Tag Archive: iarnă


Ultima sonată de iarnă

Joc de lumini
şi umbre de crengi
unde inima încetează
să mai bată
în ritmul unei sonate
de iarnă
în vâltoarea senzaţiilor
miros de pământ umed
în vise răcoroase
dansând o ultimă
sonată de iarnă
ritmuri frânte
aşezate pe portativ
ca note definite
valuri sparte de
nisipul rece
şi umbra mea trece
dincolo de zări
căutând răspuns
la întrebări
cât este timpul
din viaţa mea?
cât este viaţa
din timpul meu?

Reclame

Zâmbetul tău

Zâmbetul tău e un curcubeu..Dacă stau să te contemplez chiar are toate culorile curcubeului…
Mă aplec să-ţi ating culoarea ochilor, a buzelor, dar mi-e frică…Vreau să-ţi ascult culoarea…să mă plimb în gândul tău…Vreau să mă ţii în braţe şi să nu mă uiţi niciodată, dar zambetul tău e un curcubeu care se strecoară în cerul ochilor mei. Ai un zâmbet fugar, să ştii! Şi să ştii..în trupul tău se plimbă focul verii..în suflet ai vântul iernii ce l-a pustiit…Când iţi umpli gândul cu mine e iarna-n tine…Dar eu sunt primavara, iar primăvara nu trăieşte-n tine…Tu..vrei să-mi guşti trupul înmugurit, să-mi priveşti ochii înseninaţi şi să-mi săruţi buzele înflorite sau poate nu le mai vrei…şi mă doare iarna ta…Eu sunt primăvara ta…Atat.

O Dimineaţă de vis… O cafea  îmi redă energia… Mirosul cafelei proaspete mă trezea şi mă introduce într-o nouă zi, iar la prima înghiţitură de cafea, privirea îmi cade pe fereastră şi ce să vezi?! Prima zapada din ianuarie 2011….Ţinând în mâini cana cu cafeaua fierbinte, simţind aroma,unui nou an…Zăpada îmi aduce aminte de anii parfumaţi ai copilariei, de zilele în care chiar dacă aveam nasul roşu şi îngheţat, continuam să fac omul de zăpadă, să merg la săniuş, să mă bucur de zăpadă. Mirosul de nea mă face să retrăiesc clipele în care îl aşteptam,cu sufletul la gură, sărbătorile de iarnă.Azi dimineaţă   m-am bucurat să simt din nou atingerea ei…Fiecare an ce trece e o nouă experienţă şi fiecare an ce vine, o nouă provocare…Fiecare pierdere, va aduce un caştig, fiecare suferinţă, o bucurie, fiecare lacrimă, un zâmbet…Şi dacă e ceva ce mă bucură nespus, acestea sunt zâmbetele celor din jurul meu.Zâmbetele sunt nepreţuite şi totodată cele mai de preţ comori ale fiinţei umane.Crăciunul  şi anul nou mi-a adus, zâmbetele celor dragi, sănătate şi înţelepciune. Puterea de a trece peste încercările vieţii şi harul de a înţelege că greutăţile sunt doar trepte care ne înalţă spre mai bine, mai frumos, spre desăvârşire…Dorinţa mea specială pentru acest AN NOU  ce a venit este ca mireasma cafelei mele să  vă aducă sănătate,fericire,împlinirea tuturor dorinţelor în acest nou an. Vă doresc tuturor o iarnă plină de arome, fulgi de nea pufoşi şi dimineţi cu suflet, încălzite de cafeaua noastra!

Iarna

Totul e pustiu..
Afară este ceaţă,
Geamul e argintiu.
Pe jos e doar gheaţă
Ninge neîncetat.
Zapada s-a aşternut,
Iarna a sosit.
Vântul bate neîncetat
Totu-i alb ca un covor
O plapumă argintie
Ninge cu steluţe mii
Şi crăciunul e aproape
Noi  pe Moş  îl aşteptăm
Iarnă,iarnă eşti frumoasă.

Pentru mine cafeaua este un amestec de energie și relaxare,o cafea în dimineți reci e bine venită,ce împrăștie o aromă parfumată cu iz de iarnă.O cafea cu parfum de aer rece…Cu cerul alb,cu aromă de decembrie cu adieri de vânt rece…E plăcut să bem cafeaua împreună în fiecare dimineață,să savurăm aromele speciale ce diferă de la o zi la alta…Azi îmi beau cafeaua cu aromă de iarnă,atrasă de savoarea fermecată a iernii…Privind prin aburii cafelei,fulgii argintii ce strălucesc în zare,ce te îmbie la visare…O plăcere mare…. o guriță dintr-o cafea tare, îmi deschide ochii…. spre o altă realitate…. o realitate plină de vise împlinite… pline de dorințe….Vă urez poftă bună la cafeaua magică cu aromă de iarnă…

Dans în iarnă

Astăzi iarnă ai venit,
Zi de iarnă la fereastră…
Eu,în lumea mea albastră
Te caut din priviri.
Din cer apar steluțe mii
Odată cu iubirea noastră,
Te aștept să vii…
Printre fulgi să alergăm.
Iubirea să ne cântăm,ca un colind…
Hai vino să dansăm pe covorul alb de nea.
Adieri de iarnă trec prin mine,
Copacii parcă ar fi de zahăr,
Vântul bate-n melodie,
Nedumerită privesc în jur,
Un peisaj feeric de iarnă ,
Văd doar lumea mea albastră.
Printre fulgii argintii,
În pași de dans tu ai venit,
Un val de aer rece ma înviorat,
Și la dans m-ai luat,
Dansul iernii l-am dansat.

Mă trezesc din somn,spre terasă mă îndrept și privesc peisajul nopții ce îmi încântă privirea…trag aer în piept,un aer rece de decembrie.Și retrăiesc clipa iubirii trecute.Clipa iubirii pierdute…Era o noapte târzie de decembrie…O noapte friguroasă și înghețată,o noapte albă,cu un cer gri dar plin de stele. Stelele, singurele martore ale visului meu de iubire.Un vis neașteptat pe atât de intens.Încerc,de câteva zile,să pun pe hârtie orele pe care le-am trăit în aceea noapte,încerc să leg cuvintele și să reușesc să exprim întocmai intensitatea clipelor trăite.Dar nu reusesc…Parcă aceea noapte de iubire ar vrea să rămană așa, doar a mea.Sentimentele puternice n-au nevoie să fie descrise,explicate,întelese…Ele trebuie doar trăite,simțite.Străduințele mele sunt destul de nepotrivite și fără rost… și îmi las sufletul să vorbească,așa cum știe,așa cum poate… deși simt că e zadarnic pentru că,cuvintele nu vor reuși să cuprinda în ele nici măcar a mia parte din visul… unei nopți de iarnă.Visul meu….Un vis în care toate barierele dintre noi au căzut,toate zidurile s-au făcut nevăzute… un vis în care n-au mai existat deloc limite sau restricții raționale… toate făcând loc trăirilor sufletelor noastre,și a trupurilor. A trupurilor înlănțuite într-o îmbrățișare,atât de candidă, la început,din care nici unul dintre noi nu se mai putea desprinde.Un sărut pe obraz,unul pe gât,o atingere fină pe lobul urechii și n-a mai fost cale de întors. Buzele noastre se căutau flămânde.Degetele mâinilor se încrucișau într-o înlănțuire fierbinte.Căldura sufletelor era cea care ne ardea trupurile.Strâns lipite, tremurânde,în așteptarea clipei în care doi oameni devin doar unul. A fost momentul în care dorințele ucise,refulate, mai presus de orice rațiune,și-au găsit,în visul nostru,eliberarea…Împlinirea.Un vis trăit cu ochii larg deschisi,cu mâinile,cu buzele,cu fiecare părticică a corpului.Un vis în care atingerile lui m-au urcat la cer,la miile de stele care ne vegheau,stelele pe care le iubim amândoi atât de mult și-n noaptea noastră străluceau,dându-ne acordul lor și învăluindu-ne în praful de stele care transformă realitatea în fantastic…într-un dans nebun,în aroma de basm ce plutea în jurul nostru,n-au mai existat decât fiori reci pe șira spinării, cuvinte prea mult timp nespuse,sentimente înnăbușite prea mult,priviri sufocate de tandrețe.Cu ajutorul măinilor,să-mi întipăresc în minte și-n suflet fiecare trăsătură de-a lui,fiecare cută a pielii,forma ochilor,a buzelor,a mâinilor… îi sorbeam cu nesaț fiecare vorbă pentru că vroiam să-i învat fiecare inflexiune a vocii,să-mi rămână adânc întipărit în memorie fiecare cuvânt pe care mi-l spunea, fiecare sărut,fiecare atingere,fiecare fior… trăgeam puternic aer în piept pentru că mirosul amețitor al pielii lui să-mi pătrundă până-n suflet,să mi se împregneze în piele,în pori… era ca și cum trăiam ultima clipă a vieții mele și trebuia sa fie aceea clipă,unică.Clipa eternității trăirilor noastre.Dar visul va rămâne doar al meu ,un vis în sufletul meu…tu ai plecat,iubirea s-a destrămat,eu cu un vis frumos am rămas ce în suflet mi-a rămas.Visul unei nopții de iarnă…

Iarna

Iarna a sosit. Afara-i frig,la geam privesc în zare…. Perle mari și albe dansează în văzduh un dans fantastic. Florile sclipitoare de argint se țes pe geamuri…Haina argintie îmbracă,încet orașul nostru împodobit de fluturii lucitorii.Copacii par de zahăr,zgribuliți de cununa de steluțe argintii….Florile de gheață,covorul moale,apa înghețată și fulgii marii,toate ne spun…,,IARNA”…. Zăpada s-a așternut pe pământul rece ca o mantie alba și strălucitoare,cerul gri nu lasă soarele să privească pământul acoperit de plapuma rece a iernii.
Vântul se joacă prin văzduh cu norii grei de zăpadă,conturându-le forme năstrușnice.Fulgii de nea se rotesc amețitor într-o hora argintie,chemându-ne parcă să ne alăturăm lor în acest dans minunat.Un peisaj mirific…Un covor alb,pufos.
E ceva miraculos.
Oare ce o fi?
E iarna ce-a venit
Cu zăpadă ne-a împodobit.

Feerie de iarnă

Iată că a sosit și luna decembrie,luna sărbătorilor de iarnă,în curând vine Moș Nicolae,apoi Crăciunul,Anul Nou și se mai încheie un an.Stau și privesc pe gem și aștept ca flori de gheaţă să se aşterne la fereastra mea. Închid ochii şi în faţa mea apare un lung câmp acoperit cu mărgăritare sclipitoare. Glasul vântului de iarnă parcă îmi şopteşte povestea lui. Şi deodată… Zâna Iernii m-a luat în zbor pe aripile ei străvezii. Era la fel ca în poveştile şi basmele pe care mama și bunica mi le citea în fiecare seară.Zâna îmi prezentă întreg ţinutul pe care a pus stăpânire, după care a pocnit din degete şi un roi de fluturii albi m-au înconjurat.Fulgii începuseră să zboare, iar spre mirarea mea, aveam aripi, pluteam şi dansam împreună cu ei, dansul fulgilor de nea. Zâna îşi aduse caleaşca fermecată şi zbură împreună cu noii mei prietenii.Era atât de frumos! Străbăteam cerul cu propriile mele aripi! După lungi zboruri, în final am ajuns într-un loc minunat. Era palatul zânei. O clădire de gheaţă ca oglinda împodobită de un păianjen iscusit şi pânze albe de un alb strălucitor îţi umpleau ochii. Am păşit în palatul de cristal împreună cu fulgii, vântul şi zâna. În mijlocul palatului era un loc magic. Fulgii construiau oameni de zăpadă, iar vântul mă ducea în împărăţia lui, împărăţia poveştilor nemuritoare.Era ceva de neînchipuit! Îmi ninge visul de zapadă peste sufletul meu și lăsându-mă să plutesc pentru o clipă pe ritmuri de vals înghetat.Răsună printre fulgi ecoul unui vals vienez și mișcările se desprind în pași sacadați de zăpadă. Și fiecare clipă ce se scurge din cer poarta amintirea a ceea ce este sau va fi.E devreme pentru dans, mult prea devreme pentru vals. Învăluite de mister,fulgii se joacă de-a v-ați ascunselea cu sufletul ce privește cu sfială dansul fulgilor de nea,în acest dans se alătură și zâna iernii iar vântul sprei sufla în ritm de vals…
E de neînțeles taina pe care o poartă vântul despre dansul fulgilor…
Deși nu înțeleg și îmi e greu să aștept voi strânge toate magiile dăruite de imaginea dansului, toate speranțele pentru această seară magică, fiecare gând, pe toate cu-o suflare le înalț spre cer, le închin dirijorului ca mulțumire, ca simbol ca de aici muzica va începe doar când orchestra divină va dezgheța dansul cu un vals vienez plin de viată, de lumină și atunci cu toată puterea voi pași pe ring …. Deodată,un ropot de ploaie începu a curge șiroaie pe geam, ce mă trezi la realitate.Era un vis frumos ce nu doream să se termine curând.Ioan Slavici spunea :”Nu e nimic mai trist ca o copilărie tristă închideţi ochii şi visaţi alături de mine! “Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor viaţa nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare.“