Tag Archive: suflet


Am cules

Cuprinde-mi mâinile
în inelul iubirii
cu mănunchi de trandfiri
în deşerturi cu vise formate
şi şoapte însetate
cu ochii de lacrimi
un sărut ce leagană-n
straiele nopţii
la marginea mării
buzele tale
croite după tipar
prin ramurile adiate
de vânt

zâmbete am cules
în buzunarul vieţii.

Reclame

Totul e negru în jurul meu. Un spaţiu gol, infinit – se întinde în faţa mea.Privesc în gol şi nu mai văd culoare. Sunt în alb şi negru.Singură, într-un spaţiu gol şi plin de tăciune. Nu pot gândi limpede. Nu pot să disting răul de bine şi binele de rău. Nu pot să-mi dau seama cine sunt. Nu-mi ştiu numele. Mă plimb într-un vid infinit, inconştient şi plin de remuşcări, însă nu-mi dau seama de ce. Plâng. Sunt pierdută, disperată. Îmi vine să ţip, să mă zbat, să îmi audă cineva strigătul de disperare.Sufletul mă arde,de dor şi de iubire,dar tu departe ai plecat. Ţi-e greu să spui ‘îmi pare rau’. Mă aflu într-o cameră plină de suflete. Voci care murmură, şuşotesc şi strigă, femei, copii şi bărbaţi care mormăie cuvinte de neînţeles. Mă sperie. Mă fac să mă cutremur, să mă pierd într-o cădere nebună, continuă într-un vid. Simt că mă absoarbe o gaură neagră, invizibilă. Azi sunt în negru. Azi port doliu pentru suferinţa mea. Azi sufletul îmi plânge.Cineva mă întreabă : “Ce ai?” iar eu îi răspund sec: “nimic.” . Acele voci îmi inundă gândurile, mă fac să mă pierd şi să mă ascund într-un colţ, doar al meu. Unde nimeni să nu mă poată vedea. Auzul paşilor de plumb al unei siluete fantomatice în noapte, mă fac să mă cutremur de spaimă. Bătăile inimii mele se înteţesc atunci când aud paşii străinului apropiindu-se de mine chipul palid şi uscat. Îmi rânjeşte sardonic şi spune neîncetat: “Ţi-a fost dor de mine? “.Vocea îmi era cunoscută dar chipul îmi era străin….Nu recunoşteam acel chip de ceară….era vocea sufletului meu ce de disperare a ieşit din mine…. să îmi alunge suferinţa,ca sufletul să nu mai doară….Cad,într-un abis necunoscut…De undeva din interior aştept lumina..

Sufletul

Mi-ai smuls sufletul
l-ai trântit de
pereţii norilor
calc cerul
în picioare
şi urc cu paşi
in spirală
sfredelindu-ti carnea
mă scufund
în venele tale
şi-mi târăsc trupul
în sângele clocotit
mă pierd ca
într-un ocean
incandescent
de lavă

Pictez în suflet…

Gânduri,vise şi speranţe
se adună la un loc,
cu un lacăt ferecat
în inimă s-a aşezat.
fie noapte,fie zi,
îmi aşez pe aceste file,
amintirile de zi cu zi…
Mă îmbrac în rochia de vise şi pornesc printre umbrele paletelor de culori într-o lume a imaginaţiei… Gândurile încearcă să danseze pe file transformân-duse în litere de chihlimbar, iar literele în cuvinte diamantine.Sufletul meu este precum un calendar al amintirilor…rătăcesc prin el şi răsfoiesc aceste file poleite .Pictez umbra gândurilor mele pierdută-n univers,curgând ca o ploaie de stele peste mine…Călătoresc pe calea lactee ,ce raza de lună luminează bezna din inimă.Mă gândesc la filele nescrise,la amintirile şoaptelor ce multe au zburat,iar altele s-au prefăcut în scrum…Gânduri adun cu mâinile crispate,trăiri şi sentimente ce sunt pictate de timp…Orele aleargă-n jurul meu raze de gânduri în univers…Uneori îmi vine să arunc sentimentele într-un colţ de linişte,şi să mă scurg ca un izvor de şoapte calde de iubire.Pictez amintirile într-un amalgamul de cuvinte…Gândurile mele se transformă într-un şir de perle …Îmi întind perlele în cuierul universului să înot prin râu de vise…Să îmi pictez privirea de smarald într-un sărut al infinitului cu iz de sentimente .Unde inima e un pumn de viaţă şi sufletul plin de dor ce se transformă într-un fum de ceaţă şi purtat prin galaxie . Păşesc desculţă printre cuvinte pe aripi de nor sudaţi în adieri de flori ce mă îmbracă în culori, şi mă plimb prin frunzele pictate de stele pe culoarul labirintului a sufletului meu.Pictez note fermecate pe acorduri de vioară şi împletesc cioburi de vise cu fluturi albi,să se transforme într-un buchet de sentimente cu cele mai frumoase flori culese de pe campul infinit al universului….Pictez aripi de iubire pe culoarul vieţii,să dansez pe razele soarelui şi să simt sub tălpi simfonia picăturilor de rouă,lovite de rădăcina amintirilor pictate în culorile curcubeului ce se topesc în lacrimi de cristal. Amintirile îmi scutură zdravăn sufletul şi se scurge din el picatură cu picatură gândurile de dor, iar fructele sentimentelor caută pământul universului nedescoperit în care să-mi îngrop amintirile şi apele să îmi spele nopţile şi zilele sufletului pictat în culorile fericirii cutremurat de dorul iubirii.

L

Suflet pribeag

Un suflet pribeag spulberat
în fum de vise
ce aleargă bezmetic,în vânt
pe cărări…
spre un verde crud
al plopilor din crâng.
alerg în noapte printre
ramuri,pe valsuri de mângâieri
sufletul să-l prind în nopţi
de infinit până la răsărit.
vântu-mi spulberă sufletul
pe aripi de fluturi albi
să mă poarte…
într-un colb stelar,
pe adieri de fum
în clepsidră transformată-n scrum.

Sunt un suflet zburător
ce mă aşez pe un nor,
mă întreb tot mereu
cum aş trăi in lume,
fără să zâmbesc?
cum aş privi natura,
fără să o privesc?
tot ce ne înconjoară
e frumos ca un serai
străluceşte ca un crin,
între munţi şi văi….
la răscrucea unei frunze,
sub stropi de rouă
zâmbesc mereu…
ascult ciripit de păsărele
din crângul însorit
unde iarba încet şopteşte:
-ce minune a naturii!
să priveşti şi să zâmbeşti.

Corbul

A fost prin fum de vis un suflet ce am pierdut…Un suflet ce a crescut…Gândul mă poartă mereu în clepsidra amintirilor a timpului trecut…Mă apropii încet de oglinda vieţii şi privesc. Şi ce zăresc? Zăresc o coloană vertebrală…ating cu mâna oglinda şi întreb:
– Oglinda vieţii mele nu mi-ai văzut sufletul ce mi l-am pierdut?
Oglinda privindu-mă îmi răspunde:
-Sufletul tău e purtat în zbor de un corb.
Rămasă mirată de răspunsul oglinzii mă ridic încet şi spre geam privesc…
Sufletul meu pierdut plimbat de un corb…
Mă îmbrac în rochia nopţii şi plec spre necunoscut în căutarea corbului.Alerg necontenit în negura întunericului şi mă rătăcesc în codrul nopţii prin pădurea de alun. Stele argintii pe cer strălucesc şi luna-mi luminează calea…Se aud ecouri în noapte cu împletituri de amintiri.Prind cu palmele zgomotul timpului.Se lasă tăcerea nopţii cu un cântec de amintiri.O umbră se apropie purtată de adieri de vânt…Cu mâinile la tâmplă îmi ridic privirea şi văd cum îmi dă roată corbul.Întind mâinile spre el…Se aşează uşor pe un genunchi,ne privim în ochi
Stau de vorbă cu un corb în codru des şi zâmbesc…
-Dragă corbule,tot alerg să te găsesc ,să recapăt sufletul pierdut ,ce-l porţi mereu în zbor.
Cu ochii jucăuşi corbul mă privi şi îmi aşează rămăşiţe din mine,pierdute şi uşor se asamblau precum un puzzle…Pierdusem prea mult din mine lăsăndu-mi doar urme de timp.
Corbul îmi spuse:
-Ai regăsit sufletul de copil din tine,ce l-ai pierdut.
-Să ai grijă de un suflet plăpând ce a crescut ,dar ai în tine sufletul de copil.
După aceste vorbe corbul zborul şi-a luat.
Am rămas în codrul verde fericită, alergam şi săream că mi-am regăsit sufletul de copil ce mi l-am pierdut.

L L

Sufletul

În valuri de rouă mă zbat,
Lacrimi cristaline în suflet plouă,
Visele-mi sunt uscate de soare
Cuvintele-mi sunt împrăştiate de vânt.
Aş vrea să mă pierd, în ale tale suave
şoapte
Dar un val negru amintirile-mi fură,
Şi rămân fără cuvinte,sentimentele se pierd,
Cu speranţe şi visele cereşti.
Tu îngerul din cer,un înger al speranţei
îmi şopteşti necontenit…
Că nu pot vedea lumea în culori,
Să nu visez la infinit,
Că va fi şi un sfârşit.
Cu fiecare clipă,ce trece mă înec
în galaxie,
Şi sufletul se sparge în cioburi de cristal
Alerg prin ploaia de stele,sentimente s-adun
Ce din suflet sparte,în buzunarul nopţii
să le aşez.
Aştern pe un nor,cuvinte reci ce nu are sens,
Cu speranţe deşarte rătăcite-n miez de noapte.
Timpul se scurge de parcă nici nu a fost,
Aştept un licăr de lumină,să nu mai rătacesc
Dar sufletul meu…încet moare…

Mă rătăcesc în cuvinte…Încerc să aştern pe o filă a sufletului…Să scriu înecarea dorului de litere…Mă aplec peste această  margine de filă a sufletului şi îmi alunecă printre degete amalgame de sensuri ale cuvintelor pe care  aş dori să le descriu. Încerc să mă regăsesc în mine. M-am rătăcit într-un labirint de cuvinte.Un peisaj al sufletului meu…un alt decor,privirea mea era mereu topită de timp,prin picături mult prea reci.Ştiu că în timp va ploua cu picături de lumină în suflet. Zilnic mă hrănesc cu frimituri de stele,din care am format amieze de vise,ştiind că în fiecare dimineaţă voi prinde răsăritul în palmă,urmând o zi în care mă apropii de sfârşitul luptei ce mă topise aproape de tot. Am  rămas cu,vise măturate de ape, scăldate de valuri şi secate de veacuri.În mine este tăcerea ce sparge liniştea care scoate la suprafaţă multe cuvinte ce vroiam să fie rostite. Cu timpul,gândurile va căpăta mai multe aripi ce vor duce la rostire.Acum vreau să strig lăuntrului meu să adune plângerile din mine şi să-mi trimit inima să picteze chip de apă pentru momentul în care totul va fi ars de flacăra aprinsă din jarul amintirilor.În tâmplele albite de vreme, părăsesc,tristeţea,pe veci.Cu ochii închişi, rămân să simt în mine strigătul vieţii…

Sunt un suflet călător rătăcind de dor…Sufletul meu e precum un calendar…Rătăcesc în noapte şi răsfoiesc filele calendarului sufletului meu.În frumuseţea nopţii…în liniştea tăcerii aştept să pot păși înspre locul iubirii veșnice…Aştept în tăcere… să se aştearnă uitare peste vise strivite sub doruri prinse printre rădăcini de copaci renăscuţi.Ascult în tăcere cum… se strivesc speranțele peste zilele rupte din calendarul sufletului.Privesc în tăcere prin… ochiul rănit de uitare, cum se leagănă o lacrimă neplânsă.Sper în tăcere, ca… între ieri și azi să cadă nopţi adormite pe cărările de mâine.Închid amintiri în ultim fulg de nea, șterg urmele anotimpurilor netrăite din sufletul adormit printre tăceri.Opreşte-te la poarta sufletului meu,lasă-ți razele curate și pure să-mi fie lumină în fereastră de suflet,picură din stropii înfloririi peste fiecare gând născut din iubire,adu-mi prospețimea și curajul înnoirii peste mugurii iubirii! Pe cărări de dor, la margini de timp, plâng iubiri uitate în buzunarul nopților risipite printre umbrele căzute peste lume. Se frâng speranțe alergând pe cărări de vise ascunse printre urmele iernii trecute şi reci. Se aprind tăcute primăveri printre flori.Sunt un călător prin viaţă…şi mă opresc la poarta inimii tale! Ascultă melodia iubirii ţesută printre flori în nopți cu stele argintii! Când pierzi drumul spre inima mea, ține-te după fluturii ce zboară pe cărări cu flori renăscute.