Tag Archive: viata


Exista viata extraterestra …

Aceste fotografii sunt documente oficiale care prezinta autopsia extraterestrilor capturati la Roswell in 1947 !!!


Ce a cazut la Roswell in 1947 ? In noaptea de 2 iulie 1947, ceva s-a prabusit in desert , langa Roswell , New Mexico . Imediat dupa eveniment armata a inchis zona . Primul anunt facut atunci presei , de catre militari , spunea ceva despre o farfurie zburatoare de provenienta necunoscuta . Insa foarte curand foarte curand dupa aceea povestea a fost rapid modificata , de data asta fiind vorba despre prabusirea unui balon meteorologic . Episodul a fost dat uitarii pana in 1970 , cand Jesse Marcel , maior implicat in acoperirea evenimentului , a anuntat public ca povestea cu balonul meteorologic era o minciuna . Incepand cu acest anunt Marcel , alaturi de multi alti martori au sustinut ca vehicolul care s-a prabusit era de fapt o nava extraterestra , din care au fost recuperate cadavrele ” pilotilor ” . Nici pana in prezent Fortele Aeriene Americane nu au recunoscut existenta acestei nave , deci nici vorba de extraterestrii recuperati din ea . Controversa s-a perpetuat fara evolutii spectaculoase pana in 1995 cand prin amabilitatea lui Roy Santilli , producator independent , un post serios de televiziune britanic difuzeaza un film de epoca infatisand ceea ce a fost descris ca fiind autopsia unui extraterestru de pe OZN-ul de la Roswell . Parerile erau impartite Imediat , o parte a presei americane a inceput sa sustina ca filmul lui Santilli este un fals grosolan , in timp ce nu putini apreciau ca pelicula incriminata parea sa aiba totusi un sambure de adevar , putin fiind modificat sau numai trunchiat de catre cineva care n-a dorit sa se afle anumite lucruri cum ar fi de exemplu faptul ca unul din exraterestri nu era de la inceput mort . Conform declaratiilor facute de cativa presupusi martori corpurile reale aratau diferit fata de cele din film , ceea ce i-a condus pe jurnalisti la concluzia ca fotografiile initiale au fost incuiate undeva , in scopul linistirii populatiei , care , dupa ce a urmarit cu sufletul la gura filmul , a putut asculta argumentele scepticilor , rasufland usurata si spunandu-si probabil – ” Da , a fost o mare farsa ” .Opiniile specialistilor Confrutandu-se filmul cu declaratiile publice ale profesorului Robert Carr referitoare la unele specimene extraterestre , care s-ar afla in posesia Fortelor Aeriene Americane , entitatea descrisa de el nu parea , nici ea , a fi aceeasi cu cea din film , in ciuda numeroaselor similitudini , diferentele create probabil , tocmai pentru a atenua puternicul impact asupra populatiei . Conform declaratiilor lui Carr din 14 octombrie 1972 , despre un eveniment petrecut in februarie 1948 , dintr-o nava extraterestra prabusita in New Mexico au fost recuperate 12 cadavre , pastrate ulterior in niste camere frigorifice la baza aeriana de la Wright Patterson Field din Dayton , Ohio .
Armata a negat si a ridiculizat aceste afirmatii . Precum si pe cele legate de caderea unui al doilea OZN , complet carbonizat , tot in statul New Mexico , in vecinatatea localitatii Aztec , gasit cu numai doua saptamani mai tarziu .Exista oameni care i-au vazut Povesti de acest gen circula de multa vreme printre membrii grupurilor de discutii referitoare la OZN-uri , s-au scris nenumarate articole si carti pe aceasta tema . Una din cele mai complete dintre acestea este Incidentul Roswel de Charles Berlitz si William L. Moore , care s-a bazat pe cercetarile lui Stanton Friedman si a fost publicata in 1980 . Variantele descrieri de extraterestrii , facute de catre persoane care pretind ca au intrat in contact cu ei , conduc catre urmatorul portret robot . Capul este mare , fata de standardul uman , iar ochii lor sunt in general imensi si si negrii . Se presupune ca negrul s-ar putea datora unor lentile protectoare . nasul este foarte putin pronuntat si prezinta doua nari de mici dimensiuni , iar gura este schitata printr-o fanta ingusta , fara buze si nu pare sa aiba un rol functional , fiind total lipsita de dentitie . Capul si corpul sunt complet lipsite de par , pieptul fiind mic si ingust . Membrele superioare sunt lungi si subtiri , ajungand pana la nivelul genunchilor , iar in privinta degetelor lucrurile nu sunt foarte clare . Unii spun ca ar fi 3 altii 4 si ca ar avea clesti in loc de unghii . Picioarele lor sunt scurte si foarte subtiri si nu se remarca structuri osoase si musculare . Coloratia pielii variaza de la un ten deschis la nuante intunecate de gri , si este solzoasa . Creierul extraterestrilor este mult mai mare decat al nostru , prezentand pe langa cele 2 emisfere specifice creerului uman , o formatiune suplimentara folosita – se presupune – pentru transmiterile telepatice . Nu au tract digestiv , sugerandu-se ca digestia lor se face prin piele , sub forma de osmoza , in timp ce inima si plamanii formeaza un organ comun . In ceea ce priveste organele reproducatoare externe , acestea nu au fost observate specialistii , gandindu-se ca extraterestrii se reproduc prin clonare . Cine este Robert Carr Informatiile lui Carr au fost date publicitatii prin intermediul publicarii inregistrarii unei emisiuni de radio difuzate in 1972 . Don Allen a fost reporter de stiri , cel care a realizat respectiva inregistrare , declara ca a descoperit intamplator transmisia lucrarilor conferintei de la Tampa , Florida unde profesorul de colegiu Robert Carr isi expunea opiniile in legatura cu autopsia unui extraterestru , despre care nu se intelege exact daca era s-au nu de pe nava prabusita la Roswell . Fiindca Allen a fost luat prin surprindere , nu a reusit sa inregistreze numele moderatorului si nici pe cel a postului pe care difuza conferinta . Sursele citate de Carr ( fiindca el nu a participat personal la autopsie ) erau un ofiter de rang superior al Fortelor Aeriene Americane , care a refuzat sa-si dezvaluie identitatea , un biolog si seful serviciului de paza de la baza Wright Patterson . Printr-o gresala Carr a dezvaluit ulterior numele acestuia din urma , unei agentii de stiri din San Francisco . Tipul retras la pensie in Canada se numea Arthur Bray . referitor la incidentul de care avea el cunostinta Carr mai spunea ca politistii , primii sositi la locul faptei , s-au uitat prin domul de plastic -gaurit in urma accidentului spatial – al unei nava argintii cu diametrul de aproximativ 10 metrii si au vazut 12 mici omuleti incremeniti peste instrumente . Extraterestrii murisera , probabil , datorita brustei depresurizari a cabinei , la fel cum patisera si astronautii rusi , cu doar un an inainte , iar acesta putea fi si motivul aterizarii automate a navei . Dupa ce medicii militari au ridicat cadavrele ( moartea se petrecuse de putina vreme ) le-au transportat la cea mai apropiata morga frigorofoca de mari dimensiuni , unde acestia au fost pastrate in niste suspensii criogenice . In cadrul aceleiasi conferinte inregistrate de Allen , Carr a mai fost intrebat daca a vazut cele doua obiecte despre care vorbeste . „nu” fiindca am ajuns prea tarziu acolo , dar cu toate acestea populatia nu se calmase inca , dar asemenea a 5 milioane de americani am vazut astfel de obiecte zburand printre nori ! Niciodata nu am fost in hangarul 18 , fiindca un mic profesor de colegiu ca mine nu putea obtine permisul de libera trecere . Dar altii , care l-au obtinut s-au pensionat , s-au mai domolit si au inceput sa vorbeasca – continua el , referindu-se la sursele sale .
Cum pretinde Carr ca aratau
In primul rand omuletii nu erau verzi ci aveau o piele neteda de culoare gri deschis , fiind cam de un metru , un metru si jumatate inaltime . Aveau o gura mica klipsita complet de lucrari dentare . Autopsia a fost facuta de 6 medici ai guvernului intr-un „amfiteatru ” S-au facut poze , filme , asta in timp ce extraterestrului selectat pentru autopsie i se scoteau rand pe rand toate organele , i se preveleau probe de sange si i se analizau cromozomii , toate eforturile rezultate – sunt aproape ca si noi ! Cu o singura exceptie : desii subiectii erau masculi corespundeau cromozomial unei femei de pe Pamant . Toate bune si frumoase , pana cand s-a ajuns la deschiderea cutiei craniene , caci in acel moment specialistilor le-a fost dat sa vada ceva ce nu si-ar fi putut imagina vreodata ca exista . Practic medicii se asteptau sa gaseasca creerul unui individ de 30 de ani , estimat la varsta pamanteana , dar s-au trezit pusi in fata creerului unui „batran” de mai multe sute de ani , medicii afirmand ca nu mai vazusera asemenea circumvolutii intricate in viata lor . Si asa dupa cum este cunoscut pana acum circumvolutiile sunt un indicator infailibil in aprecierea varstei unui individ , si bineinteles a dezvoltarii lui intelectuale . Evolutia individului – si a speciei din care face parte – este marcata tocmai de complexitatea si proeminenta acestora . Concluzia a fost ca entitatea , in ciuda sau poate tocmai datorita varstei sale seculare depasise „infirmitatile varstei” fara a avea de-a face cu ceea ce o numim noi senilitate . S-a dedus ca acesta era standardul biologic al planetei de unde veneau , pornind de la premisa ca si noi pamantenii , atunci cand ne incumetam sa trimitem pe cineva in spatiu nu numai ca nu-i trimitem pe cei „defecti” , ci pe cei mai buni dintre noi .
Ridiculizarea – cea mai eficace arma Asa cum era de asteptat datorita declaratiilor sale , Carr a devenit in scurt timp o persoana din ce in ce mai interesata pentru contemporanii sai si mai ales pentru presa in randurile careia un loc aparte il ocupa cea generic intitulata „de scandal” . Nelasandu-se intimidat de campania ce se declansase impotriva lui , Carr isi declara uimirea . ” Gandindu-ma la acest barbat cu o dezvoltare fizica si psihica exemplara am incercat sa aflu ca un profesor batran ce sunt , care este secretul ? ” Si opinia lui a fost ca nu razboaiele , bolile sau asa-zisa saracie a planetei sunt cauza prea scurtei noastre vieti , ci faptul ca din punct de vedere intelectual ne multumim cu prea putin . Altfel spus imbatranim si murim din PROSTIE . Si totul pare atat de limpede , cand ne gandim ca pentru un om al zilelor noastre este cat se poate de respectabil sa invete si apoi sa practice timp de 30 de ani aceeasi meserie , pentru ca sa-l putem ingropa linistiti si satisfacuti dupa aceeia . Asta in timp ce un individ care depaseste un secol este privit nu numai cu curiozitate dar si cu o doza de compasiune . Discutand cu un fermier din Pennsylvania , R. Carr isi incheie discursul citandu-l ” Atat de lent devenim destepti si atat de repede imbatranim ” .
O CONCLUZIE Aceasta pare sa fie , credem noi , tragedia rasei umane , iar acesta este mesajul pe care trebuie sa-l intelegem si sa-l acceptam , indiferent de cine a incercat sa ni-l transmita . Ne vine foarte greu sa credem ca o declaratie ferma si deschisa ar putea fi facuta astazi in fata unei umanitati poate binevoitoare , dar prea usor de manipulat O recunoastere transanta a existentei certe sau chiar a contactului cu rase extraterestre ar starni fie panica , fie rasul maselor .
Reclame

Viaţa

Viaţa e ca un cântec,
Si tu esti melodia.
Privesc în jur..
Totu-nfloreste
Simt că zbor.
Totu-i ca un nor,
Esti curbeu meu
Din sufletul meu,
Pierdută-n iubire
Cu atâta dăruire.
Viaţa îmi zâmbeşte,
Şi mă trezeşte…
Plină de iubire
Şi de pasiune.
Privesc la cer,
Şi mulţumesc
Un nou zâmbet
Eu dăruiesc.


Cartea vieţii


O mică călimară aşteaptă-n melancolia ei,
Luna încet se apropie de filele deschise
Se apleacă şi citeşte pagini din mine scrise.
Cu o voce lină îmi cântă în ecou;
Mă hrănesc cu tine…
Cu iubirea din interiorul meu.
Gândurile,starea mi le scriu mereu,
Pe ale mele file unde-mi este cald şi bine
Paginile vieţii-mi zâmbesc…
Rătăcesc în labirint printre litere şi umbre,
Viaţa,gândurile într-o carte mi-am presat.
Umbra mâinilor tale duios o va răsfoi
Şi-mi vei citi cartea sub soare.     Lenuş L 

Printr-un singur ochi…


Sunete pierdute mă strigă în noapte
Să răsfoiesc timpul din cartea personală
Multe ploi abundete de litere asupra sufletului
Cerul strigă cu ploaie, pe capitolele vieţii,luptăm
Întunericul devine rece,ochii tăi rătăcesc pierduţi
Şi reuşesc să desenez pe marginea orizontului,
Îţi desenez ochii prin fereastra sufletului meu.
Ce vor gusta topirea timpului pierdut
Doresc să-mi deschid larg fereastra ochiului
Să reuşesc să-mi topesc timpul nopţii
Printr-un singur ochii cartea vieţii,
Noaptea citeşte pe nerăsuflate…
Timpul vieţii mele… 

Timpul trece,timpul zboară,se prelinge pe lângă noi şi aşa trec anii vieţii…Privesc pe geam şi văd cum mi se scurge viaţa..cum totul trece pe langă mine de parcă aş fi o nălucă……Să fiu frunză în bătaia vântului…Privesc cerul înnorat şi visez…Să pot atinge cerul cu mâinile şi norii înntunecaţi să-i risipesc ….Ca razele soarelui să pătrundă în lumea mea…
Privesc în jurul meu şi nimic nu are sens mereu sper….sper….sper ca într-o zi să-mi se deschidă un nou drum…un nou sens…un nou acel ce lipseşte…Visez zi şi noapte dar te poţi trezi că într-o bună zi bucuriile vieţii se pierd pentru că se stă meditând…şi tot ce e frumos trece pe lângă mine….pe lângă tine…şi uite aşa anii trec…timpul zboară.Ar trebui să coborâm din aceea lume…sau să întoarcem ochii spre viaţă…chiar daca valurile vieţii ne lovesc din plin când şi când…Dar poţi privi spre ceilalţi…să vezi prin ei că poţi avea zile mai senine şi poţi trece mai uşor peste pragurile vieţii alături de cei dragi ce îţi dau putere.Şi te priveşti pe tine însuţi,închizi ochii şi priveşti dincolo de oglinda în care te admiri….să pătrunzi în interiorul tău…să dai culoare vieţii.

Străbat în adâncul sufletului meu…caut… focul….E întuneric…e frig în suflet fără căldură.Pornesc prin frigul sufletului meu în căutarea focului să ardă din nou speranţa la viaţă.Acel foc e soarele din trupul meu…E noapte şi frig caut focul soarelui să mă readucă la viaţă.Cărările sufletului sunt ca un labirint mă cânt şi mă plâng după focul soarelui meu.Îmi e dor de aceea lumină şi mă cutremură gândul să nu se stingă flacăra primită o dată mai demult…Încet o apuc uşor prin cărările labirintului….Mă simt desculţă şi dezbrăcată.În visul meu nebunesc voi gasi focul,mă va încălzi  şi mă va hrăni…mă va face caldă…Cu mâinile deşir ceaţa groasă din faţa mea.E o ceaţă lăptoasă şi cenuşie.În această ceaţă tremură multe gânduri şi mă trag în toate părţile.Ceaţa este un desiş de întrebări şi frecuşuri ale minţii mele…Mă clatină,noduri groase,ca nişte funii,temeri din poveştile cenuşii mai demult….Caut cerul dar nu îl văd de ceaţa deasă…şi nu-mi văd stelele mele care până nu demult îmi cântau.Nu zăresc luna….dar mi-e dor de focul soarelui meu.În noaptea asta se face naşterea unei noi zile  şi a unui nou timp….este o margine…O muchie de unde trebuie să sar odată, că nu mai vreau nodurile astea din drum…Asta e marginea şi mă duc să o dau focului când îl voi găsi.Merg… nu văd nici o cărare, nici un drum. Unde e focul soarelui meu?Îmi aduc aminte de lemnul meu…Un lemn mângâietor. Îl gĂsesc în suflet şi îl aprind. Fumul lui dulce şi tare, pătrunzând până în inimă şi mai departe, curge ca un sânge în mine. Mă umple şi iese prin răsuflare. Se varsă şi pe drum, ca o apa albastră. Şi mă ajută să văd. Începe o carare. Se taie  ca o potecă mergând în sus, pe aer. Urc pe potecă şi îmi cânt. Îmi cânt încet mi-e mai uşor aşa. Oboseala mă poate adormi şi frigul mă poate amorţi. Într-un fel sunt ca fetiţa cu chibriturile, doar că am aprins numai un lemn… pe care l-am stins apoi, să-i sorb fumul sacru. Şi sunt în mers, în drum, în căutare. Nu am ramas între cărările labirintului. Mă duc să-mi găsesc focul, să-mi hrănesc şi să-mi cresc flacăra. Ca să nu-mi fie niciodată frig…Poteca duce acum printr-o pădure a sufletului din imensul labirint. Aici pomi înfloriţi şi păsări, acolo trunchiuri răsucite. Sunt şi bucăţi de zid şi pietre sparte, semne ale unor străbateri şi lupte mai vechi… Sunt toate bucaţi din viaţa mea, înşirate pe drum, să le mai vad o dată.Sunt în noaptea vederilor şi alegerilor… nu e singura  şi nici ultima.Sorb încă puţin din fumul lemnului cel drag. Aprind, sting şi respir… Păşesc încet, cu inima în tâmple, în palme şi pe buze. Mi se fac ochii degete, să pipăi dincolo de pietrele sufletului… Mă lasă să văd doar când intru în cerc.În flăcările roşu-albastre-aurii joacă lumina cea dorită, cea plânsă cu atâta dor, căldura sufletului a vieţii mele… Sângele-mi goneşte, strigând de bucurie.Îmi vine să alerg, să îngenunchez…. alerg, ajung la margini, apoi îngenunchez, cu mâinile înfipte între flăcări. Mi-e de jar dragostea, pot să ard şi să mă fac scrum, focul cel viu. Mă asez  în căldura visului şi-n miezul de iubire plină şi densă, arzătoare… împlinirea visului nebunesc, prin care îmi reiau puterea de a răsuci şi arde ceţurile şi nodurile. Dar focul soarelui meu este păzit.Păzitorul focului. Omul din multe vise… O fi el? Ştiu privirea asta…L-am mai văzut,prin vis, între feliile din “visul nopţii”, încreţitura dinspre tâmple, jocul ochilor plini de zâmbet… de săgeata câte unei desluşiri. E lângă foc. Şi văd privirea, care ţine bolta luminoasă deasupra focului şi mă învăluie cu cald şi drag.Mă aplec şi sorb din foc cu palmele,aşezându-mi căldura în pântece, în inima şi între ochi.Mă umplu de căldură şi putere, de vârtejul visului. Mă ridic, uşor ameţită… Privesc. Păzitorul îsi arată chipul dintr-o parte.Un  profil de vultur, ochi de om cu flacăra… Mă apropii încet, primind în fiecare pas bătaia caldă a inimii pământului, şi mă aşez. Simt locul cald sub mine, respir aerul cald, sorb luminile curgând din flăcări…Simt…focul sufletului meu acum îmi e bine.Din dreapta îmi vine o adiere nouă, încă neştiută până acum. Nu ştiam cum e mirosul unui om al flăcării…asemeni fumului din lemnul meu cel drag. Mici luminiţe, scântei de departe. Liniştea bună şi lumina aurie cern tot ce aş putea vedea.Mă întorc în mine, mă cuibăresc mai bine lângă foc şi lângă. Mă gust în starea mea cea noua şi mă răsfăţ, ca sub o plapuma de bine. În timp ce miŞc pe dinĂuntru, simt caldura…..Focul soarelui meu…O să-mi aşez focul viu în sânge. Să simt mirosul lui, să aud lemnul, să ascult poveştile din foc.Să întâmpin Soarele. Bucuria zilei, vărsătorul luminii, izvorul focului ceresc.Mulţumesc umbrei că m-a învăţat cum să mă ridic, să ies din frig şi să îmi caut focul. Să îl găsesc şi să mi-l port apoi încă o zi, încă un răsărit…

Aştept un zâmbet să răsară din sufletul meu…Norii se adună peste sufletul meu…Lacrimile sunt ca picăturile de ploaie,ce cad  cu repeziciune peste sufletul cenuşiu.Un suflet trist aşteaptă să fie purtat de picăturile prietenoase…O mulţime de gânduri se înghesuie la ieşirea din minte… căldura unei îmbrăţişări…fiorii unui sărut…emoţiile încercării,un zâmbet…Un suflet trist, frânt…speranţe năruiteamintiri urâte sau frumoase care,reprezinta VIAŢA. Sentimentele sunt amestecate cu furie pentru neputinţa de a  face mai mult, dorinţa de a evada din propria viaţă,dragostea pentru lucrurile frumoase,iubirea,dragostea.Multe speranţe înghesuite într-un singur suflet…Aştept un zâmbet să uit ce înseamnă,suferinţa,speranţele deşarte,să uit că pot uita…Aş vrea o dată cu ploaia să mă ridic să continuu…Să caut acel zâmbet..Să nu mă las atinsă de nimic,s fiu o picatura ă neinsemnată într-un ocean de zambete…Simt cum norii se împrăştie şi lasă loc să pătrundă lumina in sufletul meu care stă ghemuit de propiile trăiri şi este în aşteptarea unui zambet prietenos…De dor zâmbetul meu se transformă într-o picătură sălbatică din raze de rouă.Amintirile uitate cândva într-o noapte cu parfum de amor îmi dă fiori.Dintr-o privire ţi-am răpit un sărut şi în al meu suflet te-am rătăcit de dor…Simţirile se destramă într-o voce neclară în care tu nu vei şti niciodată..Mă confund o dată cu zorile fără destin.Vom rămâne doar un vis…Un vis uitat în noapte când ne priveam blând la lumina ghioceilor,apăraţi de flacăra sufletelor îmbrăţişate un zâmbet al eternităţii.

Stelele sclipesc pe cer… par a se clătina, apoi cad.Stelele sunt ca şi viaţa…sclipesc cât trăiesc când nu mai au viaţă se sting la fel ca şi omul. Sunt triste şi fără speranţă, dar au atât de multă măreţie. Las plecarea să se ducă, amintirile să tacă… pentru o secunda, pentru o eternitate, pentru când or să fie pregătite să vină doar cu ce a fost frumos. Cum să te poţi vindeca dacă nu mai poţi să trăieşti timpul? Am învăţat să las să plece pe cei care nu vor să mai rămână, am învăţat că iubirea adevărată se va întoarce singură la mine, am învăţat sa spun „adio” unui suflet oarecare, am învăţat să cred că nu am pierdut totul. Stelele îmi sclipesc în ochii mei provocatori că niciodata, speranţele sunt atat de multe şi  dese că aproape mă înec în ele, viaţa e atât de frumoasă că m-am facut frumoasa o data cu ea …Plouă cu picături mărunte şi lacrimi cât pumnul. Cine a spus că nu putem uita? Mai greu, dar putem lăsa în urma noastra orice vorbă care doare, orice speranţă înşelată, orice vis frumos care a îndrăznit să se stingă înainte de vreme, fiecare clipa e un destin care ne-a învins, orice urmă de dor care s-a transformat în gol şi tăcere.E liniste…. O să se lumineze cerul. O să apară culorile curcubeului. Amintirile nu o să mai fie  triste, regrete, cu prea multă neputinţă. Să încercăm să purtăm din nou culoarea vieţii, să ne asortăm garderoba în nuanţele iubirii, să ne pictăm inimile cu stropi de fericire. Până când ziua de ieri va rămâne pentru totdeauna o zi care trebuie păstrată în suflet şi preţuită, până când vom descoperi că am început să trăim şi pentru noi.

Cafeluţa

Afară e frig e vânt,fulguie uşor.E o dimineată mohorâtă.Deschid larg fereastra să inspir aerul îmbălsămat de mare.Mă revigorează mai mult ca orice…Am în faţă o cafea aromată care mă aşteaptă cuminte s-o sorb. Nu am să o dezamăgesc, pentru că îmi învăluie cuvintele şi mi le parfumează…îmi pare rău că nu-i pot savura savoarea, pentru că o cafea e mai buna cu prietenii să o bei….M-am trezit de dimineaţă.Am început să scriu ceva,îmi prieşte liniştea,aceea stare de trezire la viaţă…constat că sunt destui care fac asta.Aromele cafelelor noastre se pare că se întâlnesc în aburii dimineţii…..Să aveţi poftă la cafea şi priviţi prin aburii cafelei…

Viata in ganduri

Viata ideala este doar un vis, putem doar sa speram la asa ceva. Timpul este un dar oferit de viata. Din cauza ca il avem zi de zi, el a devenit ceva banal. Incearca doar sa-ti imaginezi viata perfecta, si apoi incet, incet incearca sa iei destinul in mainile tale.
Fiecare realizare te aduce mai aproape de o viata de care poti sa fii mandru si in care poti sa fii fericit.
Fiecare are conceptia lui de a fi fericit. Unii gasesc fericirea (implinirea) in sporturi, altii in carti, altii in iubire, fiecare are un drum al sau. Depinde de voi sa nu ezitati si sa spuneti ca : „O sa am timp alta data …”
Timpul trece este inevitabil. Din ce in ce mai greu realizam ce avem si ce nu. Suntem din ce in ce mai preocupati de ziua de maine si de viitor. Nu ne mai oprim din rutina sa realizam ca avem cel mai frumos dar de la Dumnezeu : viata. Exista sentimente puternice : iubirea, prietenia, mandria de a fi cineva sau de a face ceva important in viata care ne fac sa iesim din normalitatea zilnica. Traieste prezentul ca si cum nu ar exista o zi de maine. Ce ai face daca ai stii ca pentru tine se va termina totul maine sau altfel spus ce te face cu adevarat implinit in aceasta viata. Amintirile se afla in mintea noastra, iar trairile in sufletul nostru, oricat de frumoase sau neplacute ar fi. Viata aduce in fiecare zi lucruri noi si nici o zi nu poate sa fie adusa inapoi.Cand ai dat ultima data o paine unui batran de pe strada si sa te bucuri ca are si el ce manca ? Daca ai posibilitatea ajuta oamenii care au nevoie, asa cum poti tu : printr-un gest de marinimie, printr-o vorba buna, o incurajare, poate doar un zambet. Fiecare are nevoie de un zambet in plus. Se petrec atatea cazuri nefericite in jurul nostru. Vedem la televizor (din ce in ce mai mult la stiri) cum mor oameni, accidente, crime si deja nu mai este o noutate. Am acceptat ca realitatea nu e toata in roz si nici nu ar putea sa fie. Bineinteles ca nu exista o lume doar cu bine in ea (poate doar imaginara) ; SAU poate doar 99% perfecta.
Oamenii, mici sau mari, au nevoie de siguranta. Si o gasesc in parinti, in prieteni, in bani, in forta sau sporturi, in iubire sau (majoritatea) in Dumnezeu.Ce n-ar da unii oameni sa aiba macar pentru inca o zi pe cei dragi care nu mai sunt acum cu ei , ce n-ar da unii oameni pentru a avea dragostea altcuiva , ce n-ar da omul pentru a nu muri , ce n-ar da omul pentru ca sa-si salveze sufletul , ce n-ar da un orman sa aiba parinti ?Lucrurile materiale conteaza doar aici pe Pamant, dar ar fi absurd sa spun ca banii chiar nu conteaza deloc. Conteaza sa poti avea un trai decent, sa ai ce sa mananci, lucruri esentiale pentru viata. Spun doar ca nu trebuie sa-ti faci un tel din a avea bani si sa-ti dedici absolut toata viata si tot timpul pentru acest lucru. Sa nu realizezi prea tarziu ca nu te vei putea bucura de ei. Cand esti suparat pe viata poti spune macar una din urmatoarele propozitii : multumesc ca sunt sanatos, multumesc ca sunt iubit, multumesc ca am ce sa mananc si beau, multumesc ca am prieteni, multumesc ca am parinti sau cineva care tine la mine, multumesc ca inca sunt in viata.Adevarul e ca viata este prea scurta si de aceea savureaz-o pe toata pana la ultima secunda. Incercati sa traiti viata cu un scop, sa fiti liberi, impacati cu Dumnezeu si cu voi insiva. Depinde de voi sa nu credeti ca e prea tarziu …

Blog la WordPress.com.
[ Înapoi sus ]