Tag Archive: timp


Timpul

cerul se aşează în palma mea
ascultă inima
în ecoul tăcerii
timpul mă loveşte-n oase
orele se sparg în minute
se prăbuşesc în vertebre
secundele aleargă-n glezne
desculţe prin vene
peste gânduri presar amintiri
într-un colţ arde inima de dor
să stingi focul buzelor
prinse între vise

Reclame

Amintirile nu-mi dau linişte sunt amintiri din clepsidră…Închid ochii şi dau frâu viselor ce împletesc gânduri de doruri şi iubiri,mă voi strecura în clepsidra timpului…Ma-m închis în clepsidra timpului…Trăiesc şi respir  trăind închisă în timp. O ameţeală a gândurilor mă cuprinde. Mă opresc şi mă uit la soare…. îmi îndrept privirea spre pământ…. apoi spre univers. Cu privirea mă joc înspre răsărit şi apus. Şi  mai picur un pic din curcubeul sufletului meu. Mă rotesc şi zăresc,o plajă pustie, o mare adormită, pierdută-n timp o dată cu tremurul amintirilor mele…. E primăvară….O primăvară a sufletului meu…în care vântul şuieră….Îmi  amestec  imaginaţia şi gândurile, şi  las dâre de lumină a iubirii….Întorc clepsidra şi mă joc cu degetele în nisip desenând universul printre valurile mării… Îmi duc veacul în lumea viselor, şi-n gândurile mele  simţeam căldura unor priviri ascunse care mă trăgea spre realitate. Deschid ochii şi  privesc soarele….care îmi zâmbea şi îmi mângâia chipul prin clepsidra timpului trecut… Mă amăgeam în raze şi în realitatea neretuşată.

Printr-un singur ochi…


Sunete pierdute mă strigă în noapte
Să răsfoiesc timpul din cartea personală
Multe ploi abundete de litere asupra sufletului
Cerul strigă cu ploaie, pe capitolele vieţii,luptăm
Întunericul devine rece,ochii tăi rătăcesc pierduţi
Şi reuşesc să desenez pe marginea orizontului,
Îţi desenez ochii prin fereastra sufletului meu.
Ce vor gusta topirea timpului pierdut
Doresc să-mi deschid larg fereastra ochiului
Să reuşesc să-mi topesc timpul nopţii
Printr-un singur ochii cartea vieţii,
Noaptea citeşte pe nerăsuflate…
Timpul vieţii mele… 

Timpul trece,timpul zboară,se prelinge pe lângă noi şi aşa trec anii vieţii…Privesc pe geam şi văd cum mi se scurge viaţa..cum totul trece pe langă mine de parcă aş fi o nălucă……Să fiu frunză în bătaia vântului…Privesc cerul înnorat şi visez…Să pot atinge cerul cu mâinile şi norii înntunecaţi să-i risipesc ….Ca razele soarelui să pătrundă în lumea mea…
Privesc în jurul meu şi nimic nu are sens mereu sper….sper….sper ca într-o zi să-mi se deschidă un nou drum…un nou sens…un nou acel ce lipseşte…Visez zi şi noapte dar te poţi trezi că într-o bună zi bucuriile vieţii se pierd pentru că se stă meditând…şi tot ce e frumos trece pe lângă mine….pe lângă tine…şi uite aşa anii trec…timpul zboară.Ar trebui să coborâm din aceea lume…sau să întoarcem ochii spre viaţă…chiar daca valurile vieţii ne lovesc din plin când şi când…Dar poţi privi spre ceilalţi…să vezi prin ei că poţi avea zile mai senine şi poţi trece mai uşor peste pragurile vieţii alături de cei dragi ce îţi dau putere.Şi te priveşti pe tine însuţi,închizi ochii şi priveşti dincolo de oglinda în care te admiri….să pătrunzi în interiorul tău…să dai culoare vieţii.

La începutul serilor

Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mînă, se făcea în arbori tăcere.
Cînd mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visînd stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintînd, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi dă fericire,
numai gîndul că sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţîrîitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi cînd sfîrşeam cuvintele, inventam altele,
Şi cînd se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi cînd orele se-nverzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

…Dar tot timpul suna ceva… ceva răsuna,
un cantec de iarbă cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

de Nichita Stănescu
din vol.”O viziune a sentimentelor” – 1964

Călătoria în timp

Calatoria in trecut sau in viitor considerata mult timp o tema de science fiction, este acum un subiect de serioase cercetari. Calatoria in timp a fost facuta, teoretic posibila odata cu teoria relativitatii a lui Einstein. Aceasta se bazeaza pe faptul ca spatiul si timpul nu sunt doua entitati distincte ci se unesc pentru a forma o a patra dimensiune: spatiu-timp.In aceasta dimensiune orice corp calatoreste cu o viteza constanta, viteza lumini.Daca un corp nu calatoreste in spatiu, atunci toata viteza sa (viteza luminii) este folosita pentru a calatorii prin timp. Astfel, un corp in repaus „imbatraneste ” cu viteza luminii.Dar, daca acest corp calatoreste si in spatiu, atunci viteza sa se va descompune pe cele doua axe, viteza de trecere a timpului, fiind redusa.Iar daca un corp se deplaseaza prin spatiu cu viteza luminii atunci viteza pe axa timpului acelui corp va fi 0.
Cilindri masivi rotitori
Prima masina teoretica ar consta intr-un corp extrem de dens ce se roteste extrem de repede. Puternica atractie gravitationala ar „tari ” spatiul si timpul in jurul sau in timp ce se roteste.Acest obiect va distorsiona geometria spatiului si trecerea timpului in jurul sau.O nava spatiala ar putea sa treaca prin apropierea acestui corp pe o traiectorie aparent normala pentru echipaj si pentru aparatele de la bord dar ar iesi de partea cealalta in alt timp si, eventual in alt spatiu.
Obiectul necesar acestui efect ar fi echivalentul a 10 stele neutron, fiecare avand aceiasi masa ca Soarele intr-un volum nu mai mare decat al muntelui Everest, unit de la pol la pol de un cilindru si rotindu-se de doua mii de ori pe secunda. Nu se cunoaste nici un astfel de obiect dar nu este clar nici daca ar putea sa existe ,gravitatia strivindu-l pana ar lua forma unei sfere si apoi s-ar transforama intr-o gaura neagra. Dar pulsarii milisecondici, care sunt stele neutron ce se rotesc de sapte sute de ori pe secunda ajung intrigant de aproape de conditiile necesare.Acest corp ar putea functiona ca o masina a timpului datorita conceptiei lui Einstein, care spre deosebire de Newton nu considera ca planetele sau alte corpuri interactioneaza între ele prin forte gravitationale, pentru ca în conformitate cu legile lui Newton aceste interactiuni s-ar produce instantaneu ,dar nici o forma de radiatie sau influenta nu se propaga cu o viteza mai mare decât cea a luminii. Astfel Einstein, a afirmat ca aceste corpuri nu interactionaza ,ele miscându-se liber,traiectoriile lor fiind determinate de curburile, modificarile în spatiu-timp cauzate de materia existenta.
Astfel, un asemenea corp ar putea genera o forta asa de mare încât sa modifice în mod radical geometria spatiului din jurul sau si, în acelasi timp si timpul. Un eveniment similar se întâlneste în apropierea gaurilor negre, corpuri cu o gravitatie extrem de mare si în apropierea carora timpul se dilata, ajungând chiar sa se opreasca.
Gaurile de vierme
A doua abordare a calatoriei în timp impica gaurile negre. Ecuatia relativitatii sugereaza ca o pereche de gauri negre ar putea fi „legate” între ele de tuneluri ce fac o scurtatura prin timp si spatiu. Aceste tuneluri se numesc „gauri de vierme”. Cele doua gauri negre (gurile tunelului) pot fi oriunde în timp si spatiu si sa fie oricum conectate prin tuneluri. Astfel o gura poate fi în prezent iar cealalta este în acelasi loc acum o mie de ani. De acea un obiect ar putea intra în prezent si ar putea iesii acum o mie de ani.
O problema (în afara de faptul ca e greu de fabricat sau de gasit gauri de vierme) este faptul ca gravitatia are tendinta sa „închida” aceste gauri de vierme (ca si gura unui tunel ce colapseaza). Ar fi totusi posibil sa se mentina gaura deschisa introducând în ea materie din exterior, materie ce se presupune ca ar exista dar nu a fost înca descoperita (materie neagra). Gaurile negre exista cu certitudine ,variind de la obiecte în galaxia noastra (Calea Lactee) cu mase doar de câteva ori mai mari ca a Soarelui pâna la obiecte cu mase de milionane de ori mai mari decât a Soarelui în centrele galaxiilor si în quasare.
Chiar daca aceste speculatii nu furnizeaza metode practice de construire a masinilor timpului, fizicienii continua studiul lor deoarece exista posibilitatea ca tot universul sa fie brazdat de gauri de vierme microscopice cu „gurile ” mai mici ca un proton. Astfel de gauri de vierme ar putea explica de ce legile fizicii sunt aceleasi oriunde în univers, de ce, de exemplu ,un electron pe Pamânt are aceiasi sarcina si masa ca unul aflat într-o galaxie îndepartata. S-au facut serioase speculatii cum ca prin aceste mici gauri de vierme se „scurge” informatie ce mentine legile fizicii constante dintr-un punct în altul si dintr-un timp în altul.
Materia neagra
Materia neagra este o materie nelumioasa ce nu poate detectata prin observarea a nici unei forme de radiatie electromagnetica, dar a carei existenta ,distribuita dealungul universului este sugerata de câteva consideratii teoretice.
Trei teorii ar sugera existenta materiei negre. Galaxiile din apropierea Caii Lactee par sa se roteasca mai repede decât ar fi de asteptat considerând cantitatea de materie vizibila din aceste galaxii. Multi astronomi cred ca 90% din materia unei galaxii obisnuite este invizibila.
A doua consideratie teoretica este existenta roiurilor de galaxii. Multe galaxii sunt grupate în astfel de roiuri. Astronomii afirma ca daca se accepta niste conceptii rezonabile (ca aceste roiuri sunt „legate” între ele prin gravitatie si ca aceste roiuri s-au format acum câteva miliarde de ani în urma) ,atunci rezulta ca aproximativ 90% din masa acestora este materie neagra datorita faptului ca ,în mod contrar, aceste roiuri nu ar avea destula masa pentru a le tine apropiate si aceste galaxii s-ar fi îndepartat pâna acum.
Al treilea considerent, si cel mai controversat, sustine existenta materiei negre pe baza modelului expansiunii universale. Conform acestei idei ,universul a trecut printr-o perioada de expansiune extrem de rapida într-un timp extrem de scurt. Daca modelul Big Bang-ului este corect, constanta expansiunii universale ar trebuii sa aiba valoarea apropiata de 1, însemnând ca masa totala a universului ar trebui sa fie de aproximativ 100 de ori mai mare ca cea vizibila.
Exista mai multi „candidati” pentru materia neagra. Acestia includ pitici negrii, nedetectati (obiecte, semanând cu stele dar ce sunt mult mai slabe din punct de vedere luminos decât stelele si pe care nu au loc reactii nucleare), gaurile negre ,si particule subatomice a caror proprietati exclud detectarea lor dupa radiatii electromagnetice.Ideea calatoriei in timp aduce cu sine o serie de dificultati conceptuale. Urmatorul paradox este de pilda bine cunoscut: Cum ar fi sa te duci in trecut si sa-ti omori tatal inainte ca el sa se intalneasca cu mama ta? Atunci, tu nu ai mai fi nascut. Insa daca tu ai iesit din calcule, cine l-a omorat pe potentialul tau tata?
Asemenea scenarii ipotetice par sa sugereze ca nu este posibila calatoria in timp. Cu toate acestea, teoria generala a relativitatii permite diferite deformari ale spatiu-timpului, iar Kurt Godel, celebrul matematician, a reusit sa demonstreze ca, in conformitate cu aceasta teorie, calatoria in timp ar putea in principiu sa existe (vezi imaginea de mai jos a unei „gauri de vierme”).
Nici mecanica cuantica nu spune in mod explicit ca nu ar fi posibila calatoria in timp. Dimpotriva, simtul cauzalitatii este mai degraba bulversat de ea.
Unii scriitori de stiintifico-fantastic au incercat sa ocoleasca paradoxurile calatoriei in timp folosind ideea de universuri paralele. Atunci cand cineva ar merge in trecut si ar schimba ceva, universul ar continua pe o cale diferita. Insa universul original din care a provenit calatorul va continua sa existe neafectat, in paralel. Prin urmare, acel Oedip care calatoreste in timp vine dintr-un univers si isi omoara tatal in alt univers.
Studiind aceasta idee stiintifico-fantastica cu ajutorul mecanicii cuantice, trei fizicieni, Daniel M. Greenberger si Karl Svozil pe de o parte si David T. Pegg pe de alta parte, au ajuns la
aceeasi concluzie in mod independent.
Ideea in mecanica cuantica este ca toate posibilitatile exista in mod simultan intr-un anumit fel abstract, insa nu in paralel, ci influentandu-se unele pe celelalte. Ceea ce se observa in realitate este rezultatul unui anumit proces de mediere peste toate aceste posibilitati – toate universurile posibile interfereaza unul cu altul, iar universul real este rezultatul care apare. In acest fel, pot fi luate in considerare inclusiv universuri in care timpul curge dinspre viitor spre trecut – de aceea mecanica cuantica nu este in mod explicit impotriva ideii de calatorie in timp.
Cu toate acestea, Greenberger, Svozil si Pegg au constatat ca, pe masura ce timpul curge, universurile alternative care ar fi putut sa se intample insa nu s-au intamplat, se sterg – aceste universuri alternative se anuleaza unul pe celalalt. Prin urmare, daca cineva ar reusi, cine stie cum, sa calatoreasca inapoi in trecut, el nu ar regasi universul asa cum a fost, ci va gasi un univers simplificat, in care nu se mai poate intampla decat ceea ce chiar s-a intamplat.
Mark Buchanan de la New Scientist explica teoria folosind perspectiva ondulatorie (ceea ce in acest caz este poate mai clar): „Constrangerea apare datorita capacitatii obiectelor cuantice de a se comporta ca unde. Obiectele cuantice isi separa existenta intr-o serie de unde, fiecare dintre ele urmand o cale distincta prin spatiu-timp. In cele din urma, obiectul este cel mai probabil sa ajunga acolo unde undele se recombina sau ‘interfereaza’ constructiv, cu varful unei unde nimerindu-se peste varful altei unde. Obiectul este putin probabil sa ajunga in acele locuri in care undele interfereaza destructiv, si se anuleaza una pe cealalta. Mecanica cuantica permite calatoria in timp pentru ca nu exista nimic care sa impiedice o unda sa mearga inapoi in timp. Atunci cand Greenberger si Svozil au analizat ceea ce se intampla cu aceste unde care merg spre trecut, au descoperit ca paradoxurile care ar fi implicate de ecuatiile lui Einstein nu apar. Undele care calatoresc inapoi in timp interfereaza distructiv una cu cealalta si impiedica deci sa se intample altceva decat ceea ce s-a intamplat deja.”
Greenberger si Svozil scriu: „In conformitate cu modelul nostru, daca in mecanica cuantica ceva calatoreste in timp, nu gaseste decat alternativele consistente cu lumea pe care a lasat-o in urma, in viitor. Cu alte cuvinte, cu toate ca poti sa afli trecutul, nu-l poti schimba. Nu conteaza cat de putin probabile sunt evenimentele care au putut sa conduca catre situatia actuala, ele nu pot fi schimbate. Calatoria in trecut ar trimite rezonante care sunt compatibile numai cu viitorul care deja s-a intamplat.”
Ei mai adauga: „Modelul are anumite consecinte si asupra interpretarii lumilor multiple a mecanicii cuantice. Lumea poate sa para ca se separa in posibilitati in ceea ce priveste viitorul. Insa odata ce o masuratoare a fost facuta, care confirma deci lumea in care traim, ar fi imposibil sa ajungem la alte lumi.”

Cât timp….


Nu stiu cât timp a mai rămas… nu ştiu cât timp a fost,
Câte secunde au trecut, cu rost sau fără rost…
Când azi e ieri, iar mâine azi, ce oare să mai vreau?
Mereu în urmă cu un pas… doar în trecut eu stau.

Şi clipele nu vor să stea… se scurg încet şi sigur,
Eu n-am pe nimeni însă tu, azi văd că nu eşti singur.
De al ei braţ te ţii uşor, şi buzele-ţi sunt ale ei,
De ce iubitul meu mă laşi? De ce azi nu mă vrei???

Timpul

In mod traditional, timpul e vazut ca fiind masurarea distantei dintre evenimente. El e compus din trecut, prezent si viitor. Trecutul e considerat ca fiind ceva deja intamplat si nu poate fi schimbat. Viitorul, in schimb, e considerat ca fiind disponibil unei multitudini de posibilitati. Oamenii masoara timpul folosind multe unitati, unele bazate pe evenimente reale (rotatia Pamantului, in jurul Soarelui), altele sunt arbitrare. Descrierea clasica timpului facuta de Isaac Newton din lucrarea sa “Principia” e ca timpul “curge” constant, la fel pentru toti. Adica e independent de evenimentele ce au loc in cadrul sau. Aceasta descrierea a timpului a fost eliminata de Einstein si teoria sa.

Ideea clasica de timp e partinitoare datorita felului in care oamenii percep “trecerea” timpului. Constientizam evenimentele dintr-un punct de vedere personal si presupunem ca asa e peste tot. Abordarea clasica a timpului nu explica de percepem timpul in acest mod si nici cum este dobandit acest efect. Celelalte teorii despre natura timpului pun in discutie “radacinile” acestui punct de vedere natural.

Relativitatea

Teoria Relativitatii apartine fizicianului Albert Einstein. La inceput a existat sub forma a 2 teorii: Teoria Speciala a Relativitatii a aparut in 1905 si afirma ca viteza de “curgere” a timpului nu este aceeasi in tot Universul – depinde de observator (adica e relativa). Unii oameni percep “curgerea” timpului altfel decat alti oameni. De exemplu, pe masura ce imbatranim, procesam mai putine informatii pe secunda despre mediul inconjurator, de aceea percepem trecerea timpului ca fiind mai rapida.

Dar teoria lui Einstein merge si mai departe. Relativitatea timpului nu e cauzata de varsta noastra, e cauzata de viteza miscarii prin spatiu. Cu cat mergem mai repede prin spatiu, cu atat mai incet ne deplasam prin timp. Teoria relativitatii ne cere sa vedem spatiul si timpul, nu ca entitati separate, ci sub forma unui concept numit spatiu-timp. Timpul devine cea de a 4 dimensiune ce se adauga la celelalte 3 dimensiuni ale spatiului cu care suntem obisnuiti (inaltime, latime si lungime). Aceasta reprezentare a timpului este cruciala pentru intelegerea celorlalte teorii despre natura timpului,

Oamenii poseda o retina bidimensionala, ceea ce inseamna vedem doar in 2 dimensiuni. Perceperea celei de a 3-a dimensiuni e rezultatul perspectivei si a vederii noastre binoculare. Daca am fi avut retine tridimensionale, am fi fost capabili sa percepem simultan toate laturile unei camere – peretii, podeaua si tavanul in acelasi timp!

Din acest motiv e foarte greu, daca nu chiar imposibil, pentru un om sa vizualizele cea de a 4-a dimensiune.

Pentru a depasi aceasta piedica, este bine sa folosim analogii, ce contin un numar mic de dimensiuni, atunci cand vorbim de mai mult de 3 dimensiuni, chiar si atunci cand timpul e una din ele. In acest caz sa ne imaginam ca Universul are o forma cuboidala, iar oamenii sunt bidimensionali si au retine unidimensionale. Sa ne imaginam ca dimensiunile spatiale sunt latimea si inaltimea unei sectiuni de cuboid, iar oamenii se pot deplasa in sus, in jos, in stanga si in dreapta. Sa ne imaginam ca adancimea cuboidului e timpul.

Sa ne imaginam acum ca un om bidimensional se afla la jumatatea inaltimii cubului. El incepe sa se deplaseze in sus (prin spatiu, nu prin timp) pana ce va ajunge la marginea cuboidului. Acuma el se va deplasa in jos, dar in acelasi timp se va misca si  inainte prin timp. De data aceasta va dura mai mult sa ajunga in locul de unde a plecat deoarece el nu mai are o ruta directa – se deplaseaza si prin timp.

Dupa cum se vede deplasarea prin timp, incetineste deplasarea prin spatiu. Acelasi lucru e valabil si invers. Daca se mentine o pozitie fixa in spatiu si deplasarea se face doar prin timp, va dura mai putin pana la atingerea unui moment anume din timp decat atunci cand miscarea se executa in spatiu si timp. Deci miscare in spatiu iti incetineste miscarea in timp. Asta ne spune relativitatea despre timp. Dar procentajul de incetinire a timpului, in timpul miscarii prin spatiu, este foarte mic in timpul situatiilor cotidiene. Pentru a observa o diferenta notabila, e necesara o deplasare in spatiu cu o viteza egala sau cat mai apropiata de cea a luminii.

Relativitatea a fost demonstrata. Au fost puse ceasuri atomice in avioane ce se deplasau cu viteze mari. La sfarsitul zborului, ceasurile atomice au fost comparate cu cele de la sol. Au fost gasite mici diferente ce fusesera prevazute exact de ecuatiile matematice a relativitatii.

Teoria generala a relativitatii a fost publicata in 1916 si merge si mai departe. Einstein sustine ca masa curbeaza “tesatura” spatiu-timp pentru a crea iluzia gravitatii. Din nou, o analogie cu un numar minim de dimensiuni e ideala. Imaginati-va ca pe o folie de cauciuc se aseaza bile de bowling. Bilele curbeaza folia de cauciuc. Orice obiect ce se deplaseaza prin apropierea curburii, va incepe sa se miste in jurul curbei (miscare asemanatoare spiralei de la o scurgere). Ideea despre gravitatie a lui Einstein despre gravitatie este atat de simpla. Si a fost demonstrata. Einstein a facut predictii despre felul in care lumina va urma traiectorii curbate in jurul maselor mari, iar acest efect a fost masurat in timpul unei eclipse de soare.

Timpul si determinismul

Teoria relativitatii nu descrie “curgerea” timpului si totodata descrie timpul intr-o maniera aproape identica cu cea in care ne gandim la spatiu. Relativitatea unifica spatiul si timpul. Toate punctele spatiale exista simultan, dar… toate punctele din timp exista simultan? Acest lucru ar sugera ca toate evenimentele din timp sunt deja “aici” si ca nu exista vreun motiv pentru a alege ce se va intampla in viitor. Se numeste determinism, deoarece evenimentele sunt predeterminate.

Relativitatea nu elimina ideea de liber arbitru, dar nici nu o sustine.

Timpul in lumile multiple a Teoriei Mecanicii Cuantice

Pentru a intelege aceasta teorie, trebuie sa ne intoarcem la exemplul cuboidului. Fiecare eveniment temporal este reprezentat de o sectiune a cuboidului. Oamenii percep dimensiunea timpului sub forma unei succesiuni de patrate. Asemenea cadrelor dintr-un film, acestea creaza iluzia trecerii timpului.

Lumea din jurul nostru pare a fi facuta special pentru a sustine viata. Universul are proprietati exacte care duc la aparitia vietii pe Pamant. De exemplu, la inceputul Universului a existat o “batalie” intre materie si anti-materie. Particulele cu anumite proprietati cuantice, denumite de noi “materie”, au castigat lupta din motive inexplicabile. Multi fizicieni sunt de parere ca acest eveniment si altele asemanatoare nu sunt doar simple coincidente.

Martin Rees, un astronom din Anglia, ne ofera analogia unei vizite intr-un magazin de haine. Daca te-ai duce intr-un magazin de haine ce vinde o singura marime, ar fi o coincidenta destul de mare daca ai descoperi ca e exact marimea ta. Pe de alta parte nu ar fi o coincidenta gasirea unor haine de marimea ta intr-un magazin ce vinde o varietatea de haine si marimi. Sa extindem acest exemplu si in cazul Universului. E foarte improbabil ca acest Univers sa existe din cauza felului partinitor fata de stabilitatea gravitationala si aparitia unei vieti diversificate. Dar daca luam in considerare posibilitatea ca Universul ofera o gama larga de “universuri” de diferite marimi, atunci nu va mai fi asa de surprinzator faptul ca universul nostru poate sustine viata. Aceasta teorie ar putea fi reprezentata sub forma unei multitudini de cuboizi intr-un vast univers de cuboizi, fiecare dintre ei avand propriul spatiu-timp. Fiecare cuboid reprezinta un univers ce are un set diferite de legi fizice, deci ar putea fi complet diferit de restul universurilor. Ar putea exista un mare numar de universuri ce sustin viata, dar cu mici diferente. Tot asa cum intr-un magazin de haine pot exista mai multe tricouri de marimea ta, dar in culori diferite.

Din acest punct de vedere exista linii temporale diferite. Unii oameni folosesc analogia unor sine de cale ferata pentru a explica acest punct de vedere. Noi ne miscam intr-o directie pe sine, dar exista si alte sine paralele cu a noastre. Fiecare din ele e diferita intr-un fel (unele chiar au trenuri pe ele). Din acest motiv, celelalte unversuril din cadrul acestui “multi-univers” se numesc unversuri paralele.

Un multi-univers al spatiu-timpului nu e doar o teorie ce rezolva problema intrebarii “De ce e mediul nostru atat de potrivit pentru viata?”. E totodata o teorie a mecanicii cuantice.

In teoria mecanicii cuantice exista multe evenimente ce au loc din cauza unor probabilitati aleatorii. De exemplu, curentul electric e compus din electroni ce urmeaza un traseu aleatoriu ce e influentat de campurile fortelor electrice pe langa care trec. Multi fizicieni considera ca odata cu fiecare decizie cuantica luata, fiecare posibilitate are un univers separat in care e pusa in aplicare.

In aceasta teorie – numita interpretarea mecanicii cuantice a lumilor multiple – fiecare posibilitate e pusa in aplicare. Din moment ce interactiunile cuantice sunt fundamentale pentru orice reactie macroscopica, putem ajunge la concluzia ca totul se intampla intr-un univers sau in altul. Daca trebuie sa iei o decizie, sa zicem sa pleci in vacanta in Bulgaria sau in Caraibe, va exista un univers in care pleci in Caraibe si un univers in care pleci in Bulgaria. Acest lucru e problematica din punctul de vedere al liberului arbitru. Daca toate  posibilitatile sunt aplicate, atunci totul e determinat de universul in care te nasti.

Exista o variatie a acestei teorii, dar e nevoie sa ne imaginam teoria cu o dimensiune in minus. In loc sa ne imaginam universurile ca fiind cuboizi, trebuie sa ni le imaginam ca fiind dreptunghiuri. Lungimea dreptunghiului va fi timpul, iar celelalte dimensiuni vor reprezenta spatiul. Dreptunghiul nu are adancime, deci daca asezam mai multe dreptunghiuri (universuri multiple) unul peste altul, nu se va schimba nimic.

Se observa ca in toate aceste teorii, timpul are doua directii, asemenea celorlalte dimensiuni. Teoretic nu exista nimic care sa ne impiedice sa mergem in directia opusa.

De ce percepem timpul in acest fel?

Daca timpul este doar o dimensiune asemenea celorlalte, de ce o percepem atat de diferit? Aceasta e intrebarea care il preocupa pe James Hartle de la Universitatea din California, Santa Barbara, impreuna cu fizicienii Stephen Hawking, Muray Gell-Mann si Steven Weinberg. Ei cred ca trecerea timpului e doar o iluzie.

Hartle crede ca timpul unidirectional e produsul felului in care procesam informatia. Gell-Mann a dat denumirea de “sisteme de colectare si utilizare a informatiilor” tuturor fiintelor ce proceseaza timpul in acest fel. Oamenii fac parte din SCUI. Din cauza retinei bidimensionale, nu putem procesa mai multe sectiuni de cuboid – “cadre” de timp – simultan. Colectam informatii despre acest “cadru” – mediul nostru inconjurator – folosindu-ne de simturile noastre, apoi stocam aceaste informatii intr-un “registru de intrari”. Acesta nu are o capacitate de stocare nelimitata, deci suntem nevoiti sa transferam informatia in memoria noastra, altfel nu putem procesa informatiile urmatorului “cadru”. Oamenii au o memorie de scurta durata si una de lunga durata, totodata mai avem la dispozitie si informatiile permanente din cerebel (de ex.cum sa innotam).

SCUI-urile mai au in componenta si o “schema”, un model generalizat al perceptiei noastre despre mediu. Aceasta schema contine reguli generale despre modalitatile optime de actiune dintr-un anumit set de situatii. Informatiile receptionate din mediul nostru e adaugata la schema pentru a determina felul in care reactionam in anumite situatii. Decizia e constienta, dar este procesata si la nivel inconstient. Partea constienta a SCUI-urilor umane se concentreaza asupra informatiilor din “registrul de intrare”, o numim prezent. Partea inconstienta se concentreaza asupra informatiilor din memorie, o numim trecut. Acesta e motivul pentru care constientizam prezentul si ne amintim trecutul.

Traficul informational ce are loc prin “registrii” SCUI-urilor creaza iluzia “scurgerii” timpului. Dar nu timpul este cel care se “scurge”. Fiecare SCUI are propria sa viteza a traficului informational dintre registri. Aceasta corespunde diferentelor de percepere a vitezei cu care trece timpul. Mustele, de exemplu, proceseaza mai multe informatii pe secunda altfel nu ar reusi sa zboare la viteze asa de mari si nu ar putea evita obstacolele comune. Prin urmare ele percep timpul ca fiind mai lent. Mustele traiesc putin (cateva zile sau saptamani) o durata de viata scurta pentru un om. Dar musca o percepe ca fiind mult mai lunga.

Deci este posibil ca modalitatea in care procesam informatiile sa fie motivul pentru care percepem diferit trecerea timpului.

Este timpul continuu sau este ca un film?

De regula ne gandim la timp ca timp ca fiind continuu – un sir de evenimente. Dar majoritatea teoriilor din fizica definesc timpul si spatiul ca fiind opuse unei treceri continue de evenimente. Teoria M si cea a gravitatii cuantice sunt teorii stiintifice serioase (dar nedemonstrate) care sustin ca timpul si spatiul au unitati minime. Exista o teorie a mecanicii cuantice care sugereaza ca timpul este format din  particule numite crononi. Cea mai mica durata de timp teoretica posibila se numeste timp Planck si este echivalenta cu 10 la puterea -43 secunde.

Daca aceasta teorie e corecta, atunci perceptia noastra temporala ar putea fi asemenea unui film. Filmele nu sunt continue: daca le incetinim suficient de mult, constatam ca sunt un simplu set de fotografii ce sunt prezentate rapid. Procesam informatiile despre mediul nostru si obtinem o imagine asemanatoare celei dintr-un film sau dintr-un desen animat. Atunci cand sunt prezentate intr-o succesiune rapida, ne creaza iluzia unei miscari line si continue.

Este timpul asemanator cu spatiul?

Pana acum, timpul a fost vazut ca fiind o dimensiune a spatiului, iar deplasarea sa intr-o singura directie e considerata o iluzie. Dar exista niste contra-argumente ce ne indica niste diferente majore, intre timp si spatiu, ce nu pot fi explicate ca fiind iluzii.

O modalitate de a sustine ideea ca “directia timpului” e irelevanta e prin demonstrarea faptului ca toate procesele sunt identice, indiferent daca se desfasoara “inainte” sau “inapoi”. In mecanica cuantica, majoritatea interactiunilor dintre particule sunt “simetrice in timp” – nu conteaza daca sunt observate din perspectiva trecut-viitor sau viitor-trecut, ele se desfasoara identic.

Dar acest lucru nu este valabil si in cazul obiectelor macroscopice. Paharele de vin se sparg in zeci de cioburi, dar rareori vedem cioburi de pahar ce se apuca sa formeze pahare de vin. Fizicienii pot explica de ce cioburile de sticla nu formeaza pahare de vin prin postularea existentei “sagetii termodinamice a timpului”. Termidinamica e in esenta o grupare de legi. Chimistul P.W. Atkins o rezuma ca fiind:

“Exista 4 legi. Cea de a treia, Legea a Doua, a fost formulata prima; prima lege, Legea Zero, a fost formulate ultima; Prima Lege a fost cea de a doua; iar cea de a treia s-ar putea sa nu fie nici macar o lege asemenea celorlalte”.

Esenta acestei idei e ca universul tinde sa devina dezordonat. Aceasta dezordine se numeste entropie si credem ca e in continuua crestere. Nimeni nu stie de ce e in continua crestere, dar e foarte clar acest lucru din multitudinea de experimente realizate. Acesta e motivul pentru care caldura se „scurge” in zonele mai reci si niciodata nu se intampla invers. Caldura nu e nimic altceva decat particulele dintr-un sistem ce vibreaza aleatoriu, o stare dezordonata. Lucrurile reci sunt mult mai ordonate deoarece particulele ce le formeaza se misca mai greu. Acesta e motivul pentru care obiectele macroscopice au interactiuni ireversibile.

Aceasta e o diferenta clara fata de spatiu. Daca ne gandim la manifestarea spatiala a unei mese, asta nu inseamna ca un capat al ei este mai dezordonat decat celalalt, dar masa respectiva va deveni mai dezordonata in viitor, in comparatie cu momentul in care a fost facuta. De aceea este o distinctie clara intre timp si spatiu.

Este timpul reversibil?

Daca „trecerea” timpului intr-o singura directie e o iluzie, atunci ce ne opreste sa ii inversam cursul? Teoretic, nimic!

Lawrence Schulman, de la Universitatea Clarkson din New York, crede ca timpul poate fi parcurs si in sens invers. Cioburile de sticla pot deveni pahare de vin, oamenii devin mai tineri si universul devine din ce in ce mai mic. Schulman sustine ca exista asemenea zone de timp inversat sub forma de spatii in cadrul universului nostru. O simulare virtuala a aratat ca regiunile cu directii temporale diferite nu se anuleaza si nici nu interactioneaza reciproc.

O alta posibilitate e ca directia temporala a universului (din punct de vedere termodinamic) se va inversa natural odata ce istoria universului ajunge intr-un anumit punct. Acest lucru creaza o simetrie perfecta in univers. Evident ca nu exista nici o dovada care sa sustina aceste idei, dar nu exista nici impotriva lor.

Deci ce este timpul? O dimensiune asemenea spatiului? Chiar „trece” sau e doar o iluzie? Este continuu sau asemenea cadrelor unui film? Poate fi inversat sau manipulat? Nu putem da raspunsuri certe la asemenea intrebari, dar data viitoare cand va mai intreaba cineva ce este timpul, poate va ganditi la un raspuns diferit.

Autor: Menssana

Am incercat sa cantaresc timpul, dar nu am folosit instrumentul corect. Avea un defect si am inteles ca dureaza pana sa ti-l asumi. Am renuntat o perioada la mine, dar nu am renuntat se pare, la dorinta de a ma juca uneori cu literele. Vreau sa ma ridic incet.. dar sigur. Vreau sa privesc persoana din oglinda si sa o recunosc cum facem acum mult, mult timp. Uneori avem nevoie de timp, dar din pacate, fara sa realizam, timpul se transforma intr-o pauza lunga lunga. Ne pierdem in propriul labirint si cand ne dorim sa iesim realizam ca nu am luat o harta sau o busola cu noi. De ce? Pentru ca nu ne asumam la inceput esecul; pentru ca indiferent de greseli ai nevoie de lectii.
Nu am harta pentru a iesi, dar ma hranesc din realitate acum. Dupa o perioada in care am uitat de mine, trebuie sa ma infrunt.
Ai simtit o teama inainte sa te privesti in oglinda? Eu simt asta…..
In mod ironic harta ma va conduce la oglinda.

Călătoria….

 În iluziile vieții noastre visele se împletesc. Călătorim spre creațiile lumii fantastice.Ne desprindem de tot ceea ce este pâmântesc…Ne reliefăm  într-un tablou al vietii, pe care încercăm sa-l impregnăm în sufletul fiecarui pământean. Visele rătăcitoare se contopesc cu iluziile destrămate. Zburăm precum fluturii pudrați de candoare…
Ne contopim într-un lichid albastru și descoperim starea de calm, de liniște cu care ne și individualizăm. Pătrundem într-o altă emisferă, zărim îndeplinirea viselor pe care, asemeni oricărui pământean, le-am pecetluit în crengătura minții noastre.Timpul trece uneori fără a se realiza viteza,cu ușoare momente de agitație. Mă scufund în gânduri.E direct legat de distanțe, viteze,momente, trăiri. Am ajuns să măsurăm timpii atât de precis, dar nu putem explica clar de ce trec atat de repede momentele ce ne ofera maxime trairi și atât de greu și apasator Mă întrebam într-un moment mai zilele trecute dacă aș putea să controlez trecerea timpului ce aș face prima oara? Utopic vorbind și fără a fi în posesia unei asemenea puteri, aș face un milion de lucruri.  Aș vorbi despre,toate, aș analiza și aș răstâlmăci. Aș putea  să calculez și să întorc toate variantele.Cred că dacă printr-o minune aș opri timpul în loc, nimic din toatea astea nu aș putea să le fac. Cât de mult contează curgerea timpului în exteriorizarea reactiilor? Dar nu îmi doresc să opresc timpul în loc …ar însemna ca visele mele să fie oprite,nu aș mai putea călătorii în lumea ireală….Voi vă doriți să opriți timpul în loc? (aceasta am primit-o prin mail)

Blog la WordPress.com.
[ Înapoi sus ]