adevăr, pasiunea înfloreşte în ea tocmai pentru că el e insuportabil. Ca să existe, pasiunea are nevoie de o luptă continuă, de obstacole care se cer depăşite, de dorinţa frenetică de a avea mai mult decât are. Literal, pasiunea se traduce prin suferinţă, şi există multe cazuri în care, cu cât suferinţa e mai mare, cu atât pasiunea e mai adâncă. Ardoarea intensă din relaţia bazată pe dragostea pasională nu se poate împăca cu plăcerile mai blânde oferite de o relaţie echilibrată şi sigură; prin urmare, dacă femeia ar primi de la obiectul dragostei ei ceea ce îşi doreşte cu ardoare, suferinţa ar înceta, şi pasiunea s-ar stinge şi ea, curând. Atunci, femeia şi-ar spune, probabil, că nu mai e îndrăgostită, pentru că suferinţa dulce-amară a pasiunii nu mai există. 
Societatea în care trăim şi mjloacele de informare în masă omniprezente care ne împresoară şi ne saturează conştiinţa, confundă permanent cele două tipuri de dragoste. Ni se promite în mii de feluri că o relaţie plină de pasiune (eros) ne aduce mulţumire şi împlinire (agape). In realitate, subînţelesul promisiunilor este că o pasiune destul de mare sudează lanţurile unei legături durabile. Eşecul tuturor relaţiilor bazate iniţial pe un torent de pasiune certifică falsitatea acestei premise. 
Frustrarea, suferinţa şi dorinţa neîmplinită nu pot construi o relaţie echilibrată, durabilă şi pozitiv evolutivă, deşi îşi aduc o contribuţie majoră şi certă într-o relaţie pasională. Dacă vraja erotică iniţială se metamorfozează în devotamentul responsabil şi afectuos care înfruntă timpul, atunci e necesară comuniunea de interese, valori şi idealuri, plus capacitatea de a menţine o intimitate desăvârşită. 
Şi totuşi, iată ce se întâmplă deseori: există senzaţia, în relaţia edificată pe pasiune, încărcată cum e de nelinişte, suferinţă şi frustrare, că lipseşte ceva foarte important. E nevoie de angajare, de un mijloc de echilibrare a experienţei emoţionale haotice care să ofere sentimentul de siguranţă şi protecţie. Dacă s-ar întâmpla ca obstacolele din calea fericirii lor să fie doborâte şi înlocuite cu un legământ sincer şi solid, cei doi parteneri s-ar uita unul la altul, întrebându-se unde a dispărut pasiunea. Se simt în siguranţă unul cu celălalt, îşi dovedesc tandreţea şi generozitatea unul faţă de celălalt, dar în acelaşi timp se simt un pic păcăliţi pentru că nu mai sunt mistuiţi de dorinţă. 
Preţul pe care-l plătim pasiunii este teama; durerea şi teama alimentează dragostea pasională; şi tot ele o pot distruge. Preţul pe care-l plătim pentru o relaţie echilibrată este plictiseala; siguranţa şi protecţia cimentează o astfel de relaţie; şi tot ele o pot face rigidă şi anostă. Dacă e să urmeze fiorul şi noutatea în relaţia amoroasă după transformarea pasiunii în devotament, ea trebuie să se fundamenteze nu pe sentimentul de frustrare sau de dorinţă înflăcărată, ci pe explorarea în profunzime a ceea ce D. H. Lawrence numea „tainele pline de bucurii” dintre un bărbat şi o femeie devotaţi unul altuia. După cum spune Lawrence, aceasta se realizează cel mai bine cu un singur partener, căci, pentru a crea adevărata intimitate, încrederea şi sinceritatea lui agape trebuie combinate cu curajul şi vulnerabilitatea pasiunii. 
Robin Norwood ,, Femei care iubesc prea mult ”