Tag Archive: lenus


Perla mării

Din marea înspumată…
Încet din valuri se ridică
Perla,mării să o priveşti.
Să vezi iubirea din ea,
Nascută din perla mării.
De unde eu răsar..
Cu vorbe de iubire,
Cu vorbe de dor,
Cu ale mele buze
Să-ţi şoptesc uşor
Te aştept să vii…
Tu în braţe să mă ţii
Iubirea să îmi dăruieşti. Lenuş L

Reclame

Zborul…

Din camera prăfuită
De gânduri şi iubire,
Ascult ecouri de dor
Şi privesc în gol.
Aş vrea o pasăre să fiu
Într-un zbor nebunesc,
Eu spre tine să pornesc.
Ca să te găsesc…
Şi să te iubesc….
Dragoste să-mi dăruieşti
Buzele îmi sunt uscate,
După acel fior….
Pe aripi de vânt…
Pe aripi de dor….
Să mă mângâi uşor,
Cuvinte dulci să-mi şopteşti
Să -mi spui că mă iubeşti.

Lenuş L

Din trăistuţa mea cu gânduri am venit să poposesc şi să vă povestesc…Aş dori dragi prieteni o cafea cu voi să beau şi la o şuetă noi să stăm…Cafea…acest cuvânt…mă trezeşte.Numai când aud de cafea,îmi ascut simţurile..O reţetă pentru o cafea bună…reţeta constă în fericire atunci când cu prietenii o bei,în sentimentul de iubire,în acel „noi”…Această stare,e sublimă.În aburii cafelei,descopăr cele mai frumoase vise.Aş putea să prevăd viitorul în ceaşca plină de idei sfărâmate,în aburii cenuşii al existenţei mele,în frânturile de speranţe ce ard mocnit într-un colţ din viaţă.Parfumul dulce al cafelei cu miros îmbătător simţurile mi le mângâie…Şi mă îndeamnă la visare..Hi să visăm vise,să ne lăsăm pradă visurilor…Şi visez..visez.. Să simt fiecare părticică din mine cum respiră prin tine,să simt fiecare celulă cum se înveseleşte în momentul în care tu te uiţi la mine.E plăcut să văđ cum într-un singur moment,o simplă privire mă poţi arunca în deznădejde sau să mă exalteze într-atât încât să ajung nebună după tine.Cafea bună ce eşti şi mă cucereşti..realizezi că te sorb din priviri încât ochii mi se dilată şi irisul nu mai are contur…se dizolvă în aburii cafelei.Prima cafea de dimineaţă e ca o sărutare,ce cu iubire sufletul îmi încălzeşte şi să trăiesc intensitatea la maxim.Să sorb cunoştinţele altor prieteni…să dezvolt într-un mod plăcut…O linişte în jurul meu…O linişte în care aburii cafelei şi sărutările sunt dulci cu aromă de prietenie.O linişte în care eu sunt fericită că îmi împart gândurile cu prietenii la o cafea…


O mică călimară aşteaptă-n melancolia ei,
Luna încet se apropie de filele deschise
Se apleacă şi citeşte pagini din mine scrise.
Cu o voce lină îmi cântă în ecou;
Mă hrănesc cu tine…
Cu iubirea din interiorul meu.
Gândurile,starea mi le scriu mereu,
Pe ale mele file unde-mi este cald şi bine
Paginile vieţii-mi zâmbesc…
Rătăcesc în labirint printre litere şi umbre,
Viaţa,gândurile într-o carte mi-am presat.
Umbra mâinilor tale duios o va răsfoi
Şi-mi vei citi cartea sub soare.     Lenuş L 

În fapt de seară cu cer senin
Luna mă priveşte şi-mi zâmbeşte
Stelele argintii,sufletu-mi alină
Vise adormite în surdină
Eşti în întunericul meu
Dansând în liniştea nopţii
Eşti umbra din visul meu
Ce mă veghezi mereu
Timpul mi-a furat vise…
Din clepsidra de argint
Amăgind nisipul
Crescandu-mi aripi de speranţe
Împletind visuri argintii…
A timpului pierdut
O umbră-n noapte
A visului neîmplinit…
Lenuş L 

Dorul…

Sufletul meu plânge
De dorul tău…
Te strig în noapte,
Cu ale mele şoapte.

Dar nu mă auzi…
Lacrimi amare-mi curg,
Pe obrazul însetat
De iubirea ce-am pierdut. Lenuş L

Boc îl sună pe Băsescu pe telefon:
– Traianee! Nu mă lăsa! În urma mitingurilor care au avut loc nu aş vrea să plec…să părăsesc poporul român la greu.O adevărată catastrofă pentru români!
– Boc – răspunde Băsescu, – tu ştii că poporul român este gata să-ţi sară în ajutor. Vom face tot ce stă în putinţă….
– Te rog, – zise Boc, – vreau  să-mi dai 1 milion de euro urgent.
– Da,se rezolvă dar la ce îţi trebuie Boc atâţia?, -îl întreabă Băsescu pe Boc
– Ca poporul să mă iubească,să mai fac câte ceva şi pentru poporul asta amărât – se bucură Boc
– Ce anume?
-Să fac şi părinţilor mei o viluţă să aibe şi ei acolo să îşi trăiască bătrâneţile fără griji…să îmi schimb maşina…şi să dau bătrânilor câte un sicriu…de unică folosintă că şi aşa sunt scumpe şi e criză….
– Fleacuri,Boc,facem nu degeaba ai mintea îngustă la cât de mic eşti!Dar vreau ca pe sicrie să fie scris sloganul meu…AŢI TRĂIT BINE ÎN ROMANIA.
-Îţi fac pe plac Băsescu.Imediat după convorbirea cu Boc Băsescu îl sună pe Isărescu
– Mugure…Ascultă, avem o comandă specială. Trebuie să trimiţi urgent 1 milion de euro lui Boc.
– Puteţi considera că deja au fost trimişi banii!Dar cum vom recupera la loc aceşti bani? – răspunse Isărescu.
– Te descurci că eşti major umfli la proşti la dobânzi….cum e criza asta tăiem din salarii…nu sunt bani la buget…amenzi…firme…tot ce se poate pe prostime că şi aşa nu simt ei…Trăiesc prea bine şi bate la ochi,are şi el nevoi personale…probleme familiare dar oferă si la batrâni sicrie de unică folosinţă să se ducă mai repede o dată cu explozia de tăieri de pensii etc… – zise Băsescu.
– Asta-i cel mai simplu de făcut, -spuse Isărescu. Noi să fim bine…nu ca
– Da, – spuse Băsescu, – Câtă dreptate ai noroc cu tine că avem unde lua şi pune…Să trăim bine noi….               Lenuş L

Creierul ascunde multe mistere si in incercarea de elucidare si descoperire a acestora sunt cateva curiozitati exceptionale care au iesit la iveala. Va prezentam unele din cele mai interesante lucruri pe care le stim despre creier.Creierul uman ramane inca o enigma pentru cercetatori, neurologi, anatomisti, medici si pentru lumea intreaga. Se spunea ca ne folosim doar o parte din creier, inca nu se stie exact cat, insa ce se intampla cu restul nefolosit? Sau ce anume din posibilul comportament sau simturi ori interpretari se ascund in acele zone? Cum am putea explica patologiile nervoase si neurologice, bolile mintale sau, de ce nu, inteligenta? Am putea-o influenta prin manipularea materiei nervoase? Creierul ascunde multe mistere si in incercarea de elucidare si descoperire a acestora sunt cateva curiozitati exceptionale care au iesit la iveala. Va prezentam unele din cele mai interesante lucruri pe care le stim despre creier. 7 curiozitati exceptionale despre creierul uman 7 lucruri pe care nu le stiai despre creier

1. Creierul, mai rapid ca… gandul?Se spune ca gandul are una din cele mai mari viteze, si totusi… Sa va dau un exemplu pentru a intelege mai clar: mergand se intampla uneori sa te impiedici si in mai putin de o secunda corpul tau reuseste sa se si redreseze, deci el in mai putin de o secunda interpreteaza toate modificarile tridimensionale ale echilibrului si reuseste sa identifice organele care ar putea interveni in refacerea acestui echilibru postural, trimitandu-le si semnalele pentru miscarile necesare. Abia dupa ce ti-ai reglat echilibrul te dezmeticesti si iti dai seama ca te-ai impiedicat si era sa cazi. Mecanismele sunt foarte complexe, undeva in urechea interna se alfa organele responzabile de echilibru, cel putin al capului, dar la nivel cerebral exista organe nervoase specializate in mentinerea echilibrului intregului corp etc. Ideea este ca noi ar trebui sa cititm tratate intregi pentru a intelege functia echilibrului, o functie cu care creierul lucreaza in mai putin de o secunda. Cum este posibil? Se pare ca viteza cu care circula informatiile intre sinapsele neuronale este foarte mare, de peste 270km/h. Este exceptional cum mecanisme biofizice si biochimice pot atinge o astfel de performanta!2. Creierul este mai activ noaptea decat ziua:In urma tuturor activitatilor pe care le intreprindem ziua, raportat la odihna din timpul noptii, am tinde sa credem ca cea mai mare parte a activitatii creierului se produce ziua. Totusi, prin studii electrice si nu numai, cercetatorii au sesizat ca noaptea creierul este mult mai activ decat ziua. Oamenii de stiinta nu au putut explica cert mecanismele care stau in spatele acestui rezultat uimitor, insa ei cred ca activarea intensa cerebrala din timpul somnului se datoreaza tuturor proceselor reparatorii atat la nivel celular si energetic, cat si ca ansamblu functional, ca structurare a memoriei, estompare a stimulilor afectivi prea puternici sau marcanti, deci practic are loc o reechilibrare atat fizica, dar si psihica, emotioanala, comportamentala.

iubirea e ca un val

Iubirea e ca un val , te face sa nu mai fii stapan pe tine,ai un alt stapan , nu mai esti tu. Shakespeare in ”Romeo si Julieta” surprinde aceasta faza a dragostei:Romeo inlocuieste numele Julietei cu apelativele ”stapana” si ”sfanta” .Pentru Romeo , Julieta e icoana si el este pelerinul care i se inchina.Dragostea are ca hotar forte limitate , isi trage puterile din viata , din darnicie , iar oamenii daruiesc greu.Este legatura dintre doua suflete asemenea , este sfanta , glasul , privirile celuilalt pun in miscare anumite strune din inima , care nu vibreaza decat sub puterea amintirilor , pe care le insufleteste. Iubirea presupune o reciprocitate de sentimente , o certitudine a placerilor pe care nimeni si nimic nu o poate afecta.Ea nu traieste decat atata vreme cat se crede vesnica iar cei ce sunt indragostiti cu adevarat cred ca dragostea lor e vie si dincolo de mormant.Nu are cautare vesnica decat ceea ce este vesnic frumos si adevarat , adica dragostea.Ea este un templu al tuturor , un lacas care asteapta un abur de dorinta , este un drum pavat spre eternitate un drum care presupune compromisuri care uneori depasesc puterea de intelegere.
Dar o singura minciuna distruge acea incredere netarmuita , care pentru unele suflete este insusi temeiul dragostei. Indragostitul simte cum infloreste in el ceva ce nu e existat , simte ca traieste pentru persoana iubita. Omul este si poate fi privit ca o entitate , un tot unitar.Dar este si trebuie sa fie privit si ca un punct de intersectie a multiple si diverse serii de relatii si interactiuni.Sistemul este atat de inchis , cat si deschis , pt a se corela cu lumea si dainui.
In literatura romaneasca , Eminescu este poetul care a impresionat prin poeziile de dragoste.Revista ”Flacara” sustine aceasta afirmatie:”Indeosebi , poeziile de iubire ale lui Eminescu mi se par , in acest domeniu , ca niste munti de-a pururi invesmantati in omat , in vis si in splendoare , de-a pururi inalti si neajunsi , in rasaritul frumusetii si al poeziei. Pentru ce poezia lui Eminescu subjuga atat de dulce , atat de greu , simtirea noastra?
Substratul , din care au inflorit poeziile lui , este o viata sufleteasca si sentimentala nespus de trista.Cuvantul lui Eminescu , cand vine si izbeste intelegerea noastra , pare ca vine pe o coarda de o intindere si de o vibralitate excesiva.E o prapastie de simtire si de dor , de pareri de rau si de durere , pe care a strabatut-o , in zbor , cuvantul cand a venit si s-a inclestat in versul lui.”
Viata cuprinde mai multe ipostaze ale iubirii :iubire de adolescent cand se pastreaza o anumita naivitate si apogeul este atins la varsta de 30 de ani cand omul este matur , stapan de sine si este capabil sa se introspecteze si sa-si dea un raspuns. Balzac , in opera ”Femeia la 30 de ani” surprinde evolutia lui Julie de-a lungul vietii din punct de vedere spiritual:”Repulsia instinctiva pe care Julie o manifesta fata de tot ce-i ranea iubirea si dorintele inimii , reprezinta unul dintre cale mai frumoase daruri si provine , dintr-o virtute naturala , pe care nici legile , nici civilizatia nu o vor stinge.
Dar iubirea cuprinde si dezamagiri dintre care unele au un impact asupra intregii vieti. Melancolia se cuprinde dintr-o suita de oscilatii morale , dintre care prima atinge disperarea iar ultima placerea:in tinerete ea e crepusculul diminetii ; la batranete , cel al serii.”Iubirea este doctrinara , ia culoarea fiecarui veac.” In opera lui Eminescu un fir indoliat se intretese cu bucuriile ei.Voluptatea se asociaza cu durerea , incat dulcea jale sau farmecul dureros fac parte din expresiile eminesciene cele mai tipice. Ceea ce s-a numit pesimismul eminescian este mai cu seama desteptarea brusca , in neimpacata lumina conceptuala , a omului care a dus pana la capat experienta iubirii.
Dar nu numai operele culte surprind anumite ipostaze ale iubirii ci si cele anonime cum este capodopera ”Miorita” care ilustreaza caracteristica activa a dragostei materne. Slavici inlatura din opera sa marturisirea dragostei : Mircea Popa spune : ”Slavici repudiaza dintr-o data subiectivismul romantic , fals si naiv al inaintasilor preferand obiectivitatea si introspectia psihologica.El e primul care a invatat lectia lui Shakespeare de a crea un erou neliniar si de al complica in permanenta sufleteste.” In ”Mara” Slavici creeaza un personaj mereu preocupat de soarta copiilor sai si de a le asigura o situatie materiala buna. La inceput podarita , animata de iubirea materna , energica si razbatatoare pare decisa sa-si dedice viata copiilor.
Mandria de a avea asemenea copii o determina sa afirme : ”Copii ca ai mei nimeni nu are”.Dar ea nu intelege iubirea lor ; fuga Persidei cu Natl (necununata credea ea) e o rusine care nu poate fi spalata . Autorul merge mereu pe un fir care duce la un final realist.In casnicia Persidei , un caracter mai slab ar fi renuntat si drama ar fi alunecat spre un final tragic . Dar in final ea invinge vicisitudinile si recupereaza ceea ce parea definitiv pierdut . Dragostea Persidei se aprinde ca dintr-o scanteie de fulger si are la inceput o intensitate pe masura marii capacitati de simtire a indragostitei. Natl e intr-o vadita stare de inferioritate , iar legatura lor e de la inceput si ramane o mezalianta sentimentala si spiritual . Tanarul traieste stari de elevatie numai sub vraja dragostei pure a fetei , viata lui sufleteasca se anima prin ecourile trezite de simtirea arzatoare a acesteia.

Iubirea este o temă literară foarte vastă şi importantă, ale cărei origini se leagă de originile culturii umane. În opinia lui Victor Hugo, “dragostea e chiar parte din suflet. E de aceeaşi natură. Dragostea e ca o scânteie divină şi ca sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimic nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge. Îl simţi arzând până în măduva oaselor şi-l vezi strălucind până în adâncurile cerului”.Iubirea este o temă literară foarte vastă şi importantă, ale cărei origini se leagă de originile culturii umane. În opinia lui Victor Hugo, “dragostea e chiar parte din suflet. E de aceeaşi natură. Dragostea e ca o scânteie divină şi ca sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimic nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge. Îl simţi arzând până în măduva oaselor şi-l vezi strălucind până în adâncurile cerului”.
Înrudite, prin sens, cu termenul “iubire” sunt termenii “eros” şi “amor”.
Conform “Micului dicţionar enciclopedic”, iubirea este “faptul de a iubi”, “sentiment erotic pentru o persoană de sex opus”, “sentiment puternic de simpatie, de admiraţie şi de afecţiune pentru cineva”. În “Dicţionarul de filozofie”, ea apare ca “termen atribuit unui sentiment moral-estetic funciar, opus egoismului. Iubirea se manifestă în aspiraţia dezinteresată şi pătrunsă de abnegaţie către obiectul său: o persoană sau o colectivitate, o idee sau o valoare, o activitate profesională sau socială. Naşterea şi dezvoltarea acestui sentiment, pe plan istoric şi individual, este intim legată de formarea personalităţii. Iubirea dintre sexe vizează persoana umană în plenitudinea sa fizică, morală şi intelectuală, în frumuseţea individualităţii sale unice şi irepetabile, fiind generatoare de fericire autentică numai în această calitate. Natura şi rolul îndeplinit de iubire în viaţa oamenilor a primit în istoria culturii interpretări variate. Una dintre cele mai vechi interpretări este aceea mitologică-cosmologică, în care iubirea apare ca o forţă cosmică grandioasă, generatoare şi creatoare (Erosul orficilor, principiul organizator al Universului la Empedocle, entuziasmul eroic al lui G. Bruno, principiul unificator al cerescului şi al teluricului, al finitului şi infinitului în romantismul german, forţa motrice şi diriguitoare a evoluţiei la Ch. Peirce). Distingând genuri diferite ale iubirii şi considerând-o pe cea spirituală (raţională) ca superioară, numeroşi gânditori i-au atribuit virtuţi cognitive fundamentale (cunoaşterea frumosului ideal ca atare, identificare a iubirii şi cunoaşterii la Platon, accederea către culmile lumii inteligibile, beatitudinea iubirii divine la M. Ficino, libertate interioară izvorâtă din cunoaşterea raţională,  la Spinoza, penetrarea conţinutului ideal sau absorbirea în noi a lucrului cunoscut ca o contopire erotică la F. Schlegel). Acelaşi dicţionar prezintă erosul sub forma unui “simbol platonician al elanului spiritual către adevăr, bine şi frumos (eros superior) ca şi al instinctului de reproducere a speciei (eros inferior). Totodată erosul aduce plenitudinea şi bogăţia vieţii interioare. În psihanaliză, erosul este ansamblul pulsiunilor vieţii, manifestat prin libido, dominat de principiul plăcerii şi reprimat de viaţa socială (principiul realităţii). Formele de manifestare ale erosului sunt, în consecinţă, ocolite, mascate, simbolice, imaginare. Calea realizării lui superioare, prin creaţie (în sensul platonician), este sublimarea. H. Marcuse reia tema erosului psihanalitic într-un sens ideologic şi polemic. Erosul reprimat de civilizaţia industrială se va elibera într-o societate de asemenea liberă de orice constrângeri, imprimând vieţii sociale caracterele jocului, ale fanteziei descătuşate şi armoniei estetice. În viziunea lui E. Fromm, erosul capătă o accepţiune religioasă, religiei revenindu-i, în proiectele sale sociale, rolul de factor aglutinator, ca religie a iubirii. Fără a subaprecia rolul erosului (ca şi al altor funcţii naturale, psihice etc.) ca factor mobilizator al vieţii şi activităţii umane, concepţia materialist-istorică asupra esenţei umane, ca produs al relaţiilor sociale, integrează motivaţiile acţiunii umane într-o viziune globală, unitară ţinând seama totodată de ponderea specifică, de rolul şi importanţa fiecăreia dintre acestea”.
“Cuvântul” pare astăzi potrivit pentru surprinderea zonelor joase ale erosului. Amorul e pasager şi comun. La vechii greci el e un sentiment aflat în grija zeiţei Afrodita Pandemos, protectoare a iubirii instinctuale. Există însă şi o Afrodita Urania, patroană a sentimentului erotic profund, dramatic, chinuitor – supremul amor spiritualis”.
Putem spune “că iubirea e direct legată de corporalitate şi frumuseţe. Frumuseţea fiinţei iubite transfigurează lumea. Pasiunea iubirii este supremul mijloc de a aduce eternitatea pe pământ. Orice iubire adevărată este absolută şi nepieritoare, chiar dacă ea se clădeşte pe teritoriul celei mai flagrante perisabilităţi. Frumuseţea e trecătoare, sensibilitatea se toceşte, corpul îmbătrâneşte”. Iubirea este o parte a intimităţii umane profunde. “Iubirile nu se repetă; orice iubire e un caz particular, unic, absolut şi ireductibil. Câţi indivizi umani, tot atâtea iubiri.Nimeni nu poate trăi iubirea altuia, deşi oamenii seamănă unul cu altul.” În opinia lui Jose Ortega y Gasset, “ o dragoste deplină, care s-a născut în adâncul unei persoane, nu poate probabil să moară. Rămâne grefată pentru totdeauna în sufletul senzitiv. Circumstanţele – bunăoară depărtarea – îi vor putea împiedica nutrirea necesară, şi atunci iubirea aceasta va pierde din volum, se va preface într-un firişor sentimental, scurtă vână de emoţie ce va continua să izvorască în subsolul conştiinţei. Nu va muri însă: calitatea ei sentimentală dăinuie intactă. În acea profunzime radicală, persoana care a iubit continuă să se simtă absolut ataşată de fiinţa iubită. Hazardul o va putea duce de colo-colo în spaţiul fizic şi în cel social. Nu contează: ea va continua să fie alături de cel pe care-l iubeşte. Acesta e simptomul adevăratei iubiri: a fi alături de obiectul iubit, într-un contact şi o proximitate mai profunde decât cele spaţiale. Este o convieţuire de tip vital cu celălalt”. Tot Ortega y Gasset demonstrează că structura sufletească diferită a bărbatului şi a femeii este extrem de importantă în îndrăgostire: “sufletul feminin tinde să trăiască cu o singură axă atenţională, care în fiecare epocă a vieţii sale e fixată asupra unui singur lucru. Pentru a o hipnotiza sau a o face să se îndrăgostească e suficient să-i captăm acea rază unică a atenţiei. În comparaţie cu structura concentrică a sufletului feminin, în psihismul bărbatului se găsesc întotdeauna epicentre. (…) Femeia îndrăgostită se frământă de obicei fiindcă i se pare că nu-l poate avea niciodată în faţa ochilor în integritatea sa pe bărbatul iubit. Îl găseşte mereu cam distrat, ca şi cum, venind la întâlnire, şi-ar fi lăsat dispersate prin lume zone întregi ale sufletului. Şi, viceversa, bărbatul sensibil s-a simţit deseori ruşinat văzând că este incapabil de radicalism în dăruirea de sine, de totalitatea prezenţei aduse în dragoste de către femeie. Din această pricină bărbatul ştie că e totdeauna neîndemânatic în dragoste şi incapabil de perfecţiunea pe care femeia izbuteşte să o confere acestui sentiment”.
Dragostea cunoaşte nimeroase clasificări. Se poate vorbi de prietenie, de dragoste familială (fraternă, filială, paternă, maternă, maritală) şi de dragoste religioasă (adoraţie, veneraţie). “Viaţa şi literatura ne arată că iubirea poate fi fulgerătoare, nebună, iresponsabilă, sau dimpotrivă ascunsă, platonică, gravă, metafizică, răzbunătoare. Iubirea poate fi vulgară, carnală, dar tot ea poate atinge nu o dată zonele cele mai înalte ale spiritualizării fiinţei”.
Dragostea este foarte importantă în mitologie, în special în cea indiană şi în cea greacă. La indieni, această temă reprezintă subiectul principal din numeroase epopei, precum “Mahabharata”, “Ramayana”, “Sakuntala”, “Nara şi Dunaryanti”. În spaţiul occidental, mitologia greacă a dat naştere unui număr însemnat de cupluri celebre, ce au devenit motive literare: Afrodita şi Ares.