Tag Archive: viata


Sa traim viata din plin…

Fie
ca machiajul sa nu-ti estompeze surasul,
ca valiza sa nu-ti impovoreze aripile,
ca si calendarul sa nu vina grabit,
ca dictionarul sa opreasca gloantele,
ca storurile sa retuseze aurora,
ca “a vrea” sa castige razboiul cu “a putea”,
ca acei ce asteapta sa nu numere orele,
ca acei ce ucid sa moara de frica,
iar sfarsitul lumii sa te suprinda dansand,
ca scenariul sa-mi coloreze firele albe,
ca niciodata sa nu stii nici cum, nici cand,
nici “O suta zburand”, nici ieri, nici maine…
ca iubirea sa nu se demodeze,
ca toamnele sa-ti aureasca pielea,
ca fiecare noapte sa fie noaptea de logodna,
ca toate lunile sa fie luni de miere,
ca adevarurile sa nu aiba complexe,
ca minciunile sa para minciuni,
ca oglinzile sa nu-ti dea dreptate,
ca sa-ti foloseasca sa privesti ceea ce privesti,
sa nu fii abandonat,
ca fiecare cina sa fie ultima ta cina…
ca sa fii curajos sa nu fie atat de scump,
ca sa fii las sa nu merite osteneala,
ca sa nu te cumpere pe mai putin pentru nimic,
ca sa nu-ti vanda dragoste fara scrupule,
ca sa nu te adoarma cu povesti cu zane,
ca sa nu-ti inchida barul de la colt…
ca toamnele sa-ti aureasca pielea,
ca fiecare noapte sa fie noaptea de logodna,
sa nu apuna luna de miere.
ca toate noptile sa fie nopti de logodna,
ca toate lunile sa fie luni de miere.

« O suta zburand » (« Ciento volando » este o carte cu sonete ale lui Joaquin Sabina, publicata in 2001)

Reclame

viata in noapte

Noaptea, cind stelele se leaga de pamint cu ploi de raze , cind totul in jur se incarca cu si mai multa taina , cind orga serii vibreaza si isi urca orele , eu ramin singura si meditez . Gindul ma poarta departe … departe … Visez … In melancolia clarului de luna simt lunecarea nocturna a soaptelor .Am scapat din miini cel mai frumos colt al lumii care mi-a zimbit pentru prima oara, spargindu-se in mii de firisoare argintii . Acum incerc sa le unesc si ma doare tot corpul de atita truda ce-mi aduce fericirea . Cit de bine e sa fii fericit, dar universul incearca noi schimbari, rotindu-se in nestirea infinitului … Si eu incerc numai suferinta , asteptare , dor … Timpul trece si eu ramin , cautind aceeasi suferinta.De ma gindesc un pic mai bine, imi dau seama ca nu sunt decit un firicel de colb straveziu, orbit de sentimente ce bintuie strazile si caile ascunse ale fiintei fara un scop anume . Da ! Asta sunt eu . O particula infinita din maretul univers ce alearga aiurea , cade , se ridica , vuieste mai tare ca vintul … cauta . Ce cauta ? Ce caut eu ?Dupa atita drum parcurs ma opresc o clipa . Unde ma aflu ? O voce calda , dar trista imi sopteste :
,, Esti tu . ”Mai fac doi pasi in cautarea unui licar de lumina , dar nimic . E bezna totala , un intuneric sumbru si rece . Ametita de negura, cad . Simt cum cioburi de gheata imi sfirteca tot corpul , cum singele cald imi izvoraste din vene . Ce sa fie ? N-am de unde sa stiu . E negru peste tot . Ce culoare infricosatoare !Incep sa cada incetisor picaturi grele de apa … Nu stiu de unde , dar parca m-am trezit la realitate . Imi dezmiarda chipul , imi mingie obrajii cu o vraja ascunsa , parca le-ar fi mila de mine . Sa fie ploaie ? Dar de ce e asa rece si de ce picaturile de ploaie ma ranesc ?Sunt dezorientata . Nu mai pricep nimic . Mi s-a soptit ca am patruns in adincul sufletului meu … dar de ce arata atit de jalnic ? In asemenea hal a ajuns inima mea ? Incep sa pipai prin ceata deasa si ma ciocnesc de colturi de stinca . Bratele imaginare ma trag spre ele , ma plesnesc peste ochi cu o cruzime nebuna , glasuri innnabusite ma striga , ma cheama la ele , dar eu continuu sa fug cu fata acoperita de miinile vatamate , alerg si nu stiu unde ; vreau doar sa ma trezesc din acest cosmar …
Simt uneori ca lumea e atit de grea , incit ma copleseste cu apasarea ei . As vrea sa gasesc ceva de care sa ma agat pentru a ma indrepta , dar nu exista nimic care sa ma ajute . Tacerile mele sunt ca o razbunare . Imi pare ca cerul e atit de aproape , ca nu e nevoie decit sa ma ridic in virfuri ca sa-l ating . Am impresia ca in jurul meu e o ceata ce ma impiedica sa inaintez si imi scurteaza privirea . Totul mi se pare palid si fara rost , imi amintesc ca prin negura cum arata soarele , ce culoare are cerul , cum e iarba si vintul , am uitat cum sunt cele ce ma definesc !

Cu câţiva ani în urmă, Brian Dyson, preşedintele Coca Cola, a ţinut un discurs la o universitate despre legătura dintre muncă şi celelalte “responsabilităţi” pe care fiecare dintre noi le avem în viaţă.

“Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer.

Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.

Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.

Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?

  • Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.
  • Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.
  • Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.
  • Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.
  • Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.
  • Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.
  • Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.
  • Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.
  • Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.
  • Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.
  • Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.
  • Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.
  • Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.

Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e Istorie, Mâine e Mister iar Azi e un Cadou… Bucură-te de el!”

Iubeste-ti viata si libertatea

Ce anume este un vis? Este o speranta optimista, o aspiratie, o viziune, un ideal. Ce este o tinta? Este un obiectiv – un vis caruia i s-a atasat o data. Ce este un risc? Este posibilitatea de a pierde. Toate acest cuvinte joaca un rol in viata unui om. Cand aveti visuri si obiective si va asumati riscuri, asta se citeste in scanteierea ochilor, in zambet, in energia deosebita si in mersul vioi. Daca nu exista, apar alte semne – plictiseala, lipsa entuziasmului, nivelul scazut al energiei.
Asumarea riscurilor si stabilirea obiectivelor sunt subiecte pe care oamenii le abordeaza foarte des, dar, in ciuda acestui fapt, multi neglijeaza sa le puna in aplicare.
V-ati intrebat cum creste un homar, desi carapacea lui este atat de dura? Homarul stie din instinct ca trupul sau este strivit si isi leapada carapacea la anumite intervale de timp. Dar gaseste dinainte un loc sigur, in care se adaposteste. In timpul procesului isi expune vederii membrana moale si roz, care se intareste in final, transformandu-se in urmatoarea carapace. Fara acest invelis protector, homarul este, evident, vulnerabil. Se poate strivi de un recif de corali sau poate fi mancat de o alta faptura a marii. Ca sa creasca, homarul isi risca viata!
Avem de invatat o lectie importanta de la homari – trebuie sa riscam, la randul nostru, pentru a progresa, pentru a ne schimba. Si oamenii stiu cand carapacea lor este prea stramta. Sunt furiosi, inspaimantati, plictisiti, sufocati sau gasesc ca viata este lipsita de orice farmec. Inainteaza nefacand altceva decat sa supravietuiasca, scartaind din toate incheieturile, continuand sa se inabuse sub vechea lor carapace, pierzandu-si eficienta. Poate ca se simt in siguranta, dar li se intampla rareori ceva nou. Insa, chiar daca acest lucru se petrece, el este urmarea unei hotarari luate de altcineva. Si din acest motiv s-ar putea sa nu fie in interesul lor.
Exista oameni care inteleg mult mai bine natura schimbarilor subtile, necesare pentru a putea trai viata pe care si-o doresc. Neavizatii ii cred norocosi. Dar adevarul este ca isi fac singuri norocul. Actioneaza metodic, urmarindu-si realizarea obiectivelor si a visurilor. Isi dau seama ca este necesar sa-si lepede carapacea multumirii de sine si sa riste.
De ce se tem oamenii sa-si asume riscuri?
1.Deoarece sunt cel mai adesea inlantuiti de obiceiuri si confort. Astfel, ei se concentreaza mai mult asupra dificultatilor si nu asupra solutiilor.
2.Deoarece nu accepta schimbarile pentru ca traiesc respectand reguli de tipul „trebuie” si „ar trebui”.
3.Deoarece le este teama sa nu greseasca. Multi nu inteleg ca oamenii de succes fac nenumarate greseli pe drumul catre atingerea tintei. Orice pictor strica multe panze.
4.Deoarece multi nu reusesc sa-si rezolve problemele personale, ceea ce ii face adesea nefericiti. Bineinteles ca este mai simplu sa te plangi si sa te complaci in postura victimei decat sa accepti responsabilitatea. Dar, pe termen lung, esti condamnat la suferinte si multe insatisfactii.
5.Deoarece le este teama de necunoscut. Numai ca frica este o parte a evolutiei. Atata timp cat o sa ne extindem domeniul de actiune si o sa progresam, o sa ne temem intotdeauna, mai mult sau mai putin, de nou si de necunoscut.
6. Deoarece nu au sprijin si sustinere morala din partea celor apropiati.
Pentru a ne realiza un nou obiectiv este nevoie de un alt nivel de cunoastere. Avem nevoie sa fim in preajma oamenilor cu gandire pozitiva si progresista, a oamenilor care isi infrunta teama de necunoscut, a celor care actioneaza, chiar daca nu stiu toti pasii spre succes.
Atunci cand ne iubim viata si libertatea, suntem dispusi sa actionam si sa invatam din actiunile noastre. Drumul poate fi uneori lung, dar calatoria va fi fascinanta.

Conditiile de moarte in viata

Experientele de dupa moarte nu ar parea atat de straine si de neinteles daca ai realiza ca intalnesti situatii similare ca o parte normala a existentei tale prezente.
In starile de somn si de vis tu esti implicat in aceeasi dimensiune de existenta in care se desfasoara experientele tale de dupa moarte. Nu ti minte partile cele mai importante ale acestor aventuri nocturne, iar cele pe care ti le amintesti par, ca o regula, bizare sau haotice. Acest lucru se intampla pur si simplu deoarece, in starea ta prezenta de dezvoltare nu esti capabil sa te misti constient in mai mult decat un mediu.
Intr-adevar, tu existi constient intr-o stare coerenta si creativa in timp ce corpul fizic doarme si desfasoara multe din activitatiile pe care ti-am spus ca le vei intalni dupa moarte. Pur si simplu iti indrepti principala ta concentrare a atentiei intr-o dimensiune diferita de activitate, una in care intr-adevar ai operat continuu.
Acum, asa cum deti memorii ale vietii tale in starea de trezire si asa cum pastrezi o mare parte din aceste memorii pentru intalnirile fizice zilnice, asa cum acest izvor de memorii iti asigura un simt al continuitatii zilnice. Asa cum exista continuitate in viata ta zilnica, la fel exista continuitate si in viata din timpul somnului.
Asadar, o portiune din tine este constienta de absolut fiecare intalnire si experienta de vis. Visele nu sunt mai halucinatorii decat este viata fizica.
Cu toate acestea, realitatea sa este mult mai nativa existentei tale. Daca nu gasesti coerenta in starea de vis, se intampla deoarece te-ai autohipnotizat inspre a crede ca nu exista asa ceva. Bineinteles, tu incerci sa traduci aventurile tale nocturne in termeni fizici si incerci sa ii indesi intr-o distorsiune des limitata a naturii realitatii.
Intr-o oarecare masura, acest lucru este natural. Pentu un motiv tu esti concentrat intr-o viata zilnica. Tu ai acceptat-o ca pe o provocare. Dar, in cadrul sau, tu esti de asemenea menit a creste, dezvolta si extinde limitele constiintei tale. Este foarte dificil a admite ca tu esti in multe moduri mult mai eficient si creativ in starile de somn decat in starea de trezire, si oarecum cutremurator a admite ca intr-adevar corpul de vis poate zbura, sfidand timpul si spatiul. Este mult mai usor a afirma ca toate aceste experiente sunt simbolice si nu cuvant cu cuvant adevarate; a elabora teorii psihologice complicate, de exemplu, pentru a explica visele in care zbori.
Simplul fapt este ca atunci cand visezi ca zbori, deseori faci acest lucru. In starea de vis operezi mai mult sau mai putin sub aceleasi conditii, ce sunt native unei constiinte nefocalizate in realitatea fizica. Asadar, multe din experientele tale sunt precis acelea pe care le vei intalni dupa moarte. Poti vorbi cu rude sau prieteni morti, sa revizitezi trecutul, intampini vechi colegi de scoala, mergi pe strazi ce au existat cu 50 de ani in urma – in termeni fizici, calatoresti prin spatiu fara a necesita nici un timp fizic pentru a face acest lucru; fi intampinat de calauze, fi instruit, sa ii inveti pe altii, executi munca plina de sens, rezolvi probleme, halucinezi.
In viata fizica exista o pauza intre conceperea unei idei si construcita sa fizica. In realitatea de vis, nu se intampla asa. Asadar, cea mai buna metoda de a deveni dinainte familiarizat cu mediul de dupa moarte, vorba vine, este de a explora si intelege natura self-ului tau ce viseaza. Nu multe persoane doresc sa investeasca timp sau energie in acest proiect.
Totusi, metodele sunt disponibile, iar cei cale le folosesc nu se vor gasi alienati atunci cand, dupa moarte, intreaga focalizare a atentiei este indreptata in acea directie.
Deoarece memoria ta constienta este atat de puternic conectata cu atentia in interiorul corpului, desi parasesti corpul atunci cand dormi, constiinta in stare de trezire, de obicei nu tine minte acest lucru.
In starea de somn, tu detii memorii a tutoror persoanelor intalinite in visele tale, desi ai fi putut intalni sau nu, o parte dintre acestia in experientele din timpul zilei. In starea de somn, tu poti avea de-a lungul anilor experiente constante cu parteneri apropiati ce pot trai in alta parte a lumii, fiindu-ti straini in starea de trezire.
Asa cum stradaniile tale zilnice au inteles si scop, la fel se intampla si cu aventurile din vise, iar in acestea, tu atingi diferite scopuri impuse de tine. Ele vor continua in experienta de dupa moarte. Forta vitala, viata si creativitatea din spatele existentei tale fizice este generata in aceasta alte dimensiune.In timpul zilei tu esti in mod constient atent la metodele de a rezolva problemele pe care le-ai invatat in timpul somnului. In vise tu iti stabilesti scopurile, asa cum dupa moarte, iti stabilesti obiectivele pentru o noua reincarnare.
Acum, nici o structura psihologica nu este usor a fi descrisa in cuvinte. Pentru a explica natura personalitatii asa cum in general este cunoscuta, tot felul de termeni sunt folositi: eu, subconstient, ego, superego; toti acestia pentru a diferentia actiunile intretesute ce alcatuiesc personalitatea fizica. Self-ul ce viseaza este la fel de complicat. Poti spune ca anumite portiuni din el se ocupa cu realitatea fizica, manipularea fizica si planificare; unele cu nivele profunde ale creativitatii si implinirilor ce asigura supraevietuirea fizica; unele cu comunicarea, chiar cu elemente mai extinse ale personalitatii in general necunoscute, unele cu experientea si existenta continua a ceea ce poti numi sufletul sau globala entitate individuala, adevaratul self multidimendsional.
Sufletul creeaza trupul. Creatorul de abia se uita la creatia sa. Pentru un motiv sufletul creeaza trupul, cat si existenta fizica, asa ca nimic din acestea nu ar trebui sa te conduca la o aversiune fata de viata fizica, si nici spre o lipsa a aprecierii acelor bucurii senzoriale de care esti inconjurat. Orice calatorii in interior ar trebui sa iti permita sa gasesti o semnificatie mareata, frumusete si sens in viata asa cum o cunosti acum; dar placerea si desfatarea completa inseamna de asemenea sa iti folosesti toate abilitatiile, sa explorezi dimensiuni interioare cu la fel de multa minunatie si entuziasm. Asadar, cu o intelegere adecvata este foarte posibil sa devii familiarizat cu taramurile, mediile si experientele de dupa moarte. Le vei gasi la fel de insufletite ca oricare pe care le stii. Asemenea explorari vor schimba complet preconceptiile sumbre despre existenta de dupa moarte. Este foarte important ca pe cat posibil sa te dezbraci de cat mai multe preconceptii deoarece acestea iti vor impiedica progresul.
In general vorbind, daca esti indeajuns de multumit de realitatea fizica, esti intr-o pozitie mult mai buna de a studia aceste medii interioare.
Daca vezi raul peste tot in jurul vietii tale fizice, si el pare sa cantareasca mai mult decat binele, atunci nu esti inca pregatit. Nu ar trebui sa te angajezi intr-o explorare a acestor medii nocturne daca esti deprimat, caci in acest timp starea ta fizica este predispusa spre experiente depresive, fie ca esti treaz sau dormi. Nu ar trebui sa te angajezi intr-un asemenea studiu daca speri sa inlocuiesti experientele interioare cu cele fizice.
Daca ideile tale de bine si de rau sunt riguroase, inflexibile, atunci nu detii intelegerea necesara pentru orice manipulare constienta in aceasta alta dimensiune. Cu alte cuvinte, ar trebui sa fii pe cat posibil flexibil mental, psihologic si spiritual, deschis noilor idei, creativ, si nu excesiv de dependent de dogme si sisteme de organziare.
Ar trebui sa fi indeajuns de competent si intelegator. In acelasi timp ar trebui sa fi suficient de prietenos in mediul tau fizic astfel incat sa fii capabil sa tratezi viata asa cum este ea. Ai nevoie de toate resursele tale. Aceasta va fi o explorare si stradanie activa, nu o retragere pasiva si in mod sigur nu un refugiu las. Spre sfarsitul acestei carti vor fi oferite metode pentru cei dintre voi care sunt interesati a explora constient aceste conditii de dupa moarte – avand ceva control asupra progresului si experientelor tale.
Totusi, aici vreau sa descriu mai in amanunt aceste conditii. Acum, in viata fizica tu vezi ceea ce vrei sa vezi. Tu percepi, date specifice dintr-un camp disponibil de realitate – date ce sunt selectate atent de catre tine, in concordanta cu ideile tale despre ce este realitatea. In primul rand, tu creezi aceste date.
Daca crezi ca toti oamenii sunt rai, nu vei experimenta partea buna din ei. Vei fi complet inchis fata de ea. Ei, la randul lor, iti vor arata partea rea. Vei vedea telepatic ca ceilalti nu te simpatizeaza, si iti vei proiecta antipatia asupra lor.
Cu alte cuvinte, experienta ta urmareste asteptarile tale. Acelasi lucru se aplica experientelor de dupa moarte, experientelor din timpul visului cat si oricaror intalniri din afara corpului. Daca esti obsedat de ideea raului, atunci vei intalni conditii nefaste. Daca crezi in diavoli, atunci ii vei intalni. Asa cum am mentionat mai devreme, exista o libertate mult mai mare atunci cand constiinta nu este fizic orientata. Inca o data, in realitate gandurile si emotiile sunt construite fara un interval de timp fizic. Asa ca, daca crezi ca vei fi intampinat de un demon, iti vei crea propia ta forma de gand a acestuia, nerealizand ca ea este creatia ta.
Asadar, daca intr-o asemenea maniera te concentrezi asupra necazuriilor din experienta fizica, atunci inca nu esti gata pentru asemenea explorari. Este bineinteles posibil ca in asemenea conditii sa intalnesti o forma de gand ce apartine altcuiva, dar daca nu crezi in demoni, vei recunoaste tot timpul natura fenomenului si vei ramane nevatamat.
Daca aceasta este propia ta forma de gand, atunci poti invata de la ea, intrebandu-te ce reprezinta, ce problema a fost materializata. Dupa moarte, poti halucina acelasi lucru, sa il folosesti ca un simbol si sa treci printr-o batalie spirituala ce, bineinteles, nu ar fi necesara daca ai avea mai multa intelegere. Vei lucra la ideile, problemele si dilemele de la nivelul propiu de intelegere.
Mediile de dupa moarte exista pretutindeni in jurul tau.
Este ca si cum situatia ta prezenta si toate fenomenele fizice au fost proiectate din interior inspre afara, oferindu-ti o continua imagine in miscare, fortandu-te sa percepi doar acele imagini ce au fost transpuse. Acestea par atat de reale incat te gasesti in pozitia de a reactiona constant la ele.
Ele servesc a masca alte realitati valide ce exista in acelasi timp, iar din aceste alte realitati tu primesti puterea si cunoasterea operarii proiectilor materiei. Poti “seta masina sa mearga in gol”, vorba vine, sa opresti aparenta miscare, si sa iti indrepti atentia catre aceste alte realitati.
In primul rand, trebuie sa realizezi ca ele exista. Ca o expunere preliminara a metodelor ce le voi oferi mai tarziu, este o idee buna sa te intrebi acum si atunci: ”De care lucruri sunt de fapt constient in acest moment?” Fa acest mic exercitiu cu ochii deschisi si apoi in timp ce sunt inchisi.
Atunci cand ochii sunt deschisi, nu considera ca numai obiectele imediat perceptibile exista. Uita-te acolo unde spatiul pare gol si asculta in mijlocul linistii. Exista structuri moleculare in fiecare centimetru de spatiu gol, dar ti-ai conditionat urechile sa nu le auda. Tu iti folosesti simturile tale interioare atunci cand esti in starea de vis, si le ignori atunci cand esti treaz.
Simturile interioare sunt echipate sa perceapa date ce nu sunt fizice. Ele nu sunt inselate de imaginiile ce le proiectezi in realitatea tridimensionala. Ele pot percepe obiectele fizice. Simturile tale fizice sunt extensi ale acestor metode interioare de perceptie, iar dupa moarte, pe acestea te vei baza. Ele sunt folosite in experientele din afara corpului. Ele opereaza constant sub constiinta in stare de trezire astfel incat poti deveni familiarizat acum cu natura perceptiei de dupa moarte.
Cu alte cuvinte, mediul, conditiile si metodele de perceptie nu iti vor fi straine. Nu esti aruncat brusc intr-un necunoscut iar acel necunoscut este acum o parte din tine. A fost o parte din tine inaintea acestei nasteri fizice, si va fi o parte din tine dupa moartea fizica.
Totusi, aceste conditii au fost sterse din constiinta ta, peste tot cuprinsul istoriei tale. Omenirea a avut diverse concepte despre propia sa realitate dar se pare ca dinadins s-a indepartat de ele in ultimul secol. Exista multe motive, si vom incerca sa acoperim o parte din ele. In multe moduri, tu esti “mort” acum – si atat de mort pe cat vei fi vreodata.
In timp ce te ocupi de treburile si stradaniile zilnice, in spatele constiintei normal treze tu esti de asemenea concentrat in alte realitati, percepand situatiile prin simturile interioare, si experimentand evenimente ce nu sunt nici macar inscrise inauntrul creierului fizic. Dupa moarte, pur si simplu esti constient de aceste dimensiuni de activitate pe care acum le ignori. Acum, existenta fizica predomina. Atunci, nu va fi asa. Si nici nu iti va fi pierduta iar memoriile tale vor fi retinute. Pur si simplu, tu vei iesi dintr-un cadru particular de referinta. Sub anumite conditii vei fi chiar liber sa folosesti anii ce aparent ti-au fost oferiti in diferite moduri.
De exemplu: ti-am spus ca timpul nu este construit dintr-o serie de momente, una succedandu-se dupa alta, desi acum le percepi in acea maniera. Evenimentele nu sunt lucruri ce ti se intampla. Ele sunt experiente materializate formate de catre tine conform propiilor asteptari si credinte. Portiuni interioare ale personalitatii tale realizeaza acum acest lucru. Dupa moarte, nu te vei concentra asupra formelor fizice luate de timp si de evenimente. Poti folosi aceleasi elemente, asa cum un pictor isi poate folosi culorile.
Poate ca durata ta de viata va fi de 77 de ani. Dupa moarte poti, in anumite conditii specifice si daca alegi acest lucru, sa experimentezi evenimentele acelor 77de ani in tihna- dar nu neaparat in termeni de continuitate. Poti schimba evenimentele. Poti manevra in acea dimensiune particulara de activitate ce a reprezentat cei 77 de ani ai tai.
Daca gasesti grave erori de judecata, le poti corecta. Cu alte cuvinte, te poti perfectiona, dar nu poti intra inca o data in acel cadru de referinta ca o constiinta ce participa complet, sa zicem, la tendintele istorice din acel timp, luand parte la existenta halucinanta de masa ce a rezultat din constiinta aplicata a self-ului tau cat si a “contemporanilor” tai.
Unii aleg acest lucru mai degraba decat reincarnarea, sau aleg un studiu inaintea unei noi reincarnari. In funful sufletului, acesti oameni sunt foarte des perfectionisti. Ei trebuie sa se intoarca si sa creeze. Trebuie sa isi corecteze erorile. Ei folosesc imediata viata trecuta ca o panza, iar cu aceeasi “panza” incearca sa creeze o imagine mai buna. Acesta este un exercitiu mental si psihic, experimentat de multi, ce necesita o mare concentrare si este mult mai halucinatoriu decat orice existenta.
Poti simti ca vrei sa “retraiesti” anumite portiuni din viata ta pentru a le intelege mai bine. Asadar, experienta ta de viata este a ta. Asemenea conditii cu siguranta nu sunt straine. In trairile commune, des te imaginezi comportandu-te intr-o maniera diferita decat ai facut-o, sau in mintea ta experimentezi evenimente pentru a obtine o mai buna intelegere a lor. Viata ta este propia experienta-perspectiva, iar cand la momentul mortii tu o scoti afara din contextul fizic de timp – in masa, atunci o poti experimenta in alte moduri. Tine minte, evenimentele si obiectele nu sunt absolute, ci plastice. Evenimentele pot fi schimbate atat inainte cat si dupa aparitia lor. Ele nu sunt niciodata stabile sau permanente, chiar si in contextul realitatii tridimensionale in care pot parea ca fiind asa.
Orice lucru de care esti constient in existenta tridimensionala este doar o proiectie a unei realitati largite in acea dimensiune. Evenimentele de care esti constient sunt doar acele fragmente de activitati ce isi fac loc sau apar constiintei tale normal treze. Alte portiuni din aceste evenimente iti sunt aproape clare, atat in starea de vis cat si in dedesubtul constiintei normale din timpul zilei.
Daca vrei sa sti cum este moartea, atunci devino constient de propia ta constiinta in timp ce este despartita de activitatiile fizice. Vei afla ca este foarte activa. Cu antrenament vei descoperi ca, constiinta normal treaza este extrem de limitata, si ceea ce ai considerat odata ca fiind conditii de moarte par mult mai aproape de conditiile de viata.
Asemenea alte existente si realitati deja descrise coexista cu a ta, iar in starea de trezire tu nu esti constient de ele. Acum, foarte des in visele tale esti capabil a percepe asemenea situatii, dar des le preschimbi in accesorii propii de vis, in acest caz, in momentul trezirii tu ai o foarte mica memorie clara.
In acelasi mod, in mijlocul vietii, starui asupra asa numitelor fantome si aparitii, iar din acest motiv, tu insuti apari ca o aparitie altora, in mod special atunci cand trimiti puternice forme de gand din starea de somn, sau chiar atunci cand inconstient calatoresti in afara corpului fizic.
Evident, exista atatea tipuri de fantome si aparitii pe cat exista oameni. Ele sunt la fel de alerte sau de nealerte fata de situatia lor pe cat esti tu fata de situatia ta. Cu toate acestea, ele nu sunt complet concentrate in realitatea fizica, fi in personalitate sau in forma, iar aceasta este principala lor distinctie. Unele aparitii sunt forme de gand trimise de personalitatile supravietuitoare datorita unei anxietati adanci, prelungite. Ele descriu acelasi tip de comportament compulsive ce poate fi vazut in multe situatii din experienta ta obisnuita.
Inca o data, exista exceptii in care memoria este pastrata, dar ca o regula fantomele si aparitiile nu sunt mai constiente de efectul lor asupra altora decat esti tu atunci cand apari aproape inconstient in lumi ce ti se vor parea a fi straine.
Combinarea gandului, emotiei si dorintei creeaza forma, poseda energie si este formata din energie. Se va arata in cat mai multe feluri posibil. Tu recunosti doar materializarile fizice, dar asa cum a fost mentionat mai devreme in aceasta carte, tu trimiti in afara ta pseudoforme de-ale tale, de care nu esti constient; iar acestea sunt in afara calatoriei astrale sau proiectiei, ce este o chestiune mult mai complicata.
Tu apari in forma astrala in realitati ce comparativ sunt mult mai avansate decat a ta. De obicei esti recunoscut datorita dezorientarii tale. Nu stii cum sa te misti. Nu stii obiceiurile. Dar, fie ca ai sau nu o forma fizica, daca detii emotii sau ganduri, acestea vor lua forma. Ele au o realitate. Daca te gandesti puternic la un obiect, va aparea undeva.
Daca te gandesti puternic ca esti intr-o alta locatie, o pseudoimagine de-a ta va fi proiectata din tine in afara catre acel loc, fie ca este sau nu perceputa si fie ca esti sau nu constient de ea, sau constient in ea. Acest lucru se aplica celor care au parasit sistemul tau fizic si cei care sunt inca in el.
Toate aceste forme sunt numite constructii secundare, deoarece, ca o regula, constiinta completa a personalitatii nu se afla in ele. Ele sunt proiectii automate.
Acum, in constructiile principale, o constiinta, de obicei pe deplin atenta si alerta, adopta o forma – nu cea “nativa”- si in mod constient des o proiecteaza intr-un alt nivel de realitate. Chiar acest lucru este a cautare complicata, foarte rar folosita pentru scopurile comunicarii.
Existe metode mult mai usoare. Am explicat intr-o oarecare masura modul in care imaginiile sunt construite dintr-un camp disponibil de energie. Tu percepi doar propiile tale constructii. Asadar, daca o “fantoma” vrea sa te contacteze, o poate face prin intermediul telepatiei, iar tu insuti daca doresti poti construi imaginea analoaga. Sau, individual isi poate trimite o forma de gand in acelasi timp in care comunica telepatic cu tine. Camerele tale sunt pline acum de forme de gand pe care nu le percepi; si din nou, tu esti acum la fel de mult un fenomen spectral pe cat vei fi dupa moarte. Pur si simplu nu esti constient de acest fapt.
Ignori anumite variatii de temperatura si curenti de aer – spunandu-ti ca sunt doar in imaginatia ta – ce sunt in schimb indicii a unor asemenea forme de gand. Tu arunci in fundal comunicariile telepatice ce foarte des acompaniaza asemenea forme, si indepartezi toate doveziile ca alte realitati exista impreuna cu a ta, si ca in mijlocul unei existenet tu esti inconjurat de dovezi intangibile dar valide. Cuvintele “viata” si “moarte” servesc a-ti limita intelegerea, a pune bariere acolo unde nici una nu exista inerent.
Unii prieteni si rude moarte intr-adevar te viziteaza, proiectand propiul lor nivel de realitate inspre a ta, dar, ca o regula, nu poti percepe formele lor. Cu toate acestea, ele nu sunt mai fantomatice, sau “moarte”, decat esti tu atunci cand te proiectezi in realitatea lor – asa cum faci din starea de somn.
Ca o regula, ei te pot percepe in aceste ocazii. Ceea ce des uiti este ca asemenea indivizi sunt in diferite stadii de dezvoltare. Unii au conexiuni mai puternice cu sistemul fizic decat altii. Durata de timp in care un individ este mort, in termenii vostrii, are putin de a face cu faptul ca vei fi sau nu vizitat, ci mai degraba cu intensitatea realatiei.
Asa cum a fost mentionat mai devreme, in starea de somn poti ajuta persoane recent decedate, straini, sa se aclimatizeze cu condtitiile de dupa moarte, chiar daca aceste cunostiinte nu iti vor fi disponibile dimineata. Asa ca altii, strainii, pot comunica cu tine atunci cand dormi, si chiar sa te ghideze prin variatele perioade ale vietii tale.
Nu este o simpla chestiune de a explica conditiile de viata asa cum le cunosti, asadar este extrem de dificil a discuta despre complexitatiile de care nu esti constient.
Punctul principal pe care vreau sa il clarific in acest capitol este ca tu esti deja familiarizat cu toate conditiile ce le vei intalni dupa moarte, si intr-o masura poti deveni constient de acestea. *

*articol preluat si imbogatit

Cine prefera placerile costisitoare in dauna celor gratuite sau foarte ieftine, trebuie, de cele mai multe ori, sa plateasca pentru aceasta alegere cu o cantitate mai mare de munca. Filosoful roman Emil Cioran explica insa de ce munca tampeste.

„Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi. Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.
Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor,intr-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.
Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce,ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea. Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic. In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi – nu in sens de egoism, ci de crestere interioara -, a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara.” Emil Cioran

Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni. Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pentru a o putea lua de la cap a doua zi.
Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala.
In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere… daca si-au sacrificat emotiile, receptivitatea si sensibilitatea… viata la modul simtit, simturi cu care sa te cutremure unduirea unui lan de secara. E de preferat lanul de secara intr-un amurg de zi de vara decat sa cersesti unei sticle de bautura, sa te faca sa simti ceva…

Parca prea mult ne concentram la oamenii din jurul nostru, si parca prea putin la noi insine. Suntem sau nu constienti de defectele noastre ? De talentele noastre ? De modul nostru de a gandi, a actiona in diferitele situatii care nu sunt deloc la fel, pentru ca sunt diferite. Diferitele, diferentze, diferentiaza oamenii intre ei. Suntem o marca ? Ne putem vinde ? Corpul, sufletul ? Ce rai, ipocriti, necivilizati suntem cand suntem oameni… Cel slab e mancat in lumea asta.De ce traim ? Care este scopul nostru pe Pamant ? Sa fim judecati la un moment dat cu totii la Ziua Judecatii ? Vad ca ne distrugem incetul cu incetul, ne mancam noi intre noi, natura ne pedepseste, stratul de ozon se subtiaza, vom muri inecati, sufocati de canicula, de boli noi ce apar in fiecare an, trecere a fiecarui anotimp, se naste un nou virus, mutatii. Pe zi ce trece, chestii macabre auzim, vedem. Totul merge negru pentru noi, un negru camuflat in roz. Timpul si fiintele, cometele si stelele cazatoare trec pe langa fiecare dintre noi. Ne distram, suferim, traim. Ce inseamna a trai? Ce inseamna noi? Insemnam ? Oare suntem un vis, oare suntem ceva feeric, vis nu se poate, ca ne doare. Ce facem noi de fapt pe pamant? In acest spatiu, pe alocuri si materie? Ce exista dincolo de moarte, dincolo de viata ? Dincolo, ce inseamna dincolo? Mergem mai departe sau batem pasul pe loc? De ce exista atatea povesti ? De ce exista istorie si viitor nu ? Ne propunem , dar nu stim daca ajungem…daca ajunge viitorul – istorie. Fiecare meserie, fiecare tip de om, fiecare tip din toate tipurile care poate fi un tip pe pamant are un scop? Scopul, e destin? Cine il face pentru noi? Cine il stie pentru fiecare pamantean? Cine gandeste pentru noi? Ce ne face sa traim, ce ne face sa evoluam, sa degeneram? Ce o fi pe celelalte planete ? Galaxii ? Noi oare am descoperit totul pe acest pamant ? Oare am descoperit tot ce se poate descoperi ? Mai avem de cautat? Stim tot ce se poate sti? Avem voie sa stim tot? Cine ne-a programat? Cine ne urmareste? Doar intrebari… Afirmatii cam greu…raspunsuri la toate intrebarile puse fara logica, fara niciun rost, scop, au raspuns ? Unde putem gasi raspunsul ? Ne nastem si murim. Bariera dintre viata si moarte care este? Noi suntem bariera !!! Suntem ceva mare sau ceva mic? Traim si atata…ne vedem de treaba ne culcam si ne vom trezi dimineata, in acelasi ritm…chiar daca schimbam si ritmul ritmului. Ritmul nostru este acela, traim pana la un moment dat ! Si cand spui „a trai” te referi la tot ce poti face cand traiesti. Voi face cum fac de obicei…astept sa vad ce se intampla in urmatoarea secunda…


Intotdeauna am incercat sa gasim metode mai usoare si mai rapide pentru a ne atinge scopurile. Asul din maneca este reprezentat de inventii in toate domeniile, autostrazi care leaga mai multe orase, tehnologii la nivel avansat. Mergem pe ideea ca timpul inseamna bani, de aceea alegem variantele accesibile de traseu-lucru cat se poate de logic pentru timpul in care traim. Cu toate acestea, sunt lucruri care nu permit sa fie facute/construite in graba, care nu merita sa fie tratate cu superficialitate.
Spunem ca in viata parcurgem un drum al nostru, cu ajutorul caruia ne confectionam experientele, abilitatile de a trece mai usor peste anumite obstacole, amintirile. Generalizand, as spune ca exista doua astfel de drumuri: drumul de tara si drumul de asfalt. Inca de la prima vedere, ne dam seama ca sunt doua drumui diferite, cu destinatii si psihologii opuse. Drumul de tara cere multe sacrificii, rabdare de a-l parcurge, vointa de merge pana la capatul lui. In schimb, drumul asfaltat este solutia optima de a obtine ceva, indiferent de metode, cel pe care il aleg foarte multi dintre oameni, iar cu timpul ajung sa devina nepasatori fata de cei care inca sunt pe drumul de tara.
La tot pasul,suntem „obligati” sa alegem ceva, fie ca e vorba de ce vrem sa mancam la micul-dejun, fie ca este vorba de o decizie fara intoarcere. Viata este un joc nebun de contradictii si „extreme”, iar noua ne ramane doar sa alegem. De ce sa optam pentru un drum sau de ce sa renuntam la el? Alegem in functie de ceea ce avem nevoie, de experienta noastra, de ceea ce suntem noi, ca oameni. A decide sa mergi pe un drum inseamna mai mult decat curaj, este vorba despre pasiune, daruire.
Cu mult timp in urma, citisem cartea „Viata la tara” a lui Duiliu Zamfirescu si era scris acolo un pasaj care mi-a placut enorm de mult: „Sa te imbraci de ploaie, sa te imbraci de soare si sa-ti otelesti sufletul in necazuri, ca sa stii cum sa pui pret pe bunurile vietii”.Cu alte cuvinte, oamenii trebuie sa guste putin si din drumul de tara, pentru a se inarma cu tot ce le trebuie pentru a deveni adevarati cavaleri cu armura numita „experienta de viata”, dar trebuie sa simta si drumul asfaltat, pentru a fi motivati sa lupte pentru ceea ce-si propun sa realizeze.

Va mai aduceti aminte de prima carte pe care ati citit-o?
Pentru iubitorul de literatura cea dintai carte citita odinioara in copilarie se aseaza in rafturile amintirii alaturi de intaia dragoste si de intaia deznadejde.Ba chiar,amintirea primei carti citite trece de multe ori inaintea celorlalte.Ea infatiseaza cea dintai mare bucurie a inchipuirii,prima noastra aventura intelectuala,cea dintai calatorie dincolo de realitate si,fara indoiala,cel dintai prilej de a ne adanci in noi insine.Oricare ar fi fost cartea pe care am citit-o la inceput,proasta sau buna,grea sau usoara,falsa sau adevarata,ea ne-a trezit,pe langa gustul lecturii,curiozitatea vasta si nesaturata a indeletnicirilor spirituale.Iata de ce se cuvine sa sarbatorim din cand in cand cu o aducere aminte acea carte,poate naiva si banala,stangace,nefiresca si absurda,pe care am devorat-o cu atata lacomie intr-o zi indepartata a copilariei.Din acel moment incoace am cunoscut, desigur, atatea si atatea carti,pe care le-am citit cu admiratie si cu cazna,cu indignare si cu indarjire,pe unele cu nadejdea de a gasi in ele raspunsuri la intrebari care ne ardeau sufletul,pe altele cu credinta ca ne vor oteli mintea si ne vor limpezi gandurile,pe altele iarasi cu speranta nebuneasca ca ne vor dezlega tainele lumii, daruindu-ne cheia cunoasterii supreme.Au fost carti carora le-am cerut sa ne ajute sa ne cunoastem mai bine,in unele din ele am crezut ca ne regasim si ni le-am facut prietene pe viata,altora le-am cerut sa ne insele,altora sa ne dezamageasca,ai au fost atatea altele si de toate felurile:carti in care am crezut si pe care le-am urat,carti din care n-am crezut niciun cuvant si pe care totusi le-am iubit…Si au venit cateodata ceasuri in care le-am regasit deopotriva pe toate,si pe cele adevarate si pe cele inselatoare.Si cand ne-am intors sa rasfoim in cartea cea mare a vietii la care colaboram cu totii,fiecare dupa puterile noastre,unii cu pagini intregi,altii cu cateva fraze,altii cu o singura vorba sau numai cu o neinsemnata virgula,ori cu un perceptabil punct.Erau ceasuri in care cu amaraciune rosteam versuri de despartire…


Vietile anterioare, sufletul si inima care nu uita niciodata.Nu m-am gandit niciodata prea mult daca am mai trait sau nu in alte timpuri si in alte dimensiuni, dar am crezut si cred in continuare ca sufletul este nemuritor si ca viata nu se poate masura doar in cativa ani petrecuti pe pamant. Intr-o forma sau alta ne continuam calatoria prin univers. Senzatia de deja-vu, de oameni pe care simtim ca-i cunoastem dintotdeauna, cosmaruri sau amintiri ce par doar vise – toate astea inseamna ceva, nu stiu ce anume, nu stiu daca exista o explicatie stiintifica sau nu, dar deja nu mai conteaza…