Tag Archive: stele


Ploaia de stele

Mă plouă stelele
în vise fierbinţi,
şi mă strigă-n noapte,
o voce-n picuri
cu calde şoapte…
cu picuri de alint
în tremur de sentimente
şi firimituri de cuvinte
în ploaia de stele.
L L

Reclame

E lună plină…Aripile unui înger fâlfâie pe bolta cerului înstelat… Îmi iau aripile şi mi le desfac şi zbor în zarea întunecată a nopţii…Zbor să întâlnesc acel înger cu chip de ceară…..Dorinţele purtate în inimă, hrănite şi iubite O aripă mi s-a frânt şi simt cum alunec în neantul gol…oare voi murii?Privind în drumul coborârii,o luminoasă stea ce ochii îmi orbea.Alunecând pe curcubeul nopţii îngerul fulger venea …Cu aripile m-a cuprins şi împreună am zburat.Liniştea nopţii curge dulce ca o miere caldă şi deasă şi noi ne mişcam uşor în ea sorbind fiecare pulsaţie,rasuflam uşor într-un timp dens dincolo de realitate.Culegeam cu ohiul lumina alba a pământului….Simţeam suflarea lui cum suflă,înmuindu-mă blând în culcuşul aripilor şi zâmbeam în liniştea nopţii.Mă simţeam o călătoare a universului ochii îmi jucau umezi de lacrimi.Vântul îmi mângâia faţa,trupul şi mă unduiam fără nici o mărginire,simţind şerpuirea muzicii a stelelor în noapte mai adânc de oase şi de sânge…Şi m-a purtat lin între aripile lui şi m-a dus în universul stelelor unde pe un puf de nor m-a pus uşor…O noapte de stele să dorm între ele pe un nor pufos şi un vis frumos..Visul m-a învăţat învierea prin forţa blândă şi atotcuprinzătoare a iubirii.O să las aceea muzică divină să curgă peste noapte,să ne deschidă un drum nou în vis…

Stelele sclipesc pe cer… par a se clătina, apoi cad.Stelele sunt ca şi viaţa…sclipesc cât trăiesc când nu mai au viaţă se sting la fel ca şi omul. Sunt triste şi fără speranţă, dar au atât de multă măreţie. Las plecarea să se ducă, amintirile să tacă… pentru o secunda, pentru o eternitate, pentru când or să fie pregătite să vină doar cu ce a fost frumos. Cum să te poţi vindeca dacă nu mai poţi să trăieşti timpul? Am învăţat să las să plece pe cei care nu vor să mai rămână, am învăţat că iubirea adevărată se va întoarce singură la mine, am învăţat sa spun „adio” unui suflet oarecare, am învăţat să cred că nu am pierdut totul. Stelele îmi sclipesc în ochii mei provocatori că niciodata, speranţele sunt atat de multe şi  dese că aproape mă înec în ele, viaţa e atât de frumoasă că m-am facut frumoasa o data cu ea …Plouă cu picături mărunte şi lacrimi cât pumnul. Cine a spus că nu putem uita? Mai greu, dar putem lăsa în urma noastra orice vorbă care doare, orice speranţă înşelată, orice vis frumos care a îndrăznit să se stingă înainte de vreme, fiecare clipa e un destin care ne-a învins, orice urmă de dor care s-a transformat în gol şi tăcere.E liniste…. O să se lumineze cerul. O să apară culorile curcubeului. Amintirile nu o să mai fie  triste, regrete, cu prea multă neputinţă. Să încercăm să purtăm din nou culoarea vieţii, să ne asortăm garderoba în nuanţele iubirii, să ne pictăm inimile cu stropi de fericire. Până când ziua de ieri va rămâne pentru totdeauna o zi care trebuie păstrată în suflet şi preţuită, până când vom descoperi că am început să trăim şi pentru noi.

Culmea vieții

Urc încet pe culmi
Pe crestele munților.
Până când zăpada,
Gândurilor îmi va albi.
În vârf să stau,
Fără lume,fără vise,
Să stau între cer și pământ
Să aflu cine sunt
Să merg la stele
Luminând tainic
Printre ele…în cealaltă lumină a…Vieții.